ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 634/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 3 februarie 2021, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, sub nr. x/2021, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 450 din 16 decembrie 2020, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017.

Prin cererea formulată la 8 aprilie 2021, contestatoarea A. a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor B., C. și D., membre ale completului de judecată învestit cu soluționarea contestației în anulare.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins cererea de recuzare formulată de contestatoarea A..

Prin decizia nr. 164/R din 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 405/R din 16 decembrie 2020, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017.

Împotriva încheierii din 20 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, recurenta A. a declarat recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., întrucât judecătorii recuzați și-au exprimat părerea cu privire la soluția ce urma a se pronunța în cauză.

Astfel, la termenul de judecată din 8 aprilie 2021, judecătorul B., în urma consultărilor celorlalți membri ai completului de judecată, a pus în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității contestației în anulare, din perspectiva faptului că motivele invocate în susținerea acesteia nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Recurenta a afirmat că, deși teza a II-a a art. 42 alin. (1) C. proc. civ. prevede că punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și alin. (5) nu îl face pe judecător incompatibil, acest text de lege nu își găsește aplicabilitatea în cauză, întrucât s-a pus în discuție excepția inadmisibilității contestației în anulare prin prisma neîncadrării motivelor acesteia în cazurile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Maniera în care a fost pusă în discuție excepția a relevat opinia completului de judecată asupra inadmisibilității contestației în anulare, imparțialitatea acestuia și imposibilitatea efectuării unei cercetări judecătorești care să conducă la o soluție contrară.

Recurenta a susținut că imparțialitatea judecătorilor este esențială pentru realizarea actului de justiție, făcând referire la mecanismul de analizare a imparțialității instanțelor, conceput de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin jurisprudența sa (cauzele Micallef și De Cubber).

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 16 iulie 2021, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8.

Prin rezoluția din 20 iulie 2021, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost comunicat părților, iar prin încheierea din camera de consiliu din 10 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul, stabilind termen pentru soluționarea acestuia la 24 martie 2022.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, având în vedere că recurenta a reclamat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează alte cazuri de incompatibilitate ale judecătorului ("când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece"), Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 20 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (casarea se poate cere când, "prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a cărora nerespectare atrage sancțiunea nulității"), din perspectiva căruia urmează a fi examinat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare.

Prin critica subsumată acestor prevederi legale, recurenta a susținut că încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. derivă din faptul că, la termenul de judecată din 8 aprilie 2021, președintele completului de judecată învestit cu soluționarea contestației în anulare a pus în discuție, din oficiu, ulterior consultării celorlalți membri, excepția de inadmisibilitate a căii extraordinare de atac, considerând că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ.

Acest aspect echivalează, în opinia recurentei, cu formarea unei păreri preconcepute a completului de judecată asupra contestației în anulare, menite să prefigureze soluția pronunțată, de respingere, ca inadmisibilă, a căii extraordinare de atac.

Înalta Curte, procedând la o analiză de ansamblu a conduitei judecătorilor recuzați, raportată la circumstanțele procesuale ale cauzei, constată că în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare, reținându-se întemeiat că nu sunt incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocate de recurentă în susținerea motivelor de recuzare.

Faptul că judecătorii învestiți cu soluționarea contestației în anulare au pus în discuție, cu prioritate, admisibilitatea acesteia nu poate echivala cu o antepronunțare, în sensul dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., de vreme ce, prin normele care reglementează calea extraordinară de atac -art. 503 și art. 504 C. proc. civ. - legiuitorul a instituit posibilitatea de promovare a acesteia numai pentru motive expres prevăzute.

Fiind o cale de retractare, iar nu de cenzură judiciară, contestația în anulare poate fi exercitată doar pentru cazurile stipulate de lege, prin exercitarea acesteia urmărindu-se îndreptarea unor neregularități evidente ale actelor de procedură și nu a celor ce vizează probleme de fond.

Respectând configurația căii extraordinare de atac a contestației în anulare, curtea a invocat excepția inadmisibilității, expunând motivele pentru care a înțeles să procedeze în acest fel ("neîncadrarea în situațiile concrete prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.."), pentru ca recurenta să poată formula apărări și concluzii cu privire la această chestiune de drept.

Această măsură, dispusă în condiții de legalitate, nu poate induce părții concluzia că judecătorii și-au exprimat deja o opinie asupra modului în care urmau a soluționa în final cauza sau că există alte elemente care puteau să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea lor. Soluționarea din oficiu a problemelor de drept ale cauzei, în condiții conforme celor impuse de C. proc. civ., reprezintă o prerogativă a judecătorului de a dispune toate măsurile pe care le consideră necesare pentru soluționarea acesteia.

În speță, astfel cum corect a reținut curtea, completul învestit cu soluționarea contestației în anulare nu și-a expus părerea în legătură cu pricina, anterior deliberării și pronunțării hotărârii, pentru a putea fi incidente dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Nici faptul că președintele s-a consultat cu ceilalți membri ai completului de judecată cu privire la invocarea excepției nu echivalează cu o antepronunțare asupra cauzei, de vreme ce activitatea de judecată este îndeplinită în baza principiului colegialității, care are rolul de a garanta imparțialitatea și independența judecătorilor în fața oricărei ingerințe.

Imparțialitatea instanței este una dintre garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil garantat de art. 21 din Constituția României, de art. 6 C. proc. civ. și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Raportând aceste aspecte de ordin teoretic la semnificația juridică a instituției recuzării și la cererea de recurs dedusă judecății, Înalta Curte constată că este corectă concluzia instanței învestite cu analiza cererii de recuzare formulate de recurentă, în sensul că motivele de recuzare nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 20 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 20 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2022.