Decizia nr. 711/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Agenția Națională pentru Locuințe, Ministerul Dezvoltării și Turismului (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene), Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Județul Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C. și Distrigaz Sud Rețele S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) cu titlu de daune interese, constând în: - contravaloarea lipsei de folosință în suma de 400 euro/lună (echivalentul sumei del. 825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 si 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizații complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip C15 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004; - daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,3 RON/lună la cursul 1 euro/4,4630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 și 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 561.90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip CI5 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004. În subsidiar, reclamanții au solicitat obligarea pârâtelor Agenția Națională pentru Locuințe, în temeiul răspunderii contractuale, și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Distrigaz Sud Rețele S.R.L., Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, C., Sectorul 1 București, Consiliul Local al sectorului 1 București, în principal, în temeiul răspunderii contractuale și, în subsidiar, în temeiul răspunderii delictuale, în solidar, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 și data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), cu titlu de daune interese, constând în: - contravaloarea lipsei de folosință în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1.825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 și 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60/ei la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum și contravaloarea lipsei de folosință ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip CI5 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004; - daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,30 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 și 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 51.561,90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum și daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinței după recepția la terminarea lucrărilor și a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte și locuința tip CI5 din București, cu număr cadastral x și înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 2757 din 10 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune; a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, formulat de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, formulat de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe; a luat act de renunțarea reclamanților la judecata în contradictoriu cu pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Sectorul 1 București, prin primar, Consiliul Județean Ilfov, prin președinte, Județul Ilfov, prin președintele Consiliului Județean, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, prin primar, Municipiul București, prin primar general, Consiliul General al Municipiului București, prin primar, C. S.A. (fostă C.) și Distrigaz Sud Rețele S.R.L.; a obligat reclamanții la plata către pârâtul Orașul Voluntari a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei Distrigaz Sud Rețele S.R.L. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâtul Municipiul București, prin primar general, își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; a respins, ca rămase fără obiect, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București prin primarul general, Sectorul 1 al Municipiului București, Consiliul Local al Sectorului 1 București, Orașul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Județul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Distrigaz Sud Rețele S.R.L. și C. S.A. (fostă C.); a respins, ca rămase fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Consiliul Județean Ilfov și Județul Ilfov împotriva chematului în garanție Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și cererea de chemare în garanție formulată de pârâții Sectorul 1 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 1 București împotriva chemaților în garanție Municipiul București, Consiliul General al Municipiului București, Orașul Voluntari și Consiliul Local al Orașului Voluntari.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 708 A din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți A., B., și de către pârâții Distrigaz Sud Rețele S.R.L. și Agenția Națională pentru Locuințe, împotriva sentinței civile nr. 2757 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia civilă nr. 1131 din 24 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva considerentelor deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Totodată, a admis recursurile declarate de reclamanții A. și B., precum și de pârâta Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva aceleiași decizii și în consecință a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Al doilea ciclu procesual

