ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 732/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 6 septembrie 2016 reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. și C. S.R.L., solicitând instanței să dispună revocarea (inopozabilitatea) Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. privind transferul activității de distribuție, prin predarea-primirea activității de distribuție de către B. S.R.L. către C. S.R.L. privind cesionarea contractelor de distribuție încheiate cu producătorii și furnizorii de produse din portofoliul B. S.R.L. către C. S.R.L. și transferul prin novație a facilităților de credit contractate de B. S.R.L. la D. S.A., către C. S.R.L.; obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumelor de 508.954,28 euro, echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1526 din 15 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost respinsă ca nefondată excepția prescripției dreptului la acțiune; a fost respinsă ca nefondată acțiunea, reclamanta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâte.

Prin decizia civilă nr. 180/2020 din 29 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal este admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., schimbându-se în parte sentința instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii. A fost constatată inopozabilitatea față de reclamantă a Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. privind transferul activității de distribuție prin cesionarea contractelor de distribuție încheiate de această pârâtă cu furnizorii de produse din portofoliu, către pârâta C. S.R.L. Celelalte capete de cerere au fost respinse ca nefondate, pârâtele fiind obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, cheltuieli efectuate la fond, cât și la plata cheltuielilor efectuate în apel.

A fost menținută dispoziția cu privire la respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune.

Împotriva deciziei din apel formulează recurs reclamanta A. S.A., cât și pârâta B. S.R.L.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și casarea în parte a deciziei din apel în sensul admiterii cererii formulate și obligării pârâtei C. S.R.L. la plata către reclamantă a sumelor de 508.954,28 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății și 81.939,06 RON, cu titlu de daune, reprezentând prejudiciul cauzat urmare a Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1562 C. civ., pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în ce privește obligarea terțului C. S.R.L. la plata către creditoarea-reclamantă a prejudiciului cauzat, în mod greșit instanța de apel a respins cererea reclamantei privind obligarea acesteia la plata sumelor de 508.954,28 euro și 81.939,06 RON, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 1562 - 1565 C. civ., efectul admiterii acțiunii revocatorii îl constituie obligația terțului de a plăti creditorului o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de aceasta din urmă, prin încheierea actului fraudulos.

Recurenta arată că, potrivit Noului C. civ. terțul, dispune de opțiunea între a efectua plata către creditorul-reclamant și de a lăsa sau abandona bunul în mâinile acestuia. Pentru situația în care terțul nu plătește creditoarei suma de bani, reprezentând prejudiciul suferit de aceasta prin încheierea actului, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii revocatorii va avea ca efect indisponibilizarea bunului, până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea.

Ca urmare, având în vedere aceste dispoziții legale, cât și faptul că actul fraudulos a cărui inopozabilitate a dispus-o instanța de apel, vizează transferul activității de distribuție preluate de terțul C. S.R.L., în mod nelegal instanța de apel a respins cererea reclamantei creditoare de obligare a acestui terț la plata prejudiciului cauzat ca urmare a imposbilității de executare a titlului executoriu, decizia nr. 327 din 30 aprilie 2015.

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. solicită admiterea recursului și casarea în parte a deciziei instanței de apel, în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii revocatorii și, rejudecând pe fond, să se mențină sentința instanței de fond.

Motivele de recurs sunt întemeiate tot pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și vizează greșita interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, cât și a dispozițiilor art. 1562 C. civ.

În esență, motivele de recurs ale recurentei-pârâte sunt următoarele:

Hotărârile asociaților au un regim special și pot fi atacate numai pentru motivele de nelegalitate și doar în condițiile prevăzute de legea societăților comerciale, respectiv art. 132 alin. (2) și (3) potrivit cărora hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Atunci când se invocă motive de nulitate absolută cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată, situație în care dreptul la acțiune este imprescriptibil.

Față de aceste dispoziții legale, recurenta pârâtă arată faptul că terții care pot justifica un interes legitim, personal, născut și actual au la îndemână acțiunea în anularea hotărârii asociaților atunci când se invocă nulitatea absolută a unei hotărâri.

Recurenta invocă și dispozițiile art. 61 din Legea societăților comerciale în raport de care terții care au creanțe anterioare luării unei hotărâri privind modificarea actului constitutiv al unei societăți comerciale, au deschisă doar calea opoziției.

Recurenta învederează și faptul că hotărârile asociaților nu pot fi supuse unei cereri de revocare de către terți pentru motive de natură comercială, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii.

Astfel, condiția "prejudiciului suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor", nu este îndeplinită, Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. negenerând niciun prejudiciu recurentei-reclamante; nu a fost un act viclean fiind un act cu titlu oneros.

În opinia recurentei, transferul "activității de distribuție" nu reprezintă în sine un bun determinat, de o anumită valoare determinată prin a cărei cedare să se poată considera că patrimoniul societății a fost însărăcit, cu atât mai mult cu cât, la data adoptării hotărârii, majoritatea contractelor era expirată.

Nu este îndeplinită nici condiția "debitorul să fi acționat cu rea-credință, în scopul fraudării creditorului".

