ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1131/2022

Ședința publică din data de 24 mai 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării și Turismului (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C. S.A. și D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosință în suma de 400 euro/lună (echivalentul sumei del. 825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 si 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizații complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip C15 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,3 RON/lună la cursul 1 euro/4,4630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 și 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 561.90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip CI5 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004.

În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii contractuale, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C. S.A., Sectorul 1 București, Consiliul Local al sectorului 1 București, în principal, în temeiul răspunderii contractuale și, în subsidiar, în temeiul răspunderii delictuale, în solidar, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1.825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 și 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60/ei la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip CI5 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,30 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 și 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 51.561,90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip CI5 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în mod determinat în ceea ce privește suma de plată pentru fiecare pârâtă în parte.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 2757 din 10 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune; a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, formulat de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, formulat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; a luat act de renunțarea reclamanților la judecata în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, prin primar, Consiliul Județean Ilfov, prin președinte, Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, prin primar, Municipiul București, prin primar general, Consiliul General al Municipiului București, prin primar, C. și D.; a obligat reclamanții la plata către pârâtul Orașul Voluntari a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei D. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâtul Municipiul București, prin primar general, își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; a respins, ca rămase fără obiect, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin primarul general, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, D. și C.; a respins, ca rămase fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Consiliul Județean Ilfov și Județul Ilfov împotriva chematului în garanție Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București împotriva chemaților în garanție Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Orașul Voluntari și Consiliul Local al Orașului Voluntari.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia civilă nr. 708 A din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți A., B., D. și Agenția Națională pentru Locuințe împotriva sentinței civile nr. 2757 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 708 A din 26 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanții A. și B., precum și pârâtele Agenția Națională pentru Locuințe și D.

II.1. Motivele de recurs

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanțe de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au expus următoarele critici:

- hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește calitățile intimatei-pârâte A.N.L. și natura juridică a obligațiilor acesteia;

- deși din cererea de apel și lucrările dosarului, rezultă că reclamanții au invocat calitatea A.N.L. de investitor (sau dezvoltator), potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, în baza căreia a făcut oferta publică de contractare a locuințelor de către beneficiari, de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale naționale de locuințe, din care face parte și Cartierul de Locuințe Henri Coandă și de mandatar oneros al reclamanților, instanța de apel a limitat a analiza doar calitatea de dezvoltator imobiliar;

- fără să prezinte temeiurile de drept pe care s-au bazat prerogativele unui dezvoltator imobiliar, instanța de apel a concluzionat că această calitate o are doar acela care are proprietatea terenului pe care se edifică o construcție, capital propriu și că doar dacă se încheie antecontracte de vânzare, acestea se pot concretiza în contracte de vânzare cu transferul dreptului de proprietate de la dezvoltatorul imobiliar către persoana fizică - beneficiar;

- au arătat că A.N.L. este responsabilă și pe componenta de urbanizare a Cartierului Henri Coandă, conform art. 4 din convenția MM nr. 1909/2004, context în care au reliefat obiectul de activitate și atribuțiile deținute de A.N.L., potrivit art. 5 alin. (1) și art. 6'pct. 4 și 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, 17.2 și 17.3 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, art. 17.4 din Regulamentul de organizare șu funcționare, precum și natura juridică a contractului de mandat nr. x/04.05.2004, potrivit art. 1 din acest contract, în sensul în care a fost dat pentru asigurarea predării locuinței la termen și în conformitate cu proiectul tehnic și cu autorizația de construire, adică finalizarea construcției ce implica atâta edificarea construcției în sine, cât și a instalațiilor care o deservesc, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/1995;

- faptul că și alte entități sunt semnatare ale convenția MM nr. 1909/2004 nu înseamnă că A.N.L. se află pe aceeași poziție și că nu are nicio responsabilitate pentru urbanizarea cartierului, după cum a reținut instanța de apel, întrucât acest raționament vine în contradicție cu actele juridice semnate de acesta parte, constând în convenția MM nr. 1909/2004, contractul de mandat HC nr. x/04.05.2004 și contractul de antrepriză generală nr. x/06.04.2004;

