ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 262/2021

Ședința publică din data de 10 februarie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 01.03.2012, sub nr. x/2012, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au formulat acțiune în revendicare a imobilului situat în municipiul Ploiești, str. x 1848, compus din teren în suprafață de 920 mp și construcție cu suprafață utilă 347 mp.

Prin sentința nr. 14562/04.11.2013, Judecătoria Ploiești a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin sentința nr. 694/07.03.2014, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., reclamanții A. și B..

În motivare, revizuenții au arătat că F. (autorul lor) a decedat la data de 30.01.1957, moștenitorii acestuia fiind, potrivit Certificatului de moștenitor nr. S.68/1957/10.10.1957 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Nicolae Bălcescu București, următorii: G., în calitate de soție supraviețuitoare (având o cotă de 1/4 din masa succesorală); H. (având o cotă de 1/4 din masa succesorală) și I. (având o cotă de 1/4 din masa succesorală), în calitate de surori (colaterale privilegiate).

Potrivit Certificatului de moștenitor nr. S.68/1957/10.10.1957, eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Nicolae Bălcescu București, masa succesorală rămasă de pe urma defunctului F. este compusă din: un imobil situat în Ploiești, str. 1848 nr. 4, jud. Prahova; cota de 1/3 din imobilul situat în Ploiești, str. x, jud. Prahova și cota de 1/3 dintr-un teren situat în Ploiești, Bv. Republicii nr. 155, jud. Prahova. Revizuenții au precizat că Certificatul de moștenitor nr. S.68/1957/10.10.1957 nu cuprinde niciun fel de mențiuni cu privire la exercitarea dreptului de opțiune succesorală de către intimați. În data de 15.04.1971, a fost emis Certificatul de moștenitor nr. S.289/971 conexat cu 68/1957, de către Notariatul de Stat al Sectorului 5 București, care indică, în calitate de moștenitori ai defunctului F., pe G., H. și I. însă, potrivit Certificatului de moștenitor nr. S.289/971 conexat cu 68/1957/15.04.1971, intimații au renunțat la moștenire. La data de 17.04.1999, a decedat G., iar potrivit Certificatului de calitate de moștenitor nr. 03/2012 emis de Biroul Notarial J., K. a rămas unică moștenitoare a G., în calitate de soră. La data de 09.08.2000 a decedat K., rămânând ca moștenitor fiul acesteia, L., potrivit Certificatului de moștenitor nr. x/2002 eliberat de BNP M.. La data de 20.02.2001, a decedat și L., revizuenții având calitatea de moștenitori, după cum rezultă din Certificatul de moștenitor nr. x/2002 eliberat de BNP M.. Referitor la certificatele de calitate de moștenitor emise la solicitarea intimaților, respectiv certificatul de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001, revizuenții au susținut că la data de 25.09.2001, a fost emis de către BNPA N. și O. Certificatul de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001, în care figurează în calitate de moștenitor al lui F. numai C. (având o cotă de 1/2 din masa succesorală) și E. (având o cotă de 1/2 din masa succesorală), cu excluderea G., soția supraviețuitoare a autorului comun F.. Referitor la certificatul de calitate de moștenitor nr. 111/29.10.2001, revizuenții au susținut că la data de 29.10.2001, a fost emis de către BNPA N. și O. Certificatul de calitate de moștenitor nr. 111 in care figurează numai F. în calitate de moștenitor al lui P., cu excluderea celor două surori H. și I., de asemenea succesoare legale ale autorului comun F..

Prin sentința nr. 694/07.03.2014, instanța de judecată a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare, reținând în motivare, printre altele, Certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001. Or, având în vedere că Certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 au fost anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.12018, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019, pronunțată de Tribunalul Prahova în același dosar, rezultă că prezenta cerere de revizuire este întemeiată, instanța urmând să o admită ca atare.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată inclusiv în baza unor înscrisuri declarate false ulterior pronunțării sentinței nr. 694/07.03.2014, care ar fi atestat calitatea intimaților de moștenitori. Sentința nr. 694/07.03.2014 a rămas definitivă ca urmare a neintroducerii căii de atac a apelului (prin neapelare), evocă fondul, în condițiile în care Tribunalul Prahova a respins, pe fond, acțiunea în revendicare formulată de revizuenți în contradictoriu cu C. și E., având în vedere inclusiv Certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 de care intimații s-au prevalat în dovedirea calității lor de pretinși moștenitori.

