ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2022

Ședința publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- în principal, obligarea pârâtei ANL, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata contravalorii sumei de 850 Euro/luna, reprezentând 3.908,64 RON/lună, la cursul Euro de 4,5984 RON din 01.11.2017, pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008-01.11.2017, în total suma provizorie de 94.350 euro, echivalentul sumei de 433.859,040 RON, la cursul de euro menționat, cu titlu de daune interese, din care contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 750 euro/lună, pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008-01.11.2017, în sumă totală de 83.250 euro, echivalentul a 382.816,80 RON, evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte, precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie, după recepția la terminarea lucrărilor, a locuinței și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința reclamanților, și daune morale în sumă de 100 euro/lună, pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008- 01.11.2017, în sumă totală de 11.100 euro, echivalentul a 51.042,24 RON, precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă, din care face parte și locuința reclamanților;

- în subsidiar, obligarea pârâților, în temeiul răspunderii contractuale, în solidar, la plata sumelor sus-menționate.

De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții au invocat în drept dispozițiile O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiilor asociate, Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor și art. 5 și art. 6

1

punctele 4 și 5 din Legea nr. 152/1998.

La data de 30.03.2018, reclamanții A. și B. au formulat cerere de renunțare la judecată, prin care au solicitat ca instanța să ia act de renunțarea lor la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâții Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Distrigaz Sud Rețele S.R.L., C. S.A., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, E- Distribuție Muntenia S.A., Sectorul 1 București, Consiliul Local al Sectorului 1 București.

Prin cererea depusă la data de 31.05.2019, reclamanții au precizat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, arătând că solicită angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei.

Totodată, prin cererea de chemare în judecată înregistrată, inițial, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinței din cartierul Henri Coandă, prin realizarea recepției la terminarea lucrărilor și predarea acesteia la cheie către reclamanți, și a lucrărilor de investiții aferente, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanții au invocat art. 1073, art. 1532, art. 1539, art. 1541 și urm. din C. civ. de la 1864, art. 8 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 5, 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, Anexa nr. 13 la Normele metodologice de aplicare introdusă prin art. I pct. 38 din H.G. nr. 592/2006 și art. 89 din H.G. nr. 925/2006.

Prin încheierea din 12 iulie 2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/2019, s-a dispus conexarea la dosarul nr. x/2017.

La 17 septembrie 2019 reclamanții au formulat o cerere de modificare a cuantumului pretențiilor, prin care au solicitat obligarea ANL la plata sumei totale de 112.808 Euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între 07.08.2008-31.05.2019, sumei de 869,29 Euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și de 100 Euro lunar, reprezentând daune morale, în continuare, până la data predării la cheie a locuinței.

Prin sentința civilă nr. 2796 din 02.10.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017 s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, invocate de acesta, ca neîntemeiată, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene și s-au respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanți, ca urmare a prescripției dreptului material la acțiune.

Totodată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea reclamanților A. și B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1206 din 02.10.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de reclamanți, a fost anulată în parte sentința apelată, în ceea ce privește:

- soluția de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune privind cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosință și a daunelor morale începând cu data de 03.11.2014 și cererea de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinței și la asigurarea finalizării lucrărilor de investiții aferente sectorului 1, București, din cadrul cartierului de locuinței Henri Coandă,

- soluția de respingere, a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la plata contravalorii lipsei de folosință și a daunelor morale aferente perioadei începând cu data de 03.11.2014 și a cererii de obligare a pârâtei A.N.L. la asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinței și la asigurarea finalizării lucrărilor de investiții aferente sectorului 1, București, din cadrul cartierului de locuinței Henri Coandă și

- soluția dată cererii reclamanților de obligare a pârâtei A.N.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, și a fost stabilit termen în vederea judecării procesului conform art. 480 alin. (3) din C. proc. civ.

La 6 noiembrie 2020 reclamanții au formulat o cerere de modificare a cuantumului pretențiilor, prin care au solicitat obligarea ANL la plata sumei totale de 43.668 Euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între 03.11.2014-31.05.2019, a sumei de 869,29 Euro lunar, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință și a daunelor morale în cuantum de 100 Euro lunar, începând cu data de 03.11.2014 până la data predării la cheie a locuinței.

