ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1133/2020
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1133/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017, Reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia", solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea Deciziei nr. 395/30.05.2017, prin care s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de "șef serviciu Resurse Umane" reintegrarea reclamantului în funcția de șef Serviciu R.U.N.O.S. (Resurse Umane Normare Organizare Salarizare); obligarea pârâtului la plata diferenței drepturilor salariale, dintre salariul anterior primit, corespunzător funcției de șef serv. R.U.N.O.S. și cel achitat în prezent, aferent funcției de economist specialist IA în cadrul Serviciului R.U.N.O.S., până la reintegrarea efectivă în funcția de șef serviciu R.U.N.O.S., actualizate la zi cu indicele de inflație al Institutului Național de Statistică, la care se va calcula și se va plăti și dobânda legală, începând cu data de 30.05.2017 și până la data plății lor efective; obligarea pârâtului la rectificarea tuturor înscrisurilor efectuate în baza Deciziei nr. 395/30.05.2017 în dosarul profesional al reclamantului, inclusiv în R.E.V.I.S.A.L.; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 2200 din 13 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic de Psihiatrie, "Prof. Dr. Alexandru Obregia". A fost anulată Decizia nr. 395/30.05.2017 emisă de pârât. A fost obligat pârâtul să reintegreze reclamantul în funcția de "Șef Serviciu Resurse Umane" până la ocuparea postului prin concurs. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, de la data de 30.05.2017, până la efectivă reintegrare, diferența de drepturi salariale intre salariul cuvenit pentru funcția de "Șef Serviciu Resurse Umane" și salariul încasat în această perioadă, sume actualizate cu rata indicelui de inflație la data plății efective. A fost obligat pârâtul să achite reclamantului dobânda legală aferenta sumelor ce urmează a fi achitate, de la data scadentei la data plății efective. A fost obligat pârâtul să efectueze în R.E.V.I.S.A.L. mențiunile corespunzătoare dispozițiilor prezentei hotărâri.
Prin Decizia nr. 3796 din 01 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respins apelul declarat de pârât, împotriva Sentinței civile nr. 2200 din 13 martie 2018, ca nefondat.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâtul a declarat recurs motivele fiind, în esență, următoarele:
Sub aspectul admisibilității căii de atac, recurentul invocă Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea Constituțională.
În susținerea motivelor de nelegalitate, arată că instanța de apel a dispus în mod nelegal, cu încălcarea normelor de drept material aplicabile, respingerea apelului declarat de pârât și menținerea soluției primei instanțe.
Astfel, potrivit recurentului, instanța de apel nu a analizat apărările sale în privința normelor de drept material aplicabile, și anume: dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 4 din Ordinul nr. 1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar.
Recurentul susține că, din dispozițiile legale mai sus indicate, rezultă că promovarea pe posturi de conducere se poate face prin excepție, până la organizarea concursului/examinării, prin numirea temporară de către angajator a unui înlocuitor - cu delegație - dar nu mai mult de 6 luni și cu salarizarea corespunzătoare postului respectiv, ceea ce s-a întâmplat în cazul intimatului.
Recurentul, unitate spitalicească, nu a organizat niciun concurs pentru ocuparea acestei funcții, ci, în conformitate cu prevederile legale anterior menționate, a emis Decizia nr. 153/23.02.2017 prin care l-a numit temporar pe intimat în funcția de șef serviciu R.U.N.O.S.
Potrivit recurentului, instanța de apel a omis să ia în considerare faptul că decizia de revocare a delegării a fost emisă în mod simetric cu decizia de numire temporară în funcția de șef serviciu și fără a ține seama de prevederile legale aplicabile potrivit cărora numirea temporară în funcția de șef serviciu (delegarea) a intimatului nu ar fi putut depăși un termen de maximum 6 luni, chiar și în ipoteza în care concursul pentru ocuparea postului în discuție nu s-ar fi organizat.
Astfel că, motivele prezentului recurs vizează, în esență, greșita aplicare de către instanța de apel a normelor de drept material aplicabile, respectiv greșita raportare a curții la prevederile generale ale art. 42 C. muncii, în ceea ce privește instituția delegării, cu omisiunea vădită a prevederilor speciale aplicabile în cauză, ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din funcții publice și art. 4 al Ordinului nr. 1470/2011.
De asemenea, recurentul susține că intimatul, prin petitul cererii de chemare în judecată, nu a solicitat reintegrarea sa în funcția de șef serviciu R.U.N.O.S. până la ocuparea funcției prin concurs, astfel ca soluția reintegrării intimatului până la ocuparea postului prin concurs a fost pronunțată extra petita.
Totodată, recurentul susține că instanța de apel a dispus în mod nelegal respingerea apelului, în condițiile în care aceasta nu a avut în vedere situația de incompatibilitate a intimatului cu ocuparea unei funcții de conducere, astfel cum este reglementată de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, întrucât acesta a fost sancționat disciplinar în perioada în care a fost numit temporar în funcția de conducere, prin Decizia de sancționare nr. 449/23.06.2017, decizie rămasă definitivă prin efectul Deciziei civile nr. 2170/16.05.2018, pronunțată tot de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2017.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului și a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 18 martie 2020, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.
Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prezentul recurs are ca obiect Decizia nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.
Potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Prin urmare, Decizia nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, aportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" împotriva Deciziei nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil. Totodată, față de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" împotriva Deciziei nr. 3796 din 1 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.
Obligă recurentul-pârât Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Alexandru Obregia" la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 iunie 2020.