ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 385/2021

Ședința publică din data de 18 februarie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 10 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. x/2014, emis de Biroul Notarului Public C. de pe urma defunctului D..

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1134 C. civ. și pe cele ale art. 120 alin. (1) din Legea nr. 36/1995.

Prin sentința nr. 2004 din 12 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată de către o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Prin decizia nr. 77 A din 20 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 2004 din 12 noiembrie 2018 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 77 A din 20 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

În susținerea criticilor încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a menționat că instanța de apel a ignorat motivele invocate în cererea de apel, în cererea de chemare în judecată și în răspunsurile la întâmpinările pârâtei, prin care a arătat argumentele pentru care a formulat acțiunea și care îi conferă calitate procesuală activă în cauză.

Recurenta a afirmat că nu a pretins că are calitatea de moștenitor și că i se cuvin bunurile ce au aparținut defunctului D. în considerarea calității sale de concubină a acestuia, ci a formulat acțiunea în baza art. 1134 C. civ., întrucât a contribuit financiar la achiziționarea bunurilor în perioada conviețuirii cu acesta, aspect ce a fost ignorat de instanța de apel. În acest sens, a susținut că, prin contribuția efectivă la dobândirea unor bunuri din masa succesorală, cuprinse în certificatul de moștenitor nr. x/2014, a dobândit calitate procesuală activă, potrivit art. 1134 C. civ.

A criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanța de apel a apreciat că nu au relevanță actele recurentei de acceptare a moștenirii, fără a examina contextul în care acestea au fost invocate. Expunerea din apel, referitoare la actele de acceptare a moștenirii a fost făcută și ca un răspuns la motivele eronate reținute de instanța de fond în sentință, iar nu ca o susținere a cererii de chemare în judecată sau a apelului.

Argumentele Tribunalului București din cuprinsul sentinței, substituite de motivarea Curții de Apel, confirmă afirmațiile recurentei cu privire la incorecta motivare a instanței de fond. Faptul că instanța de apel a apreciat că, prioritar, instanța de fond trebuia să stabilească calitatea recurentei de moștenitor, iar ulterior să verifice dacă dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat în scopul acceptării succesiunii, semnifică faptul că cererea de apel este fondată, iar soluția corectă pe care Curtea trebuia să o adopte era aceea de anulare a sentinței și de trimitere a cauzei, spre rejudecare, la tribunal.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 2 iulie 2020, fiind repartizată, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, a cărui întocmire s-a dispus prin rezoluția din 15 iulie 2020, s-a reținut că recursul este formulat în termenul legal și legal timbrat, iar motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 4 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis în principiu recursul.

Examinând recursul din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

6.1 Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin criticile subsumate acestui caz de casare, recurenta a susținut că instanța de apel a ignorat motivele invocate în cererea de apel, în cererea de chemare în judecată și în răspunsurile la întâmpinările pârâtei, prin care a arătat care este rațiunea pentru care a formulat acțiunea și împrejurările care îi conferă calitate procesuală activă. Recurenta a învederat că expunerea din apel, referitoare la actele de acceptare a moștenirii a fost făcută de aceasta ca un răspuns la motivele eronate reținute de instanța de fond în sentință, iar nu pentru a susține cererea de chemare în judecată sau apelul.

Prin faptul că instanța de apel a substituit motivarea sentinței, recurenta a considerat că a fost confirmată incorecta expunere a considerentelor de către tribunal, care trebuia să stabilească, prioritar, calitatea sa de moștenitor și, ulterior, să verifice dacă dreptul de opțiune succesorală a fost exercitat în sensul acceptării moștenirii.

Înalta Curte constată că, pentru a se putea reține aplicabilitatea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Aceste ipoteze, enumerate de textul legal evocat, pe care recurenta și-a întemeiat recursul, nu sunt incidente în cauză.

În cauză, recurenta a învestit instanța de fond cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor nr. x/2014, emis de pe urma defunctului D., în favoarea pârâtei B..

Prin sentința nr. 2004 din 12 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Recurenta a formulat apel împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o, din perspectiva modalității de soluționare a acțiunii civile pe cale de excepție, reclamând faptul că, în mod greșit nu s-a reținut de către instanța de fond acceptarea tacită a succesiunii defunctului și faptele care confirmă această acceptare, prin toate acțiunile întreprinse îndeplinindu-și toate obligațiile ce decurg din calitatea sa de moștenitor, în sensul prevederilor art. 689 C. civ.

Curtea, analizând legalitatea și temeinicia soluției pronunțate de instanța de fond, și, implicit, a considerentelor pe care aceasta este fundamentată, rejudecând în fapt și în drept ceea ce recurenta a înțeles să critice în apel, a constatat că hotărârea de respingere a cererii de chemare în judecată, pe calea excepției lipsei calității procesuale active invocate de pârâtă, este corectă.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a argumentat motivele pentru care a confirmat soluția tribunalului, din perspectiva respingerii cererii de chemare în judecată pentru lipsa calității procesuale active.

