ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 288/2022

Ședința publică din data de 9 februarie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și C. - PERSOANA FIZICA AUTORIZATA, să se dispună anularea tranzacției încheiate la data de 8.11.2016 între reclamantă și pârâți pentru dol și cauză ilicită, cu consecința repunerii părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1214, art. 1235-art. 1237 Noul C. civ., art. 9 din Legea nr. 72/2013, art. 451 alin. (1) și art. 453 C. proc. civ., precum și orice alte prevederi legale aplicabile în cauză.

La termenul din 11.05.2018 instanța a dispus introducerea în cauză în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a numitului D..

Prin sentința civilă nr. 3343 din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C., C. Persoană Fizică Autorizată și intervenientul D., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL), prin care a solicitat schimbarea în tot a hotărârii apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea din 28 octombrie 2020, instanța de apel, față de informațiile comunicate de către părți în cadrul ședinței publice, a constatat că se impune citarea în cauză a apelantei A. S.R.L. și prin administratorul judiciar desemnat E., procedând la amânarea judecării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 1844 din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. SRL) și de apelanta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. SRL) prin administrator judiciar E. împotriva sentinței civile nr. 3343 din 13 noiembrie 2019 și a tuturor încheierilor de ședință premergătoare pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul-intervenient D. și cu intimații-pârâți C. și C. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ, ca nefondat.

La 11 decembrie 2020, împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. SRL) a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit art. 497 C. proc. civ.

La 12 aprilie 2021, recurenta a depus motivele de recurs, susținând, în esență, că prin decizia recurată instanța de apel a încălcat regulile de procedură vizând atingerea scopului procesului civil, respectiv înfăptuirea justiției prin pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Totodată, a arătat că nu motivează nelegalitatea hotărârii prin neexercitarea instanței de apel a rolului activ, ci prin decizia acesteia de a refuza să analizeze toate motivele expuse în susținerea acțiunii și toate mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei.

Recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor privind efectul devolutiv al apelului și ignorarea concluziilor scrise depuse în fața prime instanțe arătând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 476 C. proc. civ. privind efectul devolutiv al apelului și în strânsă legătură, dar totuși distinct de acest aspect, au mai fost încălcate și dispozițiile art. 394 C. proc. civ. și 297 din același act normativ.

A menționat recurenta că decizia instanței de apel de a ignorat concluziile scrise pe care le-a depus înainte de pronunțarea primei hotărâri, constituie o încălcare a dispozițiilor art. 476 C. proc. civ., deoarece limitarea impusă de instanța de apel ignoră dispozițiile prevăzute de art. 394 C. proc. civ.

În plus, instanța de apel a refuzat să readministreze înscrisurile aflate la dosarul cauzei. Chiar ignorând corelațiile și concluziile sale formulate în prima instanță, recurenta a arătat că la dosarul cauzei au fost depuse multe înscrisuri din care rezultă care au fost obligațiile intimaților, motivele pentru care au încetat raporturile contractuale dintre părți și activitatea ilicită a intimaților înainte și după încheierea Tranzacției.

Or, în aceste condiții, aspectele reținute de instanța de apel prin care s-a motivat soluția de respingere, apreciind că reclamanta nu ar fi dovedit manoperele dolosive ale intimaților, denotă o necunoaștere a probatoriului administrat în cauză și acest lucru este evident din moment ce curtea a făcut trimitere doar la situația privind societatea F. S.R.L. și a afirmat că "în ceea ce privește susținerea apelantei-reclamante conform căreia intimații-pârâți au încheiat contractul de tranzacție având reprezentarea că nu își vor îndeplini obligațiile, se observă că acesta nu a fost dublată de un probatoriu adecvat sau cel puțin de argumente solide care, coroborate cu probe indirecte, să conducă la dovedirea acestui aspect".

În continuare, recurenta a arătat că instanța de apel nu a analizat alte aspecte care reies din probatoriul administrat în cauză, respectiv că intimații au înființat o societate prin care au preluat angajații recurentei după ce au fost concediați chiar de intimatul persoană fizică, precum și faptul că intimații au preluat contracte comerciale încheiate de recurentă cu alți parteneri comerciali.

Așadar, a susținut recurenta, instanța de apel a înțeles să reformuleze motivarea primei instanțe și nu a readministrat probele administrate în fond, acest aspect reprezentând o încălcare a principiilor procedurii civile, lipsind-o efectiv de o etapă procesuală.

Pe lângă faptul că instanța de apel a înțeles să lipsească de conținut dispozițiile art. 476 C. proc. civ. privind efectul devolutiv al apelului, recurenta a arătat că aceasta a preluat și perpetuat o altă eroare a primei instanțe, respectiv a ignorat în mod explicit concluziile scrise formulate de reclamantă în fond, fiind încălcate și dispozițiile art. 394 C. proc. civ.

În această privință recurenta a susținut că instanța de apel a preluat o aplicare eronată a dispozițiilor legale, reținută în sentința tribunalului.

