Decizia nr. 2728/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 183/2006 a Tribunalului Buzău

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Municipiul Buzău, prin primar, Instituția Prefectului Județului Buzău și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, revizuirea sentinței civile nr. 183 din 21 februarie 2006 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2005. A susținut revizuentul că la 17 decembrie 2020 a intrat în posesia unor înscrisuri, documente aflate în arhiva Primăriei Municipiului Buzău printre aceste înscrisuri regăsindu-se și documentul denumit «Proces-Verbal» încheiat la 14 octombrie 1952 de Secțiunea Financiară Oraș Buzău, Circa l, Matricola 855, pentru contribuabilul B., domiciliat în str. x, document în care se atestă suprafețele impozabile pentru construcții, respectiv 118 mp (64 mp clădire + 54 mp dependințe) și o schiță reprezentând construcțiile existente. Prin sentința civilă nr. 183 din 21 februarie 2006, definitivă, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă în dosarul nr. x/2005, sentință a cărei revizuire se cere, instanța a stabilit o valoare estimată a imobilului, format din construcție în suprafață de 110 mp și terenul intravilan în suprafață de 44 mp, la suma de 159.043,82 RON. La 5 ianuarie 2021, revizuentul A. a depus la dosar următoarele înscrisuri: încheierea din 29 iunie 2005, încheierea din 16 noiembrie 2005, permis nr. 5066/11/IV.1935, raport de expertiză tehnică judiciară. Arată că în încheierea din 29 iunie 2005 este consemnată susținerea Primăriei municipiului Buzău: "Reclamantului deși i s-a cerut acte doveditoare pentru expropriere nu a colaborat, nu a depus acte cu privire la construcție astfel încât dacă se va admite proba cu expertiza, expertul nu are ce evalua." Precizează revizuentul că înscrisurile anexate la cererea de revizuire au fost găsite în arhiva Primăriei Municipiului Buzău, entitate implicată în procesul de soluționare a cererilor (notificărilor) privind retrocedarea imobilelor confiscate abuziv. La 7 ianuarie 2021, în susținerea cererii de revizuire, revizuentul A. a depus, la dosar, în copie, adresa din 9 februarie 2006 emisă de Direcția Economică din cadrul Primăriei municipiului Buzău, adresă în care se precizează că, "în dosarele preluate de la Administrația Finanțelor Publice Buzău nu se regăsește dosarul imobilului, care să conțină documente anterioare anului 1990, fapt precizat prin adresa nr. x/23.12.2005 transmisă de Direcția Economică." A arătat că adresa a fost emisă la 9 februarie 2006, iar sentința, a cărei revizuire se cere, a fost pronunțată la 21 februarie 2006. Așa cum a arătat în cererea de revizuire, la 17 decembrie 2020 a găsit în arhiva Primăriei municipiului Buzău (Direcția Finanțe Publice Locale Municipiul Buzău) documente care confirmă că suprafața clădirilor supusă impozitării era de 118 mp. În situația în care documentele prezentate în susținerea cererii de revizuire ar fi fost prezentate de Primăria municipiului Buzău în cadrul procedurii administrative de soluționare a notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 sau instanței, consideră revizuentul că alta ar fi fost soarta dosarului. Precizează că potrivit art. 4 din Decretul nr. 18/1952 pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale, act normativ în vigoare de la 1 ianuarie 1952 până la 31 decembrie 1981, fiind abrogat și înlocuit prin Decret 425/1981, "Se supun anual impozitului pe clădiri: casele de locuit, clădirile fabricilor și uzinelor, depozitele, localurile comerciale, teatrele și tot felul de alte clădiri cu dependințele lor, aparținând instituțiilor bugetare, întreprinderilor și organizațiilor de orice fel din sectorul socialist, cum și persoanelor fizice și juridice din sectorul particular.". Astfel, suprafața impozabilă de 118 mp reprezintă casa de locuit și dependințele. Nu erau supuse impozitării celelalte construcții (magazii, cotețe, ș.a.) necesare bunei funcționări a gospodăriei. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865, revizuentul a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 183 din 21 februarie 2006.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 272 din 11 martie 2021 a Tribunalului Buzău, secția I civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinței civile nr. 183 din 21 februarie 2006 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2005. