ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1283/2022

Cererea de revizuire La 11 august 2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a fost înregistrată, sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de revizuenții Unitatea Administrativ Teritorială Slănic și Consiliul Local Slănic împotriva deciziei nr. 85 din 5 mai 2006, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin care au solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., schimbarea în tot a deciziei menționate, respingerea apelului formulat de contestatorul A., ca nefondat, și menținerea, ca fiind legală și temeinică a sentinței civile nr. 111 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Prahova. În motivarea cererii, revizuenții au arătat că, după rămânerea definitivă a deciziei a cărei revizuire o solicită, au emis dispoziția nr. 160 din 21 aprilie 2009, prin care i-au restituit intimatului, în natură, suprafața de teren de 6.000 mp cu destinația stadion, conformându-se dispozitivului hotărârii menționate. Însă, în anul 2021, au fost descoperite înscrisuri doveditoare, în sensul dispozițiilor art. 322 alin. (5) C. proc. civ., pe care nu le deținea la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, înscrisuri din care reiese că, în calitatea sa legatar cu titlu universal pentru bunurile ce au aparținut autoarei B., intimatul nu putea solicita, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, nici restituirea în natură a terenului și nici eventuale măsuri reparatorii, dacă imobilul nu s-ar fi putut restitui în natură. Astfel, la 14 iulie 2021, urmare solicitării revizuenților, înregistrate sub nr. x din 9 iunie 2021, Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale a înaintat copia actului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, la nr. x, însoțit de schița de plan anexa la contract. Din acest act, a rezultat împrejurarea că autoarea intimatului, B., împreuna cu sora sa, C. (pentru care intimatul nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate), și mama acestora, D., au vândut suprafața de teren de 6.000 mp, în litigiu, către Academia Română, actul de vânzare-cumpărare fiind întocmit anterior apariției legilor cooperativizării sau a oricărei legi sau decret de preluare abuzivă (în înțelesul Legii nr. 10/2001), respectiv în anul 1940. Revizuenții au făcut referire la caracterul determinant al acestor înscrisuri, apreciind că, dacă instanța de apel le-ar fi cunoscut la momentul pronunțării pe fondul căii de atac, soluția ar fi fost diferită, întrucât nu ar fi restituit în natură o suprafață de teren pe care autoarea intimatului o vânduse deja la momentul exproprierii. Odată cu apariția Legii nr. 10/2001, dar și a legilor fondului funciar, terenul nemaifiind în proprietatea defunctei B., nu putea fi restituit în natură și nici nu puteau fi acordate eventuale măsuri reparatorii, defuncta neavând calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în sensul legii. Prin urmare, în calitatea sa de legatar universal, intimatul nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Hotărârea Curții de Apel Ploiești asupra cererii de revizuire Prin decizia nr. 965 din 31 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 85 din 16 mai 2006 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, formulate de revizuenții Unitatea Administrativ Teritorială Slănic și Consiliul Local Slănic, prin primar, în contradictoriu cu intimatul-contestator A., ca inadmisibilă. I-a obligat pe revizuenți la plata către intimat a sumei de 2.580 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, acordat parțial și cheltuieli de transport. Pentru a dispune astfel, curtea a reținut, în esență, că, potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate interveni în cazul în care, după darea unei hotărâri, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Astfel, a apreciat că, pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile ca partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Curtea, reținând aspectele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Brumărescu împotriva României și Stanca Popescu împotriva României, a arătat că părțile nu au dreptul de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o reaudiere și o nouă decizie într-o cauză. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte de vedere asupra subiectului nu poate reprezenta un motiv pentru reexaminare. A reținut că, în cauză, înscrisurile prezentate de revizuentă ca fiind noi, respectiv copia contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov la nr. x și schița de plan anexă la contract nu îndeplinesc condiția de a fi nou descoperite. A arătat că textul de lege stabilește ca înscrisul nou să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, or în cazul de față acesta s-a aflat și se află în păstrarea Arhivelor Naționale. De vreme ce calitatea de detentor a înscrisului aparține unei instituții publice, contestatoarea din litigiul soluționat prin decizia ce face obiectul revizuirii putea procura și înfățișa respectivul act în cadrul procedurii judiciare finalizate prin decizia nr. 85 din 15 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. O dovadă în acest sens este intervalul scurt de timp în care solicitarea de eliberare a actului formulată de Primăria Orașului Slănic a fost soluționată favorabil de Arhivele Naționale. Textul de lege stabilește ca înscrisul nou să nu fi fost invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Însă, în cazul de față acesta putea fi prezentat cu ușurință în cadrul dosarului de către revizuenți, aceștia luând cunoștință de contractul de vânzare-cumpărare în urma corespondenței purtate cu Arhivele Naționale, părțile nefiind împiedicate de o împrejurare mai presus de voința lor. Faptul că revizuenții nu au fost diligenți și nu au urmat de la început procedurile pe care le apreciau necesare, nu poate fi imputat intimatului. În situația în care instituția publică ar fi refuzat să furnizeze relațiile sau ar fi rămas în pasivitate - împrejurări nedovedite - contestatoarea avea la îndemână mijloace juridice de procurare a înscrisului. Față de toate aceste considerente, curtea a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca înscrisul invocat să nu putut fi folosit în procesul în care a fost pronunțată hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Așa fiind curtea nu a mai procedat la analizarea celorlalte condiții, de vreme ce, lipsa uneia dintre acestea făcea ca cererea de revizuire să nu poată fi primită. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în raport de soluția dată asupra recursului, curtea a reținut că revizuenții au căzut în pretenții, iar cheltuielile de judecată suportate de intimat au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.

Recursul Împotriva deciziei nr. 965 din 31 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă au declarat recurs revizuenții Unitatea Administrativ Teritorială Slănic, prin primar și Consiliul Local Slănic, prin primar, susținând că au fost încălcate, de către curtea de apel, dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care au fost analizate dintr-o perspectivă greșită, fiind pronunțată o soluție nelegală. Au arătat că, la momentul pronunțării deciziei nr. 85 din 15 mai 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă nu a luat în considerare aspectele relevate de recurenți, în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură, întrucât avea destinația de stadion și era folosit de elevii școlii din Prăjani. După rămânerea definitivă a deciziei, recurenții au emis dispoziția nr. 160 din 21 aprilie 2009, prin care au restituit în natură, către intimat, suprafața de teren de 6.000 mp cu destinația de stadion, conformându-se dispozitivului deciziei a cărei revizuire au solicitat-o. În anul 2021, cu ocazia analizării unei alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, au descoperit înscrisuri doveditoare, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe care nu le aveau în posesie la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii și din care a reieșit că, în calitatea sa de legatar al autoarei sale, B., intimatul nu putea solicita, în baza Legii nr. 10/2001, nici restituirea în natură a imobilului și nici eventuale măsuri reparatorii. În urma unei solicitări formulate la Serviciul Arhivelor Istorice Centrale, le-a fost înaintată copia contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1940, însoțit de schița de plan anexă, în legătură cu care, în mod greșit curtea a reținut că nu poate fi considerat înscris nou, în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. O atare motivare este eronată, câtă vreme, la momentul pronunțării deciziei nr. 85 din 15 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, recurenții nu aveau cunoștință despre acest contract, prin care prezumtiva autoare a intimatului vânduse suprafața de teren reconstituită Academiei Române. Împrejurarea că intimatul deținea acest contract pe care nu l-a prezentat instanței de judecată, îi exonerează pe recurenți de neprezentarea înscrisului în căile ordinare de atac. De altfel, au susținut că este evident că nu puteau să se afle în posesia înscrisului menționat, de vreme ce nu au fost părți contractante.