Astfel, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au efectuat o apreciere greșită a atribuțiilor participanților la litigiu civil, soluția pronunțată neavând nicio legătură cu rolul reglementat de C. proc. civ. pentru judecător, sarcina acestuia este de a stabili adevărul juridic prin pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Recurenta a susținut că, deși prin administrarea probelor prima instanță trebuia să aibă cunoștință de conținutul și relevanta înscrisurilor de la dosar, ignorarea concluziilor scrise pe motiv că sunt aduse argumente suplimentare, când doar au fost corelate înscrisurile de la dosar cu motivele de nulitate ale Tranzacției, reprezintă o aplicare greșită a dispozițiilor de procedură.

Prin soluția pronunțată de instanța de apel au fost încălcate dispozițiile art. 394 din C. proc. civ., deoarece nu pot fi ignorate argumentele expuse în notele depuse la dosarul cauzei potrivit C. proc. civ., chiar dacă acestea ar constitui completări (dar nu este cazul), deoarece dispozițiile legale aminte anterior conferă dreptul părților să depună completări la concluziile orale susținute în etapa de cercetare a procesului și a dezbaterilor în fond.

Un alt aspect aflat în strânsă legătură cu efectul devolutiv al apelului, dar totuși distinct de acest motiv de nelegalitate, privește soluția instanței de la termenul din data de 25.11.2020 prin care a refuzat administrarea unor probe utile soluționării cauzei reținând astfel:

"Curtea neavând la dispoziție nicio pârghie legală pentru a obliga terțe persoane de a comunica spre a fi avute în vedere într-un litigiu înscrisuri provenind de la acestea."

Recurenta a arătat că a solicitat citarea societății G. S.A. sau H. pentru comunicarea înscrisurilor privind relația comercială a acestora înainte de data de 08.11.2017, dar instanța de apel a respins solicitarea sa motivând că nu are această posibilitate legală și nu pentru că nu ar fi fost utilă soluționării cauzei.

Astfel, deși aceste aspecte sunt esențiale pentru aflarea adevărului în cauză, instanța de apel din cauza necunoașterii dispozițiilor art. 297 C. proc. civ. a refuzat să inițieze demersurile legale necesare pentru lămurirea pe deplin a cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În concluzie, recurenta a arătat că soluția pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea principiilor procesuale civile și că, în contradicție cu rolul activ de care trebuie să dea dovadă judecătorul în soluționarea cauzei, instanța de prim control judiciar a înțeles să-și limiteze în mod nelegal activitatea de cercetare a cauzei, fiind încălcate dispozițiile art. 476, 394 și 297 C. proc. civ.

De asemenea, a susținut că a fost privată de un grad de jurisdicție, nefiind aplicate dispozițiile care reglementează caracterul devolutiv al apelului, a fost privată de posibilitatea de a administra probatoriul necesar pentru aflarea adevărului în cauză și soluția nu s-a bazat pe probele administrate, hotărârea fiind rezultatul unui cumul de hotărâri neprocedural luate de instanța de apel.

A mai susținut recurenta că motivele de nulitate arătate pot fi invocate doar prin recurs, deoarece aspectele privind nerespectarea caracterului devolutiv al apelului și decizia de a ignora o parte dintre argumentele sale nu au putut fi cunoscute până la redactarea hotărârii, iar încheierea din data de 25.11.2020 se poate ataca doar odată cu fondul, nefiind o hotărâre care poate fi atacată separat.

A mai considerat recurenta că nerespectarea dispozițiilor legale privind caracterul devolutiv al apelului sunt aspecte de ordine publică după cum s-a reținut și în Decizia nr. 9/2020 pronunțată în interesul legii, la punctul 79.

În ceea ce privește lipsa motivării deciziei atacate, recurenta a susținut că această sancțiune este aplicabilă întrucât instanța de apel nu a motivat de ce aspectele învederate prin concluziile depuse la dosar și cele care reies din analizarea probelor administrate nu atrag sancțiunea anulării Tranzacției.

A susținut recurenta că atât instanța de apel, cât și tribunalul au reținut că nu s-a motivat de ce cunoașterea reală a situației financiare a societății sau a plăților efectuate de F. S.R.L. direct către intimați ar prezenta vreo relevanță pentru formarea opiniei societății recurente privind încheierea Tranzacției. Cu toate acestea, a arătat recurenta, în concluziile scrise depuse în apel și în fața tribunalului, aceasta a motivat că o operațiune prin care intimatul a înțeles să încheie fără acordul asociaților acte de cesiune de creanță în dauna societății ar fi afectat încrederea sa în ceea ce privește buna credință a intimaților în îndeplinirea obligațiilor asumate prin Tranzacție, aceste aspecte fiind, de altfel, prezentate și în cererea de chemare în judecată.

Instanța de apel nu a motivat în niciun mod de ce nu prezintă importanță activitatea intimaților de a conduce activitatea societății și de a coordona și gestiona creanțele privind activitatea societății. Or, aceste aspecte sunt esențiale din moment ce activitatea departamentului de contabilitate este strict legată de activitatea intimaților și din modul în care aceștia înțeleg să comunice informațiile esențiale pentru activitatea societății.

De asemenea, instanța de apel a omis mai multe aspecte care dovedesc în mod cert că intimații nu au acționat cu bună credință când au încheiat Tranzacția.

