ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2474/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 2 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul Județul Cluj-prin Președintele Consiliului Județean Cluj a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele S.C. A., S.C. B. S.R.L. și Drumuri și Poduri Județene S.A., ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei estimate de 1.873.390 RON (1.510.798 RON la care se adacuagă TVA 24%, în sumă de 362.592 RON), reprezentând sumele plătite cu titlu de servicii de deszăpezire a drumurilor județene în sezonul rece 2014-2015 și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtele S.C. A., S.C. B. S.R.L. și Drumuri și Poduri Județene S.A. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția netimbrării, excepția inadmisibilității pentru neparcurgerea în termenul legal a procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune și au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a precizat temeiul de drept al acțiunii, respectiv dispozițiile art. 1340-1341 C. civ. referitoare la plata nedatorată .

Prin înscrisul din 30 septembrie 2019, pârâta Drumuri și Poduri Județene S.A. a arătat că împotriva sa s-a deschis procedura insolvenței prin sentința civilă nr. 1355/2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2019, fiind desemnat administrator judiciar C.. .

Prin sentința civilă nr. 216/2020 din 11 februarie 2020, Tribunalul Specializat Cluj a dispus încetarea acțiunii civile formulate de reclamantul Județul Cluj-Consiliul Județean Cluj, în contradictoriu cu pârâta Drumuri și Poduri Județene Cluj S.A., societate aflată în procedura insolvenței, administrator judiciar fiind C.. A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Județul Cluj-Consiliul Județean Cluj, în contradictoriu cu pârâtele A. și B. S.R.L. A obligat reclamantul Județul Cluj să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Județul Cluj-Consiliul Județean Cluj.

Prin decizia civilă nr. 414/2020 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de Județul Cluj împotriva sentinței civile nr. 216 din 11 februarie 2020 pe care a păstrat-o în întregime. A obligat reclamantul Județul Cluj-Consiliul Județean Cluj să plătească pârâtei A. suma de 5.950 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Județul Cluj-prin Președintele Consiliului Județean Cluj, solicitând admiterea căii de atac formulate și casarea hotărârii recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac susține că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 2528 C. civ. în sensul că a fost greșit stabilit momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, respectiv data la care au fost efectuate plățile către pârâte, aceasta fiind data la care reclamantul, în calitate de achizitor, era ținut, prin organele sale de control, să ia cunoștință de prejudiciu. Recurentul susține că la momentul plății nu a cunoscut neregulile ce au fost ulterior constatate prin raportul Curții de Conturi. Apreciază că momentul la care a cunoscut prejudiciul este data pronunțării deciziei nr. 3786 din 9 octombrie 2017 prin care care Curtea de Apel Cluj a respins definitiv contestația formulată de recurentul-reclamant împotriva deciziei Curții de Conturi nr. 21 din 24 iunie 2016.

Aceeași parte susține că decizia curții de apel nu cuprinde motivele de drept pe care se întemeiază în sensul că în mod greșit a apreciat instanța de apel că nu era necesară o analiză punctuală, prin sentință, a fiecărei situații care a generat pretențiile ce fac obiectul litigiului și a respins acest motiv de apel. În opinia recurentului, curtea de apel ar fi trebuit să analizeze aceste aspecte de fapt și nu să se limiteze la a reține ca relevantă numai data la care s-au efectuat plățile.

Recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de recurs și a solicitat respingerea căii de atac, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinări prin care a solicitat respingerea excepției netimbrării și înlăturarea apărărilor formulate de intimatele-pârâte.

