ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1017/2022

Ședința publică din data de 4 mai 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții A., în calitate de administrator al B. S.R.L. și C. S.R.L., în calitate de asociat al B. S.R.L. au formulat cerere de chemare în judecată a pârâților D. S.A., în calitate de asociat al societatii B. S.R.L., B. S.R.L. și E. S.R.L., în calitate de asociat at B. S.R.L., solicitând constatarea nulității absolute, în parte, a actului constitutiv at B. S.R.L., în privința participării sociale a asociatului D. S.A., cu consecința încetării calității de asociat a acestuia în cadrul firmei, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 264/26.02.2020, Tribunalul Constanța a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă, iar împotriva acestei soluții au formulat apel reclamanții A. și C. S.R.L..

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 469 din 14 decembrie 2020, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 264/26.02.2020.

Împotriva acestie soluții, în termen legal, au formulat recurs reclamanții A. și C. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de instanța de apel, trimiterea cauzei către instanța de fond/apel pentru rejudecare, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În motivare se arată, cu privire la considerentele instanței de apel, că acestea sunt generice, și nu răspund la criticile privind încălcarea normelor de drept indicate punctual în calea de atac exercitată. De asemena, considerentele privind salvarea societății sunt pur ipotetice, din moment ce prin acțiune nu s-a solicitat dizolvarea firmei, ci din contră, protecția intereselor asociaților vătămați de atitudinea dolosivă a unui asociat, ce a ascuns celorlalți încălcarea normelor obligatorii instituite de actul constitutiv al firmei asociate D..

Totodată, deși nu s-a solicitat prin acțiune, instanța de apel își motivează soluția pe pretinsele temeiuri ale regularizării firmei, a declarării nulității acesteia, ceea ce excede limitelor de investire a instanței de judecată, iar o asemenea motivare se circumscrie condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 din C. proc. civ., în sensul că motivele reținute sunt contradictorii, tot așa cum hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivarea instanței este contradictorie deoarece pe de-o parte se reține aplicarea soluției de regularizare conform art. 46-48 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, iar pe de altă parte se susține că este totuși admisibilă o acțiune privind nulitatea actului juridic, a actului constitutiv, dar care ar conduce la nulitatea societății.

Susțin recurenții că pierderea calității de asociat determină continuarea activității sociale cu asociații rămași, astfel că nu se aduce nicio vătămare firmei ori terților, care au contractat cu societatea și nicidecum cu asociatul a cărei calitate va înceta.

Se arată și că instanța nu indică niciun text de lege care să reglementeze inadmisibilitatea acțiunii prin care se solicită nulitatea parțială a actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată, prin care încetează calitatea unui asociat, în temeiul normelor de drept comun, distinct de acțiunile speciale reglementate de Legea nr. 31/1990, iar câtă vreme orice acțiune ce nu este expres interzisă de lege este permisă, ar fi trebuit analizate îndeplinirea condițiilor de drept comun în materie. Este nelegală aprecierea instanțelor de fond în sensul că nulitatea parțială a actului constitutiv al unei societăți comerciale nu ar putea fi separată de nulitatea persoanei juridice, câtă vreme nu există nicio dispoziție legală care să consacre o asemenea ipoteză.

În privința dispozițiilor art. 46, 47 și 48 din Legea nr. 31/1990 se arată că acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece nu se invocă neregularități în constituirea societății, ci exclusiv în cooptarea unui asociat, ceea ce nu atrage direct și automat nulitatea intreprinderii ci numai încetarea calității de asociat a D. S.A..

Se mai invocă și faptul că instanța nu analizează deloc prevederile actului constituiv al D., ce instituie obligativitatea aprobării adunării generale în ceea ce privește participarea la capitalul social al unei persoane juridice terțe, care are același obiect principal de activitate.

De asemenea, petitul acțiunii nu privește aplicarea sancțiunii nulității societății, în temeiul art. 56 din Legea nr. 31/1990 privind societățile, ci exclusiv încetarea calității unui asociat ce a fost cooptat fraudulos la solicitarea acestuia, fără a îndeplini condițiile legale obligatorii ce privesc adoptarea consimțământului pentru a dobândi o asemenea calitate. Asociatul D., ce nu poate demonstra un consimțământ valid la participarea societății, a indus în eroare ceilalți asociați prin adoptarea unui comportament deceptiv, anume prin prezentarea unei decizii a consiliului de administrație, iar nu inexistența niciunui înscris ci a unui act lipsit de valoare juridică.

Din această perspectivă lipsește orice considerent al instanței de judecată, ce a omis intenționat caracterul viclean al înscrisurilor utilizate de asociatul D. la participarea la capitalul social al B. S.R.L..