De asemenea, în dosarul nr. x/2012, odată cu administrarea probatoriului, intimații, în vedere demonstrării existenței dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului, s-au prevalat de Certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001, iar, pe de altă parte, după cum s-a reținut prin încheierea nr. 1454/07.09.12018, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019, pronunțată de Tribunalul Prahova, în același dosar, respectivele certificate au fost anulate. La baza soluției de anulare a Certificatelor de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 a stat Ordonanța din 14.02.2018, pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2013 prin care s-a dispus: clasarea cauzei cu privire la inculpații C. și D., sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege; sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploiești în vederea desființării certificatelor de moștenitor nr. x/25.09.2001 si nr. y/29.10.2001, emise de notarul public N. din București, întrucât acestea atestă aspecte necorespunzătoare adevărului; înaintarea dosarului către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploiești după expirarea termenelor prev. de art. 339 alin. (4) C. proc. pen.. sau art. 340 C. proc. pen.. Dat fiind faptul că, în speță, Certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001, care au stat la baza sentinței nr. 694/07.03.2014 din perspectiva dovedirii calității de moștenitori a intimaților, au fost anulate, revizuenții au apreciat că cererea de revizuire de față este admisibilă.

În ceea ce privește termenul de formulare a cererii de revizuire, revizuenții au arătat că acesta a fost respectat, câtă vreme încheierea nr. 85/03.04.2019 dată de Tribunalul Prahova, prin care s-a menținut, în mod definitiv soluția de anulare a Certificatelor de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 a fost pronunțată la data de 03.04.2019, iar cererea de revizuire a fost depusă, prin poștă, înăuntrul termenului de o lună prevăzut de lege.

Prin sentința nr. 2060/17.09.2019 pronunțată în dosar nr. x/2019, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

Tribunalul a constatat că sentința nr. 694/07.03.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2012, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, evocă fondul cauzei deoarece este o hotărâre prin care a fost analizată pretenția dedusă judecății și este definitivă prin neapelare, motiv pentru care nu pot fi primite susținerile intimaților referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Tribunalul a mai constatat că prin cererea de revizuire se invocă împrejurarea că certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 au fost declarate ca fiind false, fiind anulate prin încheierea nr. 85/03.04.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Instanța a constatat că potrivit încheierii nr. 1454 din 07.09.2018 pronunțate de Judecătoria Ploiești, secția penală, s-a solicitat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești desființarea certificatelor de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și 111/29.10.2001 emise de notarul public N. din București, întrucât acestea atestă aspecte necorespunzătoare adevărului și că prin ordonanța nr. 1587/P/2013 din 14.02.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus clasarea cauzei cu privire la inculpații C. și D. sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (1) și art. 5 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

În considerentele încheierii menționate anterior s-a reținut că inculpații au folosit cele două certificate de moștenitor având convingerea că acestea sunt emise cu respectarea prevederilor legale, după efectuarea tuturor verificărilor necesare, aceștia având reprezentarea că sunt singurii moștenitori în viață ai tatălui lor, fiind descendenți în linie directă ai acestuia, motiv pentru care se impune clasarea cauzei sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, fiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Totodată, instanța a reținut că în cuprinsul încheierii se menționează că efectul desființării certificatelor de moștenitor, privite ca intrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora, din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moștenitori a intimaților C. și D., dar nici a intimaților A. și B..

Soluția adoptată prin încheierea nr. 1454/2018 a Judecătoriei Ploiești a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de C. și D., conform încheierii nr. 85/03.04.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Cât privește cererea de revizuire, Tribunalul a constatat că cele două certificate de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și 111/29.10.2001 nu au fost determinante în pronunțarea sentinței atacate cu cerere de revizuire, soluția fiind adoptată în considerarea dispozițiilor legii speciale referitoare la retrocedarea imobilelor preluate abuziv, respectiv Legea 10/2001.

În acest sens a statuat că instanța care a soluționat cauza în fond prin sentința examinată în prezenta cerere de revizuire a reținut aplicabilitatea deciziei nr. 33/2008 pronunțata de ICCJ în recurs în interesul legii, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată respectiv, acțiune în revendicare.

Din această perspectivă, concluzia instanței de fond materializată în soluția adoptată atacată cu revizuire a fost aceea că persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art. 480 C. civ., iar persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita ulterior acțiune în revendicare având în vedere regula electa una via, dar și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența CEDO.

Apoi, instanța a reținut că s-a formulat acțiune în revendicare de către revizuenții-reclamanți împotriva intimaților cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001, în condițiile în care revizuenții nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire și nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, chiar dacă aveau vocație succesorală la moștenirea autorului comun, în calitatea lor de moștenitori ai numitei K., sora defunctei G., soția supraviețuitoare a defunctului F..

În plus, s-a reținut că așa cum rezultă din certificatul de moștenitor S 289/971 conexat cu 68/1957, C. și Q. sunt străini de succesiune prin neacceptare în termenul legal de opțiune succesorală, în condițiile art. 700 din C. civ., și nu străini de succesiune prin renunțare expresă în condițiile art. 696-697 C. civ. -1964.