Întâmpinarea La 20 mai 2022, intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Critica principală a vizat faptul că, prin decizia nr. 965 din 31 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin aprecierea eronată a înscrisului reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1940, despre care a reținut că nu este un înscris în sensul normei legale menționate, aspect ce a condus la pronunțarea soluției de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă. Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților (…). Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluționării litigiului, nu au putut fi verificate de instanța de judecată, iar acest aspect a condus la săvârșirea unei erori de fapt involuntare care se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțate. Conform dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri, un script care a existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanței de judecată, întrucât a fost reținut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voința părților, care confirmă o situație deosebită de cea reținută ca fiind determinantă la pronunțarea soluției. În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din același act normativ, la examinarea admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție aspectele legate de fondul pricinii. Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță din cauza unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri. În speță, înscrisul pe care a fost fundamentată cererea de revizuire este reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat sub nr. x/1940, despre a cărui existență recurenții pretind că au luat cunoștință în anul 2021, după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire au solicitat-o, cu ocazia soluționării unei alte cereri de reconstituire a unui drept de proprietate. Prevalându-se de caracterul de noutate al scriptului menționat, recurenții au afirmat că, în situația în care ar fi cunoscut existența acestuia, nu ar mai fi procedat la emiterea dispoziției nr. 160 din 21 aprilie 2009, în considerarea aplicării dispozitivului deciziei nr. 85 din 15 mai 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, întrucât ar fi cunoscut că intimatul nu avea calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului sau la acordarea măsurilor reparatorii. Aceste susțineri ale recurenților contrazic situația de fapt dedusă judecății, astfel cum aceasta a fost reținută de instanțele de fond și apel pe baza actelor și lucrărilor dosarului. Astfel, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată care a format obiect de analiză în dosarul nr. x/2005 în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, intimatul A. a cerut, în contradictoriu cu Primăria Orașului Slănic, anularea dispoziției nr. 494 din 10 august 2004 și restituirea în natură a suprafeței de teren de 6.000 mp, preluate abuziv de stat. Prin decizia nr. 85 din 16 mai 2006 (definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 9623 din 23 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală), Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat de intimat împotriva sentinței nr. 111 din 31 ianuarie 2005 a Tribunalului Prahova pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a dispus anularea dispoziției nr. 494 din 10 august 2004 emise de Primăria Orașului Slănic, obligând-o pe aceasta să îi restituie suprafața de 6.000 mp, situată în Slănic, Prăjani. Cu ocazia soluționării acestei cauze, la dosar au fost depuse înscrisurile din procedura administrativă urmată de intimat în baza Legii nr. 10/2001, din care a rezultat că acesta a formulat mai multe notificări (nr. 34/2002, 35/2002, 37/2002, 39/2002, 40/2002, 41/2002), care au avut ca obiect restituirea în natură a imobilelor ce au aparținut autoarei sale, B.. Cât privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat sub nr. x/1940, pe care a fost fundamentată cererea de revizuire, se constată că acest înscris a stat la baza respingerii de către Primăria Orașului Slănic, prin dispoziția nr. x/2004, a notificării nr. x din 4 februarie 2002, prin care intimatul solicitase reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren cu o suprafață de aproximativ 10.000 mp, distinctă de cea care a făcut obiectul dispoziției nr. 494 din 10 august 2004, care a fost anulată prin decizia nr. 85 din 16 mai 2006 a Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Astfel, nu se poate reține că înscrisul de care s-au prevalat recurenții în susținerea cererii de revizuire este un înscris nou, în înțelesul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., el fiind la dispoziția revizuentei cu ocazia derulării procedurii administrative de rezolvare a notificărilor anterior menționate. De asemenea, din conținutul adresei prin care Primăria Orașului Slănic a cerut Serviciului Arhivelor Naționale din România eliberarea acestuia reiese că instituția deținea o primă pagină din cuprinsul său, pe care a anexat-o cererii, în justificarea interesului de formula o astfel de solicitare. Astfel, Înalta Curte constată că scriptul menționat nu se circumscrie condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme în baza acestuia s-a soluționat notificarea nr. x din 4 februarie 2002 și din moment ce înscrisul se afla în evidențele Serviciului Arhivelor Istorice Centrale, de unde, printr-o minimă diligență, putea fi obținut oricând de către recurenți. De asemenea, reține că recurenții nu au probat existența unei împrejurări mai presus de voința lor și nici faptul că înscrisul ar fi fost reținut de partea potrivnică, la dosarul cauzei neexistând dovezi privind efectuarea unor demersuri, în formă scrisă, prin care recurenții să fi încercat, în faza judecății pe fond, obținerea actului de care au înțeles să se folosească în calea de atac a revizuirii. Simplul fapt că recurenții au descoperit, ulterior pronunțării hotărârii a căror revizuire o solicită, înscrisul de care se prevalează în susținerea demersului lor judiciar, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința lor i-a împiedicat să îl procure în timpul procesului, nu este de natură să conducă la admiterea cererii de revizuire, astfel încât nesolicitarea acestui act nu constituie motiv de revizuire. În aceste condiții, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții Unitatea Administrativ Teritorială Slănic și Consiliul Local Slănic împotriva deciziei nr. 965 din 31 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,