Prin decizia civilă nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, evocând fondul, conform art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a respins cererile de chemare în judecată, astfel cum au fost conexate, formulate de reclamanți, ca neîntemeiate.

Cu titlu prealabil, recurenții au arătat că motivele de recurs privesc soluțiile pe ambele cereri de chemare în judecată, atât cea principală cât și cererea conexată, având în vedere problema de drept comună.

Recurenții au subliniat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept substanțial, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât pârâta este o instituție de interes public, cu atribuții de dezvoltator pe piața imobiliară, agent guvernamental pentru programe naționale de locuințe, cu lege proprie de organizare, garant al statutului pentru realizarea acestor programe și un mandatar oneros.

Considerentele reținute de instanța de apel în susținerea tezei conform căreia pârâta ANL ar avea doar calitatea de mandatară și că răspunderea sa civilă se apreciază doar în privința obligațiilor de diligență depuse, este rezultatul aplicării greșite a Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și Legii nr. 152/1998 privind organizarea și funcționarea ANL, întrucât aceasta nu este doar un mandatar oneros obișnuit, ci este un investitor imobiliar, coordonator al Programelor Naționale de Construcție de Locuințe.

Potrivit recurenților contractul de mandat este un act juridic complex, fiind încheiat pentru ca mandatara pârâtă ANL să asigure finalizarea construcției în conformitate cu cerințele tehnice legale în cartierul urbanizat și nu doar să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama recurenților.

Prin urmare, normele de drept material, din care rezultă calitatea ANL de dezvoltator și investitor, pe care le-a interpretat greșit instanța de apel sunt cele prevăzute de art. 969 coroborat cu art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ., dispozițiile art. 1, 2, 3, 4, 5 si 6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcționarea ANL, coroborate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017 și coroborat cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001.

Calitatea de investitor este asumată de intimata-pârâtă ANL prin actele de executare a obligațiilor contractuale, cum sunt ordinele de începere a execuției lucrărilor, contracte de antrepriză generală și procese-verbale de constatare a stadiului realizării construcției, au arătat recurenții.

Recurenții precizează că executarea obligației esențiale prevăzute la art. 1 din contractul de mandat constă în asigurarea finalizării construcției și predării acesteia la termen, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 și cu art. 5, 7 si 8 din H.G. nr. 273/1994 - de aprobare a Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcție si a instalațiilor aferente si din H.G. nr. 343/2017 - de aprobare a Regulamentului privind recepția construcțiilor din 18.05.2017.

Au mai susținut recurenții că decizia atacată este dată cu încălcarea normelor de drept substanțial privind existența în sarcina pârâtei ANL a obligațiilor pentru asigurarea realizării infrastructurii și a urbanizării Cartierului de Locuințe Henri Coanda.

Prin urmare, au arătat recurenții că din moment ce pârâta ANL s-a obligat prin art. 1 din contractul de mandat încheiat între părți să asigure finalizarea și predarea locuinței la termen, operațiune care presupune realizarea recepției la terminarea lucrărilor, rezulta foarte clar că aceasta s-a obligat și la asigurarea utilităților, contrar celor reținute de instanța de apel.

Recurenții au susținut că decizia atacată conține motive străine de pricină, contradictorii și totodată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor privind principiul disponibilității, fiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Motivele străine de natura pricinii vizează analiza condiției prejudiciului, având în vedere că instanța de apel a analizat pretențiile deduse judecății prin prisma imposibilității cedării folosinței, motivând că nu au fost depuse dovezi din care să rezulte că recurenții reclamanți ar fi avut posibilitatea să cedeze folosința în absența străzilor și a utilităților.

Or, recurenții susțin că pretențiile deduse judecății nu reprezintă chirii, ci sunt daune-interese, constând în contravaloarea lipsei de folosință, determinarea chiriei fiind doar o modalitate de stabilire a prejudiciului potrivit regimului imobilului, de a cărui folosință au fost și sunt lipsiți în continuare aceștia.

Consideră recurenții că lipsa de folosință este certă întrucât ANL nu a produs dovezi contrare, darea în folosință a unei construcții neputând fi făcută decât după realizarea recepției la terminarea lucrărilor, conform dispozițiilor art. 37 alin. (5) si 6 din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, art. 5, 7 si 8 din H.G. nr. 273/1994 si din H.G. nr. 343/2017.

