ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 650/2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 decembrie 2019, pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj la plata sumei de 2.714.640 RON, reprezentând contravaloarea tratamentului de radioterapie acordat în perioada 17.05.2018-06.12.2018 unui număr de 176 pacienți oncologici, înscriși în programul național de sănătate, îndreptățiți la decontarea integrală a tratamentului de radioterapie și care au fost suportate de reclamantă din bugetul propriu. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 219 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, art. 16 alin. (1) și art. 34 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 12 din Pactul Internațional privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale, art. 1.186, art. 1.193, art. 1349 alin. (1) și art. 1357 C. civ. Prin sentința civilă nr. 504 din 21.07.2021, pronunțată Tribunalul Cluj, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând, în principal, admiterea apelului, anularea sentinței apelate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecarea primei instanțe, iar în subsidiar, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii formulate. Prin decizia civilă nr. 376/A din 24.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2019 al, s-a admis în parte apelul declarat de reclamantă, a fost anulată sentința atacată și a fost trimisă cauza pentru rejudecare pe fond la aceeași instanță.

În rejudecare dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, secția Civilă, sub nr. x/2019*. Prin sentința civilă nr. 235/21.04.2022, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins prin decizia civilă nr. 397/A/2022 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în principal trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar, în subsidiar, reținerea spre rejudecare și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că decizia recurată nu este motivată, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. În acest sens, precizează că a sesizat instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită a pârâtei constând în omisiunea de a proceda la încheierea contractului pentru servicii de radioterapie, reclamând totodată și faptul că aceasta nu a previzionat în mod corect bugetul pentru numărul de pacienți oncologici. Cu toate acestea, din analiza deciziei atacate, se observă că instanța de apel nu a procedat la analizarea doar a condițiilor care vizează răspunderea civilă delictuală, ci o parte semnificativă din motivare vizează lipsa unui contract încheiat între părți, sens în care recurenta nu era îndreptățită la decontarea serviciilor prestate. Prin urmare, decizia recurată cuprinde dispoziții străine de natura pricinii întrucât instanța de apel s-a raportat la răspunderea civilă contractuală în condițiile în care acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. În continuare, recurenta susține că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, întrucât instanța de apel a reținut că, pe de o parte, pârâta avea obligația de a încheia contractul în termen de 30 de zile de la momentul validării acesteia ca furnizor de servicii medicale iar, pe de altă parte, nu există o faptă ilicită a pârâtei prin faptul că nu a procedat la încheierea contractului în termenul prevăzut de lege. Totodată, recurenta precizează că decizia recurată nu este motivată întrucât instanța de apel nu a analizat punctual condițiile răspunderii civile delictuale și nu a analizat în integralitate motivele de apel invocate, respectiv faptul că din probele administrate pârâta beneficia de fondurile necesare pentru încheierea acestui contract și că aceasta putea încheia contractul și fără existența fondurilor la momentul contractării. În considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanța de apel a procedat în mod greșit la aplicarea dispozițiilor materiale prevăzute la H.G. nr. 155/2017 și H.G. nr. 140/2018, cu consecința aplicării greșite inclusiv a normelor care guvernează răspunderea civilă delictuală. Potrivit recurentei, instanța de apel a aplicat greșit art. 1357 alin. (2) C. civ., potrivit căruia autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, întrucât vinovăția pârâtei rezidă în omisiunea acesteia de a proceda în mod prompt la încheierea contractului cu un furnizor validat, astfel încât acesta să poată furniza servicii decontate de radioterapie bolnavilor. Totodată potrivit art. 1358 C. civ. în vederea determinării vinovăției este esențială și stabilirea împrejurărilor în care s-a produs prejudiciul. Astfel că, din apărările formulate și din probele administrate rezultă ca vinovăția pârâtei reiese în mod evident și din modul de gestionare a bugetului aferent subprogramului de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice. Așadar, susține recurenta că deși instanța de apel reține faptul că reclamanta și-a invocat