Recurenta a susținut că nu a solicitat anularea Tranzacției motivat de faptul că intimații au încălcat obligațiile Contractului și ale Tranzacției, ci doar a arătat că obligațiile asumate prin Tranzacție nu au fost asumate cu scopul de a fi respectate, din moment ce, concomitent, au fost demarate acțiuni prin care au fost încălcate chiar obligațiile ce urmau să fie asumate (cazul G. și I.).

Aspectele expuse în cuprinsul cererii de recurs dovedesc manoperele dolosive întreprinse de intimați și intenția lor de a nu-și respecta obligațiile asumate prin Tranzacție, intenția fiind aceea de a-și preconstitui un titlu de creanță, în mod nelegal, a subliniat recurenta.

Deși instanța de apel a reținut că recurenta a avut reprezentarea calității activităților prestate de intimații-pârâți și din această cauză toate aspectele imputate intimaților nu pot constitui o activitate oculta, ascunsă și de care aceasta nu știa, totuși, notificările depuse la dosarul cauzei și invocate de tribunal privesc strict modalitatea defectuoasă în care intimații și-au îndeplinit obligațiile, nu și anumite operațiuni frauduloase întreprinse de aceștia.

A subliniat recurenta că această distincție este esențială, deoarece la acel moment nu s-a pus problema că intimații întreprind acțiuni pentru fraudarea intereselor sale, ci că aceștia nu au fost suficient de diligenți pentru îndeplinirea obligațiilor asumate.

În aceste condiții, recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond nu conține motivele pentru care au fost respinse aspectele relevante care reies din probatoriul administrat în cauză și, de aceea, nu conține toate elementele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Concluzionând, recurenta a menționat că soluția instanței de apel prin care sunt preluate considerentele tribunalului, fără să fie analizate chiar probele care arată temeinicia pretențiilor sale, este în mod vădit nelegală.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, concluzia raportului privind soluția preconizată, fiind aceea de anulare a recursului având în vedere că motivele de recurs au fost depuse cu nerespectarea termenului de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cu mențiunea că acestea pot depune puncte de vedere la raportul întocmit în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă va fi anulat pentru nemotivarea în termenul legal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs, iar art. 470 alin. (5) din același act normativ statuează că "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

Așadar, motivarea recursului se face prin însăși cererea de recurs sau, în ipoteza în care se depun printr-un memoriu separat, înlăuntrul termenul de exercitare a recursului. Excepțiile prevăzute de textele procedurale precitate vizeză motivele de casare de ordine publică sau situația în care termenul de exercitare a căii de atac curge de la alt moment decât cel al comunicării hotărârii.

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Prin urmare, obligației procesuale instituite prin textul de lege cuprins în art. 487 alin. (1) C. proc. civ. îi corespunde, corelativ, și o sancțiune, aceea a nulității prevăzută de art. 489 alin. (1) din același cod.

Potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2) - (4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător."

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost comunicată reclamantei la data de 12 martie 2021, potrivit dovezilor aflate la dosarul de apel, iar motivele de recurs au fost transmise, prin poșta electronică, către registratura Curții de Apel București la data de 12 aprilie 2021, ora 20:26.

Așadar, cererea de recurs a fost înaintată în ultima zi a termenului de declarare a căii de atac, după ora la care activitatea încetează la instanță, respectiv la data de 12 aprilie 2021, ora 20:26.

Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ., termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul, iar, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispozițiile art. 183 fiind aplicabile.

Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic și începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheiere la ora 16:00, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin urmare, cum nu s-a susținut și nici nu a existat vreo dovadă în sensul că programul de lucru în cadrul Curții de Apel București nu s-ar desfășura în intervalul orar ce constituie regula instituită de dispozițiile anterior menționate, depunerea la această instanță a motivelor de recurs, prin e-mail, în ultima zi a termenului, după ora 16:00, este socotită a fi fost realizată cu nerespectarea termenului legal, având în vedere că acestea au fost înregistrate în evidența instanței a doua zi, respectiv pe data de 13 aprilie 2021.

În acest sens, se reține că în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017 a fost publicată decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale privind dezlegarea modului de interpretare a dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., în sensul de a se stabili dacă acțiunea introdusă prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului ce se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotită a fi făcută în termen.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen".

Ulterior, prin decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din 20 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen".

Față de dispozițiile art. 24 și 25 C. proc. civ., care prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămânând supuse acelei legi, și raportat la data demarării prezentului proces, 15 iunie 2017, acesta este supus normelor de procedură civilă anterioare modificărilor aduse de Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, intrate în vigoare la data de 21 decembrie 2018.

Ca atare, din perspectiva termenului de motivare a recursului, relevanță în prezenta cauză o au dispozițiile art. 182 și art. 183 C. proc. civ. în forma în vigoare la data inițierii prezentului litigiu (dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, prin care în enumerarea cuprinsă la art. 183 alin. (1) C. proc. civ. au fost introduse și actele de procedură trimise prin fax sau e-mail), astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Având în vedere considerentele expuse, se constată că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte de Casație și Justiție va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fosta B. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1844 din 9 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2022.