ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1037/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la data de 12 februarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, obligarea pârâtei, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, la plata sumei totale de 2.297.839.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților, validate de către pârâtă, dar care nu au fost decontate de aceasta, respectiv: I. suma de 186.957.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de reclamantă în perioada ianuarie- martie 2015; II. suma de 171.448.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de reclamantă în luna iunie 2015; III. suma de 1.273.600.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de reclamantă în perioada septembrie- noiembrie 2016; IV. suma de 513.920.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de reclamantă în luna martie 2017; V. suma de 103.474.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de spitalizare de zi acordate asiguraților de reclamantă în perioada ianuarie- martie 2017 și VI. suma de 48.440.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de spitalizare de zi acordate asiguraților de reclamantă în perioada aprilie- decembrie 2017. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 1345 și următoarele din C. civ., Legea nr. 95/2006 și H.G nr. 400/2014. Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 324/17 iulie 2018, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, având ca obiect îmbogățire fără justă cauză, astfel cum a fost precizată.

Hotărârea pronunțată în apel: Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu consecința obligării pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj la plata către apelantă, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, a sumei totale de 2.393.430,40 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de către reclamantă, validate de către pârâtă, dar care nu au fost decontate de aceasta, respectiv: suma de 186.957,40 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de către reclamantă în perioada ianuarie - martie 2015; suma de 267.448.00 de RON reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de către reclamantă în luna iunie 2015; suma de 1.273.600,00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de către reclamantă în septembrie - noiembrie 2016; suma de 513.920,00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de radioterapie acordate asiguraților de către reclamantă în luna martie 2017; suma de 103.209,00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de spitalizare de zi acordate asiguraților de către reclamantă în perioada ianuarie - martie 2017 și suma de 48.296.00 de RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de spitalizare de zi acordate asiguraților de către reclamantă în perioada aprilie - decembrie 2017. Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului. Prin decizia nr. 71/A din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 324/17 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Cluj.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând soluția pentru nelegalitate. Aceasta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, și obligarea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj, la plata sumei totale de 2.393.430,40 de RON, în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a prevederilor art. 205, art. 255 și art. 256 din Legea nr. 95/2006, ale art. 6 din H.G. nr. 400/2014, precum și ale art. 1348 C. civ. A susținut recurenta-reclamantă că, pentru a respinge apelul, Curtea de Apel Cluj a reținut că o condiție specifică pentru exercitarea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, cerută pentru ca persoana păgubită să fie îndreptățită să solicite restituirea, o reprezintă inexistența unei alte acțiuni pentru a obține restituirea; în speță, instanța de apel a apreciat că recurenta-reclamantă avea la îndemână o altă acțiune, respectiv cea întemeiată pe răspunderea contractuală. Astfel, recurenta-reclamantă a învederată că înscrisurile care atestă raporturile contractuale derulate cu casa de asigurări de sănătate în perioada de referință au fost depuse la dosarul cauzei pentru a se determina, din totalul serviciilor medicale prestate, câte servicii au fost prestate