ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - MDRAPFE, Consiliul Local al Sectorului 1 București prin Primar, Sectorul 1 București prin Primar, Consiliul Județean Ilfov prin Președinte, județul Ilfov prin Președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari prin Primar, Consiliul Local Voluntari prin Primar, Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General, E-Distribuție Muntenia S.A., Distrigaz Sud Rețele S.R.L., solicitând:

I. În principal:

Obligarea Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) în temeiul răspunderii civile contractuale la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.296 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între data de 7 august 2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 7 noiembrie 2017, în total suma provizorie de 55.500 euro (echivalentul sumei de 254.856 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1.836,80 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 și 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 44.400 euro (echivalentul a 203.884,80 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), evaluată provizoriu până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip I 25 C din București, Sector 1 cu nr. cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 459,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 și 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 11.100 euro (echivalentul a 50.971,20 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip I 25 C din București, cu nr. cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004.

II. În subsidiar:

- obligarea pârâtelor ANL, întotdeauna în temeiul răspunderii contractuale și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Distrigaz Sud Rețele S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Enel Distribuție Muntenia S.A., Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, în principal în temeiul răspunderii contractuale și în subsidiar în temeiul răspunderii delictuale, în solidar, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.296 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între data de 7 august 2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 7 noiembrie 2017, în total suma provizorie de 55.500 euro (echivalentul sumei de 254.856 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1836,80 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 și 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 44.400 euro (echivalentul a 203.884,80 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței tip I 25 C din București, Sector 1 cu nr. cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 1.836,80 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017) pentru perioada cuprinsă între 7 august 2008 și 7 noiembrie 2017, în sumă totală de 11.100 euro (echivalentul a 50.971,20 RON la cursul de 1 euro/4,5920 RON din data de 7 noiembrie 2017), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip I 25 C din București, cu nr. cadastral x și înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 10108 din 6 iulie 2004.

III. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în mod determinat în ceea ce privește suma de plată pentru fiecare pârâtă în plată.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1332 din 15 mai 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea privind reclamanta A. și pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE, și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 128.000 euro, reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada august 2008 - februarie 2019, 3000 euro reprezentând contravaloare lipsă de folosință pentru perioada martie 2019 - mai 2019, suma de 1000 euro/lună până la finalizarea construcției și suma de 8112,47 RON reprezentând cheltuielile de judecată.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU LOCUINȚE prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 299 din 19 mai 2020 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția inadmisibilității invocată de intimată; a admis apelul declarat de Agenția Națională pentru Locuințe și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că: a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 7 august 2008 - 9 noiembrie 2014; a respins pretențiile aferente perioadei 7 august 2008 - 9 noiembrie 2014, ca prescrise; a obligat pârâta la plata sumei de 54.200 euro în echivalent în RON la data plății, contravaloare lipsă de folosință pentru perioada 10 noiembrie 2014 - mai 2019; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 euro/lună până la finalizarea construcției, ca nefondat; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

E. Considerentele hotărârii instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de mandat nr. x din 3 mai 2004, prin care pârâta și-a asumat obligația de a reprezenta pe reclamantă în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construcție la cheie în privința locuinței tip I 25 C de pe lotul x din cartierul Henri Coandă, pentru ca lucrările să fie realizate conform proiectului și la termen (conform art. 4 din contract). Acest contract este cu titlu oneros. (cf. art. 1 din contract).

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Cererea introductivă prin care se solicită plata de despăgubiri este supusă dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. În cauză, paguba invocată de reclamantă se produce în mod continuu, cu fiecare zi ce trece fără ca aceasta să fie pusă în posesia utilă a locuinței. În acest caz sunt relevante prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, fiecare zi de întârziere în executare generând o prescripție distinctă a dreptului la acțiune cu privire la aceste prejudicii succesive. Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 10 noiembrie 2017, rezultă că nu sunt prescrise pretențiile de reparare a prejudiciilor produse începând cu 10 noiembrie 2014. ANL nu a recunoscut obligația de despăgubire pentru neîndeplinirea obligațiilor ce îi reveneau în calitate de mandatar.

Cauza cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală a mandatarului ANL pentru neexecutarea mandatului, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ. de la 1864 și ale art. 381 Codul comercial, raportate la art. 14 din contractul de mandat nr. x din 3 mai 2004.

