ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1546/2024

Ședința publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350 și urm. C. civ., precum și prevederile acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019.

Prin sentința civilă nr. 1049 din 26.04.2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 1489/2023 din 12 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul ca nefondat.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut cu putere de lucru judecat aspectele dezlegate prin sentința nr. 1241 din 03.06.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în procedura ordonanței de plată. Sub acest aspect, s-a arătat că hotărârea pronunțată în procedura ordonanței de plată nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul cauzei.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod privind motivarea hotărârii.

În acest sens, a precizat că, în mod greșit, instanța de apel a înlăturat criticile privind nemotivarea sentinței apelate, deși prima instanță nu a realizat o examinare reală a susținerilor reclamantei, nesocotind obligația de a arăta motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția.

S-a mai arătat că instanța de apel a înlăturat critici esențiale invocate de reclamantă prin cererea de apel, însă în considerentele deciziei recurate nu se regăsesc motivele pentru care acestea au fost respinse.

În continuare, recurenta a considerat că instanța de apel a încălcat normele de drept material referitoare la interpretarea contractelor, respectiv art. 1267 și 1268 alin. (1) C. civ., deoarece în mod eronat a analizat în mod separat ultimul contract încheiat între părți, respectiv acordul contractual nr. x-08-12 din 08.08.2019, fără a-l corela cu celelalte contracte încheiate între părți, și anume angajamentul privind susținerea financiară și declarația privind situația financiară, documente cu o relevanță esențială pentru înțelegerea situației de fapt.

Sub acest aspect, recurenta a apreciat că în mod greșit s-a reținut în decizia recurată faptul că ar fi existat două raporturi diferite între părți, deși acordul contractual, prin care intimata se obliga să ofere suport tehnic, era în completarea actelor privind suportul financiar.

Or, neexecutarea culpabilă a obligațiilor, invocată de recurentă, nu se referea strict la obligațiile asumate de intimată prin acordul contractual nr. x-08-12 din 08.08.2019, ci la ansamblul obligațiilor care au rezultat din încheierea tuturor contractelor dintre părți privind acest proiect, printre care și obligația de acordare a suportului financiar.

În acest sens, recurenta a menționat că între părți s-au încheiat angajamentul privind susținerea financiară, declarația privind situația financiară și acordul contractual nr. x-08-12.

Din interpretarea acestor documente rezultă că acordul, încheiat ulterior, are rolul unui act adițional la contractele deja încheiate, prin care s-a adăugat în sarcina intimatei o nouă obligație, aceea de a oferi suport tehnic.

În opinia recurentei, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1289 C. civ. privind efectele simulației, întrucât acordul contractual nu îndeplinește condițiile pentru validitatea unui contract, respectiv condiția privind cauza licită și morală.

Cauza ilicită a acordului contractual se materializează prin faptul că intimata a cunoscut încă de la momentul semnării acestuia ca va avea doar un rol formal în executarea obligației esențiale de susținere financiară și tehnică.

Prin urmare, susține recurenta că instanța de apel în mod eronat nu a observat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile privind simulația sub forma contractului deghizat, întrucât între părți au fost încheiate mai multe contracte în baza aceleiași proceduri de achiziție publică, actul simulat fiind acordul contractual încheiat pentru a eluda executarea obligațiilor asumate prin angajamentul privind susținerea financiară a recurentei.

În continuare, recurenta a menționat că în mod eronat instanța de apel și-a întemeiat soluția de respingere a capătului de cerere privind rezoluțiunea acordului contractual pe neexecutarea obligațiilor din cuprinsul acestui act, în condițiile în care culpa reclamantei rezultă din ansamblul de acte întocmite în procedura de achiziție, respectiv angajamentul privind susținerea financiară și declarația privind situația financiară.

În acest context, recurenta arată că sunt relevante dispozițiile art. 184 din Legea nr. 98/2016 privind răspunderea solidară a operatorului economic și a terțului susținător.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 29 februarie 2024. iar prin rezoluția din 13 mai 2024 a fost acordat termen de judecată la 19 septembrie 2024.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Casarea hotărârii pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate solicita atunci când au fost încălcate reguli de procedură sau principii ale procesului civil, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, potrivit art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancțiune care se resfrânge asupra actelor de procedură ce au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Subsumat acestui motiv de recurs, reclamanta a invocat neregularități de ordin procedural constând în aceea că instanța de apel a reținut în mod greșit puterea de lucru judecat a aspectelor dezlegate prin sentința civilă nr. 1241 din 03.06.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

În opinia recurentei - reclamante, hotărârea pronunțată în procedura ordonanței de plată nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fondul cauzei.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. " nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect" iar, potrivit art. 431 alin. (2) din același act normativ "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Prin intermediul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, reglementat de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., se valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce se deduce judecății în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, fără ca o asemenea operațiune juridică să presupună tripla identitate de obiect, cauză și părți.

