ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 04 august 2014, sub nr. x/2014, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor de risc valutar inserate în contractul de credit și eliminarea acestora; să stabilizeze (înghețe) cursul de schimb franc elvețian - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului; să denomineze în moneda națională a plăților, în virtutea principiului de regulament valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 22766 din 16 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, și a fost declinată cauza în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 12 ianuarie 2015, sub nr. x/2015.

La data de 30 martie 2015, reclamantele au depus cereri precizatoare și modificatoare ale cererii de chemare în judecată, prin care au solicitat și restituirea sumelor încasate de pârâtă abuziv.

La termenul de judecată din data de 30 martie 2015, tribunalul, în temeiul art. 78 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamant a lui D..

Prin sentința civilă nr. 2397 din 11 mai 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin sentința civilă nr. 111/F din 15 iulie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 6155 din 09 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 779 din 4 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., D. împotriva sentinței civile nr. 6155 din 09 noiembrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A..

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat recurs.

În motivare, recurenta-reclamantă A. a arătat că instanța de apel a apreciat și a motivat în mod greșit aplicarea principiului nominalismului, existând și motive contradictorii, întrucât că au fost aplicate atât prevederile Legii nr. 193/2000, cât și norma de drept comun.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că deși acțiunea dedusă judecății este întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, instanța de apel nu a procedat la analiza aspectelor invocate: lipsa negocierii, dezechilibrul contractual și reaua credință a băncii.

Recurenta-reclamantă a făcut trimitere la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, respectiv la hotărârile pronunțate în cauzele C-186/16, C-26/13, C-484/08, C-241/98, apreciind că instanța de apel în mod nelegal a considerat că dispoziția contractuală de risc valutar este exclusă de la analiza caracterului abuziv.

Totodată, recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de apel nu a analizat caracterul clar și inteligibil al clauzei de risc valutar.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului declarat, reclamanții B. și D. au susținut că decizia pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-186/2016 are deplină aplicare.

Potrivit recurenților-reclamanți, instanța avea sarcina de a verifica dacă dispozițiile contractuale contestate intră în sfera noțiunilor de "obiect principal al contractului" și "caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte", în sensul articolului 4 alin. (2) din Directiva 93/13 și dacă este exprimată clar și inteligibil, însă nu s-a exercitat rolul activ al judecătorului.

În opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel nu și-a îndeplinit obligația legală de a exercita controlul judiciar față de critica adusă sentinței de fond potrivit căreia prima instanța, în mod eronat a respins acțiunea fără a intra în analiza clauzelor invocate a fi abuzive.

Instanța de apel, astfel cum au susținut recurenții-reclamanți, și-a întemeiat decizia pe motive contradictorii și nu a făcut aplicarea deciziilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel cum au arătat recurenții-reclamanți, clauzele contestate, deși intră sub incidența noțiunii "obiectul principal al contractului", nu sunt redactate în mod clar și inteligibil, provocând un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.

Recurenții-reclamanți au invocat și lipsa sau disimularea informației de către intimata-pârâtă, fapt ce a determinat vicierea sau lipsa totală a consimțământului, precum și încălcarea obligației de avertizare asupra riscurilor valutare.

Totodată, recurenții-reclamanți au invocat transformarea contractului de credit, care este comutativ, într-un contract aleatoriu, fapt prohibit de legislația protecției consumatorului.

Recurenți-reclamanți au arătat și că dispozițiile art. 1578 din C. civ. sunt supletive, textul legal nefiind de ordine publică, motiv pentru care prima teză din art. 1 alin. (2) din Directiva nr. 93/13 și art. 3 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu pot fi incidente în economia cauzei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

La data de 10 august 2018, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea căii de atac, raportat la decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La data de 10 septembrie 2018, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 521 alin. (3) și art. 4, coroborat cu art. 518 și art. 27 C. proc. civ., în raport de decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2018, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de ședință din data de 17 octombrie 2018.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. și în complet de filtru a dispus, prin încheierea din 20 martie 2019, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Recurenții-reclamanți B. și D. au depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din 15 mai 2019, a fost admis în principiu recursul, fixându-se termen la 2 octombrie 2021, cu citarea părților.

Prin încheierea de ședință din 2 octombrie 2021, s-a dispus suspendarea judecării recursului, până la soluționarea cauzei C-81/19, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin încheierea din 16 decembrie 2020, s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată stabilit la 13 ianuarie 2021, pentru termenul din data de 24 februarie 2021.

Cauza a fost repusă pe rol la 24 februarie 2021.

Prin încheierea din 14 aprilie 2021, s-a dispus suspendarea judecării recursului, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Asupra incidentului perimării judecării recursului, invocat din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță."

Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.

Perimarea, pe lângă rolul sancționator, are și natura unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment putând fi reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 14 aprilie 2021.

Așadar, față de data la care s-a dispus suspendarea judecății, respectiv 14 aprilie 2021, rezultă că a trecut un termen mai mare de 6 luni, față de data de 23 februarie 2022.

Prin urmare, față de cele ce preced, urmează să se constate perimată cererea de recurs, formulată de recurenții-reclamanți B., D. și A. împotriva deciziei civile nr. 779 din 4 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința prevăzută de art. 422 alin. (1) din C. proc. civ., text ce lipsește de efect toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de recurenții-reclamanți B., D. și A. împotriva deciziei civile nr. 779 din 4 aprilie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.