ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2080/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 30 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la punctele 1.1 - 1.3, respectiv:

- clauzele care permit băncii modificarea ratei dobânzii în mod unilateral în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară - art. 3 lit. d) din Condițiile speciale;

- clauzele care prevăd că rata dobânzii este fixă sau variabilă - art. 3.1.2 lit. a) din Condițiile generale;

- clauzele ce fac referire la calculul dobânzii anuale raportat la o perioadă de 360 zile - pct. 3 lit. c) și secțiunea 3 art. 3.1.2 din Condițiile generale;

- clauza referitoare la comisionul de risc - art. 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 din Secțiunea 3 din Condițiile generale;

- clauza referitoare la declararea scadenței anticipate a creditului - art. 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3 din Condițiile generale; art. 8.1 lit. b) din Condițiile generale; art. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile generale; art. 8.3 din Condițiile generale;

- clauza referitoare la modificarea conturilor creditului în baza secțiunii 10 "Costuri suplimentare" din Condițiile generale.

Solicită să se constate în temeiul art. 95 alin. (4) din O.U.G. nr. 50/2010 că toate clauzele referitoare la dobândă și instituite prin art. 1, 2 și 3 din Actul adițional nr. x/19.08.2011 prin care pârâta a inclus comisionul de administrare/risc în componența dobânzii, cât și cele prin care a fost transformată dobânda din fixă în variabilă sunt nule de drept și să fie eliminate, dispunând păstrarea valorii fixe a dobânzii, de 3,99% prevăzut în convenția inițială, iar în subsidiar desființarea în întregime a actului adițional nr. x/2011, având în vedere că cele trei scopuri pentru care a fost încheiat au fost viciate și repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia; obligarea pârâtei la plata către reclamanți a tuturor sumelor achitate nedatorat în temeiul clauzelor lovite de nulitate; obligarea pârâtei la punerea în aplicare a pct. 4.2 din Convenția de credit nr. x/1.08.2008, în sensul de a converti în RON creditul acordat reclamanților, utilizând cursul CHF/RON practicat de către pârâtă la data efectuării conversiei, începând de la 24.12.2008, moment în care cursul de schimb pentru moneda creditului a fluctuat în sens crescător cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării convenției și să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate nedatorat; obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor reținute drept penalități în situația în care se va constata că la data perceperii acestora erau deja încasate nedatorat diverse sume de bani rezultate din comision de risc/administrare, dobândă suplimentară; obligarea pârâtei la refacerea și punerea la dispoziție a unui nou grafic de rambursare de la începutul derulării contractului; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente de la data perceperii fiecărei sume în plus și până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la actualizarea tuturor sumelor reținute suplimentar cu indicele de inflație al prețurilor și plata acestor sume de la data perceperii fiecărei sume în plus și până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la plata de daune morale în valoare de 5000 euro/reclamant pentru a repara astfel prejudiciul moral suferit ca urmare a introducerii în această convenție a unor clauze contractuale abuzive.

Prin Sentința civilă nr. 1021 din 18 februarie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015 a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. împotriva pârâtei D. S.A.

S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea următoarelor clauze din Convenția de credit nr. x/1.08.2008 încheiată de părți:

- clauza de la art. 3 lit. d) din Condițiile speciale,

- clauza de la art. 3.1.2 lit. c) din Condițiile generale,

- clauza de la pct. 3 lit. c) și secțiunea 3 art. 3.1.2 din Condițiile generale

- clauza de la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale și art. 3.5 secțiunea 3 din Condițiile generale

- clauza de la art. 8.1 lit. a) liniuțele 2 și 3 din Condițiile generale

- clauza de la art. 8.1 lit. b) din Condițiile generale

- clauza de la art. 8.1 lit. c) și d) din Condițiile generale

- clauza de la art. 8.3 din Condițiile generale

- secțiunea 10 Costuri suplimentare din Condițiile generale privind modificarea costurilor.

Totodată, s-a constatat nulitatea de drept a clauzelor de la art. 1, 2 și 3 din Actul adițional nr. x/19.08.2011.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților sumele încasate în baza clauzelor a căror nulitate a fost constatată, să convertească în RON creditul acordat reclamanților în baza convenției, la cursul CHF/RON de la data efectuării conversiei, începând din data de 2.10.2008 și să achite sumele încasate nedatorat.

A fost respins capătul 5 de cerere constatând că la petitul 3 a admis cererea de restituire a tuturor sumelor încasate în mod nejustificat de către pârâtă.

A fost obligată pârâta să refacă graficul de rambursare conform celor dispuse anterior și să îl pună la dispoziția reclamanților și să achite dobânda legală aferentă sumelor pe care trebuie să le restituie reclamanților, de la data perceperii fiecărei sume încasată nejustificat și până la data restituirii efective.

Au fost respinse petitele 8 și 9 ca neîntemeiate.