în afara cadrului contractual, pe baza unui calcul matematic de scădere a serviciilor decontate în temeiul contractelor de furnizare din totalul serviciilor prestate. Însă, serviciile medicale a căror contravaloare este solicitată în speță nu au temei contractual, intimata-pârâtă susținând constant că în cazul serviciilor medicale ce fac obiectul prezentei cauze nu a existat voința Casei de Asigurări de Sănătate Cluj pentru încheierea actelor adiționale de suplimentare a sumei contractate, deși este "real că serviciile au fost prestate". În opinia recurentei, aceste susțineri evidențiază faptul că serviciile medicale a căror contravaloare este solicitată în cauză sunt extracontractuale; contrar celor reținute de către instanța de apel, nu există temei contractual pentru recuperarea lor. A arătat recurenta-reclamantă că a prestat același tip de servicii medicale precum cele din contractele cu intimata-pârâtă, dar și faptul că, în virtutea prevederilor legale în materia furnizării de servicii medicale, relațiile dintre furnizorii de servicii și casa de asigurări de sănătate sunt relații contractuale de natură civilă, iar acest lucru echivalează cu întemeierea pretențiilor pe contractele încheiate între părți. Dar, în privința serviciilor medicale ce fac obiectul prezentei cauze, chiar intimata-pârâtă a susținut că sunt "servicii prestate peste valoarea din contracte", respectiv că dispozițiile contractuale nu îi permit să deconteze serviciile decât în limita valorii contractuale, deși nu neagă că acestea au fost prestate și validate. Prin urmare, serviciile prestate în afara contractului, recunoscute ca atare de către intimata-pârâtă, nu pot fi aceleași cu cele prestate în limitele contractului. În plus, reglementarea legală a raporturilor contractuale dintre furnizorii de servicii și casele de asigurări de sănătate nu presupune că, între părți, nu pot fi recunoscute și raporturi cu caracter extracontractual, care au fost generate de casa de asigurări de sănătate. Astfel, intimata-pârâtă a validat serviciile medicale prestate peste valoarea contractuală, fără ca un atare demers să fie urmat de încheierea de acte adiționale, ceea ce a determinat rămânerea serviciilor prestate în afara cadrului contractual. A învederat, de asemenea, recurenta-reclamantă că, prin validarea serviciilor medicale, casa de asigurări de sănătate a determinat stabilirea unor raporturi cu furnizorul de servicii. Aceasta este singura care deține accesul la "creditele bugetare aferente acțiunilor multianuale", la care se face referire în dispozițiile legale invocate de către instanța de apel (art. 6 din H.G. nr. 400/2014), astfel că a cunoscut faptul că nu va putea să deconteze serviciile validate, care au profitat asiguraților săi. Or, chiar în ipoteza unei acțiuni întemeiate pe răspunderea contractuală, intimata-pârâtă se poate apăra invocând prevederile legale care stabilesc că "plățile sunt aferente angajamentelor efectuate în limita creditelor de angajament aprobate", angajamente la care furnizorul de servicii nu are acces. A conchis recurenta-reclamantă că, prin invocarea strictă a reglementării raporturilor contractuale dintre furnizorii de servicii și casele de asigurări de sănătate, instanța de apel a omis faptul că în contractele cu casa de asigurări de sănătate există inserată o clauză potrivit căreia: "efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere și nu atrage nicio obligație din partea casei de asigurări de sănătate"; prin urmare, este exclus orice demers contractual pentru recuperarea contravalorii serviciilor medicale prestate și validate în mod expres de către casa de asigurări de sănătate. Cu toate acestea, instanța de fond a refuzat să analizeze temeinicia susținerilor legate de temeiul extracontractual al pretențiilor, motivat strict de faptul că, în mod generic, raporturile furnizorilor de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate sunt raporturi contractuale. Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că serviciile medicale solicitate prin cererea de chemare în judecată sunt servicii extracontractuale, astfel că dispozițiile legale în materia furnizării serviciilor medicale sunt inaplicabile prezentei cauze. În dezvoltarea criticilor prin care a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a prevederilor art. 1348 din C. civ., recurenta-reclamantă a mai arătat că, în finalul motivării, deși face referire la toate condițiile necesare pentru admiterea acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, instanța de apel a concluzionat că: "în cauză sunt pe deplin incidente prevederile art. 1348 C. civ., care consacră caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză". În opinia recurentei-reclamante, indicarea celorlalte condiții de exercitare a actio de in rem verso are caracter pur teoretic, deoarece instanța de apel nu a reținut că nu ar exista o îmbogățire a unui patrimoniu în detrimentul celuilalt patrimoniu sau că îmbogățirea ar fi rezultatul unui fapt al celui îmbogățit ori că ar exista o obligație contractuală valabilă între părțile raportului juridic. A susținut recurenta că, în ceea ce privește caracterul subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, instanța de apel a apreciat că reclamanta "are la îndemână o altă acțiune, întemeiată pe răspunderea contractuală, răspundere antrenată în temeiul contractelor încheiate între părți și a actelor normative speciale în domeniu". Însă, acest argument nu poate fi primit, având în vedere că serviciile ce fac obiectul cauzei sunt extracontractuale, iar dispozițiile din contractele încheiate între părți exclud expres posibilitatea atragerii răspunderii casei de asigurări de sănătate. În plus, în cauză, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, prin încheierea din data de 26 aprilie 2018, admițând faptul că reclamanta nu are altă cale de recuperare a sumelor. Or, soluția dată excepției inadmisibilității, nefiind atacată în condițiile legii, are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește lipsa caracterului subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză promovate în speță. Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă a arătat că soluția dată de instanța de apel este în disonanță cu poziția procesuală a intimatei-pârâte, care a arătat faptul că serviciile sunt prestate, iar reclamanta este îndreptățită să încaseze contravaloarea lor, dar Casa de Asigurări de Sănătate Cluj nu poate achita aceste sume, întrucât nu are temei contractual, iar validarea de către programul Sistemul Informativ Unic Integrat nu poate determina prin ea însăși obligația de plată în sarcina intimatei-pârâte. Totodată, s-a omis faptul că intimata-pârâtă a validat serviciile prestate peste prevederile contractuale, deși putea și trebuia să semnaleze, în timp real, faptul că serviciile de radioterapie raportate au depășit valoarea alocată reclamantei și că nu va putea dispune suplimentarea plafonului alocat, profitând de buna-credință a acesteia, dar și de natura serviciilor prestate. S-a susținut că buna-credință rezultă din faptul că recurenta-reclamantă a comunicat în mod constant atât intimatei-pârâte, cât și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, valoarea estimată a serviciilor medicale de radioterapie și a solicitat alocarea de fonduri pentru susținerea tuturor serviciilor de radioterapie solicitate de pacienții oncologici beneficiari ai Programului Național de Sănătate. Sub un alt aspect s-a arătat că serviciile medicale ce fac obiectul prezentei cauze sunt servicii de radioterapie de care beneficiază pacienții incluși în Programul Național de Sănătate (în speță, în Subprogramul de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice), iar, prin acordarea dreptului de a derula un subprogram național de sănătate, intimata-pârâtă a impus recurentei-reclamante obligația de a asigura tratamentul necesar tuturor pacienților beneficiari ai respectivului subprogram. Ținând cont de condiția specială în care se află pacienții în favoarea cărora au fost prestate serviciile medicale, recurenta-reclamantă a invocat și o obligație de natură morală de a nu le întrerupe tratamentul pentru lipsa fondurilor, întrucât întreruperea tratamentului ar fi putut avea consecințe grave asupra recuperării acestora. A susținut recurenta-reclamantă că toate aceste aspecte rezultând din apărările intimatei-pârâte și din probele administrate în cauză nu au fost analizate de către instanța de apel, care a pronunțat hotărârea judecătorească atacată, făcând o interpretare eronată a prevederilor legale incidente.