În acest sens, a fost avut în vedere că, potrivit prevederilor cuprinse în art. 4 din Legea nr. 10/2001, depunerea cererii echivalează cu acceptarea succesiunii pentru întregul imobil, astfel că notificatorul, care a dovedit vocația sa la succesiunea proprietarului deposedat de stat conform regulilor de drept comun în materie succesorală, este îndreptățit la restituirea întregului imobil, întrucât partea unui succesor neacceptant profită moștenitorului care a acceptat succesiunea prin formularea notificării.

Or, reține prima instanță, prin sentința atacată cu revizuire au fost avute în vedere tocmai aceste împrejurări, faptul că cei doi intimați fiind străini de succesiune prin neacceptare, nu prin renunțare, prin formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost repuși în termenul acceptare a succesiunii pentru imobilul în litigiu ce face obiectul Legii nr. 10/2001 și că revizuenții reclamanți, chiar dacă invocă vocația lor succesorală la moștenirea defunctului autor comun al părților, nu au formulat nicio cerere de restituire a bunului imobil în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care, nejustificând un drept de proprietate, acțiunea lor în revendicare nu putea fi primită.

Așadar, chiar și în situația anulării ca fiind false a celor două certificate de calitate de moștenitor, respectiv nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001, urmează a se observa mențiunile din certificatul de moștenitor emis anterior, respectiv certificatul S 289/971 conexat cu 68/1957, potrivit căruia intimații au calitatea de străini de succesiune prin neacceptare în termen conform art. 700 C. civ., și nu de renunțători, notificarea formulată de către aceștia în temeiul Legii nr. 10/2001 fiind de natură a-i repune în termenul legal de opțiune succesorală și de a le conferi calitatea de persoană îndreptățită la restituirea bunului ce face obiectul Legii nr. 10/2001 și a cărui revendicare se solicită în prezenta cauza.

Concluzionând, tribunalul a constatat că cele două certificate de calitate de moștenitor ce au fost declarate false nu au fost determinante în pronunțarea soluției adoptate de către instanța ce a pronunțat sentința examinată, situație în care nu este incident motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel revizuenții A. și B..

Apelanții-reclamanți au arătat că sunt moștenitorii lui F. în virtutea faptului că soția acestuia, G. (care l-a moștenit în calitate de soție supraviețuitoare), a fost sora ascendentului apelanților - bunica acestora, K. care, a fost unica moștenitoare a G.. Mai departe, K. a fost moștenită de fiul său, L. care, l-a rândul său a fost moștenit de fiii săi, A. și B..

Având în vedere că certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 au fost anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.12018, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019, pronunțată de Tribunalul Prahova în același dosar, apelanții au promovat cererea de revizuire ce face obiectul acestui dosar.

Astfel, prin cererea de revizuire, s-a solicitat admiterea acesteia motivat de faptul că înscrisurile pe baza cărora Tribunalul Prahova a pronunțat sentința nr. 694/07.03.2014, în dosarul nr. x/2012 și de care intimații în cauză s-au prevalat în dovedirea calității lor de moștenitor, în vederea obținerii imobilului în baza Legii nr. 10/2001, au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească pronunțată ulterior sentinței a cărei revizuire se cere.

Instanța a interpretat greșit situația de fapt, ignorând faptul că certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/2001 și nr. 111/2001 au fost anulate și, respectiv, ignorând, totodată, certificatele de moștenitor preexistente.

Certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/2001 și nr. 111/2001, anulate în mod definitiv de către instanța de judecată, au fost obținute tocmai în scopul de a face dovada calității de moștenitori a intimaților, în vederea obținerii Imobilului și a altor bunuri de către aceștia din urmă (fiind în mod evident necesar acestora un act care să reflecte vocația acestora la dobândirea imobilului). Aceste certificate de calitate de moștenitor anulate au fost însă emise cu ignorarea faptului că existau deja două certificate de moștenitor preexistente, respectiv cel având nr. S.68/1957 și cel având nr. S.289/1971 (conexat la certificatul de moștenitor nr. S.68/1957), care se afla în circuitul civil și care producea efecte în sensul că numai G., H. și I. sunt moștenitoarele lui F.. Aceste din urmă certificate de moștenitor fac dovada atât cu privire la moștenitorii defunctului (intimații fiind străini de succesiune), cât și cu privire la bunurile din care este compusă masa succesorală, imobilul fiind inclus.

Așadar, la momentul la care a fost demarată procedura privind retrocedarea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, procedura succesorală fusese demult dezbătută (încă din anul 1957), existând numai trei moștenitoare, anume G., H. și I., chestiune ignorată complet de către instanță, deși, pe numele acestora, fuseseră eliberate două certificate de moștenitor preexistente, respectiv cel având nr. S.68/1957 și cel având nr. S.289/1971 (conexat la certificatul de moștenitor nr. S.68/1957). Or, până la proba contrară, aceste înscrisuri, fiind unele autentice se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate.