Textul art. 431 C. proc. civ. are ca finalitate înlăturarea unor contradicții ce pot apărea între dispozitivele hotărârilor judecătorești, dar și între dispozitivul și considerentele unei hotărâri ce au rezolvat un aspect litigios având legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății și hotărârea pronunțată în această a doua judecată. De asemenea, se urmărește evitarea contradicțiilor între considerentele decizorii ale hotărârilor.

Deși, în privința efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, între cele două procese nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente (părți, obiect și cauză), trebuie să existe totuși o identitate de chestiune litigioasă între aceleași părți (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu și alături de alte părți), fapt care obligă instanța sesizată cu un al doilea litigiu să țină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre și să-și sprijine propriul raționament pe dezlegările jurisdicționale anterioare, în măsura în care acestea au legătură și influențează chestiunea litigioasă dedusă judecății.

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond, doar dacă există tripla identitate de elemente.

Prin urmare, textul art. 431 alin. (2) C. proc. civ. impune, ca și condiții, existența celui de-al doilea proces pe rolul instanței, între aceleași părți, precum și existența unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțate într-un alt litigiu, care are legătură cu soluționarea celui din urmă.

Verificând decizia recurată, instanța supremă constată că instanța de prim control judiciar a reținut cu putere de lucru judecat dezlegările date prin sentința civilă nr. 1241 din 03.06.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022, în procedura ordonanței de plată.

În dosarul menționat, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a analizat cererea intimatei-pârâte B. SPA, de plată a contravalorii comisionului de 3% din valoarea totală înscrisă în formularul de ofertă și asumată prin acordul contractual nr. x-08-12 din 08.08.2019.

Prin sentința civilă nr. 1241 din 03.06.2022, tribunalul a reținut că acordul contractual prevedea exclusiv obligația B. SPA de a asigura susținerea tehnică în beneficiul A. S.R.L., pe care a îndeplinit-o, iar nu și obligația de susținere financiară a acesteia de urmă, asumată de B. SPA prin alt act, respectiv formularul nr. G10 din 08.08.2018 privind angajamentul de susținere financiară.

În dosarul pendinte, reclamanta A. S.R.L. a solicitat constarea nulității absolute a acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 pentru cauză ilicită, iar în subsidiar anularea acordului contractual ca urmare a vicierii consimțământului prin dol. De asemenea, într-un al doilea subsidiar, reclamanta a solicitat să se dispună rezoluțiunea acordului contractual și plata daunelor - interese, pentru nerespectarea obligației de acordare a suportului financiar.

Înalta Curte constată că în cele două litigii au figurat aceleași părți, iar aspectele dezlegate în primul litigiu, soluționat definitiv, referitoare la obligația asumată de pârâtă privind acordarea de sprijin tehnic reclamantei prin acordul contractual, au legătură cu litigiul pendinte, în care se solicită nulitatea, respectiv rezoluțiunea acestui acord din culpa pârâtei.

Critica reclamantei în sensul că legea nu recunoaște autoritatea de lucru judecat a ordonanței de plată, nu este întemeiată.

Procedura ordonanței de plată nu este reglementată ca o procedură necontencioasă, ci din contră, ca una contencioasă, singura diferență față de dreptul comun fiind dată de soluționarea simplificată a litigiului, pe baza unui probatoriu restrâns, reprezentat de înscrisuri care, ca mijloace de probă opozabile pârâtului debitor, sunt apte să dovedească fără dubiu rezonabil că suma solicitată este datorată de pârât în temeiul contractului încheiat între părțile litigante. Soluția legiuitorului privind simplificarea soluționării unor astfel de litigii are deci ca scop evitarea unor litigii a căror durată de soluționare ar fi una mai mare.

În situația respingerii ordonanței, potrivit art. 1.021 alin. (1) și (2) C. proc. civ., instanța de fapt nu se pronunță asupra fondului dreptului și deci nu poate exista lucru judecat cu privire la acest fond.

În schimb, atunci când ordonanța e admisă definitiv, drepturile și obligațiile părților rămân cele din dispozitivul ordonanței de plată admise și litigiul rămâne definitiv tranșat între părți cu privire cauza și obiectul cererii privind emiterea ordonanței de plată.

