ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1173/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Constanța, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 400.000 euro, echivalent în RON, din care suma de 80.000 RON reprezintă cheltuielile aferente ceremoniilor funerare și cheltuielile ulterioare (parastase, pomeniri), iar suma de 1.786.790 RON reprezintă prejudiciul moral suferit, ca urmare a decesului părinților săi.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următoarele din C. civ. (2009), Legea nr. 132/2017.

Judecătoria Constanța, secția civilă, prin sentința civilă nr. 13410 din data de 7 decembrie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța invocată de pârâtă și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

Dosarul a fost înregistrat, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la data de 10 ianuarie 2019.

Prin sentința civilă nr. 802 din 25 aprilie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta B. S.A. a fost obligată la plata sumei de 7.768,25 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale și la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând daune morale către reclamantul A..

Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, cu consecința obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 500.000 euro (în echivalent, 2.333.584 RON), reprezentând prejudiciul cauzat prin producerea evenimentului rutier asigurat (daune materiale și daune morale).

Prin decizia civilă nr. 583/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 802 din 25 aprilie 2019 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.; s-a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 60.000 RON (daune materiale) și 50.000 euro, în echivalent în RON la data plății, la cursul BNR (daune morale), către reclamant.

La data de 19 mai 2020 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 583/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei recurate, cu consecința obligării intimatei-pârâte la plata sumei de 500.000 euro (2.333.584 echivalentul în RON), reprezentând prejudiciul cauzat prin producerea evenimentului rutier asigurat (atât daune materiale, cât și daune morale). De asemenea, a cerut obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu.

A arătat că din culpa surorii sale C. s-a produs decesul părinților C. și D., astfel încât sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

În opinia recurentului, sunt incidente dispozițiile art. 1357 din C. civ., potrivit cărora "cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

S-a criticat decizia instanței de apel pentru următoarele motive:

Cu toate că instanța de apel a admis, în parte, acțiunea formulată, constatând incidența dispozițiilor legale invocate, a acordat un cuantum neîndestulător în raport de gravitatea situației deduse judecății.

În mod corect, instanța de apel a reținut că respectivele cheltuieli au fost efectuate pentru două persoane decedate și a ținut seama de împrejurarea reală că pentru unele dintre plăți nu se eliberează documente justificative, la care se adaugă și faptul că evenimentul în sine a avut o mare doză de dramatism în care este rezonabilă lipsa de diligență în procurarea tuturor dovezilor de plată.

Instanța de apel a considerat că este rezonabil a stabili că reparația reală și efectivă a prejudiciului material reclamă o despăgubire de 60.000 RON, aceasta implicând și cheltuielile ulterioare pentru pomenirile creștinești, parte din exercitarea sentimentului de recunoaștere și amintire a persoanelor decedate.

Recurentul-reclamant a apreciat că soluția este netemeinică, întrucât instanța de apel, fără a avea în vedere niciun criteriu obiectiv și fără a ține seama de limitele legale de despăgubire, a dispus acordarea sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale și a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale.

Chiar dacă, aparent, instanța de apel a majorat cuantumul despăgubirilor, acestea nu sunt îndestulătoare în raport de suferința efectiv produsă prin accidentul rutier și pierderea persoanelor dragi, a căror viață nu poate fi vreodată cuantificată într-o sumă de bani.

În motivare, instanța de apel a reținut corect modul de apreciere a întinderii prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamant, daunele morale au fost stabilite ținând seama de faptul că rolul acestora este acela de compensare a durerii psihice cauzate prin pierderea ambilor părinți, și nu de reparare a unei astfel de pierderi, însă aceste principii trebuiau să se regăsească și în majorarea semnificativă a daunelor.

Curtea de Apel Constanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 24 alin. (2) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite, conform cărora "limitele de despăgubire stabilite de către Autoritatea de Supraveghere Financiară sunt:

b) pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor păgubite, limita de despăgubire se stabilește, pentru accidente produse începând cu anul 2012, la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României".

Or, chiar în lipsa unor criterii justificative legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, instanța de apel trebuia să aibă în vedere, situația particulară a reclamantului care, într-un singur accident rutier, și-a pierdut întreaga familie și nicio sumă de bani nu ar putea acoperi vreodată tragedia prin care a trecut.

În aprecierea categoriei de persoane care pot invoca existența unui prejudiciu afectiv, instanța trebuie să aibă în vedere un criteriu obiectiv și anume acela al relației victimă - persoană care invocă prejudiciul afectiv.

Pentru realizarea acestui deziderat, trebuie administrate probe temeinice din care să rezulte că relația dintre victimă și persoana care pretinde că suferă un astfel de prejudiciu, a fost una apropiată, bazată pe sentimente profunde de iubire.

De asemenea, este de reținut faptul că persoanele care pretind un drept de despăgubire, cu titlu de daune morale, nu primesc despăgubiri în calitate de moștenitori ai defunctului și, sub nicio formă, nu primesc prețul vieții persoanei dragi decedate în accidentul rutier, ci sunt despăgubite pentru propria suferință încercată.

În drept, recursul reclamantului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Totodată, a cerut obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului.

S-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului pot fi avute în vedere "a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative".

Recurenta-pârâtă a apreciat că soluția pronunțată de instanța de apel reprezintă rezultatul aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material, întrucât daunele materiale nu pot fi