propria culpă, asumându-și un risc în ceea ce privește posibilitatea decontării serviciilor prestate, atât timp cât nu exista încheiat un contract, instanța de apel nu a analizat deloc împrejurările care au determinat-o pe reclamantă să procedeze la prestarea serviciilor de radioterapie și în ce măsură dreptul la viață al pacienților ar fi fost respectat în situația în care reclamanta nu le-ar fi acordat acest tratament. În continuare recurenta susține că instanța de apel nu a analizat incidența art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora directorul general al fiecărei case de asigurări de sănătate, în calitate de manager al sistemului la nivel local, are obligația de a analiza pe fiecare program național de sănătate curativ pe care îl derulează bugetele alocate și obligația de a asigura o bună gestiune financiară a sumelor astfel alocate cu respectarea drepturilor asiguraților. Practic instanța de apel a reținut culpa reclamantei prin raportare la asumarea unui risc de prestare a acestor servicii în lipsa unui contract încheiat cu aceasta. Prin urmare, recurenta arată că instanța de apel nu a analizat fapta ilicită în raport de dispozițiile legale incidente și care constă în omisiunea pârâtului de a proceda la încheierea contractului de furnizare odată cu validarea acesteia pentru Programul Național de Oncologie și de a-și previziona în mod corect, respectiv de a-și gestiona în mod diligent bugetul. În aprecierea recurentei instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 și art. 3 alin. (3), (8) și 9 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, potrivit cărora pentru declanșarea procedurii de contractare se impune îndeplinirea condițiilor cumulative privind stabilirea necesarului de servicii medicale oncologice și a fondurilor bănești care să susțină financiar programele de sănătate. Instanța de apel în mod eronat a reținut că cele două condiții prealabile și obligatorii indicate nu trebuie îndeplinite la momentul demarării procedurii de contractare, fiind suficient ca ele să fie îndeplinite la momentul la care se procedează la încheierea efectivă a contractului de furnizare. Or, fapta ilicită a pârâtei constă tocmai în omisiunea acesteia de a se asigură că la momentul demarării prezentei proceduri au fost îndeplinite ambele condiții, astfel încât ulterior validării unităților medicale să se procedeze la încheierea contractului de furnizare de servicii, fără alte tergiversări. Deși instanța de apel a constatat că o eventuală culpă se poate reține în sarcina autorității responsabile cu suplimentarea fondurilor necesare, un astfel de raționament este eronat atât timp cât pârâta CAS Cluj nu a făcut niciun demers pentru obținerea acestor fonduri anterior demarării procedurii de contractare. Astfel de demersuri au fost realizate doar ulterior validării reclamantei. Din interpretarea art. 84 din H.G. nr. 140/2018 rezultă că odată validată unitatea medicală, aceasta poate intra în relații contractuale cu casa de asigurări, fără ca textul de lege să prevadă autorizări sau formalități suplimentare, nefiind prevăzută vreo procedură intermediară între momentul validării furnizorului de servicii medicale și momentul încheierii efective a contractului. Totodată, din dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 7 din H.G. nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naționale de sănătate pentru anii 2017 și 2018 se desprinde concluzia conform căreia procedura de contractare este demarată odată ce există necesarul de pacienți și bugetul necesar. Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de apel nu a constatat posibilitatea reală de încheiere a contractului și gestionarea defectuoasă a fondurilor de către pârâtă. Potrivit art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 155/2017 Casa Națională de Sănătate prin Casele Județene de Sănătate și a Municipiului București răspunde de asigurarea, evidențierea și controlul utilizării fondurilor aprobate, precum și de monitorizarea, controlul și analiza indicatorilor fizici și de eficiență pentru programele naționale de sănătate curative, iar potrivit art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, directorul general al fiecărei case de sănătate are obligația de a asigura o bună gestiune financiară a sumelor alocate cu respectarea drepturilor asiguraților. Potrivit recurentei, din analiza probelor administrate rezultă că gestionarea corectă a bugetului pârâtei ar fi permis încheierea contractului cu reclamanta încă din luna mai 2018. Recurenta susține că instanța de apel în mod greșit nu a reținut posibilitatea încheierii contractului de furnizare servicii și în lipsa fondurilor alocate la momentul contractării potrivit art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 155/2017 și art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 245/2017. Prin întâmpinarea înregistrată la 20 ianuarie 2023, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Cauza a fost înregistrată la 15 decembrie 2022 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 15 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată la 16 martie 2023. Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente: Criticile recurentei privind nemotivarea hotărârii recurate, considerentele contradictorii și motivele străine de natura pricinii din cuprinsul deciziei atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt fondate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit recurentei decizia recurată nu este motivată, întrucât instanța de apel nu a analizat punctual condițiile răspunderii civile delictuale și nu a analizat în integralitate motivele de apel invocate privind existența fondurilor necesare pentru încheierea acestui contract și perfectarea contractului chiar și în absența fondurilor la momentul contractării efective. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale, invocând ca faptă ilicită omisiunea pârâtei de a încheia contractul privind serviciile de radioterapie din culpa acesteia, care nu a previzionat în mod corect bugetul pentru numărul de pacienți oncologici și nu a gestionat în mod diligent acest buget. Verificând decizia recurată se constată că instanța de apel a identificat fapta ilicită imputată pârâtei ca fiind nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 concretizată în refuzul pârâtei, care i-ar fi permis reclamantei să deconteze serviciile de radioterapie prestate și analizând-o, a reținut că nu poate fi imputată pârâtei neîncheierea contractului în condițiile în care potrivit art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/30.03.2017 coroborat cu prevederile art. 3 alin. (3), (8) și (9) din Anexa la Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/31.03.2017, Casele de Asigurări de Sănătate pot stabili și alte termene de contractare, în funcție de necesarul de servicii medicale, în cadrul programelor naționale de sănătate curative, cu condiția să se încadreze în limita fondurilor aprobate fiecărui program ori subprogram național de sănătate. În continuare, instanța de apel a reținut că pârâta nu este responsabilă pentru faptul că nu au fost suplimentate fondurile necesare pentru serviciile medicale suplimentare, pe care le-a solicitat în mod repetat de la Casa Națională de Sănătate. De asemenea, instanța de apel, analizând culpa pârâtei în omisiunea încheierii contractului cu reclamanta, a reținut că nu i se poate imputa pârâtei nicio culpă în condițiile în care, pentru încheierea contractului, reclamanta trebuia să se încadreze în limita fondurilor aprobate pentru anul în curs iar în situația suplimentării necesarului de servicii medicale, în măsura completării fondurilor. Deși pârâta a efectuat numeroase demersuri pentru mărirea fondurilor, totuși nu i s-a aprobat suplimentarea sumelor alocate pentru programele naționale de sănătate de radioterapie. În concluzie, instanța de apel a reținut că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute la art. 1.357 C. civ., întrucât nu este îndeplinită nici condiția culpei și nici condiția existenței unei fapte ilicite și nici nu se poate reține existența pretinsului raport de cauzalitate invocat de către reclamantă. În ceea ce privește criticile privind existența fondurilor necesare pentru încheierea contractului pentru serviciile de radioterapie și perfectarea contractului fără existența fondurilor la momentul validării, instanța de apel le-a analizat și în mod just a reținut că procedura de declarare a eligibilității și validării furnizorilor de servicii oncologice era una prealabilă, obligatoriu de urmat, în vederea încheierii ulterioare a contractului, potrivit art. 7 alin. (9) din H.G. nr. 155/2017, iar ulterior, după alocarea resurselor necesare suplimentare de la bugetul statului urma procedura de încheiere a contractelor privind acordarea serviciilor medicale decontate. Or, în cauză instanța de apel a reținut că reclamanta a fost validată ca furnizor de servicii oncologice însă numeroasele demersuri efectuate de pârâtă la Casa Națională de Asigurări de Sănătate au rămas fără rezultat, nefiind asigurat bugetul necesar pentru decontarea serviciilor reclamantei pentru a putea finaliza procedura și a încheia contractul de prestări servicii de radioterapie. Prin urmare, Înalta Curte constată că în decizia recurată instanța de apel a analizat condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale prevăzute la art. 1.357 C. civ., precum și motivele de apel invocate de reclamantă, raportat la situația particulară a cauzei. Totodată, criticile recurentei privind considerentele contradictorii din decizia recurată privind încheierea contractului, nu sunt fondate. Potrivit recurentei decizia cuprinde considerente contradictorii întrucât, instanța de apel a reținut că, pe de o parte, pârâta avea obligația de a încheia contractul în termen de 30 de zile de la