Obligațiile ANL depășesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligații nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci ANL acționează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuții de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Obligațiile ANL nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități.

Din analiza obligațiilor ce reveneau ANL se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă, imputată în cadrul prezentului litigiu, este reprezentată de nefinalizarea imobilului și nerealizarea infrastructurii terenului și rețelei de utilități în termenul stabilit, 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, termen care a expirat în prezenta cauză.

La art. 13 din contract s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din contract.

Fiind în prezența unei obligații de rezultat, faptul neexecutării este prezumat cât timp debitorul obligației nu face dovada îndeplinirii acesteia.

În speță, ANL nu a dovedit existența unor cauze exoneratoare de răspundere. Curtea a apreciat că prejudiciul suferit de reclamantă este cert. Este dovedită și legătura de cauzalitate dintre neexecutarea mandatului de către ANL și prejudiciul constând în lipsa de folosință, prin constatarea efectelor nemijlocite ale lipsei rezultatului la care pârâta s-a obligat, respectiv realizarea ansamblului de locuințe.

Cu privire la prejudiciul viitor, deși existența sa este generată de lipsa de folosință a locuinței ce se va produce în viitor, întinderea sa nu poate fi stabilită cu certitudine prin utilizarea criteriului de cuantificare a prejudiciului propus chiar de reclamantă.

Prejudiciul are caracter cert și determinabil doar cu privire la perioada în care reclamanta a fost lipsită efectiv de folosința imobilului, prejudiciul viitor nefiind însă cuantificabil.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii Curții de Apel București a declarat recurs pârâta ANL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit s-a reținut că în cauză este vorba despre un prejudiciu care se produce în mod succesiv, pentru fiecare zi de întârziere curge un termen de prescripție distinct.

Obligația principală constă în predarea imobilului contractat, iar despăgubirile solicitate sub forma daunelor pentru lipsa de folosință au regimul juridic al unor prestații accesorii. Există un drept unic la despăgubire.

Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că obligațiile ANL sunt obligați de rezultat. Noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligență și nu de rezultat.

A urmări presupune o activitate de supraveghere, iar a urmări executarea și finalizarea construcției nu poate avea același sens cu a executa și finaliza lucrările de construire.

Instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a atribuit ANL o obligație de rezultat inexistentă. Nu se pot contropi obligațiile asumate de constructor, de autoritățile locale cu cele asumate de mandatar, nu se pot transfera obligațiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

ANL are "permisiunea" legală de a dezvolta anumite programe proprii de construcții de locuințe, fie prin alocări bugetare speciale, fie prin investiții private, dar aceasta nu înseamnă că ANL este dezvoltator imobiliar, coordonator al programului de construcții la nivel național, oricare ar fi acestea, astfel încât responsabilitatea să-i revină exclusiv și în întregime.

Prin urmare, faptul că prin intermediul ANL se derulează realizarea ansamblului de locuințe nu are semnificația răspunderii exclusive a ANL pentru finalizarea acestuia și nici atribuirea calității de dezvoltator imobiliar acesteia.

Sunt invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

G. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de casare sancționează neîndeplinirea obligației legale și convenționale de motivare a hotărârii judecătorești, iar controlul exercitat asupra motivării hotărârii examinate constituie premisa indispensabilă pentru exercitarea măsurii fundamentale a instanței de recurs, respectiv examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În cauză, instanța de apel a respectat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și, de asemenea, a arătat motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii se înfățișează într-o manieră care corespunde imperativelor logicii. Motivele invocate în hotărârea recurată nu sunt dubitative, ci oferă o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv.

Obligația de motivare a hotărârii contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, însă această exigență nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument al părților, instanța având posibilitatea să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le ofere un răspuns în cadrul unui singur considerent.

Hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii și nici motive străine de natura cauzei.

Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Motivul arătat presupune că instanța a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Critica recurentei privind prescripția dreptului material la acțiune este nefondată.

Paguba invocată de reclamanta-intimată se produce în mod continuu, cu fiecare zi care trece fără ca aceasta să fie pusă în posesia utilă a locuinței. Fapta ilicită imputată recurentei ANL constă în inacțiune continuă, referitoare la urmărirea executării și finalizării lucrărilor de construire a locuinței și a lucrărilor de infrastructură și de utilități necesare utilizării imobilului conform destinației sale.

