ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1209/2021

Ședința publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 6 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL ENERGIEI, solicitând să se constate că și-a îndeplinit, în termenul contractual, obligațiile exclusive care îi reveneau potrivit contractului de prestări servicii nr. x din 13.09.2016 încheiat între reclamantă și pârât; obligarea pârâtului să achite suma de 58313,52 RON, reprezentând prețul contractului de prestări servicii nr. x din 13.09.2016 încheiat între reclamantă și pârât; obligarea pârâtului să achite dobânda legală penalizatoare aplicată la valoarea contractuală totală de 58313,52 RON, începând cu data de 24.07.2017 și până la momentul plății efective a debitului principal de 58313,52 RON, prevăzută în mod expres la art. 10.2 din contractul de prestări servicii nr. x din 13.09.2016

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Energiei a invocat excepția necompetenței instanței, întrucât, în accepțiunea sa, competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, deoarece conform art. 10 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul litigiului îl constituie un contract de achiziție publică cu valoare sub 3.000.000 RON, iar contractul de achiziție publică al unei instituții publice este act administrativ asimilat.

Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepției necompetenței ca neîntemeiată și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin sentința nr. 3813 din 19 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9718,82 RON reprezentând pretenții; la plata dobânzii penalizatoare potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011 la suma datorată, începând cu data de 15.11.2016 până la data plății efective; a respins restul pretențiilor reclamantei ca nefondate; a obligat pârâtul la plata sumei de 442,35 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

La data de 05.03.2020, reclamanta A. a formulat, în temeiul art. 444 C. proc. civ., cerere de completare dispozitiv, solicitând instanței să se pronunțe pe cererea completatoare depusă în 07.11.2019 în sensul admiterii acesteia.

Prin sentința nr. 945 din 6 iulie 2020, Tribunalul București, secția a VI-a a respins cererea de completare hotărâre ca nefondată.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 3813/19.12.2019 în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 06.06.2019), solicitând casarea în parte a hotărârii și, judecând pe fond, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În prealabil, a arătat că prezentul litigiu are un caracter special, reglementarea sa regăsindu-se în Legea nr. 101/2016, forma în vigoare la data introducerii acțiunii - 06.06.2019. Așadar, în accepțiunea sa, calea de atac în prezenta speță este recursul, iar termenul în care poate fi formulat este de 10 zile de la comunicare.

Împotriva sentinței civile nr. 945 din 6 iulie 2020, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând instanței, în principal, să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în temeiul art. 498 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, să caseze în tot sentința și, judecând pe fond, să admită în totalitate cererea de completare hotărâre prin admiterea cererii de modificare a cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 3818/2019, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.

Prin decizia civilă nr. 169/A din 2 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca inadmisibil apelul promovat de apelantul-pârât Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (fostul Ministerul Energiei) împotriva sentinței primei instanțe, în contradictoriu cu recurenta-reclamantă A. Totodată, a constatat că, pentru pârâtul Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, curge un termen pentru exercitarea recursului de 10 zile de la data comunicării prezentei, sens în care a acordat termen la 02.03.2021, ora 11:00, complet recurs 3R, cu citarea părților.

La termenul din 2 martie 2021, recurenta-reclamantă, prin avocat, a arătat că, față de împrejurarea că instanța urmează să ia în considerare Decizia nr. 40/2020 (privind sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. x/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile), astfel cum a fost reținută și în decizia de respingere a apelului Ministerului, înțelege să invoce o excepție de neconstituționalitate a Deciziei nr. 40/2020. Totodată, a solicitat acordarea unui termen scurt pentru a o formula în scris, a o depune la instanță și a o comunica și părții adverse, urmând a se discuta în concret asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale în privința acestei excepții de neconstituționalitate după depunerea motivelor.

La interpelarea curții, a arătat că sunt încălcate art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. 15 alin. (1), art. 21 alin. (3) și art. 6 din CEDO raportat la faptul că Înalta Curte, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a trecut peste competența acordată de lege de a dezlega chestiuni și a modificat în mod efectiv o dispoziție expresă a Legii nr. 101/2016 care arăta, în mod concret, expres și limitativ care este instanța ce urmează să soluționeze calea de atac împotriva soluțiilor pronunțate de instanțele de fond. A susținut, așadar, că Înalta Curte a modificat competența și instanța funcțională și material procesual competentă să soluționeze recursul.

La solicitarea Curții, în sensul de a preciza dacă invocă neconstituționalitatea Deciziei Înaltei Curți nr. 40/2020 sau neconstituționalitatea articolelor din Legea 101/2016, recurenta-reclamantă, prin avocat, a arătat că invocă neconstituționalitatea Deciziei nr. 40/2020, și nu a Legii, pentru că Legea nr. 101/2016 a fost modificată, dar, ulterior, în 2020, însă legea aplicabilă, astfel cum a fost menționată și de către instanță în decizia de apel, este legea de la momentul introducerii acțiunii, iar legea de la momentul introducerii acțiunii prevedea că această cale de atac a recursului să fie judecată de către curtea de apel secția de contencios administrativ și fiscal.

