ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 245/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C., au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la punctele 1.1-1.3, respectiv:

- clauzele care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară - art. 3 lit. d) din Condițiile speciale;

- clauzele care prevăd că rata dobânzii este fixă sau variabilă - art. 3.1.2 lit. a) din Condițiile generale;

- clauzele ce fac referire la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 zile - pct. 3 lit. c) și Secțiunea 3 art. 3.1.2 din Condițiile generale;

- clauza referitoare la comisionul de risc - art. 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Secțiunea 3 din Condițiile generale;

- clauza referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului - art. 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3 din Condițiile generale; art. 8.1 lit. b) din Condițiile generale; art. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile generale; art. 8.3 din Condițiile generale;

- clauza referitoare la modificarea conturilor creditului în baza Secțiunii 10 "Costuri suplimentare" din Condițiile generale;

Prin sentința civilă nr. 1021 din 18 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis în parte cererea precizată formulată reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta D. S.A. (fostă S.C. C.), în sensul că:

- clauza de la art. 3 lit. d) din Condițiile speciale;

- clauza de la art. 3.1.2 lit. c) din Condițiile generale;

- clauza de la pct. 3 lit. c) și secțiunea 3 art. 3.1.2 din Condițiile generale;

- clauza de la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 Secțiunea 3 din Condițiile generale;

- clauza de la art. 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3 din Condițiile generale;

- clauza de la art. 8.1 lit. b) din Condițiile generale;

- clauza de la art. 8.1 lit. c) si d) din Condițiile generale;

- clauza de la art. 8.3 din Condițiile generale;

- Secțiunea 10 Costuri suplimentare din Condițiile generale privind modificarea costurilor;

Împotriva acestei sentințe, pârâta D. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 267 din 5 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2016 și a sentinței civile nr. 1021/18.02.2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B.; s-a schimbat în parte sentința civilă atacată, în sensul că s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. x (convertirea în RON a creditului) și nr. 6 (refacerea graficului de rambursare); s-a schimbat în parte pct. 7, referitor la data de la care se va calcula dobânda legală aferentă sumelor încasate în temeiul clauzelor anulate, în sensul că aceasta va fi data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 30 iulie 2015; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

Împotriva deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, recurenta-pârâtă D. S.A. a declarat recurs, care a fost admis prin decizia nr. 2080 din 14 noiembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, decizia recurată fiind casată, iar cauza a fost trimisă, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B.; s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. IV (convertirea în RON a creditului), nr. VI. (refacerea graficului de rambursare), nr. 1, art. 1.1 (clauzele referitoare la dobândă) și nr. II (articolele nr. 1, 2 și 3 ale actului adițional); s-a schimbat în parte pct. VII, referitor la data de la care se va calcula dobânda legală aferentă sumelor încasate în temeiul clauzelor anulate, în sensul că aceasta va fi data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 30 iulie 2015; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

La data de 25 martie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015*, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii apelului formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. cu privire la capătul de cerere nr. IV (convertirea în RON a creditului), nr. VI. (refacerea graficului de rambursare), nr. 1, pct. 1.1 (clauzele referitoare la dobândă) și pct. II (clauzele inserate la articolele nr. 1, 2 și 3 ale actului adițional).

O primă critică se referă la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce cuprinde, în parte, motive contradictorii.

S-a arătat că decizia civilă nr. 267/05.02.2018 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, cu titlu "definitiv", intrând astfel în circuitul civil și producând efecte juridice, prin achiesarea de către bancă la dispozițiile acesteia și restituirea de bună-vole a sumelor încasate în baza clauzelor abuzive.

În accepțiunea recurenților-reclamanți, este inacceptabil ca, după 3 ani de la data restituirii sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, aceeași instanță de apel, în baza acelorași motive de apel și în baza acelorași înscrisuri, să pronunțe o decizie contradictorie, printr-o soluționare diferită a aceleiași cereri de apel promovate de apelanta-pârâtă D. S.A., ivindu-se astfel o problemă în privința securității raporturilor juridice.

