ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 963/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 3 mai 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 26 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Urgență București, anularea deciziei nr. 813 din 26 aprilie 2016, emisă de pârât, reîncadrarea reclamantului pe postul de director medical deținut anterior numirii sale în funcția de manager interimar și obligarea pârâtului la plata diferenței dintre salariul primit pentru postul de medic primar O.R.L. și cel cuvenit pentru postul de director medical, începând cu 21 aprilie 2016 și până la data plății, la care se adaugă dobândă legală.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 41 din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr. 8539 din 3 octombrie 2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe, reclamantul a declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 5660 din 16 noiembrie 2017, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 7 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinței primei instanței, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că: a admis acțiunea; a anulat decizia nr. 813 din 26 aprilie 2016 și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie de reintegrare a reclamantului pe postul deținut anterior, respectiv director medical, începând cu 21 aprilie 2016; a obligat pârâtul să plătească reclamantului diferența dintre salariul primit pentru postul de medic primar O.R.L. și cel cuvenit pentru postul de director medical, în perioada cuprinsă între 21 aprilie 2016 și 31 mai 2017; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.
Prin încheierea din 2 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei instanței de apel.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a declarat recurs.
Intimatul Spitalul Clinic de Urgență București a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a susținut că recursul este admisibil.
În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.
Numai intimatul a depus un punct de vedere la raport.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:
Recursul are ca obiect încheierea din 2 martie 2021, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de lămurire a dispozitivului deciziei instanței de apel.
Potrivit art. 446 C. proc. civ., "încheierile pronunțate în temeiul art. 442 și 443, precum și hotărârea pronunțată potrivit art. 444 sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea."
Din analiza acestui text de lege rezultă că hotărârea pronunțată asupra cererii de lămurire este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea a cărei lămurire s-a solicitat.
Astfel, admisibilitatea căii de atac declarate împotriva încheierii pronunțate asupra cererii de lămurire se va determina în funcție de materia în care a fost pronunțată decizia ce a format obiectul acestei cereri.
Acțiunea are ca obiect anularea unei decizii emise de angajator și reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior, cu obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale, cauza fiind soluționată în primă instanță în temeiul dispozițiilor din Codul muncii.
Așadar, reclamantul a învestit instanțele de judecată cu soluționarea unui conflict de muncă.
Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, "În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare."
Acest text de lege enumeră litigiile în care este suprimată calea de atac a recursului, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel. Printre aceste litigii se regăsesc și cele care vizează conflictele de muncă.
Totodată, conform art. 208 din Legea nr. 62/2011, "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".
În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.
Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în litigiile de muncă rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
Având în vedere că decizia instanței de apel este definitivă, rezultă că și încheierea prin care a fost respinsă cererea de lămurire a acestei decizii are același caracter, conform art. 446 C. proc. civ.
Prin urmare, încheierea pronunțată asupra cererii de lămurire nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva încheierii pronunțate asupra cererii de lămurire a deciziei instanței de apel.
Referitor la cererea privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că intimatul nu a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge această cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016.
Respinge cererea formulată de intimatul Spitalul Clinic de Urgență București privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 mai 2022.