Mai mult, este relevant și faptul că, întrucât succesiunea era dezbătută încă din anul 1957, nu se putea vorbi despre o succesiune vacantă, care să mai poată fi acceptată prin depunerea unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, întrucât, printr-o simplă logică juridică, numai în legătură cu o succesiune nedezbătută, se poate pune problema unei repuneri în termenul de opțiune succesorală (altminteri, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice).

Or, în acest context factual, contrar susținerilor instanței de judecată, cele două certificate de calitate de moștenitor anulate nu au cum să fie lipsite de relevanță, așa cum acreditează în mod greșit instanța de judecată, întrucât contrazic certificatele de moștenitor emise anterior.

În concluzie, instanța de revizuire nu putea trece peste faptul că certificatele de calitate de moștenitor - care au stat la baza dobândirii dreptului de proprietate al imobilului de către intimați - au fost anulate, indiferent de motivul pentru care a intervenit această sancțiune, deoarece rezultatul impune retragerea acestora din circuitul civil, cu toate efectele și actele subsecvente - astfel cum a stabilit instanța penală care s-a pronunțat cu privire la această chestiune.

Cu alte cuvinte, atât timp cât certificatele de calitate de moștenitor ale intimaților au fost anulate - deci desființate retroactiv - efectul produs constă în faptul că acestea sunt considerate a nu fi existat niciodată. De aici rezultă că singurele înscrisuri care fac dovada cu privire la persoanele care au calitate de moștenitori în raport de F. rămân certificatele de moștenitor având nr. S.68/1957 și nr. S.289/1971 (conexat la certificatul de moștenitor nr. S.68/1957), potrivit cărora G., H. și I. au calitatea de moștenitoare a lui F.. Prin urmare, cele două certificate de calitate de moștenitor anulate au fost determinante în pronunțarea soluției asupra acțiunii în revendicare, întrucât contrazic certificatele de moștenitor emise anterior și, respectiv faptul că intimații, în contextul dezbaterii succesiunii, nu mai puteau avea vocația să obțină o repunere în termenul de acceptare a succesiunii prin depunerea unei notificări în baza Legii nr. 10/2001.

Contrar susținerilor instanței de judecată, în cauză nu sunt și nu pot fi incidente dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

Aceste dispoziții legale au în vedere o cu totul altă ipoteză decât cea incidentă în speță, și anume aceea că, până la momentul formulării notificării în baza Legii nr. 10/2001, succesiunea nu a fost dezbătută, întrucât, numai într-o atare situație se poate vorbi despre o moștenire care poate fi acceptată și despre o repunere de drept în termenul de opțiune succesorală.

În acest sens, toate considerentele instanței, potrivit cărora intimații ar fi îndreptățiți să dețină imobilul, sunt nefondate și contrare dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, câtă vreme instituția repunerii în dreptul de opțiune succesorală, care le-ar fi dat vocația să formuleze notificarea în baza legii speciale de reparație, nu poate fi incidentă în căzui unei moșteniri dezbătute, orice altă interpretare încălcând securitatea circuitului juridic. Ducând raționamentul mai departe, câtă vreme intimații nu au și nu pot avea calitatea de moștenitori ai lui F., nici măcar prin apelarea la instituția repunerii în termenul de opțiune succesorală, care este lipsită de eficiență juridică, în situația dată, orice referiri la decizia nr. 33/2008 sunt absolut irelevante, adevărații proprietari fiind, în realitate, apelanții.

Într-o interpretare cu totul denaturată și fundamental greșită, instanța a reținut că revizuenții reclamanți, chiar dacă invocă vocația lor succesorală la moștenirea defunctului autor comun al părților, nu au formulat nicio cerere de restituire a bunului imobil în litigiu în temeiul Legii 10/2001. Instanța a ignorat de o manieră inexplicabilă, pe de o parte, existența certificatului de moștenitor nr. S.289/971 conexat cu nr. 68/1957 de Notariatul de Stat al Sectorului 5 București, care indicau în calitate de unice moștenitoare ale defunctului F. pe antecesoarele apelanților, anume G., H. și I.; pe de altă parte, faptul că instituția repunerii în dreptul de opțiune succesorală, care le-ar fi dat intimaților (exclusiv la nivel teoretic) vocația să formuleze notificare în baza legii speciale de reparație, nu poate fi și nu este incidență în cazul unei moșteniri care fusese deja dezbătută cu mult înaintea momentului 2001.

Prin decizia nr. 862/25.06.2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins apelul, ca nefondat.

