ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

Asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, la 28 aprilie 2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a solicitat obligarea pârâtei la calcularea corectă a salariului de bază după data de 24 mai 2019, inclusiv după data de 1 ianuarie 2020; obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu rezultată ca urmare a calculării greșite a salariului de bază după data de 24 mai 2019 și până la pronunțarea unei hotărâri definitive în prezenta cauză; obligarea pârâtei la plata sporului de condiții vătămătoare de la data de 1 ianuarie 2020 și până la pronunțarea unei hotărâri definitive în prezenta cauza; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale și a ratei inflației pentru pct. 2 și 3 de la 24 mai 2019 până la plata efectivă a acestor sume; cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 și 38 din Legea nr. 153/2017, art. 1 din Anexa 8 Capitolul 2, Subcapitolul 9, I din Legea nr. 153/2017 și art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 1/2020 raportat la art. 11, 16, 20, 41 și 53 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 4685/2020 din 28 septembrie 2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamantă cu privire la excepția de neconstituționalitate și a dispus sesizarea Curții Constituționale privitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 și 38 din Legea nr. 153/2017, art. 1 din Anexa 8 Capitolul 2, Subcapitolul 9, I din Legea nr. 153/2017 și art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 1/2020 raportat la art. 11, 16, 20, 41 și 53 din Constituția României. Prin aceeași sentință, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A..

Prin decizia civilă nr. 2416 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând admiterea căii de atac formulate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel nu a analizat înscrisurile depuse la dosar și a dispus în mod greșit decăderea din proba cu interogatoriu. Arată că au fost greșit aplicate dispozițiile Legii nr. 153/2017, ale O.U.G. nr. 114/2018 și ale Legii nr. 5/2020 în ceea ce privește calculul majorărilor salariale și acordarea sporului de condiții vătămătoare. Apreciază că motivarea deciziei recurate este contradictorie.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul vizează decizia civilă nr. 2416 din 27 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins apelul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 4685/2020 din 28 septembrie 2020 a Tribunalului București, într-un litigiu având ca obiect acordarea unor drepturi bănești de natură salarială. Instanța supremă reține că decizia recurată a fost pronunțată în cadrul unei acțiuni din materia litigiilor de muncă, în calea de atac a apelului.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Conform art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, hotărârile pronunțate de instanțele de fond în materia conflictelor de muncă sunt supuse numai apelului.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are și valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și dând eficiență prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2416 din 27 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 2416 din 27 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2022.