Acest aspect rezultă clar din dispozițiile art. 1.025 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, corespunzător prevederilor art. 430 din același cod, ordonanța are autoritate de lucru judecat provizorie de la pronunțare până la soluționarea cererii în anulare și că această autoritate devine una definitivă după respingerea cererii în anulare, precum și din prevederile art. 1.025 alin. (2) din același cod, care împiedică formularea altor apărări pe fond, decât stingerea obligațiilor, pe calea contestației la executare.

Prin urmare, instanța supremă constată că instanța de apel în mod corect a aplicat dispozițiile art. 430 alin. (2) Cod procedură, reținând efectul pozitiv al lucrului judecat în ceea ce privește aspectele dezlegate prin sentința civilă nr. 1241 din 03.06.2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Nu poate fi primită nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (6) coroborate cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, autoarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a înlăturat în mod greșit criticile privind nemotivarea sentinței apelate, deși prima instanță nu a realizat o examinare reală a susținerilor reclamantei, nesocotind obligația de a arăta motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ. instanța de judecată este obligată să se pronunțe asupra cererilor deduse judecății, fără a depăși limitele învestirii, iar conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Verificând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a avut în vedere criticile apelantei-reclamante privind neanalizarea tuturor argumentelor și susținerilor sale și, în mod just, a reținut că hotărârea primei instanțe cuprinde motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea în sensul caracterului neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, fiind prezentat raționamentul juridic pe care se sprijină soluția pronunțată.

De asemenea, instanța de apel a analizat și critica privind nemotivarea sentinței apelate în ceea ce privește argumentele referitoare la rezoluțiunea acordului contractual, invocate prin concluziile orale, formulate la termenul din 11.04.2023.

În consecință, se constată că instanța de apel a analizat criticile apelantei-reclamante referitoare la modalitatea de motivare a hotărârii și la neanalizarea tuturor criticilor, nefiind încălcate dispozițiile art. 22 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Critica subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanța de apel a înlăturat motive esențiale invocate prin cererea de apel, fără însă a se regăsi în considerente argumentele pentru care au fost înlăturate, nu este întemeiată.

Înalta Curte constată că deși recurenta invocă o eventuală nemotivare a deciziei recurate, aceasta nu arată în concret criticile care au fost înlăturate fără motivare de către instanța de apel.

Verificând decizia recurată, instanța supremă constată că instanța de apel a răspuns motivat criticilor privind nemotivarea sentinței apelate prin raportare la toate argumentele prezentate de reclamantă, respectiv nulitatea absolută a acordului contractual pentru cauză ilicită și nulitatea relativă a acordului contractual pentru incidența dolului, precum și rezoluțiunea acordului contractual pentru nerespectarea obligației pârâtei de a acorda susținerea finaciară reclamantei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că au fost analizate și înlăturate în mod argumentat criticile apelantei-reclamante, într-o manieră care permite înțelegerea raționamentului juridic care a fundamentat soluția instanței de apel, iar motivarea instanței de apel este conformă dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind în ipoteza unei nemotivări a deciziei recurate.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu motivarea instanței de apel nu determină incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate.

În considerarea acestui motiv, autoarea recursului a susținut că în stabilirea culpei intimatei-pârâte în executarea obligațiilor instanța de prim control judiciar nu a analizat în ansamblu raportul juridic născut între părți prin încheierea actelor juridice necesare participării la procedura de achiziție publică, respectiv angajamentul privind susținerea financiară, declarația privind situația financiară și acordul contractual privind susținerea tehnică, încălcând astfel regulile de interpretare prevăzute la art. 1267 și 1268 alin. (1) C. civ.

Potrivit art. 1267 C. civ. "clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului" iar conform art. 1268 alin. (1) din același cod "clauzele susceptibile de mai multe întelesuri se interpretează în sensul ce se potrivește cel mai bine naturii și obiectului contractului".

Operațiunea de interpretare a contractului este necesară în situații determinate fie de o folosire improprie sau greșită a terminologiei juridice ori a vocabularului uzual, fie de contradicția dintre manifestarea expresă de voință și voința internă, reală a părților.

În cauză, recurenta a invocat încălcarea regulilor privind interpretarea sistematică a clauzelor potrivit înțelesului rezultat din ansamblul contractului și interpretarea clauzelor îndoielnice după natura și obiectul contractului, cele două reguli fiind în strânsă legătură.

Instanța supremă constată că instanța de judecată a fost învestită cu constatarea nulității absolute a acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 pentru cauză ilicită, iar în subsidiar cu anularea acordului contractual ca urmare a vicierii consimțământului prin dol sau rezoluțiunea acestuia pentru nerespectarea obligației de a acorda susținere financiară de către societatea pârâtă.

