ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2692/2021

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE prin care au solicitat obligarea pârâtei, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 1750 Euro/lună (respectiv 8.167,07 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6669 RON din data de 19 noiembrie 2018) pentru perioada cuprinsă între data de 31 octombrie 2016 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 19 noiembrie 2018, în total suma provizorie de 43.750 Euro (echivalentul sumei de 204.176,87 RON la cursul de 1 euro/4,6669 RON din data de 19 noiembrie 2018), cu titlu de daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiză tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula în continuare până la predarea la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip I 25 C situat în sectorul 1, București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10111 din 6 iulie 2004 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

B.Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 3825 din 19 decembrie 2019 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE; a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 41.650 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada 31 octombrie 2016 - 31 octombrie 2019; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.156,94 Euro lunar, în echivalent RON la cursul BNR reprezentând media contravalorii lipsei de folosință, de la data de 1 noiembrie 2019 și până la predarea la cheie, după recepția la terminarea lucrărilor a locuinței și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința I25C situată în sectorul 1, București cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10111 din 6 iulie 2004; a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 7041,35 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de fond.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București a declarat apel pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE solicitând modificarea acesteia și respingerea cererii de chemare în judecată.

D.Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 1120A din 23 septembrie 2020 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE și a schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 1.156,94 Euro lunar în echivalent RON la cursul BNR reprezentând media contravalorii de folosință, de la data de 1 noiembrie 2019 și până la predarea la cheie, după recepția la terminarea lucrărilor a locuinței și a finalizării complete a cartierului Henri Coandă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat apelanta la plata către intimați a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

E. Considerentele deciziei instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Într-un litigiu anterior, între aceleași părți, intimații-reclamanți au obținut conform deciziei civile nr. 2108/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013 (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 5374 din 18 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă), obligarea ANL la plata sumei de 75.524 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a aceluiași imobil, pentru perioada 9 octombrie 2010 - 30 octombrie 2016.

Față de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură decizia sus menționată, conform art. 430 C. proc. civ., Curtea a reținut că aspectele tranșate în litigiu anterior nu mai pot fi repuse în discuție în cauza de față.

În privința faptei ilicite, constând în neexecutarea obligațiilor de finalizare a lucrărilor de construire propriu-zisă a locuinței și de viabilizare a terenurilor din punctul de vedere al infrastructurii și utilităților, în termenul asumat prin contractul de construire, situația de fapt este aceeași, în sensul că nici în prezent lucrările, în ambele lor componente, nu au fost finalizate.

Prin decizia civilă nr. 2108/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a reținut calitatea ANL de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, astfel că toate argumentele din cererea de apel, întemeiate pe noțiunea de "investitor", menite a informa teza calității sale de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar nu pot fi primite. A fost invocată culpa intimaților-reclamanți ca fiind o cauză exoneratoare de răspundere, aceștia neasigurând resursele financiare necesare finalizării locuinței din 6 octombrie 2011. Aceste apărări au fost analizate și în litigiul anterior, constatându-se că nu sunt relevante, întrucât, pe de o parte, scadența obligației de predare a locuinței este anterioară acestei date, iar pe de altă parte că lipsa finanțării din partea intimaților-reclamanți nu a fost cauza nefinalizării proiectului, ci lipsa de eficiență a monitorizării de către ANL atât a activității antreprenorului, cât și a dificultăților apărute în realizarea investițiilor în infrastructură și utilități.

În condițiile în care imobilul nu este finalizat, acesta prezentând în luna iulie 2017 numeroase vicii de construcție, precum și lucrări neexecutate, pentru utilizarea necorespunzătoare a sumelor de bani necesare finanțării locuinței este răspunzătoare apelanta-pârâtă.

În ce privește condiția prejudiciului, s-a constatat că atât timp cât fapta ilicită reținută în sarcina apelantei-pârâte are efecte continue în timp, persistând și după data de 30 octombrie 2016, nu există temei legal a se limita valoarea reparației la suma stabilită prin decizia civilă nr. 2108/A/2016.

Simpla lipsire a intimaților-reclamanți de folosința imobilului determină existența unui prejudiciu cert, astfel cum s-a reținut cu putere de lucru judecat în litigiul anterior dintre părți.

