ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5312/2018

HOTĂRÂRE

11.12.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5312/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 11 decembrie 2018

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 8 martie 2018 sub nr. x/2018*, disjuns din dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, mai mulți reclamanți, printre care și A., au chemat-o în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

să o oblige pe pârâtă la recalcularea și stabilirea salariului de bază, precum și la emiterea unui ordin în acest sens pentru fiecare reclamant, la nivelul maxim cu cel pentru funcții similare din cadrul aceleiași familii ocupaționale și categorii profesionale, aflat în plată, din administrația publică centrală, începând cu 21 decembrie 2016;

să o oblige pe pârâtă la calcularea și plata drepturilor salariale, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite începând cu 21 decembrie 2016 și drepturile salariale efectiv achitate, actualizate cu indicele de inflație;

să o oblige pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare și până la data plății;

să anuleze ordinele emise de pârâtă la 28 iulie 2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile din Legea nr. 94/1992, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 153/2017, Legea nr. 71/2015, Codul Muncii, precum și decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a acordat termen de judecată la 17 mai 2018, pentru ca apărătorul reclamanților să depună la dosar precizări și înscrisuri cu privire la domiciliul și locul de muncă al fiecărui reclamant în parte, în vederea verificării competenței instanței de judecată.

Prin încheierea din 17 mai 2018, pronunțată în același dosar, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea cauzei în privința reclamantei A. și formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018.

Prin sentința civilă nr. 4823 din 14 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul București a reținut că art. 269 din Codul muncii prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform legii, iar conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Același tribunalul a constatat că, din precizările făcute de reprezentantul reclamanților, rezultă că aceștia au sesizat inițial Tribunalul București, prin raportare la sediul autorității și locul de muncă al reclamanților.

În temeiul art. 132, raportat la art. 126 C. proc. civ., față de caracterul exclusiv al competenței teritoriale și luând act de opțiunea reclamantei, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, în a cărui circumscripție se află locul de muncă al reclamantei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 13 iulie 2018 sub același număr de dosar.

La termenul din 20 septembrie 2018, Tribunalul Covasna, secția Civilă a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale cu privire la care a amânat pronunțarea la 4 octombrie 2018.

Prin sentința civilă nr. 756 din 4 octombrie 2018, Tribunalul Covasna, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Covasna a reținut, în esență, că reclamanta A. are domiciliul în raza județului Covasna și este salariată a Camerei de Conturi Covasna.

Anterior măsurii disjungerii dispuse de Tribunalul București, acțiunea introductivă viza mai mulți reclamanți, toți fiind angajați ai pârâtei, care are sediul în București.

După evocarea dispozițiilor art. 269 alin. (1)-(3) din Codul muncii, art. 208 și art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Covasna a reținut că tribunalului în a cărui rază teritorială își are domiciliul reclamantul îi poate reveni competența de soluționare a litigiilor de muncă.

Același tribunal a apreciat că reclamanții din prezenta cauză sunt în situație de coparticipare procesuală activă, fiind respectate dispozițiile art. 59-60 C. proc. civ.. Or, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

În aceste condiții, Tribunalul Covasna a reținut că instanța sesizată inițial este competentă să soluționeze cauza, respectiv Tribunalul București, conform dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, din analiza textelor legale rezultând că exclusiv reclamanții, și nu instanța de judecată, pot alege instanța competentă să soluționeze conflictele de muncă.

Or, reclamanții din prezenta cauză au optat pentru sesizarea Tribunalului București în vederea soluționării litigiului de muncă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129, art. 130 alin. (1) și (3), art. 131 și art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Tribunalul Covasna a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 octombrie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Covasna și Tribunalul București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 8 martie 2018 sub nr. x/2018*, disjuns din dosarul nr. x/2017, mai mulți reclamanți, printre care și A., au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, aplicabile în materia litigiilor de muncă, reglementează un caz de competență teritorială de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Conform art. 131 alin. (1) teza I C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate".

De asemenea, art. 131 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, "în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că excepția de necompetență materială sau teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

În mod excepțional, când pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Astfel, în ipoteza excepțională reglementată de art. 131 alin. (2) C. proc. civ., excepția de necompetență materială sau teritorială de ordine publică poate fi invocată cel mai târziu la al doilea termen de judecată.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucuresti - sectia a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a acordat termen de judecată la 17 mai 2018, pentru ca apărătorul reclamanților să depună la dosar precizări și înscrisuri cu privire la domiciliul și locul de muncă al fiecărui reclamant în parte, în vederea verificării competenței instanței de judecată, iar prin încheierea din 17 mai 2018 a dispus disjungerea cauzei în privința reclamantei A. și formarea unui dosar separat, înregistrat pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2018, acordând termen de judecată la 14 iunie 2018.

Având în vedere că, la primul termen de judecată din 19 aprilie 2018, Tribunalul București a făcut aplicarea dispozițiilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței teritoriale de ordine publică putea fi invocată cel mai târziu la al doilea termen de judecată din 17 mai 2018.

Or, Tribunalul București a invocat excepția necompetenței sale teritoriale abia la termenul de judecată din 14 iunie 2018, nerespectând astfel dispozițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

În aceste condiții, depășirea momentului procesual până la care putea fi invocată excepția necompetenței teritoriale de ordine publică a atras decăderea din dreptul de a invoca această excepție, cu consecința acoperirii eventualelor neregularități procedurale cu privire la competența instanței sesizate.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.