Din această perspectivă, recurenții au arătat că instanța de apel a făcut confuzie cu privire la pretenția dedusă judecății, hotărârea fiind dată și cu încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, prevăzut la art. 9 C. proc. civ.

De asemenea, recurenții subliniază că hotărârea cuprinde motive contradictorii și în ceea ce privește absența legăturii de cauzalitate între fapta constând în neasigurarea finalizării și predării locuinței și prejudiciul reprezentat de lipsa de folosință a imobilului. Este evident că în situația în care nu s-a asigurat finalizarea locuinței și nu s-a predat locuința, reclamanții nu au avut folosința acesteia.

În continuare, recurenții au susținut că hotărârea recurată este dată cu încălcarea normelor de drept procesual privind puterea de lucru judecat, invocându-se în acest sens dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea acestei critici a fost indicată decizia civila nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2011, care impune cu putere de lucru judecat cele reținute privind condițiile răspunderii civile a paratei ANL cu privire la întregul Cartier de locuințe Henri Coandă, din care face parte și lotul reclamanților.

Au mai arătat recurenții că, într-un alt dosar, similar cu prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civila, prin decizia nr. 966/27 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2011, a reținut puterea de lucru judecat a deciziei nr. 5197/25 aprilie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2011.

La 09.04.2021 intimata A.N.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția nulității recursului, întrucât criticile de nelegalitate expuse de recurentă nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 septembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Părțile nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 7 decembrie 2021, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului invocată de intimata ANL, a admis în principiu recursul declarat de reclamanții A. și B. și a stabilit termen de judecată la 1 februarie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Criticile recurenților privind încălcarea principiului disponibilității prevăzut la art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că instanța de apel a respectat limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță și în apel, întrucât, evocând fondul, a analizat condițiile acțiunii în despăgubire formulate în temeiul răspunderii contractuale, astfel cum au fost determinate și precizate ulterior privind obiectul și cauza.

Critica recurenților privind existența motivelor străine și contradictorii în considerentele hotărârii atacate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată.

Motivele străine invocate de recurenți privesc argumentele instanței de apel referitoare la nedovedirea condiției prejudiciului, pentru a fi incidentă răspunderea contractuală a intimatei.

Or, din analiza hotărârii criticate, rezultă că instanța de apel, evocând fondul, a analizat condițiile răspunderii contractuale, în limitele sesizării instanței de judecată de către recurenții-reclamanți, constatând că prejudiciul nu este cert sub aspectele existenței și evaluării acestuia.

De asemenea, criticile recurenților referitoare la motivele contradictorii din considerentele hotărârii atacate privind lipsa legăturii de cauzalitate între inacțiunea intimatei privind executarea obligațiilor sale, la termen și în condițiile prevăzute în contractul de mandat și prejudiciul constând în lipsa de folosință a imobilului sunt nefondate.

În analiza motivelor de apel privind condiția existenței unei legături de cauzalitate între fapta intimatei și prejudiciu, se constată că instanța a reținut că aceasta nu este dovedită, întrucât din probele administrate nu rezultă că prejudiciul solicitat a fi reparat ar reprezenta consecința directă, nemijlocită, a inacțiunii pârâtei de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire a locuinței contractate.

În ceea ce privește cererea conexă, instanța de apel a constatat că obligațiile invocate de reclamanți, privind asigurarea finalizării lucrărilor de construire a locuinței din cartierul Henri Coandă și a lucrărilor de investiții aferente, nu își au izvorul în contractul de mandat încheiat între părți, astfel încât intimata-pârâta nu poate fi ținută de executarea acestora, conform principiului relativității efectelor contractului prevăzut de art. 973 C. civ. de la 1864, aceasta fiind răspunzătoare doar de îndeplinirea obligațiilor prevăzute în contractul de mandat potrivit art. 1073, art. 1532 și art. 1541 și urm. din același act normativ.

În consecință, din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu se poate reține că decizia recurată cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura pricinii, în sensul arătat de recurenți.

