ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 535/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente diferențelor bănești datorate de către aceasta, actualizarea contravalorii cu indicele de inflație, să se constate calitatea sa de creditor al pârâtei și, în consecință, să fie obligată pârâta la plata diferențelor de drepturi bănești de pensie militară de serviciu, dintre sumele primite de reclamant și sumele rezultate în urma recalculării, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 192-194 C. proc. civ., art. 101-102 din Legea nr. 223/2015, art. 28 alin. (1) și art. 60 alin. (1) și (3) din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 din H.G. nr. 1/2017, Ordinul Comun nr. 31/25/999/8148/237/259/221/2016, pentru aprobarea procedurilor de recalculare și de actualizare a pensiilor militare de stat, art. 7 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017, art. 27 și art. 28 din O.G. nr. 137/2000 și O.U.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civila nr. 168 din 22.05.2020, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și, în consecință, s-a respins acțiunea ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.

Prin decizia civila nr. 3272/2020 din 11 noiembrie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamant, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că pârâta are calitate procesuală pasivă, întrucât operațiunea administrativă de actualizare a pensiilor militare de stat se realizează de către casele de pensii sectoriale.

De asemenea, împotriva aceleiași sentințe reclamantul A. a formulat apel incident, prin care a solicitat să se schimbe în parte hotărârea și să se rețină că era îndreptățit la recalcularea pensiei în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în forma aplicabilă până la data de 15.09.2017, coroborat cu H.G. nr. 1/2017 și cu art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017.

Totodată, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor O.U.G. nr. 59/2017 și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Prin încheierea din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, s-a respins cererea de suspendare a cauzei și a fost respinsă cerere de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor O.U.G. nr. 59/2017, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 4616 din 11 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, s-a admis apelul declarat de pârâtă, s-a schimbat sentința și, pe fond, a fost respinsă acțiunea. Totodată, a fost respins ca nefondat apelul incident formulat de reclamant.

Recurentul susține că a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017 pentru încălcarea prevederilor art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României, privind lipsa avizului Consiliului Legislativ în momentul adoptării acesteia.

Potrivit recurentului, în dosare similare, instanțele au sesizat Curtea Constituționala cu soluționarea excepției de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea si completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Totodată, recurentul a atașat si adresa Guvernului României nr. E 114 transmisă Senatului României.

La 24 februarie 2022, intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 ianuarie 2022 iar, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

În legătură cu obiectul prezentei căi extraordinare de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională, la paragrafele 21 și 22, a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, trebuie îndeplinite cumulativ cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, în aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, are loc verificarea condițiilor sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate fiind inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când nu are legătură cu cauza.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată trebuie să analizeze, implicit, eficiența folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 59/2017, petentul a invocat motive de neconstituționalitate extrinsecă a ordonanței privind lipsa avizului Consiliului Legislativ la data adoptării de către guvern, potrivit art. 79 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României.

Înalta Curte constată că instanța de apel a respins în mod greșit ca inadmisibilă cererea petentului, motivând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, cu excepția celei privind existența unei legături cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate. În acest sens, instanța de apel a reținut că modificările art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, prin O.U.G. nr. 59/2017, nu sunt aplicabile în cauză întrucât perioada supusă analizei este anterioară intrării în vigoare a ordonanței contestate.

Legătura cu soluționarea cauzei semnifică incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se solicită a fi constatată de Curtea Constituțională privind soluția ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. De altfel, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii pronunțate, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

În cauză, se constată că prin motivele de apel pârâta a formulat critici referitoare la modificarea dispozițiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin art. VII pct. 3 al O.U.G. nr. 59/2017, începând cu 15.09.2017, în sensul că nu se mai prevede actualizarea pensiei ori de câte ori se majorează salariul de funcție al polițiștilor în activitate, ci urmează a se plafona pensia la media soldelor sau salariilor nete corespunzătoare celor brute cuprinse în baza de calcul a pensiei.

Totodată, prin apelul incident formulat reclamantul a solicitat să se rețină că era îndreptățit la recalcularea pensiei în temeiul art. 60 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, în forma aplicabilă până la data de 15.09.2017, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 59/2017, coroborat cu H.G. nr. 1/2017 și cu art. II alin. (3) lit. b) din Legea nr. 152/2017.

Prin urmare, Înalta Curte reține existența unei legături directe între norma legală contestată, respectiv O.U.G. nr. 59/2017, și soluția privind cele două cereri de apel formulate în cauză, prin care s-a criticat aplicarea acesteia. De altfel, în cauze similare instanțele au reținut existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, fiind admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

Pornind de la această dezlegare și având în vedere că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale s-au invocat critici de neconstituționalitate extrinsecă a O.U.G. nr. 59/2017 privind lipsa avizul Consiliului Legislativ în momentul adoptării, în rejudecare, se va analiza cererea formulată de reclamant de sesizare a Curții Constituționale cu excepție de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017, în ansambul ei.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din același cod, va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa încheierea din 4 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, cu consecința trimiterii spre o nouă judecată aceleiași instanțe a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 59/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2022.