ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 200/2022

HOTĂRÂRE
02.02.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 200/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 659 din 13 octombrie 2021, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 409 din 22 iunie 2021 a aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A., solicitând admiterea și anularea tuturor actelor juridice și administrative din proces.

A arătat că dezlegarea dată recursului prin decizia nr. 282 din 26 aprilie 2021 a Curții de Apel Iași este rezultatul unei erori materiale în sensul ca instanța a omis judecarea și pronunțarea cu privire la cererea precizatoare depusă la dosar, act procedural care ar fi determinat o cu totul altă soluție, motiv de contestație în anulare, cale de atac extraordinară de care a și uzat.

A solicitat să se anuleze decizia atacată cu recurs pentru cauză de incompatibilitate absolută, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

A mai solicitat, cu privire la nulitatea absolută a actelor din proces, anularea cererii de partaj judiciar și ieșirea din indiviziune a intimatului B. în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Iași, respectiv să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor juridice și administrative subsecvente.

A arătat că intimații C. și B., care au solicitat despăgubiri Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, nu sunt titularii dreptului de restituire, terenurile în cauză fiind în patrimoniul bisericii și în folosința D..

Potrivit recurentei, intimatul C. trebuia să facă dovada calității de moștenitor de pe urma defunctului E., primul succesibil la moștenirea lui D. și sa depună copii după actele de proprietate ale autorului comun, documente pe care le-a reținut și nu le-a prezentat comisiilor de fond funciar.

Numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art. 700 C. civ. beneficiază de repunerea în termenul de acceptare prin cererea pe care o depun la Comisia de reconstituire a dreptului de proprietate.

Or, în cauza de față, intimații au acceptat succesiunea după E. prin retransmiterea dreptului de succesiune, potrivit certificatului de moștenitor pe care nu l-au atașat cererii de chemare în judecată.

Pentru motivele de ascundere și sustragere de bunuri din masa partajabilă, reținerea certificatului de moștenitor, a actelor de proprietate și dezinformarea entităților statului, a solicitat aplicarea sancțiunii civile a acceptării forțate a intimaților și anularea actelor juridice subsecvente cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate.

Intimatul C. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului și menținerea, ca legală, a deciziei atacate.

În cauză a formulat întâmpinare și intimatul B., prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de art. 513 alin. (5) coroborat cu art. 508 alin. (4) C. proc. civ., iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta și intimatul C. au depus răspunsuri la întâmpinări, prin care au solicitat și cheltuieli de judecată.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 și 6 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

În cauză, prin decizia nr. 659/2021, atacată cu recurs, Curtea de Apel Iași a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 409 din 22 iunie 2021, prin care aceeași curte de apel a respins contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 282 din 26 aprilie 2021.

Or, prin decizia civilă nr. 282 din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel Iași a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 2147 din 9 noiembrie 2020 a Tribunalului Iași, secția I civilă.

Art. 513 alin. (5) C. proc. civ. stipulează în sensul că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, dispoziții similare fiind reglementate și pentru exercițiul căii extraordinare de atac a contestației în anulare prin art. 508 alin. (4) din cod.

În speță, contestația în anulare a fost formulată împotriva unei decizii prin care s-a soluționat un recurs, iar cererea de revizuire a fost formulată împotriva hotărârii prin care s-a judecat respectiva contestație în anulare.

Față de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 659 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă, nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, partea nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a acestuia.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

Văzând solicitarea intimatului B. de acordare a cheltuielilor de judecată, justificate cu chitanța privind onorariul de avocat, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., aceasta se va admite, recurenta urmând a fi obligată la plata către intimat a sumei de 1000 RON.

Cât privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul C. prin răspunsul la întâmpinare, aceasta nu poate fi primită, solicitarea fiind făcută formal în lipsa indicării unui anumit cuantum și a unor documente de efectuare a respectivelor cheltuieli.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 659 din 13 octombrie 2021 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe recurentă la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimatul B..

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3790/2022
tă din oficiu și a respins cererea formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâții A. - pe numele moștenirii și B. - pe numele moștenirii, ca fiind introdusă împotriva unor perso
ÎCCJ 2020-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 435/2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 478 din 26 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Timișoara, secția
ÎCCJ 2022-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 359/2022
Curtea de Apel Iași Prin decizia civilă nr. 966 din 04 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 3338 din 03 decembrie 201
ÎCCJ 2021-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2021
ția de a soluționa notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. A mai arătat intimata că recurentul B. nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001, iar autoritățile cu atribuții în
ÎCCJ 2022-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1361/2022
râta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, entitate ce își desfășoară activitatea la sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Prin încheierea din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a c
Sursă