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: În speță, A. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 183 din 21 februarie 2006 pronunțate de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2005, motivat de faptul că la 17 decembrie 2020 a intrat în posesia unor înscrisuri, pe care le consideră înscrisuri noi, în accepțiunea art. 322 pct. 5 C. proc. civ., documente aflate în arhiva Primăriei Municipiului Buzău și anume un «Proces-Verbal» încheiat la data de 14 octombrie 1952 de Secțiunea Financiară Oraș Buzău, Circa l, Matricola 855, pentru contribuabilul B., domiciliat în str. x, document în care se atestă suprafețele impozabile pentru construcții, respectiv 118 mp (64 mp clădire + 54 mp dependințe) și o schiță reprezentând construcțiile existente. Consideră că acestea, dacă ar fi fost cunoscute de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire o solicită, ar fi fost determinante în soluționarea cauzei pentru că dovedesc o suprafață a construcțiilor preluate de către stat de 118 mp și nu doar 110 mp cât s-a reținut prin sentința mai sus menționată. Cercetând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în speța de față, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită cerința ca înscrisul acum exhibat să fie un înscris nou, în accepțiunea dată acestei noțiuni de textul de lege mai sus redat. Astfel, revizuentul tinde la modificarea sentinței a cărei revizuire o solicită în sensul ca la evaluarea bunului imobil (construcții) a cărui retrocedare a cerut-o și pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri prin sentința amintită, să se ia în calcul o suprafață de 118 mp construiți și nu doar de 110 mp, așa cum s-a procedat de către Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2005. Or, chiar dacă înscrisul, în sensul de document, este nou și nici revizuentul și nici instanța nu au cunoscut despre existența lui, informația pe care el o conține și care interesează pentru soluționarea cererii de revizuire nu este nouă întrucât aceeași suprafață a clădirilor, 118 mp, este menționată și în Extrasul din matricola de impuneri clădiri Sfat Popular oraș Buzău pentru perioada 1958-1961, înscris aflat la dosar apel și pe care se găsește mențiunea că a fost eliberat cetățeanului A. sub nr. x/din 11.05.2006. Rezultă cât se poate de clar că revizuentul a avut cunoștință încă din anul 2006 despre suprafața construcțiilor de 118 mp și s-a aflat în posesia unui înscris ce dovedea acest lucru, înscris de care nu s-a folosit. Tribunalul a apreciat că nu poate fi considerat înscris nou un alt document care ar furniza aceeași informație cu cel pe care revizuentul îl deține încă din anul 2006 pentru că, în economia textului art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și față de cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la admisibilitatea căilor extraordinare de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, o asemenea interpretare ar deschide calea unui apel mascat cu consecințe asupra stabilității și securității raporturilor juridice, oricând partea putând să aducă în sprijinul unei cereri de revizuire un înscris de care nu a înțeles să se folosească la judecata cauzei în fond sau în căile ordinare de atac. Așadar, reținând că înscrisul exhibat în cererea de revizuire de față nu este un înscris nou pentru că furnizează aceeași informație pe care o furniza și un alt înscris de care revizuentul îl deține din anul 2006, tribunalul a constatat inadmisibilă cererea de revizuire. Împotriva sentinței civile nr. 272 din 11 martie 2021 a Tribunalului Buzău, secția I civilă, revizuentul A. a declarat apel.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel în revizuire Prin decizia civilă nr. 1862/16.09.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței civile nr. 272 din 11 martie 2021 pronunțată de Tribunalul Buzău. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a analizat cerințele prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. de la 1865 și a reținut, în esență, că în cazul de față înscrisurile prezentate de revizuent ca fiind noi, anume «Procesul-Verbal» încheiat la data de 14 octombrie 1952 de Secțiunea Financiară Oraș Buzău, Circa l, Matricola 855, pentru contribuabilul B., domiciliat în str. x, document în care se atestă suprafețele impozabile pentru construcții, respectiv 118 mp (64 mp clădire + 54 mp dependințe) și o schiță reprezentând construcțiile existente, nu îndeplinesc condiția de a fi nou descoperite. Or, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a reieșit că revizuentul a avut cunoștință încă din anul 2006 despre suprafața construcțiilor de 118 mp și s-a aflat în posesia unui înscris ce dovedea acest lucru, înscris de care nu s-a folosit. În plus, textul de lege stabilește în mod clar ca înscrisul nou să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, or, în cazul de față, revizuentul nu a dovedit incidența unei astfel de împrejurări. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a avea două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv pentru reexaminare. Îndepărtarea de la principiul respectiv este justificată doar când este impusă de circumstanțe cu caracter substanțial și convingător (cauza Riabik împotriva Rusiei nr. 52854/1999, pct. 52, CEDO -2003-X; cauza Stanca Popescu împotriva României nr. 8727/03, hotărârea din 7 iulie 2009).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei instanței de apel, a formulat recurs revizuentul A.. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., revizuentul arată, în motivarea deciziei, instanța de apel s-a referit la documentul denumit "Extras din matricola impuneri clădiri C.. Oraș Buzău anii 1958-1961 str. x, emis de Direcția Județeană Buzău a Arhivelor Naționale la 11 mai 2006 sub nr. x. Precizează că sentința atacată cu revizuire a fost pronunțată la 21 februarie 2006, anterior datei la care revizuentul a intrat în posesia documentului eliberat la 11 mai 2006 de Arhivele Naționale și, prin urmare, acesta nu putea fi avut în vedere de instanța fondului. Arată că extrasul din matricola impuneri clădiri a fost folosit, totuși, în apel, instanța de apel reținând, în motivarea deciziei nr. 283 din 10 octombrie 2006, pronunțate în dosarul nr. x/2006 că: "Pe de altă parte, extrasul din matricola impuneri pentru anii 1958-1961 eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Statului, depus de apelant în apel, nu poate schimba soluția instanței de fond, întrucât potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, art. 13, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se acordă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are competență de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire". În susținerea cererii de revizuire, pentru a dovedi demersurile făcute în fața instituțiilor publice pentru furnizarea de informații referitoare la imobilul din Buzău str. x (fostă str. x și str. x), pentru termenul de judecată din 14 ianuarie 2021, la Tribunalul Buzău, a fost depusă la dosar adresa din 9 februarie 2006, emisă de Direcția Economică din cadrul Primăriei municipiului Buzău, adresă în care se precizează că, "în dosarele preluate de la Administrația Finanțelor Publice Buzău nu se regăsește dosarul imobilului, care să conțină documente anterioare anului 1990, fapt precizat prin adresa nr. x/23.12.2005 transmisă de Direcția Economică.". Prin adresa din 5 iulie 2021, Primăria Municipiului Buzău, infirmă cele comunicate la 9 februarie 2006 și confirmă că în arhiva Direcției Finanțe Publice Locale a existat încă din 1 noiembrie 1999 documentele intrate în posesia revizuentului la 17 decembrie 2020. Precizează că Primăria Municipiului Buzău a fost entitatea desemnată de lege pentru soluționarea în procedură administrativă a notificărilor (cererilor de retrocedare) formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, putând astfel să se considere și faptul că înscrisurile doveditoare au fost "reținute de partea potrivnică". Prin notele scrise depuse la 19 noiembrie 2021, revizuentul a mai arătat că prin decizia nr. 3145 din 13 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a statuat că "poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.". În cazul de față, situația fundamentală deosebită de aceea care a fost reținută de instanța care dat hotărârea a cărei revizuire se cere este suprafața construcțiilor pentru care s-au acordat despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001.