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia civilă nr. 37A din 16 ianuarie 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelurile formulate de apelanții-reclamanți A. și B., precum și de către apelanta-pârâtă Distrigaz Sud Rețele S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2757 din 10 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, schimbând în parte sentința civilă apelată, în sensul că: - a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, obligând-o pe aceasta să achite reclamanților suma de 93.820,73 euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății; - a obligat pârâta Agenția Națională pentru Locuințe să achite reclamanților suma de 24.463,01 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond, apel și recurs; - a obligat reclamanții să achite pârâtei Distrigaz Sud Rețele S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, păstrând în rest sentința civilă apelată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 37A din 16 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs pârâta Agenția Națională pentru Locuințe.

Motivele de recurs Prin cererea de recurs, pârâta a solicitat casarea hotărârii recurate cu reținerea cauzei și în rejudecare după casare, să se dispuna modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocându-se motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, pârâta a criticat hotărârea instanței de apel din perspectiva încălcării și greșitei aplicări a dispozițiilor art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ., arătând că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere clauzele contractuale prin care părțile au stabilit drepturi și obligații specifice raportului juridic intervenit între părți. Astfel, soluția instanței de apel este nelegală din perspectiva reținerii împrejurării că răspunderea contractuală a ANL este atrasă și din perspectiva calității sale de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, de dezvoltator sau garant/răspunzător al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale. Recurenta arată că potrivit contractului intervenit, aceasta și-a asumat obligația de a depune diligențele necesare obținerii rezultatului constând în finalizarea lucrărilor de construire a locuinței, fără a se obliga la obținerea rezultatului stabilit prin contractul de construire, respectiv executarea construcției ori predarea la cheie a imobilului. Așadar, în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că este probată culpa ANL, de vreme ce conduita acesteia se încadrează în obligația de mijloace asumată și în limitele stabilite în contractul de mandat. Din înscrisurile existente reiese că ANL a manifestat un comportament diligent în îndeplinirea obligațiilor asumate prin mandat, notificând constructorii, asigurând posibilitatea înlocuirii acestora și identificând antreprenori în vederea terminării lucrărilor. Înlăturarea art. 1540 alin. (2) C. civ. de la 1864 potrivit căruia ANL ar fi urmat să răspundă doar pentru culpă gravă, în lipsa unei stipulații exprese, este nelegală, iar dispozițiile legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 și ale H.G. 962/27.09.2001 invocate de instanța de apel nu justifică o atare soluție. Contractul de mandat nu se completează cu obligațiile legale, ori cu cele cuprinse în contractele de antrepriză și de construire, în lipsa unei prevederi în acest sens, iar simpla trimitere din preambulul contractului de mandat la prevederile Legii nr. 152/1998, ale Legii nr. 190/1999 și ale contractului de antrepriză generală, nu echivalează cu instituirea unei derogări de la principiile reglementate de art. 1073 și ale art. 973 din C. civ. din 1864. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., întrucât nu se pot contopi obligațiile asumate de constructor, cu cele asumate de mandatar și nu se poate extinde ori restrânge limitele mandatului acordat expres, încălcându-se astfel principiul relativității actului juridic. Răspunderea contractuală a ANL poate fi analizată doar din perspectiva convenției pe care a încheiat-o în calitate de mandatar cu reclamanții, respectiv contractul de mandat nr. x din 4 mai 2004 și din perspectiva art. 1532 și următoarele C. civ. de la 1864, vizând contractul de mandat. Dată fiind diferența majoră dintre contractul de construire și contractul de mandat, nu poate fi atrasă răspunderea ANL pentru neîndeplinirea obligațiilor specifice contractului de construire, de către constructor, vizând nefinalizarea și nepredarea la termen a locuinței, branșată la utilități. Încheierea contractelor dintre ANL și terți a avut loc anterior contractului de mandat încheiat cu reclamanții, astfel că o atare contractare nu s-a făcut în considerarea contractului de mandat intervenit. Pentru