Apărările formulate în cauză: Intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Cluj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimata-pârâtă a invocat dispozițiile art. 1348, art. 1345 și art. 1347 din C. civ. și a susținut că în mod corect instanța de apel a reținut că faptul îmbogățirii fără justă cauză reprezintă un fapt juridic licit care dă naștere unui raport obligațional avându-le ca subiecte pe titularul unui patrimoniu (subiect pasiv al raportului juridic, numit și îmbogățit) al cărui activ este mărit ori al cărui pasiv este diminuat pe seama patrimoniului unei alte persoane (subiectul activ al raportului izvorât din faptul juridic analizat, numit și însărăcit), în conținutul căruia se regăsesc dreptul subiectiv al titularului patrimoniului pe seama căruia s-a realizat îmbogățirea fără justă cauză, de a solicita și obține restituirea și obligația corelativă a subiectului pasiv. A arătat că, pentru a se putea constitui raportul juridic specific îmbogățirii fără justă cauză, este necesar ca, pe de o parte, în relația dintre cele două patrimonii, sus-menționate, să se identifice o legătură de cauzalitate, iar, pe de altă parte, îmbogățirea să nu fie rezultatul unui fapt imputabil celui îmbogățit, pentru că, în această din urmă ipoteză, sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale sau contractuale, după caz. De asemenea, este necesar să nu existe o obligație contractuală valabilă între cele două părți ale raportului juridic, pentru că, într-o astfel de situație, nu se mai poate vorbi despre o îmbogățire fără justă cauză ci, așa cum dispune art. 1346 lit. a) din C. civ., îmbogățirea este una justificată, rezultând din executarea unei obligații valabile. Condiția specifică de exercitare a actio de in rem verso, cerută pentru ca persoana păgubită să fie îndreptățită să solicite restituirea, prevăzută în mod expres de art. 1348 C. civ., constă în inexistența unei alte acțiuni pentru a obține restituirea (cerință care exprimă caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, care presupune absența, în sens obiectiv, a oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite). Or, în speță, reclamanta avea la îndemână o altă acțiune, întemeiată pe răspunderea contractuală, respectiv răspunderea antrenată în temeiul contractelor încheiate între părți și al actelor normative speciale în domeniu, care au fundamentat încheierea acestora. Sub un alt aspect, intimata-pârâtă a arătat că nu pot fi primite nici susținerile recurentei, referitoare la faptul că instanța a încălcat sau aplicat greșit prevederile art. 205, 255 și 256 din Legea nr. 95/2006, respectiv ale art. 6 din H.G. nr. 400/2014. Astfel, potrivit art. 195 din Legea nr. 95/2006 (respectiv art. 205 forma actualizată): "Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în funcție de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate." Art. 246 (art. 255 în formă actualizată) alin. (1) prevede: "Relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acțiuni multianuale și se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract. În situația în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate și stipulate în acte adiționale." Art. 6 din H.G. nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015 prevede: "Raporturile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate prevăzute la art. 3 alin. (1) sunt raporturi juridice civile care vizează acțiuni multianuale și se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract. În situația în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate și stipulate în acte adiționale. Angajamentele legale din care rezultă obligații nu pot depăși creditele de angajament și creditele bugetare aprobate", prevedere reluată și de H.G. nr. 161 din 16 martie 2016. A arătat, de asemenea, intimata-pârâtă că art. 14 din Contractul nr. x/2014 de furnizare de servicii medicale spitalicești și art. 13 din Contractul nr. x/2015 de furnizare de servicii de radioterapie în cadrul Subprogramului de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice, încheiate între Casa de Asigurări de Sănătate - Cluj și reclamantă, prevăd în mod expres și imperativ că: "efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe propria răspundere și nu atrage nici o obligație din partea casei de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul". Instanța fondului a făcut aplicarea corectă a principiului forței obligatorii a contractului consacrat în art. 1270 C. civ., în condițiile în care sumele care depășesc valoarea contractuală nu fost convenită de părți, iar sumele de bani cuvenite pentru serviciile medicale prestate, în limita stabilită prin contract, au fost plătite recurentei-reclamante. În opinia intimatei-pârâte, nu se poate pune semnul de egalitate între "validat" și "decontat". Astfel, programul informatic permite validarea peste valoarea din contract, tocmai în vederea efectuării de regularizări trimestriale, și anume, în momentul acordării de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a suplimentării bugetului; pentru serviciile care au fost validate peste valoarea din contract se fac acte adiționale de suplimentare a valorii de contract, semnate și asumate de către ambele părți. Însă, validarea nu echivalează cu decontarea, programul informatic Sistemul Informativ Unic Integrat nefiind un cadru legal pentru decontarea acestor servicii. Obiectul contractului cu furnizorul reclamant este prestarea de servicii medicale spitalicești efectuate în regim de spitalizare de zi, astfel că au fost respectate inclusiv prevederile legale referitoare la modalitatea de decontare, în conformitate cu art. 9 din anexa 23 a Ordinului nr. 338/2015 și cu Ordinul nr. 763/2016. A arătat intimata-pârâtă că în situația în care contravaloarea serviciilor medicale efectuate în regim de spitalizare de zi realizate și validate este peste cea contractată, casele de asigurări de sănătate pot deconta această depășire în limita economiilor înregistrate în spitalizarea continuă acuți. A conchis intimata-pârâtă că, în cazul spitalizării de zi, contractarea se face strict în limita bugetului alocat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca ordonator principal de credite, iar decontarea se efectuează în limita sumelor contractate; prevederile contractuale pot fi modificate, cu acordul expres al părților, prin negociere și acte adiționale, semnate și asumate de ambele părți, în limita fondurilor aprobate cu destinația de servicii medicale spitalicești.