Apărările formulate de părți Intimații Municipiul Buzău și Instituția Prefectului Județului Buzău au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formula întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 304 C. proc. civ. și, în subsidiar, respingerea recursului. Recurentul-revizuent a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimați și admiterea recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, stabilindu-se termen la 9 decembrie 2021. La termenul din 9 decembrie 2021, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la recurs și apărările din întâmpinări. Cu privire la excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ., invocată de intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, se constată că aspectele prezentate de revizuent, ce fac referire la faptul că înscrisul este nou, a fost reținut de partea potrivnică și ar fi avut caracter determinant în darea soluție, pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva căruia urmează a fi analizate. Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, se reține că recurentul-revizuent a invocat incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 - "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii"-, însă în dezvoltarea acestuia se aduc critici sub aspectul nelegalității deciziei atacate din perspectiva încălcării și aplicării greșite a legii. În consecință, criticile cu referire la soluția de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru argumentul neîntrunirii condițiilor legale vizând înscrisul de care revizuentul s-a prevalat, în sensul de a fi nou, de a fi reținut de partea potrivnică și de a avea caracter determinant, în accepțiunea art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vor fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Este de menționat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 322 din C. proc. civ., a reglementat revizuirea ca o cale extraordinară de atac prin care se tinde la retractarea unei hotărâri care are beneficiul autorității de lucru judecat, așa încât motivele care permit un atare demers trebuie privite ca unele de excepție, respectiv ca unele care sunt de strictă interpretare și aplicare. În speță, recurentul-revizuent a invocat, ca temei al cererii de revizuire exercitate împotriva unei hotărâri definitive, motivul reglementat prin art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., normă conform căreia revizuirea poate fi cerută "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanței pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere." Admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să fi existat la data judecății și să fi fost descoperit după data pronunțării hotărârii judecătorești; înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși și să aibă caracter determinant, adică să fi fost apt a conduce la o altă soluție decât cea pronunțată; imposibilitatea prezentării înscrisului în instanța care a pronunțat hotărârea atacată să fie datorată fie reținerii înscrisului de către partea potrivnică, fie imposibilității de înfățișare dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. În raport de circumstanțele cauzei, recurentul-revizuent a pretins nelegalitatea deciziei atacate în considerarea conținutului probator al înscrisurilor noi - "Procesul-Verbal" încheiat la 14 octombrie 1952 de Secțiunea Financiară Oraș Buzău, Circa l, Matricola 855, pentru contribuabilul B., domiciliat în str. x, document în care se atestă suprafețele impozabile pentru construcții, respectiv 118 mp (64 mp clădire + 54 mp dependințe) și o schiță reprezentând construcțiile existente -, pe care instanța de fond, în opinia recurentului-revizuent, ar fi trebuit să le aibă în vedere ca relevante în determinarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul în litigiu, în condițiile în care înscrisurile respective dovedeau că suprafața construcțiilor confiscate era mai mare decât suprafața pentru care s-a stabilit "valoarea estimată" prin sentința Tribunalului Buzău a cărei revizuire se cere. În condițiile în care s-a invocat caracterul determinant al înscrisurilor pe care recurentul și-a fundamentat cererea de revizuire, era imperios necesar a se stabili dacă acestea au caracter hotărâtor în economia litigiului supus procedurii revizuirii, condiție de legalitate necesar a fi întrunită în lumina dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Ținând seama de consecințele severe care se produc în cazul revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive, anume retractarea acesteia și rejudecarea căii de atac în care fusese pronunțată, instanța de revizuire trebuia să verifice dacă înscrisurile invocate conțin date noi și au forță probantă prin ele înseși, adică