ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1141/2025

Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22 octombrie 2021, reclamantul A., prin reprezentant legal B. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul C., ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorului A., începând cu data de 28 octombrie 2019 și până la împlinirea majoratului.

Hotărârea pronunțată pe fond Prin sentința civilă nr. 3907/18.04.2022, pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă în parte cererea având ca obiect stabilire pensie de întreținere, formulată de reclamantul A., a fost obligat pârâtul C. să plătească către reprezentantul legal B. și în favoarea minorului A., pensie lunară de întreținere în cuantum de 1/6 din venitul net realizat, (urmând ca în totalul venitului net lunar al pârâtului să nu fie inclusă indemnizația reparatorie acordată în baza Legii nr. 341/2004), dar nu mai puțin de 1/6 din venitul minim net pe economia națională, care se va plăti de la data introducerii acțiunii - 22.10.2021 și până la majoratul copilului. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, proporțional cererii admise.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1005/09.05.2023, Tribunalul Iași a respins apelurile declarate de către A.-prin reprezentant legal B. și de către C. împotriva sentinței civile nr. 3907/18.04.2022 a Judecătoriei Iași, sentință care a fost păstrată. Împotriva deciziei nr. 1005/09.05.2023, pronunțată de Tribunalul Iași a declarat recurs A.-prin reprezentant legal B..

Încheierea și decizia pronunțate în recurs În ședința publică din data de 19 septembrie 2024, recurentul A., prin reprezentant legal B., a declarat că înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva președintelui completului Civil - Recurs 2, doamna judecător D.. Prin încheierea din 03 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă, în temeiul art. 51 și 53 C. proc. civ. a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de recurentul A., prin reprezentant legal B., privind pe președintele completului Civil-Recurs 2, judecător D.. Prin decizia civilă nr. 279/2024 din 03 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurentul A., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, s-a respins și cererea de suspendare a judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și s-a respins recursul declarat împotriva deciziei nr. 1005/2023 a Tribunalului Iași, ca inadmisibil.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Recurentul A., prin reprezentant legal B. a declarat recurs împotriva încheierii din data de 03 octombrie 2024 prin care s-a respins cererea de recuzare împotriva președintelui de complet, doamna judecător D. și împotriva deciziei nr. 279/3.10.2024 a Curții de Apel Iași, în privința soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale. 5.1 A argumentat recurentul în dezvoltarea recursului declarat împotriva încheierii din 3.10.2024 că intimatul în prezenta cauză are calitatea sa de om politic, a fost deținător de funcții publice și în cadrul Primăriei Municipiului Iași până în mai inclusiv anul curent, fiind un cunoscut apropiat al primarului în funcție E., cu dosare nesoluționate de Curte. S-a plâns de modalitatea în care a decurs până în prezent judecata unui litigiu aparent obișnuit, dar tratat preferențial prin funcțiile publice și influența intimatului de la fond și până în prezent (hotărârea Tribunalului s-a comunicat după 1 an și jumătate la două cereri ale petentului adresate Președintelui Tribunalului). Mai arată că, din punct de vedere legal, trebuia să se acorde un termen pentru că apărătorul ales doamna avocat F. nu s-a putut prezenta motivat de starea de sănătate. A mai arătat că prima amânare acordată a fost procedurală pe fondul dosarului de strămutare format la Înalta Curte, respectiv dosarul nr. x/2024 cu termen la data de 06 iunie 2024. A criticat că, deși se formulase cerere de recuzare împotriva sa, președintele completului a reținut cauza în pronunțare, existând din punct de vedere a reprezentantului legal a minorului o antepronunțare vizibilă, soluția dată fiind anticipată. A susținut că în cauză nu s-a respectat principiul continuității completului de judecată (magistratul pentru care s-a făcut cerere de recuzare a fost prezent, dar anterior în componență a intrat domnul judecător G.). S-a întemeiat pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. și art. 42 alin. (1) pct. 1, cu trimitere la art. 47 C. proc. civ. 5.2 Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 279/2024 din 03 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă cu privire la soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, recurentul petent a solicitat admiterea recursului, pe fond admiterea excepției de neconstituționalitate ca fiind