ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 298/2019

HOTĂRÂRE

19.02.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 298/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la 8 martie 2018, sub nr. x/2018*, disjuns din Dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, mai mulți reclamanții, printre care și A., au chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

să oblige pârâta la recalcularea și stabilirea salariului de bază, precum și la emiterea unui ordin în acest sens pentru fiecare reclamant, la nivelul maxim cu cel pentru funcții similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale, aflat în plată, din administrația publică centrală, începând cu 21 decembrie 2016;

să oblige pârâta la calcularea și plata drepturilor salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite începând cu 21 decembrie 2016 și drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflație;

să oblige pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare și până la data plății;

să anuleze ordinele emise de pârâtă la 28 iulie 2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 94/1992, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017, Legea nr. 71/2015, C. muncii, precum și Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Prin Încheierea din 19 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a acordat termen de judecată la 17 mai 2018, pentru ca apărătorul reclamanților să depună la dosar precizări și înscrisuri cu privire la domiciliul și locul de muncă al fiecărui reclamant în parte, în vederea verificării competenței instanței de judecată.

Prin Încheierea din 17 mai 2018, pronunțată în același dosar, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut că este competent cu privire la reclamanții având domiciliul sau locul de muncă în București și a dispus disjungerea cauzei în privința reclamantei A. și formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018.

Prin Sentința civilă nr. 4.822 din 14 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul București a reținut că art. 269 din C. muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform legii, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Același tribunalul a constatat că, din precizările făcute de reprezentantul reclamanților, rezultă că aceștia au sesizat inițial Tribunalul București, prin raportare la sediul autorității și locul de muncă al reclamanților.

În temeiul art. 132 raportat la art. 126 C. proc. civ., față de caracterul exclusiv al competenței teritoriale și luând act de opțiunea reclamantei, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, în a cărui circumscripție se află locul de muncă al reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 13 iulie 2018, sub același număr de dosar.

La termenul din 4 octombrie 2018, pârâta Curtea de Conturi a României a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Harghita, cauza fiind amânată la 29 noiembrie 2018, pentru ca reclamanta să-și exprime punctul de vedere cu privire la această excepție.

La termenul din 29 noiembrie 2018, Tribunalul Harghita a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței sale teritoriale și a amânat pronunțarea la 6 decembrie 2018.

Prin Sentința civilă nr. 1.800 din 6 decembrie 2018, Tribunalul Harghita, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Harghita a reținut, în esență, că reclamanta a susținut că este angajata Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Harghita, iar pretențiile acesteia au același temei juridic ca cel al celorlalți salariați din cadrul instituției. Susținerile reclamantei cu privire la calitatea sa de salariat (secretar dactilograf), locul de muncă și domiciliul din localitatea Miercurea Ciuc, județul Harghita au fost confirmate prin înscrisurile atașate la dosarul inițial.

Tribunalul Harghita a constatat că acțiunea introductivă are ca obiect stabilirea corectă a salariului și acordarea unor drepturi bănești cu titlu de diferențe, dând naștere unui litigiu de muncă.

Același tribunalul a evocat dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 266, art. 269 alin. (1) - (3), art. 278 alin. (1) și (2) din C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, după care a constatat că prin Decizia nr. 1.845 din 16 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2017, în soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul București și Tribunalul Vrancea, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul Harghita a reținut că prin hotărârea anterior evocată s-a apreciat că Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente cauzei, astfel încât luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă pierderea competenței instanței inițial investite de la soluționarea acestora, pentru a se justifica măsura declinării dosarului la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliile reclamanților din prezentul dosar.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Harghita a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 1 februarie 2019.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Harghita și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la 8 martie 2018, sub nr. x/2018*, disjuns din Dosarul nr. x/2017, mai mulți reclamanții, printre care și A., au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Prin încheierea din 17 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a reținut că este competent cu privire la reclamanții având domiciliul sau locul de muncă în București și a dispus disjungerea cauzei în privința reclamantei A. și formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018, când a declinat competența în favoarea Tribunalului Harghita.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din același act normativ "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul sau locul de muncă în circumscripția Tribunalului București. În privința acestor reclamanți, Tribunalul București a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din C. muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanta A. a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamantei din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din C. muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.