sunt apte să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată prin sentința civilă nr. 183 din 21 februarie 2006 a Tribunalului Buzău. Din această perspectivă, contrar susținerilor recurentului-revizuent, în analiza caracterului determinant și a aptitudinii de a provoca o schimbare a soluției adoptate prin sentința menționată, în mod corect curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., câtă vreme înscrisurile de care se prevalează recurentul-revizuent nu atestă o situație juridică nouă, întrucât această suprafață a clădirilor, 118 mp, este menționată și în Extrasul din matricola impuneri clădiri Sfat Popular oraș Buzău pentru perioada 1958-1961, înscris aflat la dosar apel și pe care se găsește mențiunea că a fost eliberat cetățeanului A. sub nr. x din 11.05.2006. Prin urmare, în mod legal, instanța de apel a reținut că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezulta că revizuentul a avut cunoștință încă din anul 2006 despre suprafața construcțiilor de 118 mp, iar situația de fapt cu privire la suprafața construcțiilor nu era una nouă. De altfel, aspectele invocate în prezenta cerere de revizuire au fost invocate în apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 183/21.02.2006, a cărei revizuire se cere, făcând obiectul cenzurii instanței de apel. Astfel, prin sentința civilă nr. 183/21.02.2006 a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva dispoziției nr. 218/10.05.2006 emisă de Primăria Buzău, dispoziție prin care s-a stabilit valoarea estimativă a imobilului la suma de 104.830,645 RON, a fost anulată această dispoziție, în sensul că a fost stabilită valoarea estimată a imobilului format din construcție și teren aferent de 64 mp situat în Buzău, str. x, la suma totală de 159.043,82 RON, pentru care urmează a se acorda despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005. Apelul formulat împotriva acestei sentințe de reclamant a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 283/10.10.2006, care a reținut că, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, art. 13, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se acordă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are competența de a emite decizii referitoare la acordarea de titluri de despăgubire, instanța de apel reținând că "pe de altă parte, extrasul din matricola de impunere pentru anii 1958-1961, eliberată de Direcția Județeană a Arhivelor Statului, depusă de apelant în apel, nu poate schimba soluția instanței de fond, întrucât, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - art. 13 - stabilirea cuantumului final al despăgubirilor se acordă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor." În condițiile în care aspectul invocat de revizuent - o suprafață mai mare a construcțiilor de 118 mp, față de 114 mp, cât a reținut instanța de fond - a fost analizat de instanța de apel în cadrul soluționării apelului reclamantului A., ce a invocat critici inclusiv cu privire la acest aspect, înscrisurile invocate de revizuent nu pot avea un caracter hotărâtor pentru a determina o altă soluție decât cea pronunțată de instanța a cărei revizuire se cere, situația de fapt, pretins nouă de revizuent, fiind cunoscută și făcând deja obiectul analizei în litigiul în care a fost dată hotărârea a cărei revizuire se cere. Ceea ce se tinde în realitate revizuentul, prin intermediul cererii de revizuire, cât și a motivelor de recurs invocate, nu este valorificarea unor înscrisuri noi, determinante, care să releve o altă situație de fapt decât cea stabilită inițial, ci o reluare a judecății, cu nesocotirea autorității de lucru judecat. Mai mult decât atât, suma stabilită de instanța de fond ca valoare estimată, reprezenta, de fapt, valoarea imobilului care a făcut obiectul contestației la momentul expertizării și respectiv a întocmirii raportului de către expert, iar la momentul pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor nu era atributul instanței, ci al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum erau în vigoare la 21 februarie 2006, astfel încât, nici sub acest aspect, înscrisurile invocate de revizuent nu puteau avea caracter determinant. În consecință, este de prisos a fi analizate criticile prin care recurentul-revizuent susține că înscrisurile evocate au fost reținute de către partea potrivnică, câtă vreme cerințele impuse de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. trebuie satisfăcute în mod cumulativ. În aceste condiții, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile prezentate să fie înscrisuri noi și de a avea caracter determinant. În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu este dovedită incidența cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.