- chiar dacă reclamanții au încheiat contractul de construire cu constructorul, acesta nu a fost selectat de reclamanți, iar controlul asupra sa se realizează de către A.N.L. prin autorizarea plăților prin verificarea situațiilor de lucrări, realizarea recepției la terminarea lucrărilor, încasarea plăților de întârziere pentru neîncadrarea în graficele de execuție, gestionarea garanțiilor de bună execuție, rezilierea și înlocuirea sa, context în care antrenarea răspunderii constructorului nu poate fi antrenată de către reclamanți, întrucât recepția lucrărilor nu se poate realiza atâta timp cât nu au fost finalizate, iar imobilul nu poate fi utilizat pentru scopul pentru care s-a eliberat autorizația de construire;

- raportându-se la prevederile art. 5, art. 7, art. 8, art. 16 și art. 17 din H.G. nr. 273/1994 modificată prin H.G. nr. 343/2017, au arătat că operațiunea de predare a locuinței de către constructor este una ulterioară recepției la terminarea lucrărilor aflate în mod direct în sarcina A.N.L., operațiune ce nu a putut fi realizată în absența utilităților atâta timp cât recepția implică atât terminarea lucrărilor de construire, cât și a instalațiilor aferente;

- potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., poate fi reținută puterea de lucru judecat în baza deciziei civile nr. 5197/25.04.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a statuat asupra rolului, obligațiilor și răspunderii A.N.L.-ului pentru cartierul Henri Coandă, indiferent de beneficiar.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecința schimbării considerentelor în sensul în care acțiunile manifestate de A.N.L. în derularea raporturilor contractuale nu reprezintă acte de recunoaștere din partea acesteia cu efect întreruptiv a termenului de prescripție; menținerea soluției instanței de apel în ceea ce o privește în sensul respingerea acțiunii formulate de reclamanții A. și B., ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

- instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care prescrierea dreptului de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului ar fi intervenit doar în cazul recunoașterii de către A.N.L. a pretențiilor solicitate de intimați. Or, din corespondența purtată între A.N.L. și celelalte părți ori demersurile întreprinse de recurentă nu se poate constata existența vreunui act/adresă care să se încadreze în situațiile statuate în practica judecătorească și care să determine o recunoaștere de a plăti despăgubiri intimaților pentru nerealizarea imobilului, după cum în mod eronat a reținut instanța de apel.

- pretinsa recunoaștere reținută atât de către instanța de fond și menținută de către instanța de apel ar fi produs efectul întreruptiv al prescripției doar în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată ar fi fost obligarea la predarea imobilului, ceea ce nu este cazul;

- pe de altă parte, nu se poate susține că în prezenta cauză nu este vorba de prestații succesive, obligațiile pretins neexecutate fiind acelea de asigurare a executării și finalizării lucrărilor de edificare a construcției, termenul maxim în care respectivele obligații se cereau a fi îndeplinite fiind unic și anume data la care trebuia predată locuința;

- în speță, intimații-reclamanți cunoșteau faptul că prin neefectuarea lucrărilor (de construcții și utilități) până la termenul de predare convenit (2 ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, conform contractului de construire), s-a creat un prejudiciu în patrimoniul lor - adică la data când imobilul trebuia predat, această dată reprezentând începutul termenului de prescripție atât prin raportare la data comiterii pretinsei fapte ilicite cât și la data cunoașterii prejudiciului.