Așadar, instanțele de fond au fost învestite cu analiza raportului juridic născut între părți prin încheierea acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 și nu din alte acte încheiate în procedura achiziției publice, în aceste limite fiind ținute să se pronunțe, în acord cu prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Or, clauzele acordului contractual nr. x - 08 - 12 din 08.08.2019 sunt clare sub aspectul obligației asumate de intimata-pârâtă, iar recurenta reclamantă nu relevă nicio neclaritate a sensului acestora prin raportare la alte prevederi cuprinse în același act.

Din această perspectivă este de menționat faptul că în preambulul acordului la lit. B) părțile au prevăzut că "B. se obligă să pună la dispoziția A. susținerea tehnică în vederea îndeplinirii contractului contractului conform caietului de sarcini și documentelor de atribuire" iar la art. 1.1 din acordul contractual s-a menționat că "prin prezentul acord A. se obligă în mod ferm și expres să achite B. suma de 3% din valoarea totală înscrisă în formularul de ofertă pentru susținerea tehnică acordată ...".

Înalta Curte reține că acordul contractual cuprinde clauze clare și concise, fiind folosită o terminologie care nu lasă loc la interpretări referitor la conținutul obligației asumate de intimata-pârâtă B. SPA, privind susținerea tehnică a proiectului atribuit prin achiziție publică recurentei-reclamante A. S.R.L..

În aceste condiții, în care clauza este neîndoielnică și reflectă voința părților contractante, nu este nevoie a se recurge la regulile de interpretare a contractului prevăzute la art. 1266 și urm. C. civ.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel, analizând obligația asumată de pârâtă în acordul contractual încheiat între părți, în limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecății în prima instanță și de ceea ce s-a apelat, nu a încălcat regulile de interpretare a clauzelor contractuale prevăzute la art. 1267 și 1268 alin. (1) C. civ.

Critica recurentei-reclamante privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1289 C. civ. privind efectele simulației a fost invocată direct în recurs, fără a fi relevată în fața instanțelor de fond, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile menționate reprezintă o aplicare a principiului înscris în art. 459 alin. (1) din același cod, conform căruia o cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată omisso medio, cu excepțiile prevăzute de lege, în a căror ipoteză nu ne regăsim.

Prin urmare, critica privind încălcarea de către instanța de apel a normelor materiale referitoare la instituția simulației nu va fi analizată.

O altă critică a recurentei vizează respingerea în mod greșit a capătului de cerere privind rezoluțiunea acordului contractual pentru neexecutarea obligațiilor din cuprinsul acestui act, în condițiile în care caracterul culpabil al intimatei-pârâte rezultă din ansamblul actelor întocmite în procedura de achiziție. În acest context, recurenta susține că relevante în cauză sunt dispozițiile art. 184 din Legea nr. 98/2016 privind răspunderea solidară a operatorului economic și a terțului susținător.

Verificând această critică, Înalta Curte reține că efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea recunoscută părților de a supune litigiul controlului judiciar în apel, cu toate problemele ce au fost ridicate în primă instanță, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept, în limitele decurgând din aplicarea dispozițiilor art. 477 și art. 478 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. vizează rejudecarea cauzei de către instanța de apel în limitele cadrului procesual stabilit înaintea primei instanțe sub aspectul obiectului, cauzei și al părților.

După cum s-a menționat, prima instanță a fost învestită, pe lângă cererea de constatare a nulității acordului contractual nr. x - 08 - 12 și cu solicitarea reclamantei de rezoluțiune a acestui acord și de plată a unor daune interese, în temeiul răspunderii contractuale prevăzute de art. 1350 și urm C. civ.

Or, în cauză se constată că instanța de apel a respectat cadrul procesual stabilit la prima instanță în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, analizând în mod corect criticile reclamantei privind culpa intimatei-pârâte prin raportare la raportul juridic născut între părți din acordul contractual și nu din alte acte întocmite în procedura de achiziție publică, cu a căror rezoluțiune nu a fost învestită.

Totodată, invocarea de către recurenta-reclamantă direct în recurs a incidenței răspunderii solidare a operatorului economic și a terțului susținător potrivit art. 184 din Legea nr. 98/2016, nu poate fi primită întrucât instanțele de control judiciar sunt ținute de cauza cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost stabilită de reclamantă prin cererea de chemare în judecată. Mai mult, această critică a fost invocată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, nefiind încălcate sau aplicate greșit dispozițiile legale invocate de recurenta-reclamantă, motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Pentru considerentele evocate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1489/2023 din 12 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1489/2023 din 12 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2024.