La termenul de la 29 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția netimbrării, invocată de intimata-pârâtă A. prin întâmpinare, apreciind că taxa judiciară de timbru a fost calculată în baza dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât în primă instanța cererea a fost respinsă ca prescrisă. La același termen, instanța supremă a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care a respins-o prin încheierea de ședință de la aceeași dată, cu motivarea că în cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. S-a acordat termen la 17 noiembrie 2021, în vederea soluționării recursului, cu citarea părților.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurentul-reclamant arată că decizia atacată nu este suficient motivată în ceea ce privește respingerea motivului de apel prin care aceeași parte a susținut că tribunalul ar fi trebuit să analizeze fiecare situație care a generat pretențiile deduse judecății întrucât din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a dezvoltat o argumentație suficientă în acest sens. Astfel, s-a reținut, în esență, că motivarea sentinței satisface rigorile unui proces echitabil, fiind amplă și completă. Statuarea curții de apel în sensul că nu era necesară o analiză punctuală a chestiunilor indicate de recurent în memoriul de apel este logică în raport de data reținută ca determinând începutul termenului de prescripție, respectiv data efectuării plăților. Din aceeași perspectivă, este justificată și constatarea instanței de apel în sensul că nu se mai impunea examinarea oricăror alte circumstanțe, care nu ar fi fost relevante în formarea opiniei instanței. Astfel, instanța supremă reține că instanța de apel a răspuns în mod clar și suficient criticilor relative la nemotivarea sentinței, fiind astfel îndeplinite exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, în extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori în restrângerea nejustificată a aplicării acestora.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care recurentul susține că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 2528 C. civ., apreciind că este corectă statuarea curții de apel în sensul că termenul general de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art. 1341 și art. 2517 C. civ.

Referitor la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, instanța supremă reține că instanța de apel a aplicat corect prevederile art. 2528 C. civ. atunci când a reținut că data de început a termenului de prescripție este "data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.", iar această dată este data efectuării plăților către intimatele-pârâte.

Nu vor fi reținute nici criticile prin care se arată că reclamantul a cunoscut că nu datorează sumele de bani ce fac obiectul litigiului la 9 octombrie 2017, data la care a rămas definitivă decizia Curții de Conturi nr. 21 din 24 iunie 2016, întrucât prin Decizia nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 iunie 2019, în soluționarea unui recurs în interesul legii, și publicată în Monitorul Oficial la 24 octombrie 2019, instanța supremă a statuat că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului".

Din considerentele acestei decizii rezultă că este lipsit de relevanță actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, în determinarea momentului de început al termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, "și în cazul faptei juridice licite, respectiv acțiunii în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, plății nedatorate sau gestiunii de afaceri, dispoziții ce au relevanță și în analiza problemei de drept, obiect al recursului în interesul legii."

Așadar, astfel cum a reținut și instanța de apel, nici data rămânerii definitive a deciziei emise de Curtea de Conturi nu influențează stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripție întrucât, indiferent de constatările unor organe de control cu privire la legalitatea sau nu a unor acte comise de către intimatele-pârâte, persoana prejudiciată, respectiv recurentul-reclamant, trebuia să verifice dacă serviciile de deszăpezire au fost prestate conform caietului de sarcini și contractelor încheiate între părți și dacă facturile pentru aceste servicii au fost corect emise.

Stabilind situația de fapt, curtea de apel a constatat că termenul de prescripție a început să curgă în anul 2015, plățile către cele două intimate fiind efectuate în perioada decembrie 2014-mai 2015, și a reținut, în mod corect, că termenul de prescripție de 3 ani era împlinit la 1 iulie 2019, data cererii de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Județul Cluj-prin Președintele Consiliului Județean Cluj împotriva deciziei civile nr. 414/2020 din 17 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Față de soluția de respingere, ca nefondat, a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant Județul Cluj- Prin Președintele Consiliului Județean Cluj la plata către intimata-pârâtă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.532,20 RON, reprezentând onorariu avocat, contravaloare cazare și costuri de deplasare, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant JUDEȚUL CLUJ- PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ împotriva deciziei civile nr. 414/2020 din 17 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant JUDEȚUL CLUJ- PRIN PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ la plata către intimata-pârâtă A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.532,20 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2021.