ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 161/2019

Asupra cererilor de recurs, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 29 iulie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat:

Ca urmare a declinării competenței prin Sentința civilă nr. 14062/15.12.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Civilă, în Dosarul nr. x/2015, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 29.07.2016.

Prin Sentința civilă nr. 6871 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București la 9 ianuarie 2017.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 2403/A din 20 decembrie 2017, a admis apelul formulat de apelanta A. împotriva sentinței primei instanțe.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 4.1 paragraful 2 și art. 4.3 din Contractul de credit nr. x din 16.08.2007 și, în consecință, nulitatea absolută a acestora, în ce privește criteriul referitor la "indicele de referință al băncii" stabilit "în funcție de costul surselor de finanțare și de evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România", respectiv "în funcție de evoluția indicelui de referință stabilit de bancă".

A obligat pârâtele să plătească reclamantei suma reprezentând diferența dintre dobânda încasată efectiv în perioada 16.08.2008 - 21.10.2010 și dobânda de 4,85% pe an, la care se adaugă dobânda legală aferentă debitului principal calculată de la data încasării și până la data achitării efective.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

Împotriva Deciziei nr. 2403/A din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs reclamanta A. și pârâta B. S.A.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., în raport consemnându-se faptul că la 18 octombrie 2018, recurenta-pârâtă B. S.A. a depus o cerere prin care solicită instanței să ia act de declarația de renunțare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., dată în formă autentică de reclamantă și anexată cererii.

Totodată, recurenta-pârâtă solicită instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate renunțarea la cererea de chemare în judecată și să dispună închiderea dosarului, luând act de acordul recurentei-pârâte față de cererea de renunțare.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 7 noiembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, la termenul din 29 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat următoarele:

La 18 octombrie 2018, recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de declarația de renunțare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., consemnată prin înscris autentic, anexat cererii și să pronunțe o hotărâre prin care să constate renunțarea la cererea de chemare în judecată și să dispună închiderea dosarului, luând act de acordul recurentei-pârâte față de cererea de renunțare.

Conform art. 406 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Totodată, de vreme ce renunțarea la judecată în căile de atac va fi făcută evident, după primul termen la care părțile au fost legal citate în prima instanță, în toate cazurile renunțarea va fi condiționată de acordul pârâtului.

Constatând că recurenta-pârâtă a depus la dosar declarația autentificată a recurentei-reclamante A. cu privire la renunțarea acesteia la judecata cererii de chemare în judecată, potrivit art. 406 C. proc. civ., față de manifestarea de voință a acesteia, având în vedere și acordul recurentei-pârâte, conform art. 406 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs și, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ., va luat act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., va admite recursurile și va anula în tot hotărârile pronunțate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., și în consecință:

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. și de recurenta-pârâta B. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 2403A din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează Decizia civilă nr. 2403A din 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Anulează Sentința civilă nr. 6871 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 ianuarie 2019.

GGC - NN