admisibilă și sesizarea Curții Constituționale a României în acest sens. A apreciat că normalitatea actului de justiție presupune ca în orice materie de drept să fie permis dublu grad de jurisdicție, în sensul posibilității exercitării și a recursului ca măsură de control judiciar pe fondul erorilor judiciare care pot avea loc pe fondul apelului. Consideră că în prezenta situație a minorului A. are loc o încălcare a accesului liber la justiție consfințit de art. 21 din Constituția României și implicit o încălcare a egalității în drepturi din perspectiva art. 16 din Constituția României, justițiabilii din orice materii de drept trebuind să se bucure de plenitudinea efectivă a egalității. Decizia CCR nr. 369/2017 coroborată cu Decizia nr. 52/18.06.2018 a Înaltei Curți nu poate fi limitată ca aplicabilitate doar la litigiile privind dreptul de proprietate evaluabile în bani. În drept s-a prevalat de art. 245 C. proc. civ., art. 21 din Constituție, art. 6 din CEDO, art. 47 din Carta fundamentală a Drepturilor Europene, art. 20 din Constituția României, art. 29 din Legea nr. 47/1992. În drept, reclamantul nu și-a întemeiat cererile de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24 octombrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris . Cererile de recurs au fost comunicate intimatului C. la data de 04 noiembrie 2024, conform comunicării de la fila x verso din dosarul de recurs. Intimatul C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Analizând recursul declarat împotriva încheierii din 03 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, în raport cu criticile formulate și cu prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În ședința publică din data de 19 septembrie 2024, recurentul A., prin reprezentant legal B., a declarat că înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva președintelui completului Civil-Recurs 2, doamna judecător D.. În motivarea cererii, recurentul a arătat, în esență, că intimatul este om politic, a deținut funcții publice în cadrul Primăriei Iași, parcursul litigiului fiind influențat de acest aspect. A mai argumentat că incorect s-a respins cererea de amânare a avocatului său în cauză, iar judecătorul, deși recuzat, a reținut cauza Mai arată că, deși recuzat de către reprezentantul legal al recurentului, președintele completului a reținut cauza în pronunțare, antepronunțându-se privitor la soluția cu privire la cererea de recuzare. A mai criticat nerespectarea principiului continuității completului de judecată. Completul care a soluționat cererea de recuzare a apreciat-o a fi neîntemeiată, reținând că dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ., temeiurile de drept invocate, prevăd că judecătorul este incompatibil de a judeca în situația în care și-a exprimat părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece, respectiv atunci când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa. Instanța a apreciat că dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. nu sunt incidente atunci când judecătorul respinge o cerere de amânare sau orice altă solicitare a părții, chiar dacă prin soluția de respingere se poate întrevedea rezultatul final al procesului. De asemenea, nici modul în care judecătorul aplică principiul contradictorialității nu conduce la incidența acestui caz de incompatibilitate, eventualele greșeli de judecată cu privire la modalitatea de soluționare a cererilor sau excepțiilor putând fi reparate prin exercițiul căilor de atac. Instanța a relevat că nemulțumirile pe care o parte litigantă le are cu privire la modalitatea de soluționare a unor cereri sau cu privire la dispozițiile instanței de judecată nu pot fundamenta o recuzare, ci pot fi formulate în căi de atac, când intervine cenzura instanței de control de judiciar. Conchizând că nu este incident cazul de incompatibilitate invocat, instanța a mai arătat că prin formularea cererii de recuzare, recurentul urmărește, în realitate, să critice modalitatea de gestionare a cauzei de către judecătorul învestit cu soluționarea ei. Instanța a răspuns și ultimelor două argumente ale părții, și anume reținerea dosarului spre soluționare, această chestiune fiind apreciată a respecta rigorile legale, întrucât art. 49 C. proc. civ. dă posibilitatea judecătorului recuzat să continue judecata, dar nu și să pronunțe soluția în cauză. De asemenea, argumentul privind încălcarea principiului continuității completului de judecată a fost considerat nefondat. Înalta Curte reține preliminar că, prin cererea de recurs, recurentul a reiterat motivele expuse în cererea de recuzare, fără a exhiba vreo critică concretă privitoare la considerentele reținute prin încheierea recurată. Verificând analiza instanței care a soluționat cererea de recuzare, Înalta Curte constată că argumentele expuse