- de la acea dată, reclamanții au cunoscut și pe cei care sunt răspunzători de producerea pagubei, întrucât contextul legislativ, contractual și faptic expus atât în cererea de chemare în judecată le era cunoscut nu doar la data stabilită pentru predarea imobilului, ci chiar de la data încheierii contractului de mandat cu A.N.L.;

- reclamanții nu au indicat vreun impediment de natura obiectivă care nu le fi permis să acționeze în cadrul termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data prevăzută în contractul pentru predare, întinderea pagubei fiind dacă nu determinată cel puțin determinabilă pe baza acelorași criterii propuse de reclamanți.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că motivarea deciziei recurate nu îndeplinește rigorile art. 425 C. proc. civ. atâta timp cât nu oferă un raționament propriu aspectelor învederate instanței prin cererea de apel în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, fapt ce determină imposibilitatea exercitării cenzurii de către instanța de control judiciar asupra eventualelor erori de judecată, fiind astfel în prezența unui caz de nulitate absolută;

Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin, (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 1349 și urm. C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală și a art. 1284 și urm. C. civ. ce reglementează stipulația pentru altul.

- cu referire la situația de fapt ce a determinat încheierea contractului de prestări servicii nr. x din 22 aprilie 2008 între D. și E., inițial pe o perioadă de 5 ani, până la data de 12 martie 2013, care ulterior s-a prelungit automat pentru perioade adiționale de 5 ani, cât timp niciuna dintre părți nu a comunicat în scris celeilalte intenția de a înceta contractual (clauza 4.2 din contract), a arătat că E. a achitat contravaloarea serviciilor juridice prestate de F. în favoarea D. S.R.L.;

- potrivit clauzelor 1.1 și 1.3 ale Contractului, pentru a furniza servicii juridice în favoarea recurentei, E. urma să asigure inclusiv contractarea cu terții a prestării acestor servicii juridice în beneficiul D., iar D. a încheiat cu F. contractul de asistență juridică seria x nr. x din 28.08.2017, în temeiul căruia aceasta din urmă s-a obligat să presteze servicii de asistență juridică și reprezentare în favoarea recurentei în dosarul nr. x/2017;

- cu referire la obiectul contractului de asistență juridică, reprezentat de activitățile enumerate la art. 1.1 și art. 2.1, la obiectul contractului-cadru de asistență juridică nr. x/14.09.2016 și la prevederile Actului adițional nr. x din 01.09.2016, au arătat că F. era obligată deopotrivă față de E. și D. să presteze servicii de asistență juridică și reprezentare, iar faptul că parcursul judecării prezentei cauze, intimații au înțeles să renunțe la judecata cauzei în contradictoriu cu recurenta la un moment ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., era îndreptățită să își recupereze cheltuielile de judecată generate de prezentul dosar;

- fundamentul juridic al solicitării cheltuielilor de judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, solicitându-se acoperirea unui prejudiciu cauzat de culpa procesuală a altei părți, care a renunțat la judecată pe parcursul procesului, după ce partea adversă a angajat cheltuieli în scopul organizării apărării în proces;

- entitatea care poate cere această despăgubire în cadrul acestui dosar este cea care figurează în calitate de parte, după cum s-a decis în mai multe spețe în care E. a încercat recuperarea cheltuielilor în dosarele inițiate de către beneficiari ai locuințelor în cartierul Henri Coandă, reținându-se că E. nu are calitate procesuala activă de a solicita cheltuielile;

- instanța de apel nu a analizat înscrisul nou constând în contract a fost depus în calea de atac devolutivă a apelului, iar acesta justifică modalitatea de plată a onorariului de avocat și a costurilor, precum și raporturile dintre părți, singurul argument ce a stat la baza respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată fiind faptul că plata nu fost realizată de D. așa încât nu se putea urmări recuperarea de la reclamanți a unor sume care nu au fost suportate din patrimoniul său;

- potrivit Legii nr. 51/1995, precum și a art. 1284 și urm. C. civ., s-a încheiat o stipulație pentru altul, în care E. are calitatea de stipulant, F. este promitent, iar D. este terț beneficiar al serviciilor de asistență și reprezentare juridică ce au fost contractate de E. în favoarea sa; efectele stipulației pentru altul realizată în condițiile art. 121 din Statutul profesiei de avocat trebuie să fie complete, în sensul că terțul în favoarea căruia s-au contractat serviciile de asistență juridică va beneficia atât de acestea, dar în patrimoniul acestui terț beneficiar se naște prin efectul aceleiași stipulații și dreptul de a cere plata costurilor provocate de partea care pierde procesul;