a putea aprecia asupra daunelor-interese care ar putea deriva din cauza neîndeplinirii mandatului, se impune a fi stabilit dacă obligația asumată de mandatar este una de rezultat sau de mijloace, or prin convenția dintre recurentă și reclamanți s-au stabilit obligații de diligență. Prin hotărârea recurată nu se menționează în concret măsurile pe care ANL ar fi omis să le întreprindă, nefiind probat faptul că ANL nu ar fi uzat de pârghiile administrative și legale pentru a obține executarea și finalizarea locuinței contractate. Simpla împlinire a termenului, fără ca locuința să fie finalizată și predată reclamantei la termenul convenit, nu dă naștere unei prezumții de culpă în sarcina ANL, dat fiind caracterul de diligență al obligației ce îi revine. În virtutea obligațiilor contractuale asumate, în mod greșit instanța de apel a reținut că prin contractul de mandat ANL s-ar fi obligat față de reclamanți să finalizeze imobilul și să realizeze branșamentul acestuia la utilități. Deși ANL are atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, nu înseamnă că aceasta este dezvoltator și coordonator al programului de construcții la nivel național, astfel încât acesteia să îi revină responsabilitatea în exclusivitate sau în întregime. Fiecare din obligațiile ANL trebuie apreciată în funcție de partenerul contractual și de calitatea pe care aceasta o are în raporturile juridice existente. Instanța a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății și a atribuit ANL o obligație de rezultat inexistentă, ignorând probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile ce reflectă diligențele întreprinse de recurentă. Totodată, a indicat recurenta că Primăria Municipiului București este cea care gestionează atât finanțarea, cât și realizarea utilităților în cartierul Henri Coandă unde se află imobilul contractat de reclamanți, astfel că branșamentul nu a depins de voința ori de puterea de decizie a ANL. Așadar, de vreme ce răspunderea pentru inexistența utilităților nu incumbă ANL, nici repararea prejudiciului cauzat de această situație nu trebuie suportat de ANL. Mai arată recurenta că la data de 28 august 2018 a fost semnat Procesul-verbal de predare-primire, intervenit între reclamant și constructor, prin care beneficiarul, reclamantul A. a primit locuința, fiind de acord că lucrările de construcții și instalații sunt executate conform proiectului și opțiunilor sale, beneficiarul asumându-și totodată, prin art. 5 lit. g), finalizarea lucrărilor de construire. La data de 13 decembrie 2018 a fost semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor imobilului reclamanților, act ce dovedește că ANL și-a îndeplinit obligațiile din contractul de mandat. În ce privește rețelele de utilități - alimentare cu apă, canalizare menajeră, canalizare pluvială și iluminat public, acestea sunt finalizate și funcționale, după cum reiese din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/06.06.2022, în vreme ce branșamentul la rețeaua de gaz este finalizat, potrivit procesului-verbal nr. x/28.11.2019. Prin adresa nr. x/13.04.2022 ANL a informat beneficiarii ansamblului de locuințe că rețelele publice de utilități sunt executate și funcționale, invitându-i ca în interiorul unui termen de 30 de zile să întreprindă demersuri pentru branșarea unităților individuale. În continuare, recurenta reiterează obligațiile asumate de către constructor, de către antreprenorul general, de către societatea de proiectare și edificare a rețelei de utilități, concluzionând că stabilirea de către instanța de apel, în sarcina ANL a obligației de repararea prejudiciului, reprezintă o măsură nelegală. De asemenea, recurenta critică caracterul eronat al reținerii de către instanța de recurs a împrejurării ca obligațiile ANL ar subzista până la recepția finală, potrivit clauzelor din contractul de mandat. Or, în raport de împrejurarea că reclamanții se află în posesia imobilului, iar obiectul acțiunii îl reprezintă lipsa de folosință, o atare împrejurare reținută de către instanța de apel este lipsită de relevanță. Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În termen legal, la 12 mai 2023, intimații-reclamanți A. și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului. Contrar celor susținute prin recurs de către pârâta ANL, instanța de apel a analizat actele juridice și contextul în care acestea au intervenit, analiza obligațiilor recurentei fiind realizată în mod aprofundat. De asemenea, instanța de apel a expus în hotărârea recurată care este rolul contractual și legal al ANL, analizându-se în mod argumentat îndeplinirea condiției răspunderii civile contractuale în sarcina ANL constând în fapta ilicită de neasigurare a predării locuinței la cheie, la termen și în conformitate cu autorizația de construire și documentația tehnică, analizând totodată și apărările formulate de ANL vizând cauze exoneratorii de răspundere. De asemenea, au fost analizate și celelalte condiții ale răspunderii civile contractuale, respectiv