ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.02.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2020

HOTĂRÂRE
06.02.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 657/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 februarie 2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, obligarea acestuia să emită pentru fiecare dintre reclamanți în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizației de încadrare în acord cu art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 în funcție de vechimea în profesie și în muncă, gradul profesional și a funcției îndeplinite în cadrul instanței, în sensul acordării, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenței salariale rezultată din aplicarea de procente și aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranșă de vechime în muncă/în funcție ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Prin Sentința civilă nr. 3340 din 27 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. și I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

A obligat pârâtul să emită pentru reclamanți noi ordine de încadrare salarială, cu începere de la 09.04.2015, conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și să achite diferențele salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

3.1. Împotriva Sentinței civile nr. 3340 din 27 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea capătului de cerere privind plata diferențelor salariale, ca neîntemeiat.

Recurentul-pârât a susținut că prima instanță l-a obligat în mod greșit la plata diferențelor salariale, întrucât această atribuție legală revine instituției angajatoare, pârâtul având doar obligația de a vira sumele necesare plăților, iar nu de a efectua în concret plata acestora. Astfel, raportul obligațional care are ca obiect plata drepturilor salariale și, pe cale de consecință, a oricăror accesorii ale acestora, dobânzi și actualizări, se desfășoară între intimați și instanțele unde funcționează, în timp ce Ministerul Justiției este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuțiilor prevăzute de Legea finanțelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum și responsabilitățile instituțiilor publice implicate în procesul bugetar.

3.2. Prin cererea înregistrată la dosarul instanței de recurs la data de 5 februarie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin OMJ nr. 2066/C/24.05.2018 și prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1487/C/2017, emis în aplicarea Ordinului Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016 modificat prin OMJ nr. 219/2017, intimaților-reclamanți li s-a stabilit indemnizația la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv 9.04.2015.

Intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H. și I. nu au depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanți, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursului se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018, prin care a recalculat cuantumul indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor cuvenite reclamanților, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința de fond, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamanților. Prin urmare, interesul de a acționa al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca lipsit de interes.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 3340 din 27 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-06-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3706/2019
Ședința publică din data de 27 iunie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantii A., B., C., D.
ÎCCJ 2020-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1360/2020
Ședința publică din data de 5 martie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Buc
ÎCCJ 2018-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2018
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
ÎCCJ 2019-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2019
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrat
ÎCCJ 2020-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1995/2020
Ședința publică din data de 21 mai 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea formulată la data de 19.04.2016, reclamanta A., în contr
Sursă