- justificarea încheierii oricărei stipulații pentru altul ține tocmai de raporturile dintre stipulant și terțul beneficiar, care însă nu sunt opozabile și nu pot profita unui terț de stipulație, cum sunt intimații-reclamanți în cauză, aceasta cu atât mai mult cu cât în speță serviciile juridice au fost contractate de E. în beneficiul D. în schimbul unei prestații patrimoniale, potrivit art. 2 și art. 2.8 din Contract;

- instanța de apel în motivarea deciziei recurate, s-a raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu nesocotirea art. 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, coroborat cu art. 1284 C. civ., care reglementează stipulația pentru altul, în condițiile în care intimații au săvârșit o faptă ilicită pe tărâm procesual - renunțarea la judecată, iar prejudiciul este dovedit de plata onorariului de avocat în beneficiul părții din proces, D., care se reflectat în patrimonial D. prin plata făcută către E., conform

Contractului;

- faptul că facturile au fost achitate de către E., nu înseamnă că intimații trebuie să fie exonerați pentru fapta lor ilicită, cu atât mai mult cu cât plata onorariului avocațial de o altă persoană decât partea din proces este o operațiune permisă atât de Legea nr. 51/1995, cât și de statutul profesiei de avocat.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 27 octombrie 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, recurenta-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe a depus întâmpinare la recursul promovat de către reclamanții A. și B., prin care a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondate.

Deși excepția nulității recursului nu a fost invocată în mod expres, în susținerea poziției sale procesuale, în prima parte a întâmpinării, recurenta-pârâtă s-a raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că simpla nemulțumire a părților cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, argumentele expuse de recurenții-reclamanți vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situându-se în afara competenței instanței de recurs.

La aceeași dată, 27 octombrie 2021 (data depunerii la oficiul poștal), în termenul legal, recurenta-pârâtă D. a depus întâmpinare la recursul promovat de către reclamanții A. și B., prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât, în primul ciclu procesual, reclamanții au renunțat la cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toți pârâții, mai puțin cu pârâta A.N.L., în raport de care Tribunalul București a luat act.

Așadar, raportat la cadrul procesual în calea de atac a recursului, precum și de dispozițiile art. 36 C. proc. civ., câtă vreme față de recurentă s-a renunțat la judecată, iar niciuna dintre părți nu a înțeles să critice această soluție, cererea de recurs formulată de recurenți nu produce niciun efect în ceea ce o privește.

Totodată, a precizat că în cadrul recursului, recurenții-reclamanți au precizat că acesta este îndreptat doar împotriva A.N.L.-ului.

La data de 15 noiembrie 2021 (data depunerii la firma de curierat G.), recurenții-reclamanți au depus cerere, prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe în raport de art. 461 C. proc. civ. având în vedere că prin intermediul căii de atac partea tinde la casarea și rejudecarea cauzei prin raportare la prescripție, deși prin apel nu a atacat dispozitivul sentinței sub acest aspect.

Cu privire la recursul declarat de pârâta D., prin notele scrise, depuse la aceeași dată, au arătat că aspectele invocate în susținerea celor două motive de recurs sub aspectul nemotivării deciziei atacate și a interpretării și aplicării greșite a normelor de drept material nu au suport legal.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 15 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâtele Agenția Națională pentru Locuințe și D. împotriva deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 24 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază:

Art. 461 C. proc. civ. prevede că partea poate exercita calea de atac atât împotriva soluției din dispozitivul hotărârii, cât și împotriva considerentelor din hotărâre prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului respectiv sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea

Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe solicită, în esență, ca instanța să constate că acțiunile recurentei-pârâte Agenția Națională pentru Locuințe și comportamentul acesteia nu reprezintă acte de recunoaștere cu efect de întrerupere a termenului de prescripție și să înlăture considerentele potrivit cărora și-a asumat anumite obligații contractuale ulterior termenului de predare a locuinței. Susține recurenta pârâtă că instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care prescrierea dreptului de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului ar fi intervenit doar în cazul recunoașterii de către A.N.L. a pretențiilor solicitate de intimați. De asemenea, arată că pretinsa recunoaștere reținută atât de către instanța de fond și menținută de către instanța de apel ar fi produs efectul întreruptiv al prescripției doar în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată ar fi fost obligarea la predarea imobilului, ceea ce nu este cazul, arătându-se că nu se poate susține că în prezenta cauză nu este vorba de prestații succesive.

Instanța constată că recursul declarat de pârâta Pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, deși este formulat împotriva considerentelor deciziei recurate, este bazat pe critici asupra modului de aplicare și interpretare a prevederilor legale legate de modul în care instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, astfel că nu se poate circumscrie ipotezelor legale prevăzute de art. 461 C. proc. civ., ci mai degrabă este întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză, în condițiile în care soluția instanței asupra prescripției dreptului la acțiune nu a fost atacată, instanța nu poate fi învestită cu soluționarea acestui aspect.

Drept urmare, nu pot fi primite nici criticile recurentei privind data care reprezintă începutul termenului de prescripție sau faptul că reclamanții nu ar fi indicat vreun impediment de natura obiectivă care nu le-ar fi permis să acționeze în cadrul termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data prevăzută în contract pentru predare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva considerentelor deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Criticile recurenților întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esență, încălcarea dispozițiilor legale în ceea ce privește calitățile intimatei-pârâte A.N.L. și natura juridică a obligațiilor acesteia, arătându-se că instanța de apel s-a limitat la a analiza doar calitatea de dezvoltator imobiliar a A.N.L. Se arată că aceasta este responsabilă și pe componenta de urbanizare a Cartierului Henri Coandă, conform art. 4 din convenția MM nr. 1909/2004, context în care au reliefat și obiectul de activitate și atribuțiile deținute de A.N.L., potrivit art. 5 alin. (1) și art. 6'pct. 4 și 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, 17.2 și 17.3 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, art. 17.4 din Regulamentul de organizare și funcționare, precum și natura juridică a contractului de mandat nr. x/04.05.2004, potrivit art. 1 din acest contract, în sensul în care a fost dat pentru asigurarea predării locuinței la termen și în conformitate cu proiectul tehnic și cu autorizația de construire, adică finalizarea construcției ce implica atât edificarea construcției în sine, cât și a instalațiilor care o deservesc, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/1995.

Aceste critici sunt fondate, precum și cele privind greșita aplicare a art. 1 și a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligațiile A.N.L.-ului derivate din contractul de mandat, în mod eronat reținându-se de către instanța de apel că înscrisurile administrate dovedesc faptul ca ANL și-a îndeplinit obligațiile de diligență din contractul de mandat .

Referitor la modul în care pârâtă A.N.L. a înțeles să își execute obligațiile contractuale, Înalta Curte constată că, din cercetarea obligațiilor pe care această pârâtă și le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, față de nerealizarea rețelei de utilități în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, că obligația asumată de A.N.L. în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligență, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen.

Drept urmare, în mod eronat Curtea de apel a menținut soluția de respingere a acțiunii reclamanților, considerând obligația A.N.L una de diligență.

Potrivit legii, Agenția Națională pentru Locuințe are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, conform prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998. Pârâta A.N.L. dispune, potrivit legii, de mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat.

Obligațiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că A.N.L. se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită și locuită.

Potrivit prevederilor art. 14 din contractul de mandat, părțile sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor acestuia, iar potrivit art. 13 din același contract, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței.

Așadar, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ.

Acest act juridic nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind, din acest punct de vedere un act juridic complex, cu clauze nespecifice mandatului în modalitatea reglementării sale de legislația în vigoare la momentul încheierii sale, prin care reclamanții au împuternicit A.N.L. să îi reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamanților în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, precum și a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței.