A reținut instanța de apel că imobilul în litigiu a fost restituit intimaților în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, procedură în cadrul căreia prin hotărâre definitivă s-a statuat că aceștia au calitatea de moștenitori ai proprietarului de la care a fost preluat imobilul în litigiu, respectiv de persoane îndreptățite la restituire. Această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat în condițiile în care nu a fost anulată prin vreuna dintre căile de atac prevăzute de lege.

A mai reținut că revizuenții-reclamanți au formulat acțiune în revendicare împotriva intimaților cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la restituire potrivit Legii nr. 10/2001, în condițiile în care revizuenții nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire și nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, chiar dacă aveau vocație succesorală la moștenirea autorului comun, în calitatea lor de moștenitori ai numitei K., sora defunctei G., soția supraviețuitoare a defunctului F..

În calea de atac pendinte apelanții-revizuenți nu invocă faptul că intimații nu ar avea vocație succesorală la moștenirea proprietarului imobilului în litigiu, de la care acesta a fost preluat abuziv (fapt constatat în procedura de restituire a imobilului conform Legii nr. 10/2001), ci doar faptul că certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 au fost determinante în pronunțarea soluției de respingere a acțiunii în revendicarea imobilului.

Referitor la această critică, s-a reținut că în mod just prima instanță a statuat că prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția penală, definitivă prin respingerea, ca nefondată, a contestației formulate de C. și D., conform încheierii nr. 85/03.04.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus anularea certificatelor de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și nr. 111/29.10.2001 emise de notarul public N. din București și că, potrivit consideratelor acestei încheieri, efectul desființării certificatelor de moștenitor, privite ca intrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora, din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moștenitori a intimaților C. și D., dar nici a intimaților A. și B..

De asemenea, corect s-a reținut, astfel cum și apelanții- revizuenți recunosc, că în circuitul civil există și-și produce în continuare efectele certificatul de moștenitor S 289/971 conexat cu 68/1957, ale cărui mențiuni atestă că intimații C. și Q. sunt străini de succesiune prin neacceptare în termenul legal de opțiune succesorală, în condițiile art. 700 din C. civ., și nu străini de succesiune prin renunțare expresă în condițiile art. 696-697 C. civ. -1964, situația atestată neputând determina o altă concluzie decât aceea care a fost deja reținută în procedura Legii nr. 10/2001, potrivit căreia intimații sunt persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu, față de dispozițiile art. 4 din aceeași lege.

Aceasta întrucât, astfel cum s-a statuat prin hotărârea atacată cu revizuire, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată - acțiune în revendicare - și în condițiile în care imobilul în litigiu a fost restituit intimaților în procedura Legii nr. 10/2001, este incidentă decizia nr. 33/2008 pronunțată de ICCJ în recurs în interesul legii.

Apreciază instanța de apel că legal s-a constatat incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001 ce atestă că, în cazul celor care nu au acceptat succesiunea, depunerea cererii de restituire a imobilului conform procedurii prevăzute de această lege echivalează cu acceptarea succesiunii pentru întregul imobil.

Așadar, reține instanța de apel că la respingerea acțiunii în revendicare formulată de apelanții-revizuenți în contradictoriu cu intimații s-a avut în vedere, în concordanță cu dispozițiile legii speciale evocate și cu decizia nr. 33/2008 a ICCJ, pe de o parte, că intimații, neacceptanți ai succesiunii proprietarului de la care imobilul a fost preluat abuziv au fost repuși în termenul de opțiune succesorală în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu, și, pe de altă parte, că apelanții-revizuenți nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire și nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, chiar daca aveau vocație succesorală la moștenirea autorului comun, în calitatea lor de moștenitori ai numitei K., sora defunctei G., soția supraviețuitoare a defunctului F..

În atare condiții apreciază că în mod just tribunalul a statuat că certificatele de moștenitor anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția penală, definitivă prin încheierea nr. 85/03.04.2019 pronunțată de Tribunalul Prahova nu au avut nicio înrâurire asupra soluției pronunțate prin sentința obiect al revizuirii în cauza pendinte, cu atât mai mult cu cât chiar în considerentele acestei încheieri de anulare se reține în mod expres că efectul desființării certificatelor de moștenitor, privite ca intrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora, din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moștenitori a intimaților C. și D., dar nici a intimaților A. și B..

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., revizuenții A. și B..