Prin încheierea de ședință din 23 iunie 2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire cu privire la întinderea și aplicarea dispozitivului Sentinței civile nr. 1021 din 18 februarie 2016.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii de ședință din 23 iunie 2016, pârâta D. S.A. a declarat apel, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la 3 octombrie 2016, sub nr. x/2015.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 267 din 5 februarie 2018 a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. împotriva încheierii de ședință din 23 iunie 2016 și a Sentinței civile nr. 1021 din 18 februarie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/2015, schimbând în parte sentința atacată în sensul că a respins ca neîntemeiate capetele de cerere nr. x (convertirea în RON a creditului) și nr. 6 (refacerea graficului de rambursare). A schimbat în parte pct. 7, referitor la data de la care se va calcula dobânda legală aferentă sumelor încasate în temeiul clauzelor anulate, în sensul că aceasta va fi data înregistrării cererii de chemare în judecată, 30 iulie 2015, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.

Împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă D. S.A.

Recurenta-pârâtă a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și obligarea intimaților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel ce priveau dobânda variabilă (pct. 3.1.2. din Condițiile generale ale convenției de credit) și clauzele Actului adițional nr. x din 19 august 2011.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4 (6) din Legea nr. 193/2000 care a transpus art. 4 (2) din Directiva CEE 93/13.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 septembrie 2018 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 19 septembrie 2018, recurenta depunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin încheierea din 26 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, și a acordat termen la data de 14 noiembrie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din perspectiva motivului invocat, recurenta a susținut că motivarea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină, având în vedere că instanța nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel ce priveau dobânda variabilă (pct. 3.1.2. din Condițiile generale ale convenției de credit) și clauzele Actului adițional nr. x din 19 august 2011.

În acest context, arată că la pct. 1 al dispozitivului sentinței apelate - dar menținută prin ultima dispoziție din decizia pronunțată în apel - constată caracterul abuziv și declară nulă "de drept" întreaga secțiune 3.1.2. din Condițiile generale.

La liniuța a 3-a din dispozitivul sentinței menținute prin decizia atacată se menționează:

"- clauza de la pct. 3 lit. c) și secțiunea 3 art. 3.1.2. din Condițiile generale". Astfel, prin conjuncția copulativă "și" se înțelege că a fost declarată nulă de drept și întreaga secțiune 3.1.2. din Condițiile generale, ceea ce conduce implicit - prin coroborarea pct. 1 cu pct. 3 și 6 din dispozitivul acestei sentințe - la concluzia că instanța a dispus restituirea întregii sume de bani percepută de bancă cu titlu de dobândă, deoarece nulitatea "Secțiunii 3.1., art. 3.1.2." din Condițiile generale, induce nulitatea pct. 3.1.2 lit. a), b) și c) din Condițiile generale. Art. 3.1.2. conține aceste trei litere, a - c, în care este reglementat modul de calcul și de plată a dobânzii contractuale.

Această critică este fondată, având în vedere că, prin decizia atacată nu s-a adus nicio precizare cu privire la aceste motive de apel, iar mențiunile din decizia recurată, cu referire la dobânda pretinsă de intimații-reclamanți pentru sumele pe care le-ar datora banca, nu acoperă și situația dobânzii contractuale anulată prin sentința apelată.

De asemenea, se constată că decizia atacată a menținut, fără vreo motivare și dispozițiile privind constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a art. 1 - 3 din Actul adițional nr. x din 19 august 2011, în condițiile în care, actul respectiv a fost încheiat după apariția O.U.G. nr. 50/2010, la cererea de restructurare a creditului formulată chiar de intimații-reclamanți.

În acest context, se reține că nici sentința, nici decizia recurată nu analizează aceste dispoziții, prin care variabilitatea dobânzii nu poate fi arbitrară ori discreționară, cât timp variația este legată doar de indicele de piață LIBOR, indice care nu se află sub controlul sau puterea de modificare a Băncii.

Din această perspectivă, se reține în ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În raport de cele reținute, Înalta Curte apreciază această critică a fi fondată, întrucât hotărârea este pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar lipsa oricărei motivări cu privire la aceste aspecte ori la diferența dintre clauza contractuală inițială și cea stabilită prin Actul adițional privind dobânda, relevă lipsa de temei a deciziei recurate.

În ceea ce privește critica recurentei, potrivit căreia, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 4 (6) din Legea nr. 193/2000 care a transpus art. 4 (2) din Directiva CEE 93/13, aceasta urmează a fi avută în vedere, în rejudecarea apelului.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la cercetarea fondului cauzei - prin prisma analizei susținerilor părților, a înscrisurilor dosarului și a temeiului de drept invocat, fără referiri la motivele de nelegalitate privind situația dobânzii variabile (pct. 3.1.2. din Condițiile generale ale convenției de credit) și clauzele Actului adițional nr. x din 19 august 2011, aspecte ce nu satisfac exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, din perspectiva aspectelor de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel se va preocupa să răspundă criticilor formulate de părți în susținerea pretențiilor și apărărilor lor într-o formă clară și concisă și va analiza din această perspectivă situația dobânzii variabile (pct. 3.1.2. din Condițiile generale ale convenției de credit) și clauzele Actului adițional nr. x din 19 august 2011.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 5 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. și B.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - NN