prejudiciul, culpa ANL și legătura de cauzalitate dintre acestea. Din analiza recursului, reiese că ANL reia toate apărările formulate în etapele procesuale anterioare, cu mici modificări de formă, tezele fiind însă menținute, anume - natura obligațiilor asumate ca fiind de diligență și nu de rezultat, probarea îndeplinirii acestora, îndeplinirea obligațiilor specifice, asumate de constructor, antreprenor și alte instituții publice. În opinia intimaților, adresele emanând de la ANL, depuse la dosar, nu sunt apte să probeze diligențele întreprinse, de vreme ce aceste eforturi trebuiau orientate în scopul îndeplinirii la timp a obligațiilor asumate de fiecare parte, aceștia urmând, la rândul lor, să răspundă în fața ANL, în măsura în care aceasta ar fi întreprins demersuri specifice. Instanța de apel a pronunțat hotărârea în considerarea rolului legal și a atribuțiilor ANL statuate prin Legea nr. 152/1998, dar și art. 1 și 15 din contractul de mandat nr. x/04.05.2004, citând în acest sens și Regulamentul de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Locuințe din 27.06.2001. De asemenea, planul urbanistic zonal depus în cauză, obținut la solicitarea ANL, face de asemenea dovada calității de investitor, cu obligații de rezultat, potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. Pe de altă parte, reclamanții și-au îndeplinit obligația asumată, de a finanța lucrările, expunând în cele ce urmează obligațiile asumate de ANL, de bancă și combătând aspectele invocate prin motivele de recurs. În dovedire, solicită administrarea probei cu înscrisuri, anexând întâmpinării un set de înscrisuri noi. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 17 mai 2023, potrivit dovezii de înmânare aflată la fila x, care nu a depus răspuns la întâmpinare. 7. Procedura în filtru Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 aprilie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie. Prin rezoluția din 10 aprilie 2023 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul asupra admisbilității în principiu a recursului s-a reținut că hotărârea este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, recursul a fost declarat în termenul legal, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru, în raport de dispozițiile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea ANL coroborate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar prin cererea de recurs formulată de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe au fost aduse critici de natură a fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin încheierea de admitere în principiu din 13 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 37 A din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. A fixat termen la 19 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea recurată sub aspectul încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ., arătând că instanța de apel a ignorat regulile referitoare la interpretarea convențiilor și nu a avut în vedere clauzele contractuale prin care părțile au stabilit drepturi și obligații specifice raportului juridic intervenit între părți. Din această perspectivă, Agenția Națională pentru Locuințe poartă doar responsabilitatea îndeplinirii obligațiilor rezultate din contractul de mandat, însă extrapolarea acestor limite a determinat instanța de apel să angajeze răspunderea acesteia și pentru fapte ce rezultă din nerespectarea obligațiilor ce incumbă celor implicați în realizarea proiectului rezultate din alte contracte încheiate ori din norme legale exterioare convenției de mandat. Criticile formulate au caracter nefondat. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează ipoteza când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză. Cum recurenta-pârâtă critică decizia recurată pe motiv că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 1532 raportat la art. 1539 C. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a avut în vedere contractele încheiate de părți, a expus situația de fapt sub aspectul actelor juridice și a contextului în care s-au născut raporturile contractuale între părți, a procedat la analizarea obligațiilor recurentei-pârâte, a evidențiat rolul contractual și legal al ANL și, de asemenea, a configurat și argumentat îndeplinirea condiției răspunderii civile contractuale în sarcina ANL constând în fapta ilicită de neasigurare a predării locuinței la cheie la termen și în conformitate cu autorizația de construire și cu documentația tehnică, precum și a celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale. Instanța de apel a subliniat în mod corect că, așa cum a reținut instanța supremă în soluționarea recursului formulat în primul ciclu procesual, din cercetarea obligațiilor pe care pârâta ANL și le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, față de nerealizarea rețelei de utilități în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, că obligația asumată de ANL în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligență, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul ciclu procesual, prin decizia nr. 1131 din 24 mai 2022, ale cărei dezlegări sunt obligatorii pentru instanța de apel în rejudecare, a statuat că sunt fondate criticile privind greșita aplicare a art. 1 și a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligațiile ANL-ului derivate din contractul de mandat, în mod eronat reținându-se de către instanța de apel că înscrisurile administrate dovedesc faptul că ANL și-a îndeplinit obligațiile de diligență din contractul de mandat. Referitor la modul în care pârâtă ANL a înțeles să își execute obligațiile contractuale, Înalta Curte a constatat că, din cercetarea obligațiilor pe care această pârâtă și le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, față de nerealizarea rețelei de utilități în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, că obligația asumată de ANL în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligență, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen. A conchis Înalta Curte că în mod eronat instanța a menținut soluția de respingere a acțiunii reclamanților, considerând obligația ANL a fi una una de diligență. Potrivit legii, Agenția Națională pentru Locuințe are calitatea de instituție de interes public cu atribuții în dezvoltarea construcțiilor de locuințe, calitatea de dezvoltator și coordonator al programului construirii de locuințe la nivel național, precum și de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, conform prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998. Pârâta A.N.L. dispune, potrivit legii, de mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contractul de mandat. S-a mai subliniat că obligațiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită și locuită. Potrivit prevederilor art. 14 din contractul de mandat, părțile sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor acestuia, iar potrivit art. 13 din același contract, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței. Așadar, mandatarul este ținut de îndeplinirea întocmai și corespunzătoare a obligațiilor stabilite prin mandat și răspunde exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 C. civ. Acest act juridic nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind, din acest punct de vedere un act juridic complex, cu clauze nespecifice mandatului în modalitatea reglementării sale de legislația în vigoare la momentul încheierii sale, prin care reclamanții au împuternicit A.N.L. să îi reprezinte în relațiile cu proiectantul și cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire, precum și pentru a utiliza sumele din conturile de avans și de credit ale reclamanților în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului și executarea lucrărilor, precum și a cheltuielilor necesare pe parcursul execuției, și a celorlalte costuri cuprinse în prețul locuinței. S-a mai reținut că obligațiile recurentei-pârâte Agenția Națională pentru Locuințe subzistă până la recepția finală, care este o operațiune ulterioară recepției de la terminarea lucrărilor și care înseamnă finalizarea, adică nașterea juridică și tehnică a construcției, când se poate intabula și se poate dispune de aceasta, conform art. 15 din contractul de mandat. Înalta Curte a reținut că nefinalizarea la termenul scadent al construcției "la cheie", prin nerealizarea rețelei de utilități, deși avea toate pârghiile și mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor directe față de mandant, fapt care atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum în mod greșit a fost reținută de către instanța de apel. Pe cale de consecință, reluarea acestor critici care au fost tranșate definitiv în primul ciclu procesual de instanța de recurs nu poate conduce la o altă dezlegare decât cea dată prin decizia de casare. Înalta Curte mai constată că părțile au încheiat contractul de mandat nr. MC0043 din 04.05.2004 prin care Agenția Națională pentru Locuințe a fost împuternicită, potrivit art. 1, să-i reprezinte pe reclamanți în relațiile cu proiectantul și antreprenorul general, în vederea urmăririi executării și finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic și autorizației de construire - obținută de mandatar, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire. Din analiza acestei clauze rezultă că Agenția Națională pentru Locuințe a fost împuternicită să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor de construire a imobilului, în conformitate cu proiectul tehnic și autorizația de construire, la termen și în conformitate cu condițiile de calitate stabilite prin contractul de construire. Prin clauza stipulată la art. 14 din același contract, părțile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menționat. La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepția finală a locuinței, potrivit art. 15 din contract. În consecință, mandatarul era ținut să îndeplinească întocmai și corespunzător obligațiile stabilite prin mandat și să răspundă exclusiv pentru