sunt corecte, motivele de recuzare concret expuse, care constituie nemulțumiri referitoare la măsurile procesuale luate în cauză nefiind circumscrise dispozițiilor indicate, și anume art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ. Față de aceste considerente, constatând, pe de o parte, că nu s-a indicat niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., și pe de altă parte, că nu este detaliată nicio critică adusă încheierii recurate, ci sunt reluate motivele de recuzare indicate prin cererea de recuzare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 03 noiembrie 2024 a Curții de Apel Iași, secția I civilă. Analizând recursul declarat împotriva deciziei nr. 279 din 03 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă cu privire la soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Prealabil, Înalta Curte reține limitele învestirii instanței ca fiind recurs promovat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în dispozitivul deciziei nr. 279/2024 din 03 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția I civilă, astfel cum a arătat recurentul prin al doilea memoriu de recurs. În acest context, Înalta Curte subliniază că soluționarea prezentei căi de atac presupune exclusiv verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Se constată că autorul excepției de neconstituționalitate a invocat respectiva excepție cu privire la art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ. cu trimitere la art. 466 alin. (2) și (3) C. proc. civ., teza limitării căii de atac a recursului pentru litigiile din materia dreptului familiei și implicit cu privire la minori. Susține recurentul că îi este încălcat dreptul de acces la justiție (art. 21 Constituție) și principiul egalității în drepturi (art. 16 Constituție). De asemenea, recurentul invocă faptul că toate litigiile, indiferent de competența de soluționare în primă instanță, ar trebui să beneficieze și de calea de atac a recursului. Recurentul a solicitat să se aibă în vedere ca orice litigiu ar trebui să beneficieze de dublu grad de jurisdicție, având în vedere că litigiile evaluabile în bani beneficiază și de calea de atac a recursului. Înalta Curte reține că, deși examenul de legalitate realizat în soluționarea recursului declarat conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privește îndeplinirea cerințelor de admisibilitate la care se referă alin. (1)-(3) ale aceleiași dispoziții legale, acest control judiciar se realizează tot în limitele stabilite de cel care declară calea de atac, respectiv cu observarea motivelor pe care acesta le invocă. Astfel, chiar dacă aceste motive nu trebuie să fie în mod formal încadrabile (sau încadrate de parte) în cazurile de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul nu poate fi soluționat în afara criticilor aduse de recurent sau a unor eventuale motive de ordine publică ce ar putea fi invocate de instanța de recurs conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ. De aceea, în absența acestora din urmă, în prezentul recurs pot fi examinate exclusiv acele aspecte pe care recurentul le-a criticat în cererea sa de recurs, în măsura în care acestea privesc condițiile de admisibilitate a excepției invocate. Se constată însă că cererea de recurs se referă numai la pretinsa neconformitate cu legea fundamentală a prevederilor legale atacate, cuprinzând argumente care ar justifica în opinia autorului excepției, recurentul, constatarea neconstituționalității art. 483 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Or, aceste chestiuni sunt rezervate spre analiză instanței de contencios constituțional și asupra lor instanța de drept comun exprimă un punct de vedere numai ulterior aprecierii în sensul admisibilității sesizării. Prin urmare, nefiind invocate aspecte care să combată argumentele Curții de apel în sensul că în cauză cerințele cumulative de sesizare a Curții Constituționale nu sunt îndeplinite, se observă că în mod pertinent a argumentat instanța învestită cu cererea de sesizare absența cerinței legăturii cu cauza pendinte, deoarece se critică în mod generic excluderea căii de atac a recursului în cauzele de competența judecătoriei și totodată se susține absența unui dublu grad de jurisdicție în aceste cauze, în realitate această cerință fiind îndeplinită prin soluționarea cauzei în primă instanță și în apel. Față de aceste considerente, nefiind întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, constând în existența unei legături cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale pretins neconstituționale, Înalta Curte reține legalitatea deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care urmează a respinge și recursul declarat împotriva deciziei nr. 279 din data de 3 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2021.