ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1749/2020

Ședința publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 21 din data de 17 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, secția Civilă.

S-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 806 din 07.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la plata sumei de 6.285.280,82 RON și a penalităților de întârziere aferente acesteia, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj în contradictoriu cu pârâta A., și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 17.850 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A., solicitând trimiterea dosarului spre competentă soluționarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, care să pronunțe o soluție de admitere a prezentei căi de atac, cu casarea în parte a sentinței și, în consecință: înlocuirea considerentelor în ceea ce privește motivarea soluției de respingere a excepției prescripției; modificarea sentinței în ceea ce privește soluția asupra excepției inadmisibilității față de îndeplinirea tardivă a procedurii prealabile; cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și CNAIR S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj solicitând admiterea recursului, cu consecința casării hotărârii atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 55 din Legea 101/2016 cu trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei. În temeiul dispozițiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 solicită a se constata ca prezenta cerere de recurs este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin sentința nr. 85/11 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a secției a II-a civilă a Curții de Apel Cluj și, în consecință, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 806/7.05.2019 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2018, în favoarea secției a III-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj.

Instanța din oficiu a invocat în ședința publică din 14.01.2020, ca și motiv de ordine publică, raportat la dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv 96 pct. 3 din C. proc. civ., cu luarea în considerare a dispozițiilor Legii nr. 101/2016 în ceea ce privește dispozițiile de ordin procedural din această lege, prin raportare la art. 69 alin. (2), excepția necompetenței materiale a instanței sesizate cu cele două recursuri.

În analiza excepției invocate, secția a II-a civilă a Curții de Apel Cluj a reținut că un prim aspect care trebuie lămurit constă în aplicabilitatea dispozițiilor Legii 101/2016 raportat la obiectul prezentului litigiu.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CNAIR în contradictoriu cu pârâta A. la data de 12.10.2018 vizează acțiunea în plata unor despăgubiri în cuantum de 6.285.280,82 RON reprezentând plăți nelegale achitate pentru servicii de deszăpezire a drumurilor publice, emiterea unei facturi de stornare aferente acestei sume; plata de penalități conform art. 6.9 din contractul subsecvent de servicii nr. x/30.09.2014 și conform art. 6.8 alin. (2) din contractele de servicii nr. x din 19.11.2014 și nr. 14/6007 din 28.10.2014.

Instanța învestită cu soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, respectiv Tribunalul Specializat Cluj, ca instanță de drept comun, a reținut încă de la primul termen de judecată competența sa, potrivit încheierii din 26.03.2019, competență generată de dispozițiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, având în vedere faptul că obiectul privește executarea unui contract administrativ încheiat în activitatea economică a societății pârâte.

Așadar, aspectul privind competența primei instanțe determinate de dispozițiile legale anterior menționate nu a fost pusă nici un moment în discuție prin calea de atac a recursului, astfel că instanța a reținut că litigiul de față nu are ca obiect o solicitare de anulare a actului administrativ sau de constatare a nelegalității acestuia, așa încât cererea care are ca obiect despăgubirea întemeiată pe răspunderea contractuală rezultată din executarea contractului, se impune a se realiza de instanța de drept comun și nu de cea specializată de contencios administrativ conform prevederilor art. 53 alin. (1)/1 din Legea 101/2016.

Potrivit prevederilor art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de soluționare a contestațiilor:"procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante", arătându-se la alin. (1) că rămân de competența secției de contencios administrativ și fiscala tribunalului, doar procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului…".

Pe de altă parte, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 normele procedurale ale acestei legi se aplică "contestațiilor/cererilor/plângerilor" formulate după intrarea ei în vigoare .

Prin urmare, în speță nu se aplică legea contenciosului administrativ pe considerentul existenței unui vid legislativ până la intrarea în vigoare a Legii 101/2016, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 12.10.2018 când erau în vigoare dispozițiile art. 53 alin. (1), alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016, modificată prin O.U.G. nr. 107/2017 și Legea nr. 212/2018.

Devreme ce s-a stabilit aplicabilitatea în prezenta cauză a dispozițiilor Legii nr. 101/2016, s-a analizat măsura compatibilității dispozițiilor art. 53 alin. (1)/1 și dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Astfel, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016 "hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice…".

Textul a primit o aplicare unitară și nesusceptibilă de interpretare atâta timp cât au existat doar dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 anterior enunțate. În acest sens, toate litigiile reglementate de dispozițiile art. 51 alin. (1) și art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, sunt soluționate în primă instanță de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor, iar în recurs competența aparține secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel.

Însă, prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, a fost completat același articol (53) cu un nou aliniat 1/1, potrivit căruia:

"procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrativ se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante….".

Introducerea acestui nou aliniat care reglementează competența în primă instanță, nu a fost urmată, așa cum era logic, de introducerea unui nou aliniat la art. 55, care să reglementeze competența în căile de atac a litigiilor soluționate conform art. 53 alin. (1)/1.