La interpelarea curții, a arătat că susține excepția de neconstituționalitate la acest termen, motiv pentru care nu mai solicită acordarea unui termen.

Prin încheierea din 2 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curții Constituționale, reținând că excepția de neconstituționalitate, astfel cum a fost invocată și după ce instanța a întrebat expres, este inadmisibilă. În motivare, instanța a arătat că, potrivit Legii nr. 47/1992, pot forma obiect al excepțiilor de neconstituționalitate legile și ordonanțele în vigoare, însă, față de precizarea recurentei-reclamante, care a menționat că invocă expres neconstituționalitatea Deciziei Înaltei Curți, instanța a reținut că Decizia Înaltei Curți, în sine, prin ea însăși, nu poate forma obiect al unei excepții de neconstituționalitate.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 284/R din 9 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondate, recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. și de recurentul-pârât Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (fostul Ministerul Energiei) împotriva sentinței nr. 3813/19.12.2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Totodată, a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 945/06.07.2020, pe care a casat-o și, rejudecând, a admis cererea de completare dispozitiv sentință. A dispus completarea dispozitivului sentinței 3813/19.12.2019, în sensul că a respins cererea completatoare formulată la 07.11.2019, ca neîntemeiată. De asemenea, a respins cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 2 martie 2021, reclamanta A. S.R.L.a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că, deși a invocat, în condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Decizia nr. 40/2020 referitoare la modalitatea de interpretare a dispozițiilor legale conținute de Legea nr. 101/2016 referitoare la instanța competentă să judece recursul, în cauzele prevăzute de art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, cu referire directă la transferul competenței de soluționare a recursului de la secția de contencios administrativ a Curții de Apel către Secțiile Civile ale Curții de Apel, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, considerând că nu a fost atacat un text legal, ci o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În concret, recurenta susține că soluția instanței este netemeinică și nelegală, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Detaliind, autoarea prezentului demers judiciar arată că, în privința condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, sunt îndeplinite prevederile art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, respectiv: obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile Deciziei nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; dispozițiile Deciziei nr. 40/2020 sunt în vigoare; excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurentul-reclamant în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel București, secția a V-a civilă; excepția de neconstituționalitate privește texte legale care au directă legătură cu cauza.

În plus, învederează că dispozițiile unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în condițiile art. 521 C. proc. civ. sunt asimilate unor dispoziții legale, conținute de legi, fiind obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Așadar, consideră că atât conținutul unei astfel de decizii, cât și dispozitivul acesteia sunt asimilate unor dispoziții legale imperative, caz în care, o astfel de decizie poate fi atacată cu excepție de neconstituționalitate la Curtea Constituțională.

Mai arată că interpretarea textelor legale de către Î.C.C.J., prin astfel de decizii, dă naștere unor situații juridice corespunzătoare unor noi texte legale sau a unui conținut diferit a unui text legal, cum este cazul speței de față.

Totodată, afirmă că atributul Î.C.C.J. este interpretarea și explicitarea unui text legal existent, și nicidecum modificarea conținutului clar și explicit al textului legal.

În continuare, recurenta arată că litigiul are un caracter special, reglementarea sa regăsindu-se în Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii - 06.06.2019, astfel încât, în temeiul art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (în forma în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată - 06.06.2019) coroborat cu art. 483 și următoarele C. proc. civ., în prezenta cauză, consideră că, împotriva sentinței civile nr. 3813/09.12.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, se poate formula recurs la Curtea de Apel București, secția a VIII-a sau a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Evocând dispozițiile art. 27 C. proc. civ., precum și cele ale art. 55 alin. (3) și art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, recurenta afirmă că, prin acest ultim articol, legiuitorul a instituit o competență specială, doar pentru judecarea în primă instanță, pentru instanța civilă de drept comun.

Cu toate acestea, calea de atac a soluției pronunțate de prima instanță de drept comun a rămas recursul, la instanța de contencios administrativ, până la modificarea expresă a legii din luna februarie 2020, sens în care recurenta a redat conținutul art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost introdus prin O.U.G. nr. 23/04.02.2020.

În ceea ce privește fondul excepției de neconstituționalitate, recurenta arată că articolele constituționale încălcate de dispozițiile conținute de Decizia nr. 40/2020 referitoare la interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31 iulie 2020 sunt următoarele: art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (1)-(2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1)-(2), art. 21, art. 67, art. 73, art. 108 și art. 115 din Constituția României. În completare, recurenta a subliniat că au fost încălcate și prevederile art. 6 din CEDO.