Procedura de filtru: Prin încheierea din 5 februarie 2020, completul de filtru a admis în principiu, în condițiile art. 493 alin. (5) și alin. (7) din C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 71/A din data de 10 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed: Prin decizia care face obiectul controlului judiciar, Curtea de Apel Cluj a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă, constatând, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, instituție juridică invocată ca fundament al pretențiilor formulate. În acest sens, instanța de apel a reținut că îmbogățirea fără justă cauză reprezintă faptul juridic licit care dă naștere unui raport obligațional având ca părți pe titularul unui patrimoniu al cărui activ este mărit ori al cărui pasiv este diminuat pe seama patrimoniului unei alte persoane, în conținutul căruia se regăsesc: 1) dreptul subiectiv al titularului patrimoniului pe seama căruia s-a realizat îmbogățirea fără justă cauză de a solicita și obține restituirea și 2) obligația corelativă a subiectului pasiv (care incumbă titularului al cărui patrimoniu s-a îmbogățit fără justă cauză). Pentru a se putea constitui raportul juridic specific îmbogățirii fără justă cauză este necesar ca, pe de o parte, în relația dintre cele două patrimonii, să se identifice o legătură de cauzalitate și, pe de altă parte, îmbogățirea să nu fie rezultatul unui fapt imputabil celui îmbogățit, pentru că, în această din urmă ipoteză, sunt aplicabile regulile răspunderii civile delictuale sau contractuale, după caz. De asemenea, a reținut curtea de apel că o condiție necesară care trebuie îndeplinită impune să nu existe o obligație contractuală valabilă între părțile raportului juridic, pentru că, într-o astfel de situație, nu se mai poate vorbi despre o îmbogățire fără justă cauză ci, așa cum dispune art. 1346 lit. a) C. civ., îmbogățirea este una justificată, justificarea rezultând din executarea unei obligații valabile. Condiția specifică de exercitare a actio de in rem verso, cerută pentru ca persoana păgubită să fie îndreptățită să solicite restituirea, prevăzută în mod expres de art. 1348 C. civ., constă în inexistența unei alte acțiuni pentru a obține restituirea (cerință care exprimă caracterul subsidiar al acțiunii întemeiate pe principiul îmbogățirii fără justă cauză și care presupune absența, în sens obiectiv, a oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite). Or, în speță, reclamanta are la îndemână o altă acțiune, întemeiată pe răspunderea contractuală, răspundere antrenată în temeiul contractelor încheiate între părți și a actelor normative speciale în domeniu, în temeiul cărora au fost încheiate contractele dintre apelanta-reclamantă și intimata-pârâtă. A conchis curtea de apel că în cauză sunt incidente prevederile art. 1348 C. civ., coroborate cu cele art. 1346 lit. a) din același act normativ, astfel că nu se poate reține că în patrimoniul pârâtei ar fi operat o îmbogățire fără justă cauză, în detrimentul patrimoniului reclamantei. Prin criticile de nelegalitate care pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea, respectiv cu aplicarea greșită a prevederilor art. 205, art. 255 și art. 256 din Legea nr. 95/2006, ale art. 6 din H.G. nr. 400/2014, precum și ale art. 1348 C. civ. Criticile nu sunt fondate. Astfel, Înalta Curte reține că, de lege lata, faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză beneficiază de consacrare legislativă, sediul materiei fiind reprezentat de dispozițiile art. 1345-1348 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287/2009. În interpretarea acestor prevederi legale, în doctrină s-a arătat că, pentru a ne afla în prezența acestui fapt juridic licit este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții juridice: 1) îmbogățirea și însărăcirea corelative să fie lipsite de o justă cauză, adică de un temei juridic care să le justifice, 2) îmbogățirea să nu fie imputabilă îmbogățitului (deoarece dacă îmbogățitul a fost de rea-credință, izvorul obligației este faptul juridic ilicit) și 3) însărăcitul să nu aibă și să nu fi avut o altă acțiune în justiție pentru obligarea îmbogățitului