ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 460/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, la data de 22 iunie 2021, petentul A. a solicitat reexaminarea dispoziției cuprinse în încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 13 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care Curtea de Apel Brașov a respins cererea având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii sau a reducerii taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, aferentă cererii de recuzare a grefierului și procurorului.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia civilă din 27 octombrie 2020, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., împotriva dispoziției, privind respingerea cererii de ajutor public judiciar sub forma scutirii sau reducerii taxei judiciare de timbru, aferentă cererii de recuzare a procurorului de ședință și a dispus sancționarea petentului cu amenda judiciară în cuantum de 500 RON.

Calea de atac exercitată în cauză La data de 28 octombrie 2021, petentul a înregistrat, prin poștă electronică, recurs împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10 ianuarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului nr. 10 care, prin rezoluția din data de 12 ianuarie 2022 a pus în vedere recurentului să depună un exemplar al cererii de recurs, semnată; să precizeze calea de atac exercitată precum și hotărârea judecătorească împotriva căreia a formulat această cale de atac, sub sancțiunea anulării cererii. Totodată, a stabilit termen la data de 2 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării căii de atac formulate. La acest termen de judecată, Înalta Curte, față de împrejurarea că recurentul nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței cu privire la trimiterea la dosarul cauzei a unui exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura părții, precum și a indicațiilor de a preciza calea de atac formulată și hotărârea judecătorească împotriva căreia a formulat cale de atac, a reținut cauza în pronunțare asupra excepției nulității căii de atac, în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 2 martie 2022, intimata Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cererea de recurs în raport de excepția nulității pentru nesemnarea recursului, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…), precum și semnătura." În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." Potrivit art. 268 Cod procedură civile, având denumirea marginală "Rolul semnăturii" semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre consimțământul părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia. Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul instanței de judecată, chiar și în ipoteza depunerii cererilor prin mijloacele de comunicare la distanță, potrivit art. 148 alin. (2) și art. 149 alin. (4) C. proc. civ., ca în cazul de față. Nulitatea fiind expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (2) C. proc. civ. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs depusă de recurent prin poșta electronică, la 28 octombrie 2021, nu poartă semnătura sa, iar prin rezoluția instanței 12 ianuarie 2022, s-a dispus citarea acestuia cu privire la obligația de a complini lipsa semnăturii sau de a depune la dosar cerere de recurs semnată, precum și cu mențiunea de a preciza calea de atac formulată și hotărârea judecătorească împotriva căreia a formulat cale de atac, sub sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum rezultă din citativul emis pentru termenul din data de 02 martie 2022, aflat la dosar și procesul-verbal de înmânare a citației către petent, aflat la fila x. Recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a comunica un exemplar al cererii de recurs care să-i poarte semnătura și nici nu s-a prezentat personal sau prin reprezentant în fața instanței pentru a semna cererea de recurs, sau pentru a depune precizările solicitate. În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată. Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul sa nu fi fost afectat în substanța sa. O limitare a dreptului la acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat că nu au fost încălcate de către Statul Român prevederile art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță, reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată. Deși în speța redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie. Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii părții, întrucât recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna calea de atac formulată, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,