Curtea de Apel a constatat că în cauza anterioară s-a statuat deja că daunele-interese constând în valoarea lipsei de folosință se cuvin intimaților-reclamanți, aceștia fiind lipsiți de prerogativele conferite de dreptul de proprietate, respectiv de atributul folosinței locuinței.

Întrucât intimații-reclamanți nu au solicitat efectuarea unei expertize pentru perioada ulterioară lunii octombrie 2019, Curtea a constatat că poate fi reparat în cauză exclusiv prejudiciul cuantificat în mod cert prin raportul de expertiză întocmit în primă instanță, aferent perioadei 31 octombrie 2016 - 31 octombrie 2019.

În privința deciziei nr. 2108/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat funcționează pe deplin în prezenta cauză, întrucât privește aceleași părți și același raport contractual.

F. Calea de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel.

Împotriva deciziei civile nr. 1120A din 23 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit instanța de apel a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al unei hotărâri din alt dosar, dosar care nu a avut un obiect identic cu cel din prezenta cauză.

Deși s-a invocat puterea de lucru judecat, instanța a admis apelul ANL, în condițiile în care această soluție nu este susținută de argumente care să vizeze fondul cauzei.

Neasigurarea resurselor financiare de către intimații-reclamanți C. nu a avut nicio relevanță pentru instanța de apel, deși, potrivit dispozițiilor contractuale, reclamantul-intimat avea obligația de a sigura finanțarea lucrărilor de construcție la imobilul său de la inițierea acestora și până la finalizarea și predarea locuinței.

Deși aspectul finanțării lucrărilor de construire este apreciat ca irelevant, instanța de apel nu motivează ce alt demers în afara celui de a-i solicita reclamantului să asigure contravaloarea lucrărilor ar fi putut întreprinde ANL sau cum ar putea un constructor să finalizeze lucrările de construire, dacă acestea nu vor fi achitate.

În aceste condiții, momentul predării efective a locuinței la cheie poate fi amânat la nesfârșit de către reclamanții-intimați fiind convenabilă încasarea în același timp a unor sume de bani cu titlu de prejudiciu cauzat de lipsa de folosință a imobilului, lipsa finanțării fiind determinată de atitudinea lor subiectivă.

În anul 2016 reclamanții-intimați au încasat de la ANL cu titlu de despăgubiri în cadrul dosarului nr. x/2013 suma de 75.524 euro. În dosarul nr. x/2019, ANL a fost obligată în mod definitiv să plătească acelorași reclamanți o penalitate în cuantum de 1000 RON/zi întârziere până la executarea obligației de a face prevăzută în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2210 din 3 mai 2018 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2014.

Deși în patrimoniul intimaților nu există nici un prejudiciu având în vedere sumele deja încasate, în mod cu totul nejustificat instanța de apel stabilește prin decizia recurată că aceștia sunt prejudiciați și că li se cuvin sumele solicitate.

Asigurarea fondurilor necesare pentru realizarea lucrărilor de construcție a imobilelor în programul de credit ipotecar derulat de ANL este distinctă de finanțarea și executarea lucrărilor de viabilizare a terenului pe care se construiesc aceste case.

ANL nu are prerogativa legală potrivit Legii nr. 152/1998 și H.G. nr. 962/2001 să asigure finanțarea și executarea lucrărilor de construcții și de utilități pentru niciunul din amplasamentele pe care se derulează programele sale, deci nici pentru Cartierul Henri Coandă.

Prin decizia nr. 2273 din 8 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, decizie definitivă, Primăria Municipiului București a fost obligată să lanseze procedura de atribuire, prin licitație publică a lucrărilor de utilități prin introducerea rețelelor de alimentare cu apă, canalizare și drumuri în cartierul Henri Coandă, obligație asumată prin contractul de cooperare încheiat în 5 martie 2008.

Fără realizarea infrastructurii la care s-a obligat Municipiul București nu pot fi derulate nici investițiile aferente celorlalte utilități, astfel că, proiectul este imposibil de finalizat iar termenul de predare al locuințelor nu poate fi respectat, nefiind posibilă nici predarea la cheie a utilităților, respectiv realizarea recepției la terminarea lucrărilor.