De aceea, a reținut secția civilă a instanței de recurs, s-a ajuns la situația absurdă în care dosarul în primă instanță să fie soluționat de către instanța civilă care are atribuită în mod expres această competență, în timp ce reglementarea expresă a art. 55 alin. (3) stabilește competența în recurs către secția de contencios administrativ și fiscal a curților de apel. Chiar dacă această situație legislativă este una confuză și implicit generează declinări reciproce de competență între secțiile civile și cele de contencios administrativ ale curților de apel impunându-se o modificare legislativă care să clarifice această situație, a constat că nu poate ignora textul expres al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care este foarte clar și lipsit de echivoc în ceea ce privește atribuirea competenței de soluționare a recursului către secția de contencios administrativ a curților de apel.

A mai reținut că dispozițiile art. 55 alin. (3) se referă atât la litigiile reglementate de art. 53 alin. (1) cât și la cele reglementate de art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016. În concret, atât în ipoteza litigiilor care au ca obiect daune rezultate din procesul de atribuire, anularea sau nulitatea contractelor, cât și în cazul litigiilor generate de executarea contractelor administrative, competența în recurs aparține secției de contencios administrativ a curții de apel.

Prin sentința nr. 284/2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției a III-a contencios administrativ și fiscal.

A declinat competența de soluționare a recursului declarat de recurenta A. împotriva sentinței civile nr. 806/17.05.2019 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2018 în favoarea secției a II-a civilă din cadrul Curții de Apel Cluj.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:

Cauza care face obiectul dosarului nr. x/2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj cu obiectul "alte cereri - suspendare executare", iar competența de soluționare a cauzei în primă instanță a fost reținută în temeiul art. 53 alin. (1)

1

și art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Astfel, necompetența materială a instanței se acoperă prin neinvocarea acesteia în fața primei instanțe, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Ulterior acestui moment, părțile sunt decăzute din dreptul de a invoca excepția, iar instanța este ținută de încheierea interlocutorie pronunțată.

În acest context, sentința recurată a fost pronunțată de un complet specializat în litigiile între profesioniști, iar nu de un complet specializat în achiziții publice din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Cluj. Părțile nu au invocat excepția necompetenței materiale iar prima instanță s-a considerat competentă să soluționeze cauza. Calea de atac promovată nu privește acest aspect.

Drept urmare, nu se mai poate reveni asupra competenței primei instanțe și nici nu se poate aprecia asupra competenței materiale a instanței chemate să soluționeze recursul, aceasta fiind în mod automat instanța specializată ierarhic superioară instanței care a pronunțat hotărârea. Doar cu încălcarea interdicției legale se poate verifica natura juridică a litigiului pentru a se stabili competența materială de soluționare a căii de atac.

Pentru a declina competența de soluționare a recursului în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal, secția a II-a civilă din cadrul Curții de Apel Cluj a reținut incidența dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Acestea dispun că "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Acest text de lege reprezintă o necorelare legislativă cu noua reglementare, iar aplicarea lui ca atare ar echivala cu interpretarea greșită a normelor de competență astfel cum au fost configurate prin legea nouă.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că (și) procesele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice.

În mod corelativ, conform art. 55 alin. (3), hotărârea primei instanțe se ataca cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, urmând a fi judecată în complet specializat în achiziții publice.

Prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative s-a modificat viziunea legiuitorului în ceea ce privește competența materială procesuală de soluționare a litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 101/2016.

Forma actuală a art. 53 alin. (1) prevede că "Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice", în vreme ce "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante" (alin. (1)

1

).

Au rămas, deci în competența instanței de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziții publice, cererile și procesele care privesc procedura de atribuire și respectiv nulitatea sau anularea contractelor administrative, în vreme ce executarea acestora urmează a fi dedusă spre judecată instanței civile de drept comun.

Dispozițiile art. 54 și art. 55 din Legea nr. 101/2016 reglementează cu titlu general procedura aplicabilă atât cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, cât și celor privind executarea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor, iar în acest context se dispune la art. 55 alin. (3) că hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice.

Din modificările intervenite, rezultă că atribuirea de competență materială în recurs privește doar procesele care se judecă în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, iar nu și pe cele care revin în primă instanță în competența instanțelor civile de drept comun.

Interpretarea sistematică a modificării legislative atrage această concluzie. Contradictorialitatea art. 55 alin. (3) cu noua reglementare este doar parțială și probabil de aceea s-a omis a se face precizarea corespunzătoare. Nu există niciun argument pentru judecarea cauzelor de instanțe cu specializări diferite, în funcție de palierul pe care se află.

De altfel, din expunerea de motive aferentă proiectului de lege rezultă că prin adoptarea Legii nr. 212/2018 s-a urmărit echilibrarea volumului de activitate între secțiile instanțelor și între instanțe, principala măsură constând în modificarea competenței de soluționare pentru unele tipuri de cauze care pot fi rezolvate și de alte secții sau complete specializate, întrucât nu presupun o problematică juridică diferită. Or, acest scop nu este atins dacă se atribuie în favoarea instanțelor de drept comun doar competența de soluționare a cauzelor în primă instanță, iar căile de atac rămân deduse secțiilor de contencios administrativ.

Prin urmare, atribuirea de competență de la art. 55 alin. (3) urmează a fi corelată cu art. 53 alin. (1) și (1)

1

, aplicându-se doar cât privește litigiile judecate în primă instanță de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalului.