Recurenta arată faptul că la data emiterii Hotărârii Asociatului Unic A. S.A. nu avea nicio creanță față de B. S.R.L., decizia civilă prin care s-a constatat creanța fiind pronunțată ulterior, respectiv la 30 aprilie 2015.

Nu a fost dovedită de către reclamantă complicitatea terțului C. S.R.L. la fraudarea intereselor sale, împrejurarea că asociații celor două societăți au relații de familie neputând duce la concluzia că ar fi existat conivență cu scopul de a produce o fraudă în dauna creditorului.

Se mai arată de către recurenta-pârâtă că la data emiterii Hotărârii Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 nici măcar nu a anticipat existența vreunui prejudiciu față de reclamantă întrucât prin sentința nr. 2916 din 11 noiembrie 2014 Tribunalul Harghita a respins acțiunea formulată de către aceasta din urmă împotriva B. S.R.L., ca atare nu este îndeplinită nici condiția deținerii de către creditor a unei creanțe certe, lichide și exigibile anterioară actului atacat cu revocare.

Ambele recurente depun întâmpinări prin care solicită respingerea recursului părții adverse.

În cauză s-a dispus întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea recursurilor, potrivit art. 493 C. proc. civ., raport comunicat părților.

În ședința de filtru din 2 februarie 2022 recursurile au fost admise în principiu, fixându-se termen pentru judecată în ședință publică.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul formulat de reclamantă, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei este nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la recursul formulat de către pârâta B. S.R.L., acesta vizează, în esență, faptul că Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 nu putea fi atacată decât în condițiile prevăzute de Legea nr. 31/1990, fie printr-o acțiune în anulare conform art. 132, fie pe calea opoziției reglementate de art. 61 și de art. 202, în niciun caz pe calea acțiunii revocatorii prevăzută de art. 1562 C. civ., fapt ce atrage inadmisibilitatea unei asemenea acțiuni, iar în subsidiar, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii revocatorii.

Instanța de apel a reținut faptul că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune revocatorie îndreptată împotriva debitoarei B. S.R.L., respectiv actul prin care aceasta a transferat activitatea de distribuție a unor produse aparținând furnizorilor săi cu care avea în derulare contracte de vânzare - cumpărare, către pârâta C. S.R.L., prin cesionarea contractelor de distribuție încheiate cu producătorii și furnizorii de produse, din portofoliul B. S.R.L. către C. S.R.L.

Prin acțiunea din prezenta cauză, recurenta-reclamantă a solicitat inopozabilitatea unei hotărâri a asociatului unic, nu anularea acesteia ori constatarea nulității și nici nu a înțeles să formuleze cerere de opoziție.

O hotărâre a adunării generale, respectiv a asociatului unic, poate fi invalidatată și prin alte mijloace decât acțiunea în nulitate reglementată de art. 132 din Legea societăților comerciale. Astfel, la acest efect se poate ajunge indirect prin admiterea unei plângeri împotriva încheierii de înregistrare a unei mențiuni în registrul comerțului (art. 7 din O.U.G. nr. 116/2009), a unei acțiuni în radierea unei mențiuni (art. 25 din Legea nr. 26/1990), ori a unei opoziții la modificarea actelor constitutive (art. 62 din Legea nr. 31/1990) etc.

Toate aceste mijloace prin care se urmărește anularea ori invalidarea unei hotărâri a adunării generale/asociat unic sunt prevăzute de legislația specială a societăților comerciale, fiind puse la îndemâna atât a acționarilor/asociaților, cât și a creditorilor sociali ori a altor persoane interesate, funcție de interesul urmărit.

Astfel, dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 reglementează modalitățile prin care acționarii pot ataca hotărârile adunării generale ale unei societăți, contrare legii și actului constitutiv, dar și modalitățile prin care terții, persoane interesate, pot solicita anularea acestor hotărâri.

De asemenea, dispozițiile art. 61 din Legea nr. 31/1990 recunosc dreptul creditorilor sociali ori a oricărei persoane prejudiciate prin hotărârile adunărilor generale să atace aceste hotărâri pe calea unei acțiuni (opoziția), desigur cu respectarea condițiilor de admisibilitate prevăzute în legea specială.

Dispozițiile legii speciale în materia societăților comerciale nu exclud dreptul creditorilor sociali să formuleze o acțiune în răspundere civilă delictuală în cazul în care sunt prejudiciați printr-o hotărâre a adunării generale/asociat unic, situație în care sunt ținuți să dovedească în afara prejudiciului, existența unei fapte ilicite și a unei vinovății, aspecte care nu întotdeauna trebuie dovedite în cazul exercitării acțiunii în anulare ori a opoziției.

Acțiunea revocatorie întemeiată pe dispozițiile art. 1562 C. civ. este o acțiune care, la fel ca și acțiunea în nulitate atrage ineficacitatea actului juridic pentru cauze ulterioare încheierii actului juridic, pe când în cazul nulității, pentru cauze anterioare ori concomitente actului juridic.