Din această perspectivă, hotărârea instanței de apel este nelegală, iar criticile recurentei care se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor legale incidente vor fi primite, precum și cele privind obligațiile recurentei-pârâte Agenția Națională pentru Locuințe care subzistă până la recepția finală, care este o operațiune ulterioară recepției de la terminarea lucrărilor și care înseamnă finalizarea, adică nașterea juridică și tehnică a construcției - atunci se poate intabula și se poate dispune de aceasta (conform art. 15 din contractul de mandat).

Nefinalizarea la termenul scadent al construcției "la cheie", prin nerealizarea rețelei de utilități, deși avea toate pârghiile și mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor directe față de mandant, fapt care atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum în mod greșit a fost reținută de către instanța de apel.

Prin urmare, criticile recurenților reclamanți, circumscrise motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate, motiv pentru care Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din același cod, va admite recursul declarat, iar decizia atacată urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Recurenta pârâta D. S.R.L arată că este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 425 lit. b) din același act normativ, întrucât considerentele hotărârii atacate nu au analizat în integralitate susținerile efectuate în fața instanței de apel. Recurenta mai susține că există o motivare, însă aceasta este una formală și incompletă, fiind vorba despre o încălcare a unei norme procedurale a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității, deoarece instanța de apel nu s-ar fi referit la motivele de apel deduse judecății.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca, prin hotărârea dată, instanța de apel să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, or, susținerile de mai sus nu se încadrează în acest motiv de recurs. Prin urmare, recurenta susține chiar nemotivarea deciziei, ipoteză care este, însă, prevăzută de pct. 6 al art. 488 alin. (1) din cod, și nu de norma invocată prin motivele de recurs.

Critica privind nemotivarea deciziei este fondată, din lecturarea deciziei recurate, rezultă că nu au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ.. Curtea de apel s-a limitat doar la a motiva că, așa cum reiese din clauzele contractuale, în temeiul art. 1 pct. c din contractul de prestări servicii invocat în cauză, E. a prestat pentru D., pârâta din cauza de față, în calitate de beneficiar, servicii de reprezentare juridică, astfel încât, se apreciază că apelanta-pârâtă nu este îndreptățită la restituirea cheltuielilor de judecată menționate, pretențiile acesteia fiind nefondate.

Pe de altă parte, sunt fondate susținerile recurentei-pârâte D. S.R.L în sensul că ea beneficiază de dreptul să pretindă societății de avocați să fie reprezentată în instanță, dar și de dreptul de a cere cheltuielile de judecată aferente acelei reprezentări. Subliniind că dreptul nu poate fi acordat doar parțial, învederează că, odată ce recurenta-pârâtă D. este parte în proces, are dreptul, dacă a câștigat procesul, chiar și în situația renunțării la judecată, la cheltuieli de judecată.

În cauză se constată astfel aplicarea eronată a prevederilor legale incidente și anume a art. 453 C. proc. civ., precum și a art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, ceea ce atrage admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Interpretarea și aplicarea art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat se fac doar coroborat cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. întrucât este o aplicație a stipulației pentru altul, care impune o desocotire între promitent și stipulant, În cauză, este de necontestat că în procesul purtat între reclamanți și D. au fost efectuate cheltuieli de judecată în favoarea acesteia din urmă, cheltuieli ce constau în onorariul de avocat.

Se impune, așadar, ca instanța să verifice și să motiveze existența dreptului D. de a recupera cheltuielile de judecată în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că prin încheierea contractului de asistență juridică între recurenta D. și cabinetul de avocat, a luat naștere o stipulație permisă de art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, D. având calitatea de terț beneficiar, iar E. pe aceea de stipulant.

Drept urmare, în baza art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de pârâta D. împotriva aceleiași decizii, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva considerentelor deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Admite recursurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de pârâta D. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 mai 2022.