Astfel, soluționarea diferită a aceleiași cereri de apel, în condițiile în care decizia Curții de Apel București a fost casată cu trimitere de către instanța supremă pentru o insuficientă motivare față de toate susținerile apelantei-pârâte și, nicidecum, pentru alte pretinse motive de nelegalitate, conduce în mod evident la o stare de incertitudine juridică. În acest context, recurenții-reclamanți consideră că au fost privați de dreptul la un proces echitabil și că a fost încălcat art. 6.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Cu privire la clauzele referitoare la dobândă, respectiv capătul de cerere nr. x pct. 1.1 și pct. II (clauzele inserate la articolele nr. 1, 2 și 3 ale actului adițional), recurenții-reclamanți au formulat următoarele critici de nelegalitate:

În raport de constatarea caracterului abuziv al clauzelor privitoare la dobândă, respectiv art. 1.1. lit. a) (care permitea băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară), art. 3 lit. d) din Condițiile speciale și art. 1, 2 și 3 din Actul adițional nr. x/19.08.20211, reclamanții au solicitat păstrarea marjei fixe a dobânzii de 3,99 prevăzută în convenția de credit sau, în subsidiar, desființarea în întregime a Actului adițional nr. x/19.08.2011, având în vedere că toate cele 3 scopuri pentru care a fost încheiat au fost viciate și, drept urmare, repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia.

Pentru a putea stabili caracterul abuziv al unor clauze contractuale, instanța de apel, în rejudecare, avea obligația să verifice îndeplinirea condițiilor în mod cumulativ, condiții care, în speță sunt îndeplinite, intimata-pârâtă modificând unilateral și abuziv marja fixă, în temeiul art. 1, 2 și 3 din actul Adițional nr. 1/19.08.2011, fără nicio negociere efectivă, creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și contrar bunei-credințe.

Un aspect necontestat este acela că banca pârâtă a inclus comisionul de risc/administrare în componența ratei dobânzii, respectiv în componența marjei fixe, ce trebuia să fie fixă pe toată perioada contractuală, aspect care a fost învederat instituției de credit încă de la acel moment, dar și instanței de judecată prin acțiunea promovată.

Curtea de Apel București, în cel de-al doilea ciclu procesual, în mod eronat și printr-o greșită interpretare a dispozițiilor legale, a apreciat că, în cadrul actului adițional încheiat, "dobânda a fost stabilită ca fiind variabilă prin voința părților contractante, și nu unilateral, intimații au cerut restructurarea creditului primind oferta în raport de cerere. Or, în aceste împrejurări în care nu se dovedește o inițiativă a consumatorilor de a modifica oferta prezentată, nu se poate susține că acel contract este nenegociat, iar banca de rea-credință".

Recurenții-reclamanți au solicitat să se țină seama de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia simpla informare a consumatorilor în legătură cu prevederile contractuale nu echivalează în niciun fel cu negocierea acestora, în cazul contractelor de acest tip.

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a instanței supreme este în concordanță cu ideea că acest tip de contracte, de adeziune, sunt prezumate a fi nenegociate, cât timp, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, clauza a fost prestabilită unilateral de comercianți, fiind de datoria comerciantului (în speță a instituției bancare), de a prezenta probe în sensul negocierii clauzei.

În speță, este evident faptul că împrumutații nu au negociat prevederile actului adițional și nici nu au avut posibilitatea de a negocia vreo clauză contractuală.

Autorii căii de atac apreciază că se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, din moment ce clauzele referitoare de dobânda dau dreptul băncii de a le modifica (atât în raport de dobânda stabilită în temeiul contractului, cât și în raport de dobânda stabilită prin actul adițional), fără a fi negociată.

Ca urmare a constatării nulității clauzelor abuzive și pentru restabilirea legalității, recurenții-reclamanți consideră că se impune obligarea intimatei-pârâte la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor clauze, împreună cu dobânda legală aferentă, calculată de la data achitării fiecărei sume, iar nu de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, așa cum a stabilit, în mod nelegal, instanța de apel.

