ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 382/2022

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2014, la data de 10.11.2014, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D., solicitând constatarea nulității absolute, pentru fraudă la lege, a certificatului de calitate de moștenitor nr. 28/06.06.2007 emis de BNP E. pe numele pârâtei B. și al numitei F., autoarea pârâților C. și D.. La data de 17 martie 2015, a fost completată cererea introductivă de instanță, prin care reclamanta a solicitat și constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului din București, Calea x. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 700 C. civ., ale Legii nr. 36/1995 și Legii nr. 15/1990. Primul ciclu procesual

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1434 din 18 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de calitate de moștenitor nr. 28/06.06.2007 emis de BNP E., ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă; a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului din București, Calea x.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București Prin decizia nr. 860 din 11 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a anulat sentința nr. 1434 din 18 noiembrie 2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Al doilea ciclu procesual

Hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul București Prin sentința nr. 1600 din 10 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâții B., C. și D..

Apelul în al doilea ciclu procesual Împotriva aceste sentințe reclamanta a declarat apel principal, iar pârâții apel incident, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 28.02.2018.

Hotărârile pronunțate în apel de Curtea de Apel București 6.1 Prin decizia nr. 897 din 28 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, excepția tardivității apelului incident; a respins, ca nefondat, apelul incident, formulat de pârâții B., C. și D. împotriva sentinței nr. 1600 din 10 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a admis apelul principal formulat de reclamanta S.C. A. S.A., a anulat sentința nr. 1600 din 10 noiembrie 2017 și a reținut procesul pentru judecata pe fond. 6.2 Prin decizia nr. 708 din 9 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., împotriva sentinței nr. 1600 din 10 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca nefondată. A obligat-o pe reclamantă să plătească pârâților cheltuieli de judecată în sumă de 4.534,85 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Hotărârea pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție Împotriva deciziei nr. 708 din 9 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. La data de 17 iunie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei S.C. APA Carpați S.A., formulată de S.C. G. S.R.L.. Prin decizia civilă nr. 1403 din 17 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 708 A din 9 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, fiind respinsă și cererea de intervenție accesorie, formulată de S.C. G. S.R.L..

