ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1947/2019

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă la 22 noiembrie 2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar, al prevederilor privitoare la comisionul de acordare inserate la art. 1.3 lit. b), al clauzelor cu privire la dobânda penalizatoare prevăzute la art. 5.5, al clauzelor vizând dobânda variabilă inserate la art. 5.1 - 5.4, toate clauzele fiind prevăzute în contractul de credit nr. x din 21 aprilie 2008.

De asemenea, s-a solicitat returnarea tuturor sumelor de bani reținute de către bancă în cuantumul acestor comisioane abuzive inserate în contract, de la momentul semnării contractului până la zi și refacerea contractului de credit, dar și a scadențarului pe noile condiții din momentul pronunțării hotărârii și până la sfârșitul perioadei contractuale.

Prin sentința civilă nr. 1515 din 21 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată, fiind constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate la art. 5.1 și 5.4 din contractul de credit încheiat de părți, referitoare la dreptul băncii-pârâte de a modifica marja, ca element în funcție de care se calculează dobânda contractuală. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acțiunea introductivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. și pârâta C. S.A. (fostă B. S.A.), care au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 230 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

La 7 mai 2019, reclamanta A. a declarat recurs împotriva decizei instanței de apel, solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel în vederea reanalizării capetelor de cerere privitoare la constatarea ca abuzive a clauzelor contractuale referitoare la suportarea riscului valutar exclusiv de către împrumutați și a clauzelor referitoare la perceperea unui comision de acordare și dobânda penalizatoare.

La 10 iulie 2019, intimata-pârâtă C. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 15 iulie 2019, intimata-pârâtă a depus o tranzacție încheiată între părțile din dosar și autentificată prin încheierea nr. 740 din 4 iulie 2019 de către notarul public D., solicitând instanței să ia act de renunțarea reclamantei la dreptul dedus judecății.

La 5 noiembrie 2019, recurenta-reclamantă A. a transmis la dosar o cerere prin care a solicitat suspendarea judecării dosarului, în temeiul art. 413 alin. (1), pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-81/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Analizând cerere de suspendare, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că cererea de renunțare la dreptul dedus judecății are caracter irevocabil, instanța urmând a lua act de tranzacția încheiată între părți la 4 iulie 2019, aceasta având prioritate față de cererea de suspendare, a cărei analiză s-ar fi dovedit utilă doar în ipoteza continuării judecății.

Examinând cererea de renunțare la dreptul dedus judecății, formulată de recurenta-reclamantă A. Înalta Curte reține următoarele considerente:

Conform art. 408 alin. (1) C. proc. civ., "reclamantul poate, în tot cursul procesului, să renunțe la însuși dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a fi necesar acordul pârâtului", iar potrivit art. 409 alin. (2) C. proc. civ. "când renunțarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate hotărârile pronunțate în cauză".

În speță, manifestarea de voință a recurentei-reclamante A. în sensul de a renunța în mod expres, necondiționat, definitiv și irevocabil la dreptul dedus judecății ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, aflat în faza procesuală a recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost făcută în formă autentică, reiese neîndoielnic din Tranzacția încheiată de părți și autentificată de E. - Societate Profesională Notarială și reprezintă un act de dispoziție al părții, care îndeplinește cerințele prevăzute de art. 408 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act de poziția procesuală exprimată de reclamanta A., astfel cum a fost consemnată în tranzacția autentificată prin încheierea nr. 740 din 4 iulie 2019 de către notarul public D., aflată la dosar și, în consecință, Potrivit art. 409 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul și va anula decizia civilă nr. 230 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința civilă nr. 1515 din 21 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, urmând a lua act de faptul că reclamanta A. a renunțat la dreptul dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă A. privind suspendarea judecății, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei C-81/19, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene

Admite recursul declarat de reclamanta A. și, în consecință:

Anulează decizia civilă nr. 230 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă și sentința civilă nr. 1515 din 21 mai 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Ia act că reclamanta A. a renunțat la dreptul dedus judecății.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2019.