Astfel, Curtea a reținut în considerente că, pentru a solicita constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor este necesar ca reclamantul să indice care este dreptul său vătămat prin eliberarea acestui înscris. Constatând că, din modalitatea de formulare a acțiunii, rezultă că recurenta a pretins că are calitatea de moștenitor, fără a invoca un drept propriu de proprietate sau de coproprietate cu defunctul asupra bunurilor care compun masa succesorală, instanța de apel, examinând cauza prin prisma criticilor formulate și prin raportare la hotărârea primei instanțe, a apreciat că recurenta "nu justifică calitatea procesuală activă, întrucât nu pretinde un drept propriu asupra bunurilor succesiunii și nici nu are calitatea de succesibil al defunctului", iar dispozițiile legale în materia devoluțiunii legale și testamentare a moștenirii nu atribuie concubinului defunctului calitatea de moștenitor legal (pag. 5 a deciziei Curții de Apel București).

Față de aceste aspecte, Înalta Curte nu poate reține că instanța de apel a ignorat susținerile recurentei din cuprinsul cererilor de chemare în judecată și de apel depuse în cauză sau apărările invocate în răspunsurile la întâmpinările pârâtei, de vreme ce acestea cuprind aserțiuni referitoare la calitatea sa procesuală activă și la motivele de fapt pentru care a solicitat anularea certificatului de moștenitor, care au constituit obiect de analiză în calea ordinară de atac.

Substituirea, de către instanța de apel a considerentelor tribunalului, cu privire la calitatea procesuală activă a recurentei nu era de natură să atragă pronunțarea unei alte soluții față de cea adoptată la fond, întrucât, astfel cum s-a arătat, Curtea, în controlul de legalitate și temeinicie exercitat asupra sentinței, a confirmat hotărârea primei instanțe.

Înalta Curte constată că decizia recurată a fost pronunțată în acord cu dispozițiile art. 477 C. proc. civ., care restrâng judecata instanței de apel la limitele fixate de apelant prin cererea de apel și la soluțiile dependente de partea din hotărâre care a fost atacată. Or, având în vedere că, în speță, soluția apelată a fost dată pe cale de excepție, nefiind dezlegat raportul juridic litigios, pronunțarea instanței de apel se putea face, în acest caz, prin verificarea temeiniciei și legalității excepției reținute de prima instanță.

Pentru considerentele expuse, concluzionând asupra motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat.

6.1 Examinând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Subsumat acestui caz de casare, recurenta a susținut că în mod greșit s-a reținut că a pretins că are calitatea de moștenitor și că i se cuvin bunurile defunctului, în calitatea sa de concubină a acestuia, de vreme ce acțiunea a fost formulată în conformitate cu dispozițiile art. 1134 C. civ. și în raport de contribuția sa financiară la achiziționarea bunurilor în perioada în care a conviețuit cu defunctul, aspect ignorat de instanța de apel.

Decizia a fost criticată și din perspectiva faptului că instanța de apel a apreciat că nu au relevanță actele recurentei de acceptare a moștenirii, fără examinarea contextului în care acestea au fost menționate.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că susținerile recurentei nu sunt fondate.

Astfel, din considerentele hotărârii rezultă că instanța de apel a constatat că ceea ce a dedus judecății recurenta este o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 1134 C. civ., care reglementează dreptul persoanelor vătămate în drepturile lor, prin eliberarea certificatul de moștenitor, să solicite instanței constatarea sau, după caz, declararea nulității acestuia și stabilirea drepturilor lor conform legii.

Reținând că, potrivit prevederilor textului legal anterior enunțat, în acțiunea întemeiată pe art. 1134 C. civ. are calitate procesuală activă numai persoana care, prin emiterea acestuia a suferit o vătămare în drepturile sale, Curtea a stabilit că este necesar ca reclamantul să indice care este dreptul ce i-a fost încălcat.

Pornind de la această premisă, Curtea a apreciat că, prin susținerile sale, recurenta a arătat că i se cuvin bunurile defunctului, întrucât a fost concubina acestuia, printr-o astfel de afirmație considerându-se moștenitoarea sa.

Concluzionând astfel, instanța de apel a procedat, în baza art. 476 C. proc. civ., la soluționarea apelului în limitele învestirii sale și în raport de soluția pronunțată de prima instanță, verificând, prioritar, îndeplinirea condițiilor necesare pentru introducerea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 1134 C. civ.

În acest sens, Curtea, coroborând aceste prevederi legale cu cele cuprinse în Cartea a IV-a din C. civ. ("Despre moștenire și liberalități") și raportându-le la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în cauză, a stabilit că recurenta nu are calitatea de moștenitoare a defunctului, din această cauză nejustificând legitimare procesuală activă.

Înalta Curte constată că aceste aprecieri ale instanței de apel au fost în mod judicios reținute, de vreme ce C. civ. stabilește, la art. 962, că, pentru a putea moșteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută de lege sau să fi fost desemnată de către defunct, prin testament; prin art. 963 alin. (1) din același cod sunt enumerate persoanele care au vocație la moștenire, acestea fiind soțul supraviețuitor și rudele defunctului (descendenții, ascendenții și colateralii acestuia, după caz).

Or, recurenta nu face parte din categoriile enunțate, din afirmațiile sale rezultând că a fost concubina defunctului, calitate pentru care dispozițiile în materie nu prevăd un drept legal de succesiune.

De vreme ce nu poate fi reținută calitatea recurentei de moștenitoare a defunctului, astfel cum corect a observat instanța de apel, o eventuală analiză a actelor de acceptare a moștenirii făcute de aceasta este irelevantă în soluționarea cauzei, recurenta nejustificând calitatea procesuală activă pentru formularea unei acțiuni pe temeiul art. 1134 C. civ.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 77 din 20 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 77 din 20 ianuarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2021.