După ce au reiterat aspectele expuse în etapele procesuale anterioare privind calitatea revizuenților de moștenitori ai lui F., situația certificatelor de moștenitor emise la solicitarea intimaților, condițiile în care au fost anulate certificatele de calitate de moștenitor nr. 99/2001 și nr. 111/2001 de către instanța penală (cu consecința desființării cu efect retroactiv a acestora), obiectul dosarului nr. x/2012, având ca obiect acțiunea în revendicare imobiliară, precum și motivele pentru care a fost promovată prezenta cerere de revizuire, recurenții au învederat următoarele critici:

- hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), întrucât instanța penală a procedat la scoaterea din circuitul civil a certificatelor nr. 99 și nr. 111 fără a se pronunța cu privire la calitatea de moștenitori a persoanelor la care acestea se refereau. Or, din considerentele hotărârii recurate cu privire la acest aspect, rezultă că instanța de apel consideră că recurenții au vocație succesorală la moștenirea defunctului F., pentru ca ulterior să arate că aceștia sunt moștenitorii lui F., motivat de faptul că există certificatul de moștenitor nr. S.289/1971 conexat cu certificatul de moștenitor nr. S.68/1957. Însă, între cele două noțiuni, cea de vocație succesorală și cea de calitate de moștenitor nu există identitate, ele definind chestiuni complet diferite, iar instanța de apel face o confuzie evidentă, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

- hotărârea instanța de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fapt ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Anume, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 700 C. civ., întrucât intimații nu puteau beneficia de un drept care nu exista la momentul depunerii cererii de retrocedare formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece succesiunea de pe urma defunctului F. era dezbătută iar imobilul a cărei restituire se solicita fusese inclus în certificatul de moștenitor nr. S.68/1957.

Revizuenții pretind că intimații au solicitat restituirea unui imobil ce fusese inclus în masa succesorală cuprinsă în certificatul de moștenitor nr. S. 68/1957 și care, la momentul cererii întemeiată pe Legea nr. 10/2001 se afla, urmare a acceptării succesiunii de pe urma defunctului, în patrimoniul unor persoane în raport de care intimații nu aveau calitatea de moștenitori, respectiv în patrimoniul soției lui F. și a colateralilor privilegiați ai acesteia. Astfel, condiția reglementată de art. 4 din Legea nr. 10/2001, respectiv aceea ca notificatorul să aibă vocație succesorală la succesiunea proprietarului deposedat de stat nu era îndeplinită.

Contrar celor reținute de către instanța de apel, în cauză nu existau moștenitori neacceptanți de cota cărora să profite intimații, tocmai pentru că moștenirea de pe urma lui F. fusese deja acceptată de către moștenitorii săi, situație față de care dispozițiile art. 700 C. civ. au fost greșit interpretate și aplicate. Aceasta, întrucât art. 4 din Legea nr. 10/2001 vorbește despre succesibilul care nu și-a exercitat dreptul de opțiune, însă în cauză intimații nu erau succesibili, această noțiune definind persoana care îndeplinește condițiile pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală.

Dacă succesibilul nu și-a exercitat dreptul de opțiune în termenul prevăzut de art. 700 C. civ., dreptul de a accepta moștenirea se stinge, iar cu efect retroactiv și titlul de moștenitor. Stingerea prin prescripție a titlului de moștenitor, a vocației succesorale, produce efecte erga omnes și poate fi invocată de către orice persoană interesată.

În concluzie, față de cele arătate, dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 au fost, de asemenea, greșit interpretate și aplicate.

Analizând recursul declarat de revizuenții A. și B., Înalta Curte constată că este nefondat.

În drept, dispozițiile art. 304 C. proc. civ. prevăd că se poate cere modificarea sau casarea când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (pct. 7) sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9).

Motivarea contradictorie presupune existența în cuprinsul hotărârii ce face obiectul recursului a unor considerente care se contrazic între ele, astfel încât nici unele dintre acestea nu pot fi reținute ca sprijinind soluția pronunțată de instanța de apel.

Încălcarea sau aplicarea greșită a legii presupune că instanța de apel a identificat corect textele de lege aplicabile raportului juridic dedus judecății însă fie le-a interpretat greșit în ceea ce privește sfera de aplicare, fie le-a aplicat greșit fără a observa particularitățile raportului juridic dedus judecății.

Motivele de recurs, indiferent care ar fi acestea, trebuie însă să se fundamenteze pe considerentele de fapt și de drept reținute de instanța de apel și care explică soluția pronunțată.

Dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. prevăd că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.

În atare situație, criticile de nelegalitate formulate prin recurs trebuie să se întemeieze pe soluția dată de instanța de apel asupra cererii de revizuire și pe considerentele decisive pe care această soluție se sprijină, și nu pe considerentele de fapt și de drept reținute în hotărârea atacată cu revizuire.

Aceasta, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care nu permite instanței de revizuire exercitarea unui control judiciar asupra hotărârii atacate cu revizuire, sub motiv că aceasta, hotărârea supusă revizuirii, ar fi rezultatul interpretării și aplicării greșite a normelor de drept ce au fost reținute ca fiind incidente raportului juridic dedus judecății.

