ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 544/2022

În dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Iași, secția civilă, având ca obiect anulare act - contestația în anulare cu privire la decizia civilă nr. 589 din 7 decembrie 2020 a Curții de Apel Iași, prin încheierea din 21 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A., de introducere forțată în cauză, ca persoane care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, a Avocatului Poporului și a Ministerului Culturii și Identității Naționale. Împotriva acestei încheieri a formulat apel și cerere de repunere în termenul de declarare a apelului reclamantul.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia civilă nr. 589 din 7 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii, ca inadmisibil.

Contestația în anulare a deciziei pronunțate în apel: Împotriva deciziei civile nr. 589 din 7 decembrie 2020 a formulat contestație în anulare reclamantul A., pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă fiind înregistrat dosarul nr. x/2020. La termenul din 11 februarie 2021, reclamantul A. a cerut verbal în ședință, recuzarea președintelui completului de judecată, respectiv pe doamna judecător B.. Cererea de recuzare formulată în scris a fost depusă la 15 februarie 2021.

Încheierea recurată: Prin încheierea din 19 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins cererea de recuzare formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva încheierii din 19 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs contestatorul A.. Prin cererea de recurs s-a invocat că încheierea de respingere a cererii de recuzare este nelegală, neîntemeiată și abuzivă, deoarece este dată cu încălcarea legii. Recurentul a arătat că instanța de judecată a ignorat faptul că dosarul nr. x/2020 are ca obiect judecarea contestației în anulare. A precizat că cererea de recuzare s-a întemeiat pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., nu pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 din Cod, astfel cum greșit a analizat instanța. De asemenea, a criticat faptul că decizia civilă nr. 108 din 25 februarie 2021, prin care s-a soluționat contestația în anulare, a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 49 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că pronunțarea soluției în cauză nu putea avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare, arătând că încheierea de respingere a cererii de recuzare are prevăzut recursul drept cale de atac. Cererea de recurs nu a fost motivată în drept.