Totodată, caracterul expres, restrictiv și derogatoriu de la dreptul comun, al nulității societății reglementate de art. 56 - 59 din Legea nr. 31/1990, nu înlătură cauzele de nulitatea a actului constitutiv al societății reglementate de dreptul comun, în lipsa unor dispoziții exprese contrare ce să rezulte dintr-un act normativ de rang constituțional, iar instanța de apel/fond a analizat superficial, nelegal, dispozițiile actelor normative incidente dosarului dedus judecății, considerentele fiind contrare normelor legale, contradictorii și nesusținute de argumente.

Se mai invocă și greșita aplicare a dispozițiilor art. 1256 din C. civ., în condițiile în care participarea D. este minoritară, iar continuarea societății este posibilă cu ceilalți doi asociați, nefiind cazul unei situații de reducere sub limita legală a numărului de asociați ori a capitalului social, caracterul intuitu personae fiind atenuat de participarea redusă la capitalul social.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata D. S.A. a invocat excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes și nulității recursului, solicitând totodată, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenții au mai formulat o cerere de achiesare la hotărârea atacată precum și o cerere de renunțare la judecată, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., arătând însă ulterior, în fața instanței, că renunță la acestea și insistă în judecarea recursului.

Referitor la cererea de achiesare la hotărârea atacată, potrivit dispozițiilor art. 463 din C. proc. civ., aceasta se poate face fie prin act autentic, fie în fața instanței de judecată. Având în vedere că cererea formulată în scris de parte nu îmbracă forma autentică, iar în fața instanței partea a declarat în mod expres că nu achiesează la hotărâre, instanța constată că nu poate lua act de această achiesare. De asemenea, în cauză nu se poate pune problema unei achiesări tacite, față de manifestarea de voință expresă a părții în fața instanței.

Totodată, și cererea intimatei de a se lua act de renunțarea la judecată a reclamanților urmează a fi respinsă, având în vedere manifestarea de voință expresă a acestora, în fața instanței, în sensul că doresc continuarea judecății.

În ce privește excepțiile inadmisibilității, a lipsei de interes precum și a nulității recursului, acestea au fost soluționate prin încheierea de ședință din 2 martie 2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Așa cum în mod corect au reținut instanțele de fond, în cauză, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute parțiale a actului constitutiv al societății B. S.R.L., în ceea ce privește participarea asociatului D. S.A., cu consecința încetării calității acestuia de asociat și continuarea societății numai cu ceilalți doi asociați, respectiv C. S.R.L. și E. S.R.L..

Drept cauză a nulității absolute a actului constitutiv al societății B. S.R.L. a fost invocată lipsa voinței legale de participare la societate, în calitate de asociat, a D. S.A., în lipsa unei decizii AGA dată în acest sens, în conformitate cu prevederile actului constitutiv al acestui asociat.

S-a invocat încălcarea prevederilor de drept material cuprinse în art. 113 lit. m) și art. 114 din Legea nr. 31/1990, a dispozițiilor statutare cuprinse în art. 12 alin. (4) din actul constitutiv al D. S.A. și art. 196 alin. (1) lit. i) din C. civ., și s-a susțint, drept temei al acțiunii, dispozițiile art. 1246, art. 1247, 1254 din C. civ.

Prealabil analizei propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte subliniază faptul că recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum cererea de recurs cuprinde o succesiune de afirmații și nu este structurată din punct de vedere juridic, pe motivele de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurenții reclamanți menționând doar în cuprinsul cererii faptul că își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea acestora, în măsura în care, așa cum s-a arătat, pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. poate fi analizată critica vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., recurenții apreciind că în cauză nu s-ar pune problema inadmisibilității acțiunii formulate, nefiind vorba despre o veritabilă excepție de procedură.

Contrar susținerilor recurenților, instanța de recurs constată că în mod corect instanțele de fond au făcut aplicarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul în drept invocat, așa cum au înțeles recurenții reclamanți să le susțină. Demersul recurenților reclamanți este inadmisibil din perspectiva consecințelor juridice pe care aceștia solicită instanței să le recunoască, subsecvent constatării nulității absolute parțiale a actului constitutiv al societății B. S.R.L..

Așa cum în mod corect a constatat și instanța de apel, potrivit reglementărilor speciale din legea societăților, neregularitățile constatate în legătură cu constituirea unei societăți cu răspundere limitată conduc fie la procedura de regularizare, fie la nulitatea societății, și nu pot avea drept consecință simpla încetare a calității de asociat a unuia dintre asociați și respectiv continuarea societății numai cu ceilalți asociați, așa cum pretind recurenții reclamanți.

În ce privește invocarea, de către recurenți, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs constată că deși aceștia susțin că argumentele instanței de apel ar fi contradictorii, nu arată în concret, în ce constă această contradictorialitate. Această ipoteză cuprinsă în motivul de casare enunțat se referă la contradicția dintre considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluție, în timp ce dispozitivul conține soluția contrară, respectiv la contradicția dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor deduse judecății, iar din altele, netemeinicia acestora. Niciuna dintre cele două situații nu se regăsește în privința deciziei atacate, argumentele hotărârii Curții de Apel fiind în deplină concordanță unele cu altele și fundamentează în mod corespunzător soluția cuprinsă în dispozitiv, de respingere a apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe.

