Decizia nr. 440/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 229/2019 a Tribunalului Bacău

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal la data de 07.12.2017, sub nr. de dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 336.324,94 RON, reprezentând contravaloare creanță cesionată de către creditoarea S.C. C. S.R.L., reprezentând prejudiciu rezultat din infracțiunea de înșelăciune. Pronunțând sentința civilă nr. 882 din 14.12.2017, Tribunalul Bacău, secția a II - a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă, instanță pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017* la data de 09.01.2018.

Sentința pronunțata de Tribunalul Bacău: Prin sentința civilă nr. 229 din 26 martie 2019, Tribunalul Bacău, secția civilă a admis excepția prescripției extinctive invocată de pârât. A respins acțiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtul B., ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău: Prin decizia nr. 44 din 23 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bacău a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 229 din 26 martie 2019 pronunțate de Tribunalul Bacău, secția civilă, ca nefondat. A respins apelul incident declarat de pârâtul B., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Bacău a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., criticând soluția pentru nelegalitate. În cuprinsul cererii de recurs, după prezentarea stării de fapt, reclamanta a formulat în esență, următoarele critici: - instanța de apel a soluționat cauza cu încălcarea normelor de drept material privitoare la prescripția dreptului la acțiune și renunțarea debitorului la prescripția dreptului la acțiune al creditorului, instituții de drept material prevăzute de art. 1837-1839 din vechiul C. civ. - a mai susținut că în mod neîntemeiat instanța de apel a reținut că renunțarea pârâtului la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău s-a făcut sub forma unei mărturisiri complexe, în sensul că acesta a făcut o adăugire ulterioară care a anihilat efectele juridice ale faptului mărturisirii făcut în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău; - consideră recurenta că o asemenea adăugire nu a existat niciodată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău; - se arată că pârâtul nu a invocat niciodată, pe tot parcursul judecății procesului penal purtat în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei în procesul penal; - dimpotrivă, se susține că pârâtul a recunoscut expres pe tot parcursul judecății procesului penal, dreptul de creanță al reclamantei prin expresia: "...dreptul de creanță al cesionarului, care nu este contestat, … ". În consecință, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 229/26.03.2019 a Tribunalului Bacău, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune al acesteia și admiterea acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Bacău, cu cheltuieli de judecată.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 25 mai 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 44 din 23 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 și a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 479 alin. (1) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ. și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Examinând motivele de recurs formulate de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că acestea sunt jalonate pe greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 1837 - art. 1839 C. civ. 1864 în ceea ce privește renunțarea la prescripție, recurenta ilustrând pe baza analizei probelor administrate în cauză, de ce în aprecierea sa, a operat în cauză o renunțare a intimatului pârât la beneficiul prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamantei recurente. Or, sub acest aspect, Înalta Curte constată faptul că în speța dedusă judecății, curtea de apel nu a aplicat în cauză prevederile invocate de către recurentă, deoarece a considerat - în mod argumentat, potrivit considerentelor deciziei recurate - că instituția renunțării la prescripție (care fusese reglementată de normele civile enunțate, art. 1837 - art. 1839 C. civ. 1864) a fost abrogată implicit prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Sub acest aspect, recurenta nu a formulat nici un fel de critici în cadrul prezentului recurs, ci dimpotrivă, grefându-se în continuare, pe prevederile legale a căror neincidență instanța de apel a constatat-o în mod expres și argumentat, a reiterat aprecierea sa în sensul că intimatul a renunțat la beneficiul prescripției extinctive, dezbătând sub acest aspect probele administrate, inclusiv cele din dosarul penal atașat prezentei cauze