Criticile recurenților privind modul în care instanța de apel a aplicat normele de drept material în calificarea obligațiilor ce revin ANL, în calitate de dezvoltator pe piața imobiliară, garant al statului pentru realizarea investițiilor asumate și în analiza răspunderii contractuale, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate.

În acest sens, recurenții au susținut, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 969 coroborate cu art. 977, 978, 979, 981, 982 C. civ., dispozițiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998 privind organizarea si funcționarea ANL, coroborate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1-5 din Regulamentul de recepție al lucrărilor de construire și a instalațiilor aferente, aprobat prin H.G. nr. 273/1994, modificat prin H.G. nr. 343/2017 și coroborate cu art. 6 din Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001.

În cauză, se constată că instanța de apel în mod greșit, a respins cererile reclamanților, în virtutea principiului relativității contractului, cu motivarea că intimata ANL nu poate răspunde față de reclamanți pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare ori cu întârziere a unor obligații ce derivă din alte contracte pe care nu și le-a asumat ca atare, prin convenția de mandat încheiată cu reclamanții.

De asemenea, în mod greșit, instanța de prim control judiciar a calificat obligația ce îi incumba intimatei ANL în temeiul contractului de mandat dedus judecății ca fiind una de diligență și nu de rezultat.

Potrivit art. 1 din contractul de mandat, finalitatea acestuia a fost de îndeplinire a prevederilor contractului de antrepriză, prin care intimata ANL, în calitate de mandatar, s-a obligat față de recurenți să îi reprezinte în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor de construire, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire.

Prin urmare, din prevederile contractului de mandat rezultă că intimata ANL avea atât obligația de a încheia în numele și pe seama sa contractul de construire cu antreprenorul general, și actele juridice necesare construirii locuinței reclamanților, cât și obligația de a urmări finalizarea lucrărilor de construire și de predare a imobilului către aceștia.

De asemenea, prin Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, s-a stabilit la art. 1 că " pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. A.N.L. este instituție de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanțare în domeniul construcției de locuințe, având autonomie financiară".

În consecință, Legea nr. 152/1998 a conferit intimatei A.N.L. calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1-6 ale acestui act normativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 6

1

punctele 4 și 5 din Legea nr. 152/1998, în forma modificată prin O.U.G. nr. 66/2001 în vigoare la data încheierii contractului de antrepriză generală și a contractului de mandat, intimata trebuia să realizeze anual un program de investiții în colaborare cu organele administrației publice locale, care îi puneau la dispoziție terenuri viabilizate înainte de edificarea construcțiilor, cu toate facilitățile asigurate de la bugetele locale, aprobarea documentațiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiții incluse in programul prevăzut la punctul 4 făcându-se în condițiile legii. În realizarea acestui obiect de activitate, ANL a fost abilitată de lege să încheie convenții cu autoritățile administrației publice locale pentru asigurarea accesului la terenuri ori asigurarea facilităților.

În scopul finalizării proiectului Henri Coandă, intimata ANL a încheiat sau a impus încheierea contractului de mandat nr. HC0469 din 19.05.2004, a contractului de antrepriză generală nr. x din 17.05.2004 și a contractului de construire nr. x din 17.03.2006, a convenției MM nr. 1909 din 06.05.2004, convenției nr. 194 din 09.01.2004 cu Electrica S.A. FDEE Muntenia Sud, precum și a convenției nr. 15580 și 22.12.2003 cu Distrigaz Sud S.A., contracte indisolubil legate între acestea.

Așadar, Contractul de mandat este perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998 prin care ANL este abilitată să încheie contracte cu autoritățile administrației publice locale.

De asemenea, calitatea sa de dezvoltator imobiliar rezidă și din actele juridice încheiate și executate în respectarea obligațiilor din contractele încheiate, respectiv din emiterea ordinelor de începere a execuției lucrărilor și a proceselor-verbale de constatare a stadiului realizării construcțiilor.

Este evident că în temeiul contractului de mandat cu titlu oneros, având în vedere comisionul achitat, intimata ANL a fost împuternicită să urmărească execuția și finalizarea lucrărilor de construire, părțile contractante convenind că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat.

