ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089/2022

HOTĂRÂRE
10.05.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1089/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept au fost invocate dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 1713 din 09 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea formulata de reclamanții B. și C., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Prin aceeași sentință, s-a admis cererea formulată de reclamanții A., E. și F., în contradictoriu cu pârâta D. S.A., s-a constatat nulitatea absoluta a Hotărârii adunării generale ordinare a acționarilor D. S.A. din data de 28 noiembrie 2016 și a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 1.190 RON și către reclamanta E. a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea și a fost menținută soluția primei instanțe privind excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților C. și B..

În cuprinsul recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au învederat că hotărârea recurată este nelegală, fiind rezultatul încălcării/aplicării greșite a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 101. art. 120 și art. 123 din Legea nr. 31/1990, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, s-a susținut că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 172F/2011, a sentinței civile nr. 6875/07.12.2015, precum și a sentințelor civile nr. 6493/18.11.2015 și nr. 6887/08.12.2015, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

La data de 21 iunie 2018, intimata-pârâtă D. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport cu dispozițiile art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, coroborat cu art. 457 alin. (1) și art. 483 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.

Totodată, s-a invocat și excepția nulității recursului.

La data de 12 iulie 2018, recurenții-reclamanți au depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și nulității recursului, precum și a argumentelor invocate de pârâtă prin întâmpinare, ca fiind neîntemeiate.

La data de 6 august 2018, recurenții-reclamanți au depus la dosar o cerere prin care au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, solicitând, în consecință, sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, recurenții-reclamanți conformându-se în acest sens.

Prin încheierea din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Totodată, prin încheierea din 26 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a dispus suspendarea judecării recursului, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin decizia nr. 834 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Curtea Constituțională a României s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, ridicată de A., F., B., G., H. și I., constatându-se că prevederile art. 132 alin. (9) teza a doua din Legea societăților nr. 31/1990 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În cauză, s-a stabilit termen la 10 mai 2022 pentru repunerea cauzei pe rol și analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Instanța supremă, constatând că nu mai subzistă motivul pentru care a fost dispusă suspendarea judecării recursului, va repune cauza pe rol.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Cu privire la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1954 A din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, Înalta Curte constată că acesta a fost promovat împotriva unei hotărâri definitive, fiind astfel inadmisibil.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți are ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării generale ordinare a acționarilor D. S.A. adoptate la data de 28 noiembrie 2016 și se întemeiază în drept pe dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, iar potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (9) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 "hotărârea judecătorească pronunțată este supusă numai apelului".

Potrivit art. 291 din Legea nr. 31/1990, prevederile din prezenta lege se completează cu dispozițiile C. civ. și ale C. proc. civ.

Dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanța de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În raport cu normele evocate, rezultă că este inadmisibil recursul declarat de reclamanții A., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1954 A din 6 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care s-a soluționat apelul declarat împotriva unei sentințe într-un litigiu ce a avut ca obiect anularea hotărârii AGA, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac consacrat de art. 460 din același cod.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va repune cauza pe rol, iar în temeiul dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 132 din Legea nr. 31/1990 va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții A., E. și F..

În ceea ce privește solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă D. S.A., Înalta Curte urmează să o respingă, conform art. 452 C. proc. civ., având în vedere că nu au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative.

Repune cauza pe rol.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții A., E. și F. împotriva deciziei civile nr. 1954 A din 6 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă D. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 mai 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-01
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 444/2022
Ședința publică din data de 01 martie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 15 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B. și C. au solici
ÎCCJ 2022-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1667/2022
Ședința publică din data de 21 septembrie 2022 Prin cererea înregistrată la data de 25.10.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G., în contradictoriu cu intimata H.
ÎCCJ 2023-10-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2023
Ședința publică din data de 5 octombrie 2023 Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecata înregistrată la data de 27 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Bucu
ÎCCJ 2022-10-18
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2052/2022
, cu acest titlu. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. 3. Prin decizia civilă nr. 969/A din 26 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta A. S.R.L
ÎCCJ 2022-01-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 94/2022
Ședința publică din data de 25 ianuarie 2022 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 29.03.2019, sub nr.
Sursă