civile. Or, Înalta Curte constată faptul că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situația de fapt stabilită de instanțele devolutive ale fondului. Această apreciere rezultă din enunțarea acestui caracter, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., din enumerarea limitativă și expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 - 8 din respectivul text procesual. Așadar, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate pe care-l exercită, este ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită în mod definitiv, de instanța de fond sau după caz, de apel, dacă în recurs nu sunt administrate noi probe. Or, aserțiunile recurentei reclamante referitoare la faptul că intimatul ar fi renunțat la beneficiul prescripției potrivit declarației date de dumnealui la data de 12.05.2016 în fața instanței penale care a soluționat dosarul penal nr. x/2016; potrivit faptului că pe parcursul procesului penal, intimatul nu ar fi invocat niciodată excepția de prescripție extinctivă a acțiunii civile, ci dimpotrivă, prin toate declarațiile realizate de acesta în cadrul procesului penal, asistat fiind și de avocat ales, a recunoscut prejudiciul cauzat și a arătat că este de acord să îl repare, arătând că dreptul de creanță este necontestat; sau prin faptul că nu s-a opus vreodată în cadrul procesului penal, cererii recurentei de constituire de parte civilă în dosarul penal, că nu a solicitat termen pentru pregătirea apărării față de această manifestare expresă de voință, pentru prezentarea astfel, a apărărilor, excepțiilor, probelor față de ea, toate acestea însoțite de dezbaterea de către recurentă a probelor administrate cauzei, implică aprecierea situației de fapt, instanța de recurs nefiind competentă însă, să (re)aprecieze situația de fapt, așa cum am arătat. Toate aspectele menționate reprezintă elemente ale situației de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Or, instanța de recurs exercită un control exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără posibilitatea de reevaluare a probelor administrate cauzei. Pe cale de consecință, întrucât curtea de apel a stabilit neincidența în cauză a instituției renunțării la prescripție reglementate de prevederile art. 1837 - art. 1839 C. civ. 1864, iar recurenta nu a contestat prin motivele sale de recurs, în nici un fel, această apreciere argumentată a instanței de apel, Înalta Curte nu poate decât constata, date fiind limitele devoluțiunii prezente, potrivit prevederilor art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 479 alin. (1) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ., corectitudinea deciziei recurate, în raport de împrejurarea că dispozițiile invocat a fi fost încălcate în cauză, nu au fost de fapt, aplicate în cauză, ele fiind considerate neincidente de către instanța de apel, iar criticile din recurs vizează reaprecierea probelor pentru a se stabili o situație de fapt valorificabilă din perspectiva instituției juridice menționate, constatate însă, neincidente. Înalta Curte mai menționează și faptul că în cadrul criticilor din recurs, recurenta reclamantă realizează și o confuzie vădită. Astfel, recurenta afirmă că greșit s-a reținut de instanța de apel că renunțarea pârâtului la prescripția dreptului la acțiune al recurentei în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău s-ar fi făcut sub forma unei mărturisiri complexe, în sensul că acesta ar fi făcut o adăugire ulterioară care ar fi anihilat efectele juridice ale faptului mărturisirii realizat în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Bacău. Or, încadrând aceste critici în cadrul motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, nu s-a reținut nici un moment acest lucru învederat de recurentă, raționamentul logic al instanței de apel sub acest aspect fiind unul cursiv, neviciat și transpus în considerente sistematizate și comprehensibile în decizia civilă recurată. Astfel, așa cum am învederat deja, instanța de apel a constatat neincidența în cauză (ca urmare a abrogării prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă) a instituției renunțării la prescripție reglementate de C. civ. 1864. Ce a analizat curtea de apel sub aspectul unei mărturisiri complexe este reprezentat de declarațiile date de intimatul B., în calitate de învinuit, la datele de 18.09.2009 și 15.03.2010 în fața organelor de cercetare penală ale IPJ Bacău. Astfel, instanța de apel, deși a apreciat aceste declarații enunțate ca reprezentând mărturisiri complexe (definind în acest context, din punct de vedere al regimului procesual al probelor, mărturisirea complexă), în continuare a precizat însă, în privința depozițiilor