În continuare, autoarea prezentului demers judiciar a redat considerentele Deciziei nr. 40/2020 apreciate ca fiind neconstituționale, respectiv considerentele 128-146; 153; 158, precum și dispozitivul respectivei decizii.

Totodată, a arătat că, deși art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 avea un conținut clar, expres, care nu avea cum să fie interpretat în altă manieră decât cea prevăzută în mod evident în cuprinsul acesteia, prin Decizia nr. 40/2020, a fost efectiv schimbată competența de soluționare a recursului, de la secția de contencios administrativ a Curții de Apel, către Secțiile Civile ale Curții de Apel.

De asemenea, a reiterat faptul că, abia în luna februarie 2020, la aproape 8 luni de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, au fost modificate în mod expres dispozițiile legale referitoare la calea de atac, termenul în care poate fi formulată și instanța ierarhic superioară.

Așadar, susține că, în speța de față, suntem în situația unei modificări evidente a dispozițiilor legale, printr-o metodă neevidențiată în lege, și anume printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei concretizare referitoare la aspectele evidențiate anterior, nu se poate realiza în contextul legal constituțional.

Mai mult decât atât, recurenta susține că art. 519 C. proc. civ. arată în mod expres limitele în care Î.C.C.J. poate soluționa o astfel de cerere, respectiv, "să pronunțe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Recurenta conchide prin a arăta că nelegalitatea derivă din faptul că Î.C.C.J. a modificat efectiv o dispoziție clară și expresă a legii, intervenind în această manieră în conținutul drepturilor unei alte puteri în stat, și anume în sfera puterii legislative, legiferând în acest caz, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor constituționale.

În susținerea afirmațiilor sale, arată că legiuitorul a intervenit în mod expres, modificând textul legal în discuție abia în luna februarie 2020, astfel încât, doar acesta avea dreptul de a modifica această dispoziție legală.

Pentru toate aceste motive, recurenta reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a modalității de interpretare a dispozițiilor de art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 conținută de Decizia nr. 40/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în dosarul nr. x/2020, cu referire directă la transferul competenței de soluționare a recursului de la secția de contencios administrativ a Curții de Apel către Secțiile Civile ale Curții de Apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Constituția României, CEDO, art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În apărare, intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus note scrise prin care a solicitat admiterea excepției nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din Cod, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat la termenul din 18 mai 2021, în ședință publică.

Examinând încheierea atacată, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în considerarea motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ridicat, din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

La termenul din 2 martie 2021, recurenta-reclamantă A. a formulat, oral, în fața Curții de Apel București, secția a V-a civilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 40/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, arătând succint motivele solicitării.

Prin încheierea recurată, instanța a apreciat că cererea este inadmisibilă, întrucât petenta a invocat neconstituționalitatea unei decizii a Înaltei Curți, și nu nu a unei legi sau ordonanțe în vigoare.

În cauză, încheierea a fost pronunțată cu ignorarea faptului că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".

Dincolo de faptul că verbul "trebuie" folosit de legiuitor indică un caracter imperativ al dispoziției respective, rațiunea acestui text de lege vizează nu numai garantarea principiilor contradictorialității și a dreptului la apărare pentru partea adversă, ci și finalitatea unui astfel de demers.

Astfel, în lipsa unei cereri scrise și corespunzător motivate, instanța nu are posibilitatea de a face o analiză temeinică și, în cele din urmă, o selecție riguroasă a cererilor de sesizare a instanței de contencios constituțional.

Așadar, în situația în care instanța constată ca nefiind îndeplinite condițiile formale mai sus arătate, aceasta trebuie să procedeze la acordarea unui termen pentru ca cererea să fie formulată în scris, să fie motivată și, totodată, pentru a fi comunicată și celeilalte părți pentru a-și putea formula apărările necesare, așa cum, de altfel, inițial, recurenta a și solicitat.

Cu toate acestea, având în vedere că, pe parcursul dezbaterilor, recurenta a revenit asupra cererii inițiale, arătând că susține excepția de neconstituționalitate la acel termen și că nu mai solicită acordarea unui alt termen, prioritar, instanța trebuia să analizeze în ce măsură se putea pronunța în mod temeinic și legal asupra unei cereri de sesizare a Curții Constituționale care nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor imperative ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, știut fiind că, în jurisprudența constantă a Curții Constituționale a României, lipsa formei scrise și a motivării excepției este sancționată cu respingerea excepției ca inadmisibilă.

Reținând faptul că, în cauză, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la cerințele/exigențele de admisibilitate prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, pe care instanța le-a ignorat, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul x/2019, va casa, în parte, încheierea din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul x/2019

Casează, în parte, încheierea din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește cererea recurentei-reclamante de sesizare a Curții Constituționale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2021.