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 1403 din 17 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a formulat contestație în anulare intervenienta accesorie S.C. G. S.R.L., înregistrată pe rolul instanței supreme la data de 13 decembrie 2021 și repartizată completului de judecată C9. În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., intervenienta a susținut că nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul la care a avut loc judecata recursului. Arată că citația a fost emisă pe numele S.C. H. S.R.L., și nu G. S.R.L., cum este corect. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare pentru considerentele ce succed: Examinarea lucrărilor dosarului în care s-a pronunțat decizia atacată cu contestație în anulare relevă că în cauza nr. x/2014*, aflată pe rolul acestei instanțe în vederea soluționării recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 708A/9.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 24.05.2021 a fost înregistrată o cerere de intervenție accesorie formulată de S.C. G. S.R.L. în sprijinul recurentei reclamante. Așa cum rezultă din dovada de comunicare a citației emise pentru termenul de judecată din 17.06.2021 către titularul cererii de intervenție (aflată la dosarul de recurs), aceasta cuprinde denumirea persoanei juridice destinatare ca fiind H. S.R.L. în loc de G. S.R.L.. Potrivit mențiunilor agentului procedural, citația a comunicată la data de 11.06.2021, fiind lăsată în cutia poștală a imobilului din București, str. x, în absența oricăreia dintre persoanele ce puteau, potrivit legii, să primească actul de procedură. La termenul de judecată stabilit pentru judecata în ședință publică a recursului (17.06.2021), titularul cererii de intervenție nu a fost prezent la momentul dezbaterilor; instanța de recurs a pus în dezbaterea părților admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție accesorie, a apreciat în sensul incidenței dispozițiilor art. 61 și art. 63 alin. (2) C. proc. civ., astfel că a admis în principiu cererea de intervenție accesorie. În continuare, s-a apreciat că pricina era în stare de judecată, iar părțile prezente au pus concluzii orale asupra recursului; după închiderea dezbaterilor a fost pronunțată decizia atacată, prin care recursul și cererea de intervenție accesorie au fost respinse ca nefondate. Contestația în anulare de față a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare de drept comun), motivul ce o fundamentează fiind nelegala citare a contestatoarei interveniente pentru termenul din 17.06.2021, când aceasta a lipsit și când s-au judecat atât recursul declarat în cauză de reclamantă, cât și cererea de intervenție formulată de contestatoare. În susținerea cazului de contestație invocat, s-a arătat că eroarea instanței în scrierea denumirii comerciale a societății contestatoare a cauzat acesteia o vătămare, pentru că în aceste condiții nu a putut lua cunoștință despre termenul de judecată acordat în cauză, la sediul unde citația a fost comunicată prin introducere în cutia poștală - în București, str. x, sectorul 3 - având sediul mai multe societăți comerciale, și anume 8. Pentru a aprecia cu privire la legalitatea citării contestatoarei pentru termenul când a avut loc judecata recursului și a cererii de intervenție, Înalta Curte observă în primul rând că viciul invocat constă în omiterea lit. p), r) și o) din denumirea societății citate: H. în loc de G.. Din cuprinsul art. 157 C. proc. civ. se reține că mențiunea de la alin. (1) lit. e) a textului (numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale celui citat, precum și locul unde se citează) este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității. Prin urmare, în raport cu prevederile art. 175 alin. (2) C. proc. civ., neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de a înscrie pe citație numele sau denumirea celui citat se sancționează cu nulitatea expresă, caz în care vătămarea suferită de cel care o invocă este prezumată de lege, prezumția legală având caracter relativ, după cum rezultă chiar din norma evocată. În acest context vătămarea suferită de o parte ce invocă judecarea unei cauze în absența sa și fără a fi legal citată constă în efectul nelegalei citări (sau a omisiunii citării, după caz) - acela de a nu putea cunoaște existența termenului de judecată acordat în cauză, deoarece acesta este scopul actului de procedură al citării, înștiințarea părții despre termenele de judecată stabilite în cauză. Or, în cauză rezultă din înscrisurile depuse de contestatoarea intervenientă că în realitate nu a existat o împiedicare a intervenientei de a cunoaște termenul de judecată care să fi rezultat din scrierea greșită a denumirii sale pe citație, deoarece nu există nicio posibilitate ca citația lăsată pentru societatea H. S.R.L. în cutia poștală a imobilului din str. x să privească o altă persoană juridică decât G. S.R.L.. Astfel, din extrasul ONRC depus la dosarul de față se poate observa că celelalte șapte societăți care au sediul la aceeași adresă sunt denumite: I. S.R.L., J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L. și O. S.R.L.. În condițiile în care niciuna dintre aceste denumiri comerciale nu este măcar apropiată de denumirea contestatoarei, nu există vreun echivoc în citarea sa cu denumirea H. în