verificate, că aspectele cronologic ulterioare invocate de intimat în cadrul lor (care atrăgeau astfel, caracterul calificat al mărturisirii și care constau în faptul "că marfa a vândut-o lui D. care nu a mai plătit pentru aceasta") nu au fost de natură a înlătura mărturisirea - recunoaștere a datoriei. Pe cale de consecință, curtea de apel a calificat aceste declarații date de intimat în fața organelor de cercetare penală ca fiind cauze de întrerupere a prescripției cursului anterior, cu efectul începerii curgerii unui nou termen de prescripție potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, termen despre care s-a arătat că s-a împlinit la data de 15.03.2013. În fine, se constată că întrucât instanța de apel a constatat neincidența în cauză (ca urmare a abrogării) a instituției juridice a renunțării la prescripție, aceasta a procedat în continuare, la valorificarea cererii de constituire în procesul penal a reclamantei ca parte civilă, din data de 12.05.2016, ca și a declarației date de intimat la aceeași dată, ca și cauze întreruptive ale termenului de prescripție, cauze pe care în evaluarea probelor administrate cauzei, le-a plasat însă, din punct de vedere temporal, după împlinirea termenului de prescripție, cu consecința lipsirii astfel a lor de atributul juridic al întreruperii curgerii prescripției. Împrejurarea că prin "Concluziile scrise" depuse la dosar la data de 24.02.2022, recurenta a înțeles să conteste și statuările instanței de apel asupra abrogării instituției juridice a renunțării la prescripție, nu este de natură a învesti în mod legal prezenta instanță de recurs, cu un astfel de motiv de recurs (motiv distinct de cele cuprinse în cadrul cererii de recurs din 12.03.2020), atât timp cât decizia recurată a fost comunicată recurentei la data de 14.12.2020, nefiind respectat termenul de 30 zile de formulare prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, sub același element se observă că partea procesuală nu mai poate sub imperiul noului C. proc. civ., să invoce noi motive de recurs, chiar și dacă ar fi unele de ordine publică, întrucât potrivit prevederilor art. 489 alin. (3) din Cod, această posibilitate procesuală este rezervată în favoarea exclusiv a instanței de judecată: "(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică". Înalta Curte constată de asemenea, că rolul concluziilor, notelor scrise ale părților procesuale depuse în recurs, este potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 394 C. proc. civ. conjugat cu art. 244 C. proc. civ., acela de a fixa concluziile părților asupra motivelor de recurs cuprinse în cererea de recurs, astfel cum ele au fost fixate în cadrul procesului, cu respectarea prevederilor legale, fără a putea adăuga elemente noi, precum procedează recurenta în cazul prezent. În egală măsură, Înalta Curte apreciază că susținerea finală a recurentei din motivele de recurs relativă menținerii tuturor motivelor și apărărilor făcute de aceasta în cursul judecății prezentului dosar, nu echivalează cu configurarea unui motiv de recurs distinct formulat împotriva deciziei civile recurate, astfel cum în mod eronat recurenta acreditează ideea în cadrul concluziilor sale scrise depuse la data de 24.02.2022. Aprecierea se impune întrucât potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Or, precizarea finală respectivă nu ilustrează în nici un fel, vreo critică concretă împotriva deciziei civile recurate, nu indică nici un motiv de nelegalitate determinat, nici o încadrare în drept a vreunui astfel de motiv de nelegalitate, are un profund caracter de generalitate și nu exprimă nici un fel de nemulțumire concretă a recurentei la adresa hotărârii civile recurate, astfel încât din această perspectivă ilustrată, precizarea este lovită de sancțiunea nulității reglementată de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ.: "(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". Din acest unghi de vedere, Înalta Curte apreciază că precizarea respectivă nu poate constitui eșafodajul juridic al criticilor recurentei referitoare la contestarea aprecierii concrete a instanței de apel asupra abrogării instituției juridice a renunțării la prescripție, critici cuprinse în cadrul concluziilor scrise depuse ulterior în dosarul de recurs, astfel cum eronat invocă recurenta. Așadar, grefat pe cele anterior ilustrate, neconstatând nici existența vreunui motiv de recurs de ordine publică, care să fie pus în discuție din oficiu de către instanța de recurs, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 488 pct. 5, 8 C. proc. civ. invocate de recurentă, recursul formulat fiind așadar, nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,