De asemenea, în raport cu soluția pronunțată în cauză, aceea de inadmisibilitate a demersului judiciar ales de reclamanți, instanța de apel nu putea să analizeze pe fond susținerile recurenților reclamanți referitoare la pretinsele vicii sau lipsă totală a consimțământului unuia dintre asociați, astfel că, în mod evident, lipsa unor considerente cu privire la aceste aspecte din decizia pronunțată în apel nu constituie o omisiune a instanței, astfel că nici această ipoteză cuprinsă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incidentă în cauză.

Referitor la critica privind greșita neaplicare în cauză, de către instanța de apel, a dispozițiilor de drept comun referitoare la nulitatea contractului și efectele acesteia, respectiv art. 1246 și urătoarele din C. civ., aceasta poate fi analizată din perspectiva dipozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă este nefondată.

Astfel, susțin recurenții că nulitatea societății, reglementată expres, restrictiv și derogatoriu de la dreptul comun de art. 56-59 din Legea nr. 31/1990, nu este de natură să înlăture cauzele de nulitate a actului constitutiv al societății reglementate de dreptul comun.

Contrar susținerilor acestora însă, în mod corect a constatat instanța de apel pe de-o parte că "nulitatea cerută de reclamanți, astfel cum este invocată, nu poate fi separată de nulitatea persoanei juridice", iar pe de altă parte că "regimul juridic al declarării nulității societății derogă de la dreptul comun al nulității actelor juiridice."

Având în vedere că persoana juridică se constituie pornind de la un act juridic, respectiv actul de înființare, este evident că între aceasta și actul juridic de înființare există o relație indisolubilă, în sensul că persoana juridică există ca urmare a încheierii actului juridic și existența ei este subsumată sorții pe care acest act o are. În consecință, nulitatea actului de constituire a societății va atrage nulitatea societății însăși, în condițiile legii speciale.

Cum în speță este vorba de o societate constituită în conformitate cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 31/1990, și în privința regimului juridic al nulității actului constitutiv vor fi incidente tot dispozițiile speciale, prevăzute de aceeași lege, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivi cărora "reglementarea este derogatorie dacă soluțiile legislative referitoare la o situație anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-și caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri."

Așadar, în mod corect au constatat instanțele de fond că în cazul unei pretinse nulități a actului constitutiv al unei societăți cu răspundere limitată (indiferent că este vorba de nulitate totală sau parțială, câtă vreme legea nu face nicio distincție din această perspectivă), regimul juridic și efectele nulității sunt reglementate de norme speciale, derogatorii de la dispozițiile generale. Ceea ce face inadmisibil prezentul demers al recurenților reclamanți este efectul pe care pretind aceștia că l-ar avea constatarea nulității parțiale a actului constitutiv al societății. Astfel, persoana juridică B. S.R.L. a fost constituită ca o societate cu răspundere limitată cu trei asociați. În condițiile în care se susține lipsa consimțământului unuia dintre asociați la constituirea societății, nu se poate pretinde că urmarea constatării acestei neregularități ar fi continuarea societății cu ceilalți doi asociați, câtă vreme societatea a fost constituită cu trei asociați. Așadar, contrar susținerilor recurenților reclamanți, în cauză se pune în discuție o neregularitate în constituirea societății și nu în "cooptarea unui asociat".

De altfel, soluția propusă de recurenți ca efect al "nulității parțiale" a actului constitutiv al societății, aceea de "încetare" a calității de asociat a unuia dintre cei trei asociați, nu este conformă nici cu efectele de drept comun ale constatării nulității actului. Astfel, dacă s-ar accepta pretinsa nulitate absolută parțială a actului constitutiv, numai în privința unuia dintre cei trei asociați, consecința nu ar fi "încetarea" calității de asociat a acestuia ci constatarea faptului că acesta nu a avut niciodată calitatea de asociat, în conformitate cu principiul retroactivității efectelor nulității de drept comun a actului juridic civil, iar consecințele juridice ar fi în mod evident altele decât cele pretinse de recurenți.

Nu poate fi reținută nici critica privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 1256 din C. civ., având în vedere că, pe de-o parte, acestea nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată ci direct în fața instanței de apel, iar pe de altă parte acestea oricum nu sunt incidente în cauză, față de existența reglementărilor derogatorii de la dispozițiile de drept comun, conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, așa cum s-a arătat deja.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 469 din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea intimatei D. S.A. de a se lua act de achiesarea recurenților la decizia recurată, precum și de a se lua act de renunțarea la judecata cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2019

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 469 din 14 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2022.