la restituire. Recurenta-reclamantă a invocat, ca fundament al pretențiilor deduse judecății, îmbogățirea fără justă cauză, apreciind că serviciile medicale pe care le-a prestat în derularea unor raporturi contractuale, dar care nu au fost decontate de intima-pârâtă cu motivarea că a fost depășit plafonul de cheltuieli alocat, au natură extracontactuală, neexistând o altă cale judiciară pentru a solicita restituirea lor. Din această perspectivă, a susținut că prevederile art. 1348 din C. civ., care dispun în sensul că "cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat" au fost greșit aplicate în cauză, având în vedere dispozițiile art. 205, art. 255 și art. 256 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și ale art. 6 din H.G. nr. 400/2014. Or, dispozițiile art. 205 din Legea nr. 95/2006 dispun în sensul că: "decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale (s.n.), pe bază de documente justificative, în funcție de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate." Art. 255: alin. (1) din același act normativ prevede că: "(1) Relațiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive și casele de asigurări sunt de natură civilă, reprezintă acțiuni multianuale și se stabilesc și se desfășoară pe bază de contract (s.n.). În situația în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate și stipulate în acte adiționale." De asemenea, art. 256 din Legea nr. 95/2006 dispune: "Furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive încheie cu casele de asigurări contracte (s.n.) pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute și alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare." Toate aceste dispozițiile legale prevăd, așa cum rezultă cu evidență, că în sistemul asigurărilor sociale de sănătate prestarea serviciilor medicale și decontarea acestor servicii se fac în temeiul unor relații de natură contractuală. În același sens dispuneau și dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 400/2014, în prezent abrogate prin H.G. nr. 161/2016. Or, aceste dispoziții legale reprezintă în realitate argumente în susținerea soluției pronunțate de curtea de apel, având în vedere că raporturile juridice care s-au derulat între părți sunt circumscrise legal unor condiții cadru de desfășurare a acestei activități, iar, pe de altă parte, acestea s-au desfășurat în temeiul contractelor încheiate între furnizorul de servicii medicale și casa de asigurări de sănătate. Prin urmare, curtea de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1348 din C. civ., deoarece reclamanta dispunea de o acțiune întemeiată pe răspunderea contractuală, răspundere antrenată în temeiul contractelor încheiate între părți și a actelor normative speciale în domeniu. Înalta Curte reține, de asemenea, că depunerea la dosar de către recurenta-reclamantă a facturilor care au fost achitate de intimata-pârâtă nu a creat nicio confuzie instanțelor cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată și la cauza acesteia, însă simplul fapt că o serie de facturi emise în temeiul contractelor de furnizare de servicii medicale nu au fost onorate la plată cu motivarea depășirii plafonului alocat nu justifică o concluzie de principiu în sensul că serviciile prestate au natură extracontractuală. Înalta Curte constată astfel că recurenta-reclamantă invocă în argumentarea îndeplinirii condițiilor impuse de art. 1348 din C. civ. depășirea limitelor contractuale și refuzul intimatei de a achita o parte din serviciile prestate în temeiul relațiilor contractuale existente între părți, aspecte care sunt specifice acțiunilor care derivă din contract și care trebuie analizate din perspectiva respectării obligațiilor de natură contractuală. De asemenea, valorificarea poziției procesuale a intimatei-pârâte sub aspectul recunoașterii prestării serviciilor a căror contravaloare a fost solicitată și consecințele juridice ale validării serviciilor în programul informatic Sistemul Informativ Unic Integrat de către reprezentanții intimatei-pârâte (operațiune care, în opinia recurentei reprezintă chiar un acord de prestare a serviciilor) sunt aspecte care pot prezenta relevanță