ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2019

HOTĂRÂRE

19.09.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 400/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună obligarea pârâtei plata salariului de bază și emiterea unor ordine, la nivel maxim cu cel pentru funcții similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale, aflat în plată în administrația publică centrală, începând cu 21.12.2016 la zi, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv acordate, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație și menținerea acestei modalități de calcul și în continuare până la o eventuală modificare legislativă.

Legal citată, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 19.09.2018, Tribunalul București a disjuns cauza și a format 19 dosare noi în privința reclamanților ale căror locuri de muncă nu sunt în Municipiul București.

Cauza privind pe reclamanții J. și K. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București în data de 19.09.2018, sub nr. x/2018.

Față de excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, Tribunalul a reținut următoarele:

Totodată, art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevede faptul că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Astfel, instanța a reținut că în domeniul conflictelor de muncă, competența teritorială este exclusivă, și, în aceste condiții, instanța competentă potrivit legii să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Arad, de vreme ce domiciliul reclamanților dar și locul de muncă al acestora sunt situate în jud. Arad, motiv pentru care a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și declinată cauza în favoarea Tribunalului Arad.

Pe rolul Tribunalului Arad acțiunea a fost înregistrată în data de 29.11.2018.

Tribunalul Arad a apreciat că litigiul dedus judecății este de competența instanței sesizate mai întâi, cererea fiind formulată în nume propriu de mai multe persoane fizice care pretind drepturi individuale similare de la pârâta Curtea de Conturi a României, în calitate de angajator al acestora.

Având în vedere prevederile art. 59 C. proc. civ., privind coparticiparea procesuală, instanța a constatat că mai multe persoane au calitatea de reclamanți, obiectul procesului constând în aceleași drepturi bănești pretinse angajatorului, drepturi ce decurg din calitate acestora de salariați ai pârâtei.

În aceste condiții devin incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din C. muncii, care prevăd că:

"Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Așadar, Tribunalul București a fost în mod corect și legal sesizat, date fiind dispozițiile legale incidente în cauză, astfel că luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă consecința pierderii competenței instanței inițial investite, pentru a se justifica măsura declinări dosarului la Tribunalul Arad.

Pe cale de consecință, constatându-se că la data investirii sale Tribunalul București a fost legal sesizat în condițiile art. 269 alin. (1) și (2) din C. muncii și a art. 210 din Legea nr. 62/2011 și că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 59 C. proc. civ., în temeiul dispozițiile art. 269 alin. (3) din C. muncii, Tribunalul Arad a apreciat că, competența teritorială a instanței mai întâi investite, rămâne neechivocă.

Drept urmare, în temeiul art. 134 C. proc. civ., instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, a suspendat judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Arad - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București mai mulți reclamanți, printre care și cei din prezenta cauză, au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Tribunalul București a disjuns cererea formulată de reclamanții din prezenta cauză și a rămas învestit cu cea formulată de alți reclamanți, în considerarea domiciliului și a locului de muncă al fiecărui reclamant în parte, conform cărților de identitate și a ordinelor de salarizare depuse la dosar. Reținând că reclamanții din prezenta cauză au domiciliul pe raza județului Arad și sunt salariați ai Camerei de Conturi Arad, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din același act normativ "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul în circumscripția Tribunalului București. În privința acestor reclamanți, Tribunalul București a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din C. muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanții din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamanților din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din C. muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.