ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2229/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 06.06.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL ENERGIEI, solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să constate că și-a îndeplinit obligațiile exclusive care îi reveneau, potrivit contractului de prestări servicii nr. x/13.09.2016 și să oblige pârâtul să-i achite suma de 58.313,52 RON, reprezentând prețul contractului, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 24.07.2017 și până la momentul plății efective a debitului, conform art. 10.2 din contract. Prin sentința civilă nr. 3813/19.12.2019, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9.718,82 RON și a dobânzii penalizatoare, potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011, începând cu 15.11.2016 până la data plății efective; a respins în rest acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 442,35 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 945/06.07.2020, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins cererea reclamantei de completare a hotărârii.

Împotriva sentinței civile nr. 3813/19.12.2019, reclamanta și pârâta au declarat apel, iar împotriva sentinței civile nr. 945/06.07.2020 reclamanta a declarat recurs. Prin decizia civilă nr. 169/A/02.02.2021, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a respins ca inadmisibil apelul și a constatat că, pentru pârât curge un termen pentru exercitarea recursului de 10 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, sens în care a acordat termen la 02.03.2021, complet recurs. La termenul din 02.03.2021, cu ocazia dezbaterilor, reclamanta A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziei nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, invocând încălcarea art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2), art. art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Totodată, în cuprinsul încheierii, instanța a consemnat faptul că partea a afirmat că nu invocă neconstituționalitatea Legii nr. 101/2016. Prin încheierea din 02.03.2021, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel. Prin decizia nr. 1209/18.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat încheierea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. La 16.08.2022, reclamanta A. S.R.L. a depus la dosar cererea în forma scrisă de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 55 alin. (3), rap. la art. 53 alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016, în interpretarea dată prin decizia nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin încheierea nr. 16/23.09.2022, Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă a respins ca inadmisibilă atât cererea de complinire a lipsei formei cererii de sesizare, cât și cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la instanța de apel, spre o nouă judecată a cauzei. În motivare, a arătat că în fața curții de apel a formulat oral o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional cu dispozițiile art. 55 alin. (3), rap. la art. 53 alin. (1 1 ) din Legea nr. 101/2016, în interpretarea dată prin decizia nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a fost respinsă, prin încheierea din 02.03.2021. Totodată, prin decizia nr. 1209/18.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul său, a casat încheierea recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, reținându-se că au fost încălcate dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, deoarece sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivată. A mai susținut că, în rejudecare, instanța a interpretat greșit considerentele deciziei de casare, în sensul că trebuie să verifice dacă se poate pronunța asupra cererii, luând în calcul exclusiv momentul 02.03.2021. Potrivit recurentei, conform deciziei de casare reiese că singurul motiv pentru care a fost casată încheierea este reprezentat de nerespectarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Subliniind că instanța de recurs a evidențiat ceea ce trebuia să facă instanța sesizată cu cererea sa, respectiv să analizeze în ce măsură putea să se pronunțe asupra unei cereri care nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, recurenta a concluzionat că instanța învestită cu cererea de sesizare eronat a considerat că este obligatoriu să judece cauza la 23.09.2022, fără a lua în considerare forma scrisă și motivată a excepției de neconstituționalitate, depusă la dosar la 16.08.2022. Totodată, a mai relevat că este eronată și dispoziția de respingere a cererii de complinire a lipsei formei cererii de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care această neregularitate a fost complinită înainte ca instanța să se pronunțe asupra ei. Astfel, instanța era obligată să se pronunțe asupra cererii în forma scrisă de sesizare a Curții Constituționale. Procedând astfel, recurenta a susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 501 C. proc. civ. În continuare, a prezentat condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, din perspectiva art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, și a prezentat pe larg argumentele dezvoltate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată. În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, pentru facilitarea deplinei înțelegeri a prezentelor considerente, Înalta Curte constată, așa cum s-a reținut în etapa procesuală anterioară, la termenul din 02.03.2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat oral sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziei nr. 40/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea de la același termen. Această încheiere a fost casată, iar cauza trimisă spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, prin decizia nr. 1209/18.05.2021, în care instanța supremă a reținut că au fost ignorate prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care impun forma scrisă și motivată a sesizării instanței de contencios constituțional, context în care instanța trebuia să acorde un termen pentru a da posibilitatea părții de a formula în scris cererea și de a o pune în discuția contradictorie a părților. În rejudecare, prin decizia atacată cu prezentul recurs, instanța de apel a respins ca inadmisibilă atât cererea de complinire a lipsei formei cererii, cât și cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că cererea depusă de parte la 16.08.2022 nu poate complini lipsa formei scrise, iar cererea orală din 02.03.2021 nu respectă cerințele obligatorii din perspectiva art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Recurenta susține că, în rejudecare, au fost încălcate îndrumările date prin decizia de casare, cu privire la modul de soluționare a cererii sale de sesizare a Curții Constituționale, cu nesocotirea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ. Înalta Curte notează că, deși recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile acesteia se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât chestiunea pusă în discuție vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată". Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 501 C. proc. civ., privind judecata în fond după casare, rezultă că hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului judecat. Înalta Curte notează că, prin decizia de casare, instanța supremă a tranșat chestiunea privitoare la modul de soluționare a cererii de sesizare a Curții Constituționale, stabilind în mod definitiv că instanța învestită cu cererea de sesizare trebuia să-i acorde autoarei excepției de neconstituționalitate posibilitatea de a formula în scris motivele și pentru a fi pusă în dezbaterea contradictorie a părților. În acest sens, deși recurenta a depus în fața curții de apel, la 16.08.2022, o cerere scrisă cu motivele pentru care a solicitat sesizarea instanței de contencios constituțional, prin încheierea recurată s-a reținut că aceasta nu poate complini lipsa formei sesizării din 02.03.2021, motiv pentru care a respins-o ca inadmisibilă, respingând și cererea formulată oral tot ca inadmisibilă. Procedând astfel, instanța a nesocotit prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., producând recurentei o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii. În considerarea argumentelor expuse anterior, Înalta Curte găsește ca fiind întemeiat motivul de nelegalitate invocat de recurentă, care relevă o nerespectarea a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ. de aceea, recursul va fi admis, în temeiul art. 496 și 497 C. proc. civ., urmând a casa decizia atacată și a trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.