Atât timp cât alte entități (autorității publice locale și operator economic autorizat pentru alimentarea cu energie electrică a Cartierului Henri Coandă, membre semnatare ale Convenției MM 1909/2004) sunt obligate de instanțele judecătorești la executarea utilităților în Cartierul henri Coandă, răspunderea pentru inexistența acestora nu poate incumba ANL și nici repararea prejudiciului cauzat de această situație nu trebuie suportat de ANL, așa cum în mod greșit a stabilit instanța de apel.

Sunt invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare instanței de apel.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Motivul arătat presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spirtul lor, sau le-a aplicat greșit.

În esență, recurenta ANL invocă în motivarea recursului faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

De asemenea, recurenta arată că nu trebuie să răspundă pentru prejudiciul pretins de intimați, în condițiile în care aceștia nu au asigurat finanțarea după ce ANL a fost obligată la plata sumei de 75.542 euro despăgubiri pentru lipsa de folosință a aceluiași imobil pentru perioada 9 octombrie 2010 - 30 octombrie 2016.

Înalta Curte reține că, în esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Consecințele autorității de lucru judecat sunt exclusivitatea, incontestabilitatea, executorialitatea și obligativitatea.

Efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătorești avea în vechea reglementare două accepțiuni: stricto sensu - semnifica autoritatea de lucru judecat, care făcea imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleiași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea) și lato sensu - semnifica puterea de lucru judecat, care presupunea că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragibilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu puterea de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

În prezentul litigiu, Curtea de Apel reține că acesta se poartă între aceleași părți, obiectul și cauză fiind diferite numai sub aspectul cuantumului concret al pretențiilor și al perioadei lipsei de folosință, iar față de puterea de lucru judecat a deciziei nr. 5374 din 18 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluția în prezenta cauză nu poate fi diferită.

Ceea ce a greșit Curtea de Apel este faptul că a analizat condițiile angajării răspunderii civile contractuale a ANL raportat la situația existentă în litigiul anterior, cătă vreme, pârâta-recurentă a invocat lipsa de finanțare în condițiile în care a fost obligată la plata sumei de 75.524 euro către intimați.

S-a reținut în mod greșit faptul că apărările acesteia au fost analizate și în litigiul anterior, constatându-se că nu sunt relevante întrucât, pe de o parte, scadența obligației de predare a locuinței este anterioară acestei date, iar pe de altă parte, că lipsa finanțării din partea intimaților-reclamanți nu a fost cauza nefinalizării proiectului, ci lipsa de eficiență a monitorizării de către ANL atât a activității antreprenorului, cât și a dificultăților apărute în realizarea investițiilor în infrastructură și utilități.

Pentru cele reținute în litigiul anterior, recurenta a fost obligată la plata sumei de 75.524 euro, iar în prezentul litigiu a invocat lipsa finanțării în condițiile în care a fost obligată deja la această sumă către intimați. În aceste condiții s-a reținut în mod greșit existența culpei recurentei-pârâte raportat la condițiile din precedentul litigiu și nu la cele existente în prezent.

Pe de altă parte, culpa pârâtei-recurente trebuia analizată din perspectiva apărării acesteia în ce privește lipsa finanțării și raportat la lucrările executate ulterior deciziei civile nr. 2108/A/2016 întrucât în decizia recurată se reține faptul că din adresa din 23 octombrie 2019 emisă de primăria Municipiului București, rezultă că pentru lotul x, lucrările de infrastructură, deși realizate în proporție de 98-99%, cu excepția drumurilor interioare (realizate în proporție de 60%), nu sunt apte pentru darea în folosință, fiind necesare întregirea arterei de apă și racordarea acesteia la magistrala de apă potabilă, realizarea a 3 cămine și finalizarea altor 5 pentru canalul colector, echiparea stației de pompare ape uzate și a stației booster cu pompe, tablouri electrice și automatizări.

Așadar, Curtea de Apel trebuia să analizeze dacă neasigurarea resurselor financiare necesare finalizării locuinței ulterior obligării recurentei-pârâte la plata sumei de 75.542 euro despăgubiri către intimați reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere, în condițiile în care de la momentul soluționării litigiului anterior, situația este diferită.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE împotriva deciziei civile nr. 1120A/2020 din 23 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 decembrie 2021.