modul în care și-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispozițiile art. 1539 din C. civ. de la 1864. Interpretarea dată de instanța de apel obligațiilor asumate de pârâta ANL prin contractul de mandat, a avut în vedere caracterul complex și interdependent al relațiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, precum și faptul că, față de mențiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente, rsepectiv Legea nr. 152/1998 și Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare. În mod evident, instanța de apel s-a conformat dispozițiilor Înaltei Curți date prin decizia de casare în acest sens. În aplicarea regulii de interpretare a contractului prevăzute de art. 970 alin. (2) din C. civ. de la 1864, conform căreia convențiile obligă "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa", conținutul obligațiilor mandatarului ANL trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile Legii nr. 152/1998 și ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum și cu obligațiile asumate de pârâtă prin complexul contractual la care A.N.L. a participat. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcției de locuințe la nivel național se înființează Agenția Națională pentru Locuințe, având ca obiective, între altele, inițierea și dezvoltarea, în condițiile pieței, a unor programe de construcții de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar. De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenția Națională pentru Locuințe coordonează constituirea și atragerea de resurse de finanțare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuințe proprietate privată prin credit ipotecar. În realizarea acestor atribuții, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenția Națională pentru Locuințe este autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii. Art. 3 1 din Normele metodologice clarifică sensul noțiunii de "operațiuni imobiliare", incluzând în această categorie încheierea, intermedierea și gestionarea actelor juridice, care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenția Națională pentru Locuințe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare și predare a locuințelor către beneficiari. O primă concluzie care se desprinde din analiza prevederilor legale anterior prezentate este aceea că obligațiile ANL depășesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligații nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci ANL acționează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuții de coordonare a proiectului imobiliar, o interpretare contrară ar nega însuși scopul Legii nr. 152/2008, în temeiul căreia recurenta-pârâtă are raporturi juridice cu alți participanți la realizarea proiectului imobiliar, precum proiectantul și antreprenorul general, convențiile încheiate completându-se reciproc. În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenția Națională pentru Locuințe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcțiilor de locuințe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale. Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură și utilități, dispozițiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impuneau ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuințe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepție și punere în funcțiune a locuințelor. Așadar, obligațiile recurentei-pârâte nu se limitează la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca aceasta să includă și realizarea lucrărilor de infrastructură și utilități, cu respectarea termenului asumat prin contrcatul de construire. Pentru asigurarea corelării programelor de investiții în viabilizarea terenurilor cu programele de investiții în construcția de locuințe, A.N.L. a încheiat contracte cu autoritățile administrației publice locale și cu furnizorii de utilități. Astfel, prin Convenția privind realizarea ansamblului de locuințe Henri Coandă nr. MM 1909/6.05.2004, la art. 2 lit. b), ANL s-a obligat să asigure contractarea și realizarea locuințelor finanțate prin credit ipotecar, în timp ce părțile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuțiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor și investițiilor pe componenta de infrastructură și utilități, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuințelor. În exercitarea atribuției legale de coordonator și dezvoltator al proiectului imobiliar, ANL a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare numit prin convenție să urmărească realizarea utilităților. Cu alte cuvinte, obligațiile asumate de ANL prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator și coordonator al proiectului imobiliar, presupuneau executarea și finalizarea lucrărilor cu cele două componente: i) construirea propriu-zisă a locuințelor și ii) viabilizarea terenurilor din punct de vedere al infrastructurii și utilităților, în termenul asumat prin contractul de construire. Astfel, instanța de apel a aplicat corect regulile referitoare la interpretarea