Apărările formulate în cauză La 21 mai 2021, intimata C. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, întrucât recursul nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. De asemenea, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, întrucât instanța a soluționat corect cererea de recuzare, în cauză nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ. La 9 iunie 2021, intimata Instituția "Avocatul Poporului" a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 11 iunie 2021, intimata Filarmonica Moldova Iași a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs, precum și respingerea recursului, ca neîntemeiat. La 9 iunie 2021, intimata Instituția "Avocatul Poporului" a depus răspuns la întâmpinarea intimatei C., prin care a solicitat constatarea nulității recursului și respingerea acestuia, ca nefondat. De asemenea, a depus răspuns la întâmpinarea depusă de intimata Filarmonica Moldova Iași, prin care a solicitat constatarea nulității recursului și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat. La 12 iulie 2021, recurentul a depus cerere prin care arată că se înscrie în fals față de întâmpinarea depusă de intimata C., întrucât acest act nu cuprinde sediul asociației, data emiterii, nu poartă semnătură și ștampilă. De asemenea, a precizat că nu a chemat în judecată această persoană juridică.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 09 decembrie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din 19 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2020 și a fixat termen, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. Prin raportul asupra admisibilității în principiu s-a reținut că recursul respectă cerințele de formă impuse de dispozițiile art. 486 din C. proc. civ., este timbrat, formulat în termenul legal, iar criticile din recurs se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. O primă critică formulată de recurent, privește nelegalitatea încheierii recurate cu privire la temeiul juridic reținut de instanță. Astfel, a susținut că analiza a fost realizată din perspectiva art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., deși ar fi trebuit cercetată cererea sa în baza dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 din Cod. Recurentul a susținut că încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. derivă din faptul că, la termenul de judecată din 19 februarie 2021, președintele completului de judecată, învestit cu soluționarea contestației în anulare, nu a dat curs solicitării sale de înscriere în fals cu privire la actele depuse de partea adversă, motiv ce i-a indus o bănuială legitimă și l-a determinat să formuleze cererea de recuzare. Soluționând incidentului procedural al recuzării, instanța a apreciat, eronat, în opinia sa, pe de o parte, că nu sunt elemente din care să rezulte parțialitatea instanței, iar, pe de altă parte, a reținut că verificarea respectării dispozițiilor legale de către instanță este o operațiune specifică controlului judiciar în calea de atac, considerent ce îl nemulțumește pe recurent. Înalta Curte reține că, în limitele cadrului procesual cu care a fost învestit prin cererea reclamantului, judecătorul, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Potrivit dispozițiilor art. 211 din C. proc. civ. completul de judecată constituit potrivit legii, efectuează activitatea de cercetare și dezbatere a fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale, în vederea soluționării legale și temeinice a acestuia. Din aceste dispoziții legale rezultă, pe de o parte, că legea îi impune judecătorului să dea dovadă de stăruință pentru a afla adevărul în cauză, iar, pe de altă parte, îi recunoaște acestuia un drept de apreciere, putând admite sau respinge solicitările părții în raport de teza probatorie propusă ori dacă consideră că nu sunt întrunite cerințele art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului. Imparțialitatea instanței este una dintre garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil garantat de art. 21 din Constituția României, de art. 6 C. proc. civ. și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, raportând aceste aspecte de ordin teoretic la semnificația juridică a instituției recuzării și la critica formulată în recurs, Înalta Curte constată că, respingând motivat anumite solicitări ale părți nu îl plasează pe judecătorul fondului implicit într-o situație de incompatibilitate, nefiind decelate indicii care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Din această perspectivă, critica nu este fondată. Recurentul critică și modul în care judecătorul fondului a condus ședința de judecată, și anume că nu a dispus suspendarea judecății până la soluționarea incidentului procedural al recuzării, chestiune ce atrage și nelegalitatea deciziei pronunțate pe fond- nr. 108 din 25 februarie 2021. Critica privind nelegalitatea deciziei prin care instanța a soluționat contestația în anularea excedează cadrului procesual al cercetării soluției pronunțate de instanță cu privire la cererea de recuzare și nu se raportează la considerentele încheierii atacate, astfel încât nu poate fi primită. Așa cum s-a arătat judecătorul fondului, în scopul aflării adevărului, are atributului suveran de a stabili faptele și de a efectua activitatea de cercetare în fapt și drept, cu respectarea tuturor principiilor și garanțiilor procesuale. Dacă în acest demers i se pot imputa anumite greșeli de judecată, încălcarea unor norme procedurale sau cu privire la modul în care a soluționat cererile formulate în cursul litigiului, partea are remediul procesual al exercitării căilor de atac prevăzute de normele procedurale. Astfel, respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviințarea administrării unei anumite probe, sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiții legale, fără a induce vreunei părți concluzia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Potrivit art. 49 alin. (2) din C. proc. civ. formularea unei cereri de recuzare nu determină suspendarea judecății, astfel încât nici din această perspectivă critica de nelegalitate nu este fondată. De altfel, Înalta Curte, soluționând un recurs în interesul legii a reținut prin Decizia nr. 14/2021 că partea în proces care nu a formulat o cerere de recuzare are dreptul la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanță pe care legea o prezumă a fi independentă și imparțială, în condițiile în care judecătorul cauzei nu a declarat că se abține, nefiind incident niciunul dintre cazurile care îl fac incompatibil. Așadar, nu există niciun motiv legal pentru care procesul nu ar putea continua, până când parțialitatea judecătorului este dovedită de către titularul cererii de recuzare. Totodată, se reține că în soluționarea incidentului procedural al recuzării instanța a cercetat numai existența unui posibil caz de incompatibilitate în care s-ar regăsi judecătorul cauzei la data formulării cererii de recuzare, nu și existența altor neregularități procedurale, ulterioare și străine de instituția recuzării reglementată de normele de organizare judecătorească, pentru care partea poate activa alt mecanism judiciar. Pentru aceste considerente, reținând că nu există nicio încălcare a legii în legătură cu soluționarea cererii de recuzare, recursul formulat de petentul A. va fi respins, ca nefondat, conform art. 496 din C. proc. civ.