În speță, cu titlu prealabil, se impune constatarea că prin sentința civilă nr. 2269/09.09.2008 a Tribunalului Prahova, secția civilă a fost admisă contestația formulată de contestatarii C. și D. în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și familiei și s-a dispus, în condițiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Ploiești, strada x 1848, nr. 4, județul Prahova preluat prin naționalizare din patrimoniul defunctului F..

Această dispoziție din hotărâre a rămas definitivă, prin decizia nr. 22/30.01.2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 161/15.01.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin sentința civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secția civilă, a fost respinsă acțiunea în revendicarea imobilului situat în județul Prahova formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu intimații C. și D..

Potrivit considerentelor acestei hotărâri, referitor la calitatea pârâților C. și D. de moștenitori ai defunctului F., instanța a reținut că aceștia nu pot fi apreciați ca fiind renunțători la succesiune în considerarea mențiunilor din certificatul de moștenitor nr. x, întrucât norma de drept indicată, art. 700 C. civ., face referire la acceptarea succesiunii în termenul legal și nu la renunțarea la succesiune, care este reglementată prin dispozițiile art. 696 C. civ.. Totodată, instanța a reținut că pârâții au fost repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin hotărârea recurată în prezenta cauză, instanța de apel, menținând sentința tribunalului, a statuat că cererea revizuire dedusă judecății de reclamanții A. și B. nu poate fi primită în considerarea motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

În esență, instanța de apel a reținut că soluția se impune în considerarea faptului că sentința civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secția I civilă nu s-a dat în temeiul înscrisurilor invocate ca temei al revizuirii, anume a certificatelor de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și 111/29.10.2001 emise de notarul public N. și care au fost anulate, ulterior, prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploiești, ci în considerarea calității părții pârâte de beneficiară a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001.

Prin recurs, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., partea revizuentă pretinde ca fiind contradictorii considerentele hotărârii recurate prin care, pe de o parte, s-a reținut că ar avea are vocație succesorală la moștenirea defunctului F. iar, pe de altă parte, s-a reținut că este moștenitoare a defunctului F. în considerarea mențiunilor certificatului de moștenitor nr. S. 289/971 conexat cu certificatul de moștenitor nr. x/1957.

Partea revizuentă susține, în esență, că aceste considerente sunt contradictorii deoarece între cele două noțiuni, vocație succesorală și calitate de moștenitor nu există identitate, ele definind chestiuni complet diferite.

Critica este nefondată.

Mai întâi este de menționat că date fiind limitele învestirii în procesul pendinte, cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., instanța de apel nu a avut a statua, în ceea ce privește părțile litigante, nici asupra vocației succesorale și nici asupra calității lor de moștenitoare după defunctul F..

Apoi, verificând lucrările dosarului se constată că în paragraful din hotărâre indicat prin recurs (parag. 5), instanța de apel sintetizează motivele pentru care a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de partea revizuentă împotriva părții intimate prin sentința civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secția I civilă (din dosarul nr. x/2012), atacată cu revizuire în procesul pendinte.

Anume, instanța de apel a constatat că partea revizuentă a formulat acțiune în revendicare împotriva intimaților cărora li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite la restituire potrivit Legii 10/2001, în condițiile în care revizuenții nu au formulat niciodată o astfel de cerere de restituire și nu au urmat procedura prevăzută de Legea 10/2001, chiar dacă aveau vocație succesorală la moștenirea autorului comun, în calitatea lor de moștenitori ai numitei K., sora defunctei G., soția supraviețuitoare a defunctului F..

În paragraful 7 al hotărârii, instanța de apel a examinat și a apreciat a fi corectă constatarea primei instanțe în legătură cu întinderea efectelor încheierii de anulare nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploiești, secția penală, în raport de cele consemnate în cuprinsul acestei încheieri, anume că efectul desființării certificatelor de moștenitor, privite ca instrumentum probationis, va atrage înlăturarea acestora din circuitul civil, fără a exclude calitatea de moștenitori a intimaților C. și D., dar nici a intimaților A. și B..

Considerentele expuse în paragrafele menționate se constată, pe de o parte, că nu sunt rezultatul raționamentul logico-judiciar pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția dată asupra cererii de revizuire, ci al instanțelor de judecată care au pronunțat hotărârile judecătorești mai sus-arătate, caz în care, chiar greșite fiind, nu puteau face obiect al controlului judiciar exercitat de instanța de apel în procesul pendinte și, pe de altă parte, că nu relevă aspecte contradictorii, în considerarea normelor de drept succesoral speciale instituite prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 pe care s-a fundamentat prima judecată.

Examinarea în cuprinsul hotărârii de apel a considerentelor reținute în sentința civilă nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova (a cărei revizuire se cere) și în încheierea nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploiești (prin care s-a dispus anularea înscrisurilor pe care se fundamentează cererea de revizuire) s-a impus în dovedirea verificărilor necesar a fi efectuate de instanța de revizuire învestită cu judecata unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.