momentul validării acesteia ca furnizor de servicii medicale iar, pe de altă parte, nu există o faptă ilicită a pârâtei prin faptul că nu a procedat la încheierea contractului în termenul menționat, prevăzut de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii pentru serviciile medicale din pachetele de servicii, denunțarea unilaterală a contractului, precum și răspunsurile la cererile și la sesizările furnizorilor se vor face în scris și motivat, cu indicarea temeiului legal, în termen de 30 de zile. Analizând decizia recurată, se constată că instanța de apel a interpretat dispozițiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 în sensul perfectării contractului în termen de 30 de zile de la data validării furnizorului de servicii medicale, însă, în continuare, a reținut că dispozițiile legale evocate vizează refuzul încheierii contractului și nu s-a avut în vedere ipoteza specifică a amânării justificate a încheierii contractului pentru lipsa bugetului suplimentar față de cel aprobat anual. Așadar, se constatată că în situația necesității unor servicii medicale în timpul desfășurării programului național de sănătate anual încheierea contractului după validarea furnizorului de servicii medicale este condiționată de suplimentarea bugetului anual alocat potrivit art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/30.03.2017 coroborat cu prevederile art. 3 alin. (3), alin. (8) și alin. (9) din Anexa la Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/31.03.2017. În consecință, Înalta Curte constată că decizia recurată nu cuprinde motive contradictorii privind obligația încheierii contractului de prestări servicii de radioterapie în situația specifică a suplimentării necesarului de servicii medicale. Nu poate fi primită nici critica privind considerentele din motivarea deciziei recurate care nu au nicio legătură cu cauza, referitoare la răspunderea civilă contractuală. Potrivit recurentei instanța de apel nu a procedat la analizarea doar a condițiilor care vizează răspunderea civilă delictuală, ci o parte semnificativă din motivare vizează lipsa unui contract încheiat între părți, dispoziții străine de natura pricinii, întrucât instanța de apel s-a raportat la răspunderea civilă contractuală în condițiile în care acțiunea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Situația prevăzută de motivul de casare invocat privind considerentele care nu au nicio legătură cu cauza atrage sancțiunea nulității hotărârii în condițiile în care decizia recurată cuprinde numai motive străine de natura cauzei. Or, în cauză se constată că instanța de apel a analizat condițiile răspunderii civile delictuale și a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative privind culpa pârâtei, existenței unei fapte ilicite constând în omisiunea încheierii contractului de prestări servicii de radioterapie și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu. Înalta Curte constată că în analiza condiției faptei ilicite instanța de apel a analizat procedura reglementată pentru încheierea contractului în situația suplimentării serviciilor necesare de radioterapie și a constatat că nu se poate reține vreo culpă în sarcina pârâtei pentru neîncheierea contractului, ci eventual aceasta poate fi reținută în sarcina entității responsabile cu suplimentarea fondurilor necesare. Prin urmare, se constată că prin considerentele deciziei recurate nu au fost analizate condițiile răspunderii civile contractuale, nefiind în ipoteza considerentelor străine de natura pricinii. Prin urmare, motivarea curții de apel conține temeiurile pentru care s-a respins apelul formulat de reclamantă, răspunde criticilor din apel și apărărilor formulate în cauză și este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cazul unei nemotivări sau unor considerente contradictorii ori motive străine de pricină, contrar celor susținute de recurentă. În acest context, împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină aplicarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât această critica este nefondată. Criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate. Potrivit recurentei instanța de apel a încălcat prevederile art. 1357 alin. (2) și 1358 C. civ., întrucât vinovăția autorului prejudiciului se apreciază în funcție de comportamentul pe care o persoană diligentă trebuia să îl aibă în cauză și prin raportare la împrejurările în care s-a produs prejudiciul. În acest sens, recurenta apreciează că din probele administrate în cauză rezultă modul deficitar de gestionare a bugetului aferent programului de radioterapie a persoanelor cu afecțiuni oncologice, întrucât pârâta în calitatea sa de autoritate publică implicată avea posibilitatea de a anticipa rezultatele comportamentului ordonatorului principal de credite, respectiv Casa Națională de Asigurări Sociale, de a tergiversa suplimentarea bugetului, dar nu a luat măsuri concrete pentru a evita această