Constatarea caracterului abuziv al clauzei ce stabilește modalitatea de calcul a dobânzii de referință determină nulitatea absolută a acestei clauze, iar nulitatea absolută presupune atât lipsirea clauzei de efecte, cât și repunerea părților în situația anterioară.

Conform dispozițiilor art. 1092 alin. (1) din C. civ., orice plată presupune o datorie și ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii. În contextul constatării nulității absolute a clauzei ce vizează dobânda de referință variabilă, se va considera, retroactiv, că această obligație nu a existat, fiind vorba de plata făcută fără temei și care trebuie restituită celui care a primit-o, în speță reclamanților.

În cazul contractelor cu executare succesivă, principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic nu este aplicabil în ipoteza în care executarea obligației este ireversibilă și nu mai este posibilă repunerea părților în situația anterioară.

Cererea de restituire a sumelor încasate în baza clauzelor constatate abuzive este întemeiată pe plata nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației.

În concluzie, recurenții-reclamanți au arătat că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept material din Legea nr. 193/2000, O.U.G. nr. 50/2010, O.U.G. nr. 174/2008 de modificare a O.G. nr. 21/1992, art. 1092 din C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.A. a transmis, prin e-mail, întâmpinare, la data de 3 iunie 2021, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu mențiunea că onorariul de avocat va fi cerut pe cale separată.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Recurenții-reclamanți au înțeles să-și exercite acest drept.

Prin rezoluția din 6 decembrie 2021 s-a fixat termen pentru examinarea stadiului recursului, în completul de filtru, la data de 3 februarie 2022.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului invocată, din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 468 alin. (2)-(4), precum și cele ale art. 469 se aplică în mod corespunzător".

În prezenta cauză, se constată că decizia recurată a fost comunicată recurenților-reclamanți A. și B. (la domiciliul procesual ales, la Cabinet de Avocat E.), la data de 11 februarie 2021, așa cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești poate fi exercitată numai în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Art. 183 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018 (aplicabilă în speță, conform dispozițiilor art. 24 din același cod), având denumirea marginală "actele depuse la poștă, servicii specializate de curierat, unități militare sau locuri de deținere", prevede că:

(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, este socotit a fi făcut în termen.

(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administrația locului de deținere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.

Prin decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 803 din 11.10.2017, s-a statuat că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen".

Conform prevederilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, "dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanța care a solicitat dezlegarea de la data pronunțării deciziei, iar pentru celelalte instanțe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I".

Cu privire la data declarării recursului de către recurenții-reclamanți A. și B., Înalta Curte constată că aceștia au transmis cererea de recurs, prin fax, la 15 martie 2021, ora 22:27, după ora la care a încetat activitatea la instanță, astfel că recursul nu este socotit a fi depus în termen.

Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate susținerile formulate de către recurenții-reclamanți prin punctul de vedere la raport, în sensul că ar fi incidentă decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 961 din 20.10.2020, care a fost dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

În acest sens, se cuvine a fi menționat faptul că prezentul litigiu a fost pornit la 30 iulie 2015, astfel că, în conformitate cu regulile cuprinse în art. 24 și art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., se vor aplica dispozițiile C. proc. civ. de la data sesizării instanței de judecată, nefiind aplicabile dispozițiile procedurale ale Legii nr. 310/2018, prin care s-au adus modificări și completări C. proc. civ.

Totodată, se reține că recurenții-reclamanți nu au invocat și nu au dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea lor în termen, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit cărora, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

Pe cale de consecință, instanța supremă constată că a intervenit decăderea părților din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva deciziei nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința pierderii de către recurenții-reclamanți a dreptului de a le fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Față de cele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) și art. 485 alin. (1) raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca tardiv declarat recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și B. împotriva deciziei nr. 1367/2020 din 12 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.