Totodată, și criticile recurenților privind existența în sarcina ANL a obligațiilor privind asigurarea realizării infrastructurii și a urbanizării Cartierului de locuințe Henri Coandă sunt fondate, având în vedere faptul că intimata ANL a fost împuternicită să urmărească finalizarea lucrărilor de construire și predarea imobilului către recurenți, obligație ce presupune în mod necesar realizarea rețelelor de utilități.

În acest context legal și convențional, intimata ANL era ținută, în calitate de mandatar, să îndeplinească întocmai și corespunzător obligațiile asumate în raport cu recurenții prin contractul de mandat și să răspundă pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de apel a reținut că obligația asumată de mandatar ar fi una de diligență, părțile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obliga nu doar să urmărească executarea, ci și finalizarea lucrărilor la termen și în condițiile preconizate, caracteristică obligației de rezultat fiind tocmai precizarea obiectului și scopului urmărit sub sancțiunea daunelor-interese.

Părțile au stabilit prin contractul de mandat obligația intimatei ANL de a urmări executarea și finalizarea lucrărilor de construire pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de antrepriză, contractul de mandat având caracterul unui act juridic complex.

Obligațiile de rezultat ale mandatarei Agenția Națională pentru Locuințe decurg și din titlul său oneros, dispozițiile contractuale și legale deja menționate venind în completarea dispozițiilor din materia contractului de mandat prevăzute de art. 1532 și urm. C. civ. de la 1864, la care s-a limitat, în mod greșit, analiza instanței în evocarea fondului.

Totodată, sunt întemeiate și criticile recurenților în legătură cu nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în ce privește decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată în dosarul x/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, relevanță în prezenta cauză având statuarea asupra faptei ilicite a intimatei-pârâte, a vinovăției acesteia sub aspectul refuzului nejustificat de a întreprinde toate demersurile legale pentru finalizarea programului "Cartierul de locuințe Henri Coandă", deci cu privire la conduita intimatei în raport cu toate imobilele cuprinse în programul menționat.

Instanța de contencios administrativ a subliniat pasivitatea ANL deși atât dispozițiile art. 5 din Legea nr. 152/1998 și anexa 13 la Normele metodologice, introdusă prin art. I pct. 38 din H.G. nr. 592/2006, pe de o parte, cât și convenția încheiată cu toate instituțiile implicate, pe de altă parte, îi confereau prerogative clare în vederea atingerii scopului final: realizarea ansamblului de locuințe, decizia menționată fiind opozabilă ANL și obligatorie față de aceasta.

În acest context, reclamanții s-au prevalat în mod justificat de puterea probatorie a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat față de pârâtă, care se manifestă sub aspectul probei elementelor răspunderii civile delictuale (fapta ilicită și vinovăția), cât și al dezlegărilor chestiunilor litigioase care se impun cu caracter obligatoriu în alte cauze civile în care este în discuție conduita pârâtei în raporturile contractuale privind programul "Cartierul de locuințe Henri Coandă".

În același timp, în legătură cu solicitarea reclamanților de reparare a prejudiciului patrimonial compus din lipsa de folosință a locuinței echivalentă cu chiria practicată pe piața liberă, contrar concluziilor instanței de apel în evocarea fondului, Înalta Curte reține că reclamanții au fost lipsiți de prerogativele conferite de dreptul de proprietate, respectiv de atributul folosinței locuinței. Prin urmare, evaluarea acestui tip de prejudiciu prin raportare la nivelul mediu al chiriei practicate pentru un imobil, în condiții similare, era singura posibilă, din moment ce imobilul nu a fost finalizat și nu a fost predat în termenul convenit. Or, în aceste condiții, deși prin hotărârea criticată se recunoaște că lipsa de folosință a locuinței este consecința și a lipsei utilităților și străzilor din cartier care ar fi împiedicat posibilitatea efectivă de închiriere a imobilului nefinalizat, se reține în mod greșit că ANL nu avea nicio obligație sub acest aspect.

Pornind de la aceste dezlegări, în judecarea cauzei după casare, se vor analiza cererile conexate formulate de reclamanți, corespunzător efectuării cercetării judecătorești, prin stabilirea corectă a stării de fapt și de drept și cu aplicarea dispozițiilor legale incidente.

Având în vedere faptul că instanța de recurs constată incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 din același cod, va admite recursul, va casa decizia civilă nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1578 A din 17 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 februarie 2022.