situație. Mai susține recurenta că potrivit art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 fiecare director general al sistemului de asigurări de sănătate la nivel local are obligația de a asigura o bună gestiune financiară a sumelor alocate cu respectarea drepturilor asiguraților. Înalta Curte reține că reaprecierea situației de fapt prin reinterpretarea probelor administrate la instanțele fondului privind comportamentul pârâtei în stabilirea vinovăției sale vizează aspecte de netemeinicie care nu pot fi supuse controlului judiciar în calea extraordinară a recursului potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Totodată, analizând decizia recurată din perspectiva criticilor invocate de recurentă se constată că, în aprecierea vinovăției pârâtei la omisiunea încheierii contractului, instanța de apel a reținut că potrivit art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/30.03.2017 coroborat cu prevederile art. 3 alin. (3), alin. (8) și alin. (9) din Anexa la Ordinul Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 245/31.03.2017, Casele de Asigurări de Sănătate pot stabili și alte termene de contractare, în funcție de necesarul de servicii medicale, în cadrul programelor naționale de sănătate curative, cu condiția să se încadreze în limita fondurilor aprobate fiecărui program național de sănătate. În continuare, instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a efectuat numeroase demersuri pentru suplimentarea fondurilor necesare în vederea încheierii contractului cu reclamanta, solicitările fiind efectuate de pârâtă începând cu data de 09.05.2018, fără niciun rezultat concret. Astfel, instanța de prim control judiciar a reținut eventuala culpă în neîncheierea contractului în sarcina entității responsabile cu suplimentarea fondurilor necesare, în condițiile în care pârâta a solicitat în mod repetat suplimentarea bugetului alocat anual. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 1357 alin. (2) și 1358 C. civ., întrucât s-a raportat la condițiile în care contractul nu a fost încheiat, fiind reținute în mod just diligențele efectuate de pârâtă în vederea obținerii fondurilor necesare încheierii contractului de la ordonatorul principal de credite, solicitări care au fost demarate după începerea procedurii de contractare a serviciilor de radioterapie. Astfel că, pârâta a avut un comportament diligent atunci când a solicitat fondurile necesare în vederea suplimentării bugetului pentru perfectarea contractului cu reclamanta. Referitor la aplicarea art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, se reține că aceste dispoziții nu sunt incidente întrucât vizează atribuțiile directorului general, or în cauză nu s-au solicitat despăgubiri pentru faptele acestuia. O altă critică a recurentei, care este de asemenea nefondată, vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiile art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 și art. 3 alin. (3), (8) și 9 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, potrivit cărora pentru declanșarea procedurii de contractare se impune în mod obligatoriu îndeplinirea condițiilor cumulative privind stabilirea necesarului de servicii medicale oncologice și a fondurilor bănești care să susțină financiar programele de sănătate. Potrivit art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 155/2017 "raporturile stabilite între unitățile de specialitate care derulează programe naționale de sănătate sunt raporturi juridice civile, care vizează acțiuni multianuale, ce se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract cu valabilitate până la data de 31 decembrie 2018" iar conform alin. (7) "casele de asigurări de sănătate pot stabili și alte termene de contractare, în funcție de necesarul de servicii medicale, de medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive medicale și altele asemenea acordate în cadrul programelor naționale de sănătate curative, în limita fondurilor aprobate fiecărui program/subprogram național de sănătate". De asemenea, conform art. 3 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, alin. (3) "includerea unităților de specialitate în programele naționale de sănătate se realizează pe baza unor criterii elaborate la propunerea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății și a unei metodologii de selecție care fac obiectul Anexei 13 la prezentele norme tehnice, cu încadrare în limita fondurilor aprobate", alin. (8) "angajamentele legale încheiate în exercițiul curent din care rezultă obligații nu pot depăși creditele de angajament sau creditele bugetare aprobate anual prin legea bugetului de stat" și alin. (9) "casele de asigurări de sănătate pot stabili și alte termene de contractare, în funcție de necesarul de servicii medicale, de medicamente, materiale sanitare specifice, dispozitive medicale și altele asemenea acordate în cadrul programelor naționale de sănătate curative, în limita fondurilor aprobate fiecărui program/subprogram de sănătate". Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că suplimentarea necesarului de servicii medicale în cadrul programelor naționale de sănătate curative anuale se face în limita fondurilor aprobate pentru fiecare program, iar în situația depășirii bugetului acordat se poate face prin solicitarea de majorarea acestuia pentru serviciile suplimentare. Prin urmare, instanța de apel în mod just a reținut că procedura de precontractare a unui furnizor nou de servicii medicale, în cadrul căreia se verifică condițiile de eligibilitate, este o procedură prealabilă, obligatoriu de urmat în vederea încheierii contractului, întrucât pârâta avea mai întâi obligația de a identifica necesitatea suplimentării furnizorilor medicali raportat la suprasolicitarea celorlalți cu care deja avea raporturi contractuale, apoi de a-i selecta, de a-i declara eligibili și de a-i valida și doar după aceea de a face demersurile necesare pentru a-i fi alocate resursele necesare de la bugetul statului. Mai mult, solicitarea bugetului pentru serviciile suplimentare solicitate înainte de demararea procedurii nu este posibilă întrucât s-ar fi plecat de la premisa că reclamanta ar fi fost validată ca furnizor de servicii medicale ab initio. Astfel, nu se poate reține omisiunea pârâtei în a se asigura că există fondurile necesare anterior declanșării procedurii de contractare, întrucât demersurile privind obținerea fondurilor suplimentare sunt ulterioare validării furnizorului de servicii medicale. Nici din analiza prevederilor art. 84 din H.G. nr. 140/2018 nu rezultă că odată validată unitatea medicală aceasta intră în relații contractuale cu Casa de asigurări sociale, indiferent dacă există sau nu fonduri bugetare alocate. În consecință, Înalta Curte reține că instanța de apel în mod corect a interpretat dispozițiile art. 8 alin. (7) din H.G. nr. 155/2017 și art. 3 alin. (3), (8) și (9) din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate curativă pentru anul 2017 și 2018, aprobate prin Ordinul nr. 245/2017, reținând că nu este obligatoriu ca fondurile pentru serviciile medicale suplimentare să existe la data declanșării procedurii de contractare a acestora. O altă critică a recurentei vizează posibilitatea de încheiere a contractului începând cu data validării acesteia ca furnizor de servicii medicale având în vedere dispozițiile art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 155/2017 și art. 298 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, întrucât din probele administrate rezultă că existau fondurile necesare pentru încheierea contractului cu aceasta și că pârâta a gestionat defectuos bugetul pe anul 2018. Înalta Curte reține că reaprecierea situației de fapt prin reinterpretarea probelor administrate la instanțele de fond privind existența bugetului necesar încheierii contractului de furnizare servicii medicale vizează aspecte de netemeinicie care nu pot fi supuse controlului judiciar în calea extraordinară a recursului potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Critica recurentei privind posibilitatea încheierii contractului de furnizare servicii și în lipsa fondurilor alocate la momentul contractării, potrivit art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 155/2017 și art. 6 alin. (1) din Ordinul nr. 245/2017, nu este fondată. Potrivit dispozițiilor evocate sumele prevăzute în bugetul Fondului pentru finanțarea programelor naționale de sănătate curative prevăzute la lit. B) din anexă se alocă în baza contractelor încheiate între furnizori și casele de asigurări de sănătate, fiind stabilită regula generală. Însă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate repartizează caselor de asigurări de sănătate, fondurile destinate derulării programelor naționale de sănătate curative în baza indicatorilor fizici și de eficiență realizați în anul precedent, stabilindu-se un buget preliminar care poate fi suplimentat în funcție de necesități. În situația suplimentării furnizorilor de servicii medicale în cursul unui an, astfel cum s-a menționat, există o procedură prealabilă contractării prin care are loc o selecție a unităților medicale, sunt declarate eligibile și validate acestea, după care sunt inițiate demersurile pentru alocarea fondurilor. Ulterior obținerii fondurilor suplimentare sunt încheiate contractele privind acordarea serviciilor medicale decontate. Prin urmare, critica recurentei privind încheierea contractului de servicii medicale decontate fără a exista fondurile necesare nu este întemeiată. Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a încălcat normele de drept material invocate de recurentă și reține că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat. În considerarea celor evocate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 397/A/2022 din 19 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.