Anume, învestită fiind cu judecata unei astfel de cereri, instanța de apel avea a statua, în raport de criticile formulate de partea revizuentă prin apel, dacă sentința civilă nr. 694/07.03.2014, în ceea ce privește dezlegarea dată calității părții pârâte de moștenitoare după defunctul F., s-a întemeiat sau nu pe, în mod hotărâtor, pe mențiunile certificatelor de calitate de moștenitor anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.2018.

Rezultatul acestei examinări este expus de instanța de apel în celelalte paragrafe ale hotărârii, în care a argumentat lipsa caracterului determinant al înscrisurilor anulate prin încheierea nr. 1454/07.09.2018 a Judecătoriei Ploiești, secția penală în pronunțarea sentinței civile nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Așa fiind, constatând că hotărârea recurată nu cuprinde considerente contradictorii în înțelesul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge criticile subsumate acestui motiv de recurs de partea revizuentă.

Prin cea de-a doua critică de nelegalitate, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., partea revizuentă pretinde, în esență, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și art. 700 C. civ., întrucât intimații nu puteau beneficia de un drept succesoral care nu mai exista în patrimoniul acestora la momentul depunerii cererii de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001.

Critica este, de asemenea, nefondată.

Așa cum s-a arătat, în procesul pendinte, instanța de apel nu avea a statua, în raport de limitele învestirii, nici asupra vocației succesorale și nici asupra calității părților de moștenitoare ale defunctului F., nici din perspectiva normelor de drept comun prevăzute de C. civ. și nici din perspectiva normelor speciale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În consecință, eventuale aprecieri ale instanței de revizuire asupra temeiniciei argumentelor reținute de instanța de revendicare în fundamentarea hotărârii atacate cu revizuire se constituie în considerente indiferente, în raport de cele care sprijină soluția dată asupra cererii de revizuire.

Astfel de considerente nu pot fi analizate în recurs, întrucât, pe de o parte, ele nu sprijină soluția dată asupra cererii de revizuire care face obiectul controlului exercitat de instanța de recurs în procesul pendinte și, pe de altă parte, analiza acestora presupune o evaluare în procedura de revizuire a raționamentului judiciar pe care se sprijină o hotărâre judecătorească definitivă atacată cu revizuire, ceea ce nu este permis.

În speță, lucrările dosarului evidențiază, cu claritate, faptul că statuările asupra calității părții intimate de moștenitoarea a defunctului F. se regăsesc în cuprinsul sentinței civile nr. 694/07.03.2014 a Tribunalului Prahova, secția I civilă (rămasă definitivă) ca, de altminteri, și raționamentul logico-judiciar pe instanța și-a fundamentat această soluție, anume în considerarea formulării de partea intimată a unei cereri de restituire în procedura Legii nr. 10/2001 și a normelor de drept prevăzute de dispozițiile art. 700 C. civ. și de art. 4 alin (3) din Legea nr. 10/2001.

Pretinzând revizuirea acestei hotărâri în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., sub motiv că soluția din sentința menționată s-a dat, în realitate, în temeiul certificatelor de calitate de moștenitor nr. 99/25.09.2001 și 111/29.10.2001 (ulterior, anulate) de care partea intimată s-ar fi prevalat, în mod nelegal, partea revizuentă a stabilit, implicit, limitele în care se judecă cererea de revizuire, anume se verifică dacă hotărârea atacată cu revizuire s-a dat sau nu în temeiul înscrisurilor anulate.

Invocând acest motiv de revizuire, partea revizuentă nu poate pretinde, totodată, și efectuarea în procedura de revizuire a unui control judiciar cu privire la alte dezlegări date prin hotărârea atacată cu revizuire, cum este cea privind modalitatea în care instanța de revendicare a interpretat și aplicat dispozițiile art. 700 C. civ. și ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prin sentinței civile nr. 694/07.03.2014, întrucât o astfel de solicitare excedează limitelor învestirii.

Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat, revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare care nu permite instanței de revizuire exercitarea unui control judiciar asupra hotărârii judecătorești definitive atacate cu revizuire.

În atare condiții, Înalta Curte urmează a respinge criticile subsumate de partea revizuentă motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acestea nu se fundamentează pe conținutul hotărârii recurate.

Așa fiind, constatând că hotărârea recurată nu cuprinde considerente contradictorii și că a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul dedus judecății, ca nefondat.

Cum partea revizuenta a pierdut procesul, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea sa la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în favoarea părții intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții B. și A. împotriva deciziei nr. 862 din 25 iunie 2020 al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-revizuenți la plata sumei de 3000 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, către intimații D., C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 februarie 2021.