Dispozițiile Legii nr. 31/1990 nu limitează dreptul creditorilor sociali și nu exclud promovarea unei acțiuni revocatorii împotriva unei hotărâri societare prin care li s-a produs un prejudiciu, dar prin care nu s-au adus modificări actului constitutiv al societății și nici nu s-au transmis părțile sociale între asociați, astfel cum se întâmplă în cazul acțiunii în anulare ori a opoziției.

Recurenta-reclamantă nu putea formula o acțiune în nulitate împotriva Hotărârii Asociatului Unic în condițiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 întrucât aceasta era conformă actului constitutiv și nici opoziție nu putea exercita întrucât la data adoptării acestei hotărâri, creanța sa era certă și lichidă, devenind exigibilă la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 2916 din 11 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Harghita, respectiv prin decizia civilă nr. 327 din 30 aprilie 2015 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Recurenta-reclamantă a înțeles să promoveze o acțiune revocatorie în condițiile dreptului comun, acțiune justificată în raport de scopul urmărit și de condițiile de admisibilitate pe care a înțeles să le dovedească.

Prin Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. s-a înstrăinat parte din fondul de comerț al acesteia, este singurul act care a constatat acest lucru, nemaiexistând un act juridic distinct ulterior.

Această hotărâre este un act juridic ce produce prin el însăși efecte juridice, translative de drepturi cu valoare economică aparținând B. S.R.L. pentru că dispune cu privire la patrimoniul societății, fără a fi necesare actele juridice subsecvente, respectiv contracte de cesiune în formă scrisă și înregistrate în contabilitate.

În consecință, nu poate fi reținută critica recurentei pârâte în sensul că revocarea Hotărârii Asociatului Unic nu era admisibilă pe calea acțiunii revocatorii, ci doar în condițiile legii speciale a societăților comerciale.

Referitor la criticile privind neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de lege pentru admisibilitatea acțiunii revocatorii, condiții prevăzute în art. 1562 C. civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi încadrate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează o hotărâre dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în speță a dispozițiilor art. 1562 C. civ., potrivit criticilor cuprinse în recursul recurentei pârâte.

Analizând criticile recurentei pârâte rezultă că aceasta aduce spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei și o reapreciere a probatoriului administrat în cauză.

Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control de legalitate a hotărârilor instanței de apel.

În recursul pârâtei nu au fost dezvoltate critici din care să rezulte care este încălcarea ori aplicarea greșită a normei prevăzută la art. 1562 C. civ., în ce constau greșelile săvârșite de instanță ori care este norma de drept ce trebuia aplicată.

Ca urmare aceste critici referitoare la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale acțiunii revocatorii nu vor fi analizate din perspectiva încălcării ori aplicării greșite a normei de drept material.

În ceea ce privește recursul recurentei-reclamante A. S.A., Înalta Curte constată că într-adevăr instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1562 C. civ. atunci când a respins cererea de obligare a terțului C. S.R.L. la plata prejudiciului cauzat.

Prin respingerea acestui capăt de cerere instanța de apel a anihilat tot demersul juridic promovat de reclamantă pentru recuperarea prejudiciului, deși a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii revocatorii, constatând inopozabilitatea față de reclamantă a Hotărârii Asociatului Unic a B. S.R.L. privind transferul activității de distribuție prin cesionarea contractelor către C. S.R.L.

Prin admiterea acțiunii revocatorii, actul atacat, respectiv Hotărârea Asociatului Unic nr. 2 din 3 februarie 2014 a B. S.R.L. a fost declarat inopozabil față de reclamanta creditoare, în alte cuvinte, Hotărârea este lipsită de efecte în raporturile dintre reclamanta creditoare și terțul pârât, respectiv C. S.R.L., potrivit art. 1565 alin. (1) teza I din C. civ.

Efectul admiterii acțiunii revocatorii îl reprezintă dreptul reclamantei de a urmări veniturile rezultate din transferul activității de distribuție, din contractele care au făcut obiectul Hotărârii Asociatului Unic și, pe cale de consecință de a se îndestula din aceste venituri în vederea reparării prejudiciului suferit.

Recurenta-reclamantă a solicitat, potrivit acțiunii introductive, ca recuperarea prejudiciului să se facă în cadrul aceluiași proces, evident în situația în care acțiunea sa revocatorie ar fi fost admisă, cerere căreia instanța de apel nu i-a dat curs, considerând că efectul acțiunii revocatorii constă doar în inopozabilitatea actului atacat, iar reclamanta va putea urmări veniturile rezultate din contractele înstrăinate.

Procedând astfel, instanța de apel a lăsat fără finalitate acțiunea revocatorie.

În consecință, instanța de apel, cu ocazia rejudecării, în baza probelor, va soluționa și cererea privitoare la repararea prejudiciului.

Având în vedere cele mai sus reținute, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtei B. S.R.L. și să admită recursul reclamantei A. S.A., dispunând casarea în parte a deciziei atacate, trimițând cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe doar cu privire la obligarea terțului la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 180/2020 din 29 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 180/2020 din 29 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe doar cu privire la obligarea terțului la suportarea prejudiciului cauzat reclamantei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2022.