convențiilor, în acord cu prevederile art. 969 C. civ., a examinat clauzele contestate și a aplicat corespunzător dispozițiile art. 13 ale contractului de mandat, constatând, în consecință, că obligația asumată de pârâtă, prin art. 1 din contract, anume de reprezentare în vederea urmării executării și finalizării lucrărilor este o obligație de rezultat, întrucât presupune atingerea unui scop, nu doar depunerea unor diligențe în acest sens. Așa cum a reținut și instanța de recurs în primul ciclu procesual, nefinalizarea la termenul scadent a construcției "la cheie", prin nerealizarea rețelei de utilități, deși a deținut toate pârghiile și mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligațiilor directe față de mandant, fapt de natură a atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum a stabilit instanța de apel, ca urmare a analizării și constatării îndeplinirii tuturor condițiilor răspunderii civile contractuale, în acord cu cadrul legal incident și cu intenția părților, astfel cum rezultă din ansamblul actelor juridice încheiat. De asemenea, analizând natura obligației asumate prin contractul de mandat, în mod corect a reținut instanța de apel că obligațiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părțile convenind dincolo de orice echivoc că ANL se obligă să urmărească executarea și finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificația că acea locuință corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită și locuită. Or, recurenta-pârâtă nu se poate prevala de faptul că pentru neexecutarea lucrărilor de construire trebuie atrasă răspunderea antreprenorului general, în condițiile în care acesta a fost ales chiar de către pârâtă, anterior încheierii contractului de mandat, reclamanta neavând niciun drept de opțiune în ceea ce privește alegerea antreprenorului și nici mijloace de control a activității acestuia. În acest context, se cuvine subliniat că existența unei relații contractuale dintre intimata-reclamantă și antreprenorul general nu poate fi apreciată ca o cauză exoneratoare de răspundere, având în vedere că sancțiunile specifice intervin pentru nerespectarea propriilor obligații asumate de către ANL. De altfel, această convenție a fost încheiată în considerarea obligației asumate prin contractul de mandat (art. 6) și nu prevedea viabilizarea terenului și realizarea utilităților, dispoziții în acest sens fiind cuprinse în contractul de antrepriză generală (art. 19). În acest context legal și convențional, Înalta Curte constată că este justă concluzia instanței de apel în sensul că obligațiile stabilite de lege în sarcina recurentei-pârâte, ce au constituit baza legală a încheierii contractului de mandat, au imprimat obligațiilor contractuale o particularitate derivată din lege, având semnificația depășirii sferei obligațiilor de diligență ce se asumă în general de mandatar în cadrul unui raport juridic de mandat. Recurenta-pârâtă a mai afirmat și că nu a fost mandatată de către intimata-reclamantă să o reprezinte în relațiile cu entitățile ce s-au obligat la asigurarea proiectului, finalizării și execuției rețelelor de utilități, astfel încât nu i se poate imputa neexecutarea vreunei obligații în acest sens, iar răspunderea contractuală trebuia analizată doar în legătură cu contractul de mandat și din perspectiva prevederilor art. 1532 C. civ. din 1864. Înalta Curte constată că, potrivit art. 1532 C. civ., mandatul este un contract în puterea căruia o persoană se obligă, fără plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea. Art. 1539 alin. (1) C. civ. prevede că mandatarul este îndatorat a executa mandatul atât timp cât este însărcinat și este răspunzător de daune-interese ce ar putea deriva din cauza neîndeplinirii lui. Or, astfel cum s-a arătat și anterior, însuși contractul de mandat face referire la prevederile Legii nr. 152/1998 și contractul de antrepriză generală încheiat de Agenție, din conținutul cărora reiese existența obligațiilor sale referitoare la dezvoltarea și coordonarea proiectului imobiliar, cu urmărirea atât a finalizării construirii locuințelor contractate, cât și a infrastructurii și utilităților, instanța de apel examinând obligațiile ce derivă din raporturile stabilite între părți în funcție și de caracterul cumplex al acestora, ținând cont de implicarea pârâtei în încheierea celorlalte acte juridice conexe contractului de mandat. În plus, susținerile recurentei-pârâte referitoare la diligențele întreprinse pe lângă constructor și autoritățile locale, sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care stadiul concret de îndeplinire a obligațiilor de rezultat specifice conținutului raportului juridic dintre părți și existența culpei ANL sunt chestiuni de fapt, ce nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Din această perspectivă, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenția Națională pentru Locuințe împotriva deciziei civile nr. 37 A din 16 ianuarie 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.