loc de G., deoarece nu se identifică nicio posibilitate de confuzie cu denumirile celorlalte societăți care au avut sediul la adresa în discuție. De aceea, se apreciază că în cauză s-a făcut dovada contrară în sensul că nu a existat o vătămare rezultată din omisiunea a trei litere din denumirea societății contestatoare, în condițiile în care toate celelalte mențiuni ale citației sunt corecte. Prin urmare, se consideră că este nefondată contestația în anulare întemeiată pe art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Nu poate fi reținută susținerea contestatoarei (formulată cu ocazia dezbaterilor orale asupra contestației în anulare) în sensul că este irelevantă chestiunea vătămării procesuale suferite prin nelegala citare. Astfel, art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă la nelegala citare a părții pentru termenul când a avut loc judecata, când partea a lipsit; prin urmare, calea extraordinară de atac reglementată de acest text a urmărit a pune la îndemâna părții un remediu pentru soluționarea cauzei prin hotărâre definitivă în lipsa sa și fără legala citare, în același mod în care orice altă hotărâre judecătorească nedefinitivă este supusă cenzurii instanței de control judiciar (de apel sau de recurs) pentru acest motiv. Or, și atunci când se cenzurează un motiv de apel sau de recurs constând în nelegala citare, instanța este ținută a verifica toate împrejurările relevante care ar putea atrage nulitatea hotărârii atacate pentru acest motiv, inclusiv existența unei vătămări rezultate din nelegalitatea invocată. În caz contrar, în absența unei vătămări, partea care susține o atare cale de atac nu justifică un interes în promovarea și susținerea sa, acesta fiind și motivul pentru care legiuitorul a configurat regimul juridic al nulităților procesuale - statuând care dintre ele operează independent de existența unei vătămări și respectiv pentru care dintre ele este prezumată relativ vătămarea ori pentru care este necesară dovada vătămării din partea celui care o invocă. Dintr-o altă perspectivă a chestiunii vătămării suferite prin pretinsa nelegalitate a deciziei atacate, Înalta Curte observă că poziția procesuală a intervenientului accesoriu este subordonată celei a părții pentru care acesta intervine, aspect susținut de reglementarea art. 67 C. proc. civ. Astfel cum s-a arătat în doctrină, soluția ce va fi dată cererii de intervenție accesorie este direct dependentă de soarta poziției procesuale a părții în favoarea căreia s-a formulat intervenția, în sensul în care dispozitivul hotărârii va conține, alături de soluția dată cererilor principale și pe cea a cererii de intervenție, corespunzător (e.g., în cazul intervenției accesorii în favoarea reclamantului, admiterea acțiunii va fi însoțită de admiterea cererii de intervenție iar în cazul respingerii acestei acțiuni, la fel se va proceda și cu privire la cererea de intervenție, etc.). De aceea, este relevantă pentru cauza de față împrejurarea că recursul părții pentru care contestatoarea a intervenit a fost respins ca nefondat prin decizia recurată, iar dispozițiile legale aplicabile intervenției accesorii excludeau o altă soluție în privința cererii de intervenție accesorie. De altfel, în doctrină s-a arătat cu privire la cererea de intervenție accesorie că intervenientul poate susține acțiunea formulată de reclamant (atunci când intervine pentru acesta) sau respectiv apărarea pârâtului (dacă intervenția se face în sprijinul pârâtului), atât apărările, cât și probatoriile ce pot fi realizate de această parte fiind subsumate poziției procesuale a părții principale corespunzătoare. Mutatis mutandis, în cazul intervenției accesorii în etapa recursului, formulată în favoarea părții care a declarat recursul, intervenientul accesoriu nu poate invoca alte motive de recurs - nici măcar de ordine publică - decât cele invocate în interiorul termenului legal de motivare a recursului, acesta fiind și unul dintre efectele art. 65 alin. (2) C. proc. civ. pentru ipoteza analizată ("Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află la momentul intervenției"). Acest intervenient poate doar să susțină și să dezvolte motivele de recurs cu care instanța de control judiciar a fost legal învestită. În consecință, într-o atare situație, se observă că în cauza în care s-a pronunțat decizia atacată cu prezenta contestație în anulare recursul părții principale în favoarea căreia s-a intervenit a fost respins ca nefondat, soarta cererii de intervenție neputând fi diferită; față de aceste împrejurări, nu se identifică o vătămare care să fundamenteze calea extraordinară de atac declarată de intervenientul accesoriu. Totodată, o anulare a deciziei atacate pentru motivul contestării ei de către intervenient, în circumstanțele deja expuse (dacă s-ar lăsa deoparte că nu operează motivul de nelegală citare invocat, după cum s-a arătat mai sus) ar reprezenta o măsură de un formalism excesiv, incompatibilă cu rigorile procesului civil din perspectiva previzibilității soluțiilor. De aceea, și acest al doilea argument justifică respingerea contestației în anulare, având în vedere caracterul subordonat al tuturor actelor de procedură pe care le poate realiza intervenientul accesoriu și soluția dată recursului declarat de partea principală. PENTRU ACESTE MOTIVE,