ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2695/2019

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare in judecată

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vrancea, secția I Civilă sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., au solicitat în contradictoriu cu parații Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei - Curtea de Apel București, de a emite începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) Decizii de încadrare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și funcția îndeplinita în cadrul instanței,

- obligarea paraților Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București să reîncadreze personalul, conform dispozițiilor Legii nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015, sa se stabilească corect modul de calcul privind drepturile salariale lunare la care au dreptul, si in acest sens sa plătească in solidar reclamanților diferentele salariale aferente perioadei, incepand cu data de 09.04.2015 si pana la data pronunțării sentinței, precum si in continuare, sume care vor fi reactualizate in raport de indicele de inflație aplicat de la data de 09.04.2015 si pana la data plații efective, precum si a dobânzii legale aferente acestor drepturi începând cu data scadentei si pana la data efectiva a plații;

- Obligarea paratului Ministerul Justiției sa emită in favoarea reclamanților grilele de salarizare privind noul salariu de încadrare, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 71/2015;

- obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure Ministerului Justiției in termen de cel mult 3 luni de la data pronunțării unei hotărâri definitive sumele necesare acordării drepturilor salariale in favoarea reclamanților

- obligarea pârâților la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) ind.l din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel București ca la emiterea deciziilor să țină cont în cazul promovărilor în funcție de procentele aferente vechimii în muncă și în funcție, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în salariul de încadrare brut lunar de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcție a fost îndeplinită ulterior acestei date.

1.2. Hotărârile pronunțate în cauză

Tribunalul Vrancea, prin Sentinta civilă nr. 208/12.04.2016, a declinat competenta de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului București având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată prin care se solicită reîncadrarea reclamanților și emiterea grilelor de salarizare privind noul salariu de încadrare în legătură cu care există norme de competență materială și teritorială speciale și exclusive, pe de altă parte, instanța a admis excepția și a declinat competența de judecată a prezentei cauze către Curtea de Apel București- sectia contencios administrativ si Fiscal.

La rândul său, Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 6291 din 17 iunie 2016, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel București, secția contencios administrativ si Fiscal, prin sentința civilă nr. 3210 din 25 octombrie 2016 a admis acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Tribunalul București, Ministerul de Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâta Curtea de Apel București să emisă deciziile de încadrare salarială pentru fiecare reclamant cu aplicarea dispozițiilor Legii 71/2015 și să efectueze demersurile necesare în vederea plății pentru fiecare reclamant a diferențelor salariale rezultate, începând cu 9.04.2015, la zi.

De asemenea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Impotriva sentinței civile nr. 3210 din 25 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând ca temei de drept al demersului său procesual,în mod generic, prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, rejudecând cauza, admiterea excepției lipsei calității procesual pasive, și, pe cale de conscință, respingerea actiunii formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, în contextul reiterării succinte a situației de fapt generatoare a prezentului litigiu, în susținerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 6 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Ca element esențial de nelegalitate a sentinței recurate, în susținerea motivului de nelegalitate încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a constatat că are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care prin calitatea procesuală se desemnează titularul dreptului de a acționa în justiție și în același timp persoana împotriva căreia se poate exercita acțiunea. Calitatea procesuală se determină în concret, în raport de litigiul dedus judecății, deoarece în cadrul unui raport juridic litigios numai o anumită persoană poate fi reclamantă, respectiv pârâtă.

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și, pe de altă parte, existența unei identități între persoana pârâtului și persoana obligată în același raport juridic(calitate procesuala pasivă).

Aceasta obligație își are temeiul în art. 194 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecata trebuie sa cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum.și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamatul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea'sa împotriva unui anumit pârât.

În susținerea acestei excepții a învederat faptul că, față de raportul juridic dedus judecății, prin care se pretinde realizarea efectelor raporturilor de serviciu ale reclamanților personal din sistemul judiciar, nu justifică legitimitate procesuală pasivă în cauză.

Relativ la drepturile afirmate în cauză, astfel cum au fost identificate prin cererea de chemare în judecată, individualizarea obligațiilor corelative, exclude Ministerul Finanțelor Publice ca subiect al raportului juridic pentru petitul ce expune pretenții inerente raporturilor de serviciu,

Revenind la procesul de asigurare a fondurilor necesare stingerii unor obligații pecuniare sustenabile, ab inițio de la bugetul generai consolidat, procedura reclamă implicarea Ministerului Finanțelor Publice, căruia, în calitate de autoritate cu prerogative în execuția bugetului general consolidat, îi revine obligația de a confirma existența resurselor bugetate pentru stingerea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în limitele cărora aprobă deschideri de credite bugetare.

Apreciază recurentul- pârât că părți în dosar ar trebui să fie doar reclamantul și instituția publică angajatoare ca pârât, urmând ca, în cazul admiterii acțiunii, pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, să solicite Ministerului Finanțelor Publice fie o alocare de fonduri - deschidere de credite, fie demararea unei proceduri de rectificare bugetară, prin întocmirea unui proiect de lege de modificare a legii bugetului de stat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimații- reclamanți A., B., C., D., E. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului promovat în cauză ca nefondat.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 22 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Deliberând asupra prezentului recurs, sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, prin prisma probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează:

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs.

Așa cum reiese din lucrările dosarului, intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios cu o cerere vizând printre altele și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure Ministerului Justiției în termen de cel mult 3 luni de la data pronunțării unei hotărâri definitive sumele necesare acordării drepturilor salariale in favoarea reclamanților

Este adevărat că reclamantii nu au raporturi de munca/serviciu încheiate cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru a se putea raporta la drepturi și obligații izvorâte din acestea sau din alte raporturi obligaționale și că pretențiile reclamanților, solicitate prin cererea de chemare în judecată pe calea contenciosului administrativ, reprezinta drepturi de personal, salariale, care nu pot fi plătite decât de către autoritatea publică în sarcina căreia sau născut aceste drepturi.

Însă, în aplicarea dispozițiilor art. 60 din C. proc. civ. raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de Legea nr. 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.

Instituția chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.

Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua

În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din C. proc. civ.

Din această perspectivă, apare ca relevantă, aplicarea sau incidența Deciziei nr. 10 din 19 septembrie 2011 referitoare la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 60 din C. proc. civ. raportate la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, vizând acordarea unor drepturi de natura salariala personalului bugetar(RIL Recurs in interesul legii/Decizie ICCJ din 19-09-2011)

Ca atare, instanța în mod corect a reținut că, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Miniseterul Finanațelor Publice este nefondată, întrucât conform Legii 500/2002 privind finanțele publice acesta repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel încât este evident că are calitate procesual pasivă în cauză.

În considerarea tuturor argumentelor înfățișate, apreciind ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe, Înalta Curte va respinge așadar ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.

III. Temeiul procesual al soluției date recursului

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3210 din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 3210 din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2019.