din perspectiva răspunderii civile contractuale. În plus, având în vedere că, așa cum și recurenta-reclamantă a susținut, în virtutea relațiilor contractuale, între părți exista uzanța întocmirii ulterioare de acte adiționale pentru reglarea unor plăți, prestarea serviciilor medicale în ansamblul lor se circumscrie naturii contractuale a relațiilor existente. Caracterul contractual al relațiilor dintre părți nu poate fi combătut nici de susținerea că în contract a fost prevăzută o clauză conform căreia casa de asigurări de sănătate nu își asumă nicio obligație de plată a serviciilor prestate peste limitele contractuale, clauză a cărei validitate nu a fost contestată, părțile aflându-se și sub acest aspect, sub puterea unei convenții. În consecință, Înalta Curte constată că nu pot fi primite susținerile recurentei-reclamante privitoare la natura extracontractuală a serviciilor prestate, în realitate acestea fiind servicii care au fost efectuate în temeiul unui contract; prin urmare, circumstanțele care, în concret, au condus la neachitarea facturilor menționate în cererea de chemare în judecată pot fi analizate exclusiv în cadrul unei acțiuni civile care să verifice modul de îndeplinire a obligațiilor asumate de fiecare dintre părți. Față de aceste considerente, cum recurenta-reclamantă dispunea de o acțiune în răspundere civilă contractuală, curtea de apel a făcut aplicarea corectă în cauză a dispozițiilor art. 1348 din C. civ.. nefiind îndeplinită acestă condiție de exercitarea a actio de in rem verso, nu era necesar ca instanța de apel să examineze condițiile privitoare la însărăcirea, respectiv îmbogățirea patrimoniilor părților aflate în litigiu. Cu referire la criticile prin care recurenta-reclamantă a susținut că decizia este nelegală, întrucât prin încheierea din data de 26 aprilie 2018, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, iar această soluție, care nu a fost atacată în condițiile legii, are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește lipsa caracterului subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză promovate în speță, Înalta Curte reține că nu pot fi primite. Astfel, este real că la judecata în primă instanță pârâta a invocat, în ședința publică din 26 aprilie 2018, excepția inadmisibilității acțiunii în considerarea caracterului subsidiar al actio de in rem verso, excepție care a fost respinsă de tribunal, însă mijlocul procesual de apărare utilizat de pârâtă nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală, fiind în realitate o apărare de fond privitoare la aplicarea în speță a dispozițiilor art. 1348 din C. civ. În plus, cererea de chemare în judecată a fost respinsă de prima instanță cu motivarea că: "există un temei juridic pentru serviciile prestate pârâtei și pentru pretenția sa corelativă la plata serviciilor prestate, după cum rezultă și mijloacele și temeiul pentru a obține decontarea serviciilor prestate peste valoarea contractului (s.n.)", reținând că normele de aplicare a contractului-cadru de servicii medicale conțin dispoziții privitoare la existența unui plafon lunar, la posibilitatea suplimentării/redistribuirii plafonului lunar, respectiv la regularizarea plafoanelor alocate. Prin urmare, cum apărarea pârâtei viza chiar îndeplinirea unei condiții de exercitare a acțiunii întemeiate pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză, condiție care a făcut obiect de analiză în sentința pronunțată de tribunal, cererea de chemare în judecată fiind respinsă și prin prisma dispozițiilor art. 1348 din C. civ., Înalta Curte constată că soluția pronunțată de Tribunalul Cluj, în ședința publică din 26 aprilie 2018, de respingere a excepția inadmisibilității acțiunii nu se impune cu autoritate de lucru judecat în ceea ce privește lipsa caracterului subsidiar al acțiunii în îmbogățire fără justă cauză promovate în speță. Pentru considerente expuse, constând că celelalte critici formulate nu pun în discuție aspecte de legalitate specifice controlului judiciar efectuat în recurs și că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 71/A din data de 10 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,