Faptul că lipsa de folosință a locuinței este cuantificată prin raportare la chiria lunară, rezultă că pentru fiecare dintre prejudiciile succesive produse ia naștere un drept la acțiune de sine stătător și care formează obiectul unei prescripții distincte.

Așa fiind, s-a reținut în mod corect faptul că cererea reclamantei-intimate este supusă dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din același decret. Fiecare zi de întârziere generează o prescripție distinctă a dreptului la acțiune cu privire la prejudiciile succesive, astfel că în cauză sunt relevante prevederile art. 12 din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta-pârâtă susține că s-a reținut în mod greșit faptul că obligațiile ANL sunt obligații de rezultat întrucât noțiunea de "urmărire" definește acțiuni de diligență și nu de rezultat.

Obligațiile de rezultat sunt acele raporturi juridice în care debitorul este îndatorat, prin conduita sa pozitivă sau negativă, să obțină un anumit rezultat, precis determinat, în favoarea creditorului său.

Obligațiile de diligență sunt cele prin care debitorul este îndatorat să utilizeze și să pună în valoare toate mijloacele necesare și posibile, dând dovadă de diligență și prudență, pentru a obține un anumit rezultat în favoarea creditorului sau a persoanei determinate de acesta.

Este adevărat că pârâta-recurentă ANL și-a asumat prin contractul de mandat încheiat cu reclamanta obligația de a o reprezenta pe aceasta în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construcție la cheie în privința locuinței tip I 25 C de pe lotul nr. x din cartierul Henri Coandă, pentru ca lucrările să fie realizate conform proiectului și la termen.

Obligațiile ANL însă nu se limitează la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități.

În realitate, obligațiile de rezultat asumate de ANL prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea și finalizarea lucrărilor, respectiv construirea propriu-zisă a locuinței și viabilizarea terenurilor din punct de vedere al infrastructurii utilităților, în termenul asumat prin contractul de construire.

Faptul că obligațiile asumate de recurenta-pârâtă ANL sunt de rezultat reiese din clauzele contractului. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 din contractul de mandat, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului.

Valabilitatea mandatului încetează doar la recepția finală a locuinței potrivit art. 15 din contract. În cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, conform prevederilor art. 15 din contract.

Așa fiind, ANL nu se poate prevala de faptul că nu răspunde pentru neexecutarea lucrărilor de construire și că pentru aceasta trebuie atrasă răspunderea antreprenorului general.

Potrivit clauzelor contractuale, ANL avea obligația de a sigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor în măsura în care antreprenorul general era în imposibilitatea de a finaliza lucrările. Aceasta este o obligație de rezultat și nu de diligență.

Contractul de mandat încheiat de recurenta-pârâtă este un act juridic complex prin care reclamanta a împuternicit ANL să o reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamantei în vederea recuperării cheltuielilor avansate de ANL pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, precum și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

Așa fiind, mandatarul este ținut conform contractului încheiat de îndeplinirea întocmai a obligațiilor stabilite și răspunde pentru modul în care și-a îndeplinit aceste obligații.

Instanța de apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a atribuit ANL o obligație de rezultat inexistentă.

În realitate, în mod corect instanța de apel a analizat existența condițiilor necesare pentru atragerea răspunderii contractuale a recurentei-pârâte, respectiv neexecutarea mandatului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acestea.

De altfel, chiar recurenta-pârâtă arată în motivarea recursului faptul că obligația principală constă în predarea imobilului contractat.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că pârâta ANL nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, iar prin aceasta a cauzat un prejudiciu reclamantei, despăgubirile la care a fost obligată fiind acordate potrivit dispozițiilor legale privind răspunderea civilă contractuală.

Mandatul nu a fost dat pentru încheierea unuia sau mai multor acte juridice, ci pentru asigurarea rezultatului constând în asigurarea predării locuinței la termen și în conformitate cu proiectul tehnic și cu autorizația de construire.

Conținutul obligațiilor mandatarului ANL trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum și cu obligațiile asumate de pârâta-recurentă prin complexul contractual la care ANL a participat.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, ANL coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 152/1998, ANL este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii.

Normele metodologice definesc noțiunea de "operațiuni imobiliare", fiind considerate astfel de operațiuni încheierea, intermedierea și gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către ANL, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare și predare a locuințelor către beneficiari.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 299 din 19 mai 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 februarie 2022.