ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 166/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, secția Civilă la 3 iulie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/15.09.2009 emis în favoarea domnului B., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 C. civ., ale Legii nr. 247/2005, ale H.G. nr. 572/2003, ale O.U.G. nr. 80/2013.

Pârâta S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 4378/2020 din 21 octombrie 2020, Judecătoria Bacău, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței, fiind declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bacău.

La Tribunalul Bacău, dosarul a fost înregistrat la 2 noiembrie 2020, pe rolul secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 32 din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare.

A fost respinsă excepția autorității de lucru judecat.

A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință, a fost respinsă ca prescrisă cererea formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 2.000 de RON cu titlul de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei S.C. A. S.A..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 421/2021 din 11 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 32 din 28 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A..

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 466 și urm. din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, admiterea acțiuni astfel cum a fost formulată.

În acest context susține, așa cum a arătat și prin apărările formulate pe fondul dosarului, evaluarea imobilelor implicate în procesul de reconstituire a dreptului de proprietate era reglementată și se realiza în conformitate cu prevederile Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Totodată, contractul-cadru și onorariile maximale acordate evaluatorilor autorizați, persoane fizice sau juridice, în vederea întocmirii rapoartelor de evaluare a imobilelor erau stabilite și aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 527/2006.

Astfel, pe baza situației juridice a imobilului pentru care entitățile învestite de lege propuseseră acordarea de despăgubiri, Secretariatul fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), asigurat de ANRP, proceda la verificarea dosarelor înregistrate, din punct de vedere al legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Recurenta arată că prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat că "Nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării", iar neregulile constatate sunt consecința controlului desfășurat de Curtea de Conturi, în cursul anului 2013, cu tema "Verificarea modului de formare și utilizare a fondurilor publice în procesul de restituire a proprietăților". În vederea remedierii acestor aspecte de nelegalitate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului instituției, mai multe măsuri.

Având în vedere că stabilirea și recuperarea prejudiciului implică parcurgerea mai multor etape, transformând această sarcină într-un proces anevoios, termenele de implementare a măsurilor dispuse în sarcina ANRP au fost prelungite periodic, astfel, ultima oară, termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/1 V/2013/2018, fiind prelungit până la data de 28 iunie 2019.

Mai susține recurenta că, în fundamentare soluției, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește executarea necorespunzătoare, nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare șt prevederile legale aplicabile în materia evaluărilor imobiliare, precum și existența unor neconformități ce afectează rezultatele evaluării prezentate, a condus la declararea raportului de evaluare întocmit de pârât ca nesatisfăcător și astfel inutilizabil, încălcând și prevederile art. 6.2 și 6.5. teza a II-a din contractul încheiat de părți.

Cu privire la raportul de cauzalitate dintre neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor contractuale și prejudiciu, instanța a reținut că prejudiciul material pretins de reclamant este tocmai suma de bani plătită pârâtului pentru efectuarea Raportului de evaluare nr. x/02.12.2008, constatat ca fiind nesatisfăcător prin Raportul de verificare nr. x din data de 7 august 2018, instanța reținând că este îndeplinită și relația cauzală directă dintre prejudiciu și neexecutarea contractului.

În ceea ce privește cursul prescripției, instanța a reținut în mod corect că, cursul prescripției curge de la momentul când persoana păgubită, în speță, momentul în care ANRP a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel ce a cauzat-o. Aplicând aceste principii la situația de față, instanța a constatat că abia la data de 7 august 2018 - data întocmirii Raportului de verificare nr. x de C. S.R.L. a Raportului de evaluare nr. x/02.12.2008 de către pârât, reclamanta avea elementele necesare pentru a determina paguba și persoana răspunzătoare, respingând ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare.

Prin urmare, ANRP nu a făcut decât să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie și autoritatea deciziilor Curții.

Mai susține recurenta, că indiferent că se raportează la prevederile art. 8 din Decretului nr. 167/1958 ori cele ale art. 2.523 C. civ., dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârât, prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit.

Pentru motivele expuse, recurenta apreciază că se impune admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR este fondat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că termenul de prescripție începe să curgă de la momentul când s-a luat cunoștință de rapoartele de expertiză întocmite inițial de pârâtă, deși termenul legal de prescripție începea să curgă de la data de 10 decembrie 2019, când reclamanta a luat cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta S.C. A. S.A. în dosarul de despăgubire nr. x, respectiv prin raportul de evaluare întocmit de S.C. D. S.R.L. care a constatat că pârâta a supraevaluat imobilul.

În argumentarea soluției de respingere a apelului reclamantei, instanța de apel a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu referire la decizia nr. 523/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, care, analizând chestiunea vizând prescripția dreptului material la acțiune a statuat că paguba, vizând contravaloarea serviciilor de evaluare prestate necorespunzător, s-a produs la momentul când s-a luat cunoștință de rapoartele de expertiză întocmite de pârâtă, deci anterior efectuării plăților, acceptarea acestor rapoarte neconducând la inexistența pagubei în condițiile în care acestea nu erau conforme standardelor.

Prin urmare, în contextul în care o instanță a stabilit că debutul termenului de prescripție se raportează la momentul cunoașterii expertizelor care nu erau conforme cu Standardele Internaționale de Evaluare, instanța de apel a apreciat că această reținere nu poate fi contrazisă.

În acest context, Înalta Curte apreciază, în raport cu prevederile art. 2523 C. civ., potrivit cărora, prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui, că instanța de apel nu a analizat în considerentele deciziei atacate momentul de început al termenului de prescripție, apreciind în mod greșit că termenul general de prescripție de 3 ani curge de la data nașterii raportului juridic, respectiv de la data de 15 septembrie 2009, moment de la care s-a considerat că ANRP ar fi ar fi avut suficiente elemente pentru a pretinde plata debitelor.

Astfel cum s-a reținut prin cererea de chemare în judecată, prin Decizia nr. 10 din 10 octombrie 2013, Curtea de Conturi a României a constatat cu ocazia unui control ce a vizat perioada 1.01.2007-3.12.2011 că "nu au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării", în speță pârâta supraevaluând imobilul, astfel încât s-a solicitat recuperarea prejudiciului, astfel cum a fost constatat ca urmare a aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.

În acest context se constată că, în ceea ce privește cursul prescripției, termenul de prescripției curge de la momentul când persoana păgubită, în speță reclamanta ANRP, a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba și pe cel ce a cauzat-o, aspect ce se impunea a fi verificat în concret de instanța de apel în raport de situația de fapt relevantă în cauză.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că decizia pronunțată în apel nu cuprinde o analiză a momentului de început al termenului de prescripției al dreptului la acțiune al reclamantei, context în care se constată că au fost încălcate prevederile art. 2523 C. civ., instanța de apel prevalându-se în justificarea soluției pronunțate în mod exclusiv de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu referire la decizia nr. 523/2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bacău.

Înalta Curte reține astfel că instanța de apel nu a răspuns criticilor reclamantei ce vizau aspectele care au determinat momentul de la care curge termenul de prescripție, pentru a se da eficiență prevederilor art. 2523 C. civ.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de reclamantă, în raport cu temeiurile de drept invocate, în condițiile în care instanța de apel nu a procedat la o analiză a momentului de început al termenului de prescripției al dreptului la acțiune al reclamantei, iar acest aspect nu poate satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 421/2021 din 11 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva deciziei civile nr. 421/2021 din 11 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.