A mai reținut că, atâta vreme cât prima instanță și-a constatat competența în temeiul art. 53 alin. (1)

1

, în calea de atac promovată nu se mai poate analiza dacă litigiul se încadrează în prevederile art. 53 alin. (2) din lege, care reglementează cererea de suspendare a executării contractului. Întrucât excepția necompetenței materiale a completului specializat în litigiile între profesioniști nu a fost invocată în termenul procedural, judecarea căii de atac a recursului nu poate reveni secției de contencios administrativ a curții de apel.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II a civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competență, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel Cluj, secția a III - a de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Cluj, secția a II - a civilă, îl constituie problema instanței competente material/funcțional să soluționeze cererile de recurs formulate de către recurenta-pârâtă A. și recurenta-reclamanta C.N.A.I.R. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva sentinței civile nr. 806 din data 07.05.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, având ca obiect pretenții.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.N.A.I.R. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj, la data de 12.10.2018, în contradictoriu cu pârâta S.C. Diferit, vizează acțiunea în plata unor despăgubiri în cuantum de 6.285.280,82 RON, reprezentând plăți nelegale achitate pentru servicii de deszăpezire a drumurilor publice, emiterea unei facturi de stornare aferente acestei sume, plata de penalități conform art. 6.9 din contractul subsecvent de servicii nr. x/30.09.2014 și conform art. 6.8 alin. (2) din contractele de servicii nr. x din 19.11.2014 și nr. 14/6007 din 28.10.2014.

Instanța învestită cu soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, respectiv Tribunalul Specializat Cluj, ca instanță de drept comun, a reținut competența sa, potrivit încheierii din 26.03.2019, conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, având în vedere faptul că obiectul privește executarea unui contract administrativ încheiat în activitatea economică a societății pârâte. Aspectul privind competența primei instanțe, determinată de dispozițiile legale anterior menționate, nu a fost contestat, secția a II a civilă a Curții de Apel Cluj a precizat că litigiul de față nu are ca obiect o solicitare de anulare a actului administrativ sau de constatare a nelegalității acestuia, așa încât cererea care are ca obiect despăgubirea, întemeiată pe răspunderea contractuală rezultată din executarea contractului se impune a se realiza de instanța de drept comun și nu de cea specializată de contencios administrativ, conform prevederilor art. 53 alin. (1

1

) din Legea 101/2016.

Deși, secția a II - a civilă a Curții de Apel Cluj a reținut că s-a ajuns la situația absurdă în care dosarul în primă instanță să fie soluționat de către instanța civilă, care are atribuită în mod expres această competență, în timp ce reglementarea expresă a art. 55 alin. (3) stabilește competența în recurs către secția de contencios administrativ și fiscal a curților de apel, situație legislativă care este una confuză și implicit generează declinări reciproce de competență între secțiile civile și cele de contencios administrativ ale curților de apel, impunându-se o modificare legislativă care să clarifice această situație, a constatat, totuși, că nu poate ignora textul expres al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care este foarte clar și lipsit de echivoc, în ceea ce privește atribuirea competenței de soluționare a recursului către secția de contencios administrativ a curților de apel.

De asemenea, a reținut că dispozițiile art. 55 alin. (3) se referă atât la litigiile reglementate de art. 53 alin. (1), cât și la cele reglementate de art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016, în concret, atât în ipoteza litigiilor care au ca obiect daune rezultate din procesul de atribuire, anularea sau nulitatea contractelor, cât și în cazul litigiilor generate de executarea contractelor administrative, competența în recurs aparține secției de contencios administrativ a curții de apel.

Înalta Curte, astfel cum a reținut și secția a III - a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, constată că dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței", reprezintă o necorelare legislativă cu noua reglementare, iar aplicarea lui ca atare ar echivala cu interpretarea greșită a normelor de competență astfel cum au fost configurate prin Legea nr. 212/2018.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că (și) procesele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice.

Conform art. 55 alin. (3), hotărârea primei instanțe se ataca cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, urmând a fi judecată în complet specializat în achiziții publice.

Prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, abordarea legiuitorului a fost diferită, în ceea ce privește competența materială procesuală de soluționare a litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 101/2016, astfel încât forma actuală a dispozițiilor art. 53 prevede că "(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice. (1

1

) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante".

Prin urmare, în competența instanței de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziții publice, sunt procesele și cererile care privesc procedura de atribuire și, respectiv, nulitatea sau anularea contractelor administrative, în vreme ce procesele și cererile care rezultă din executarea acestora se află în competența de judecată a instanței civile de drept comun.

Din interpretarea succesivă și sistematică a modificărilor legislative intervenite, rezultă că atribuirea de competență materială în recurs privește doar procesele care se judecă în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, nu și procesele care revin în primă instanță în competența instanțelor civile de drept comun.

Atribuirea de competență prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 trebuie coroborată cu art. 53 alin. (1) și (1)

1

din același act normativ, aplicându-se doar cu privire la litigiile judecate în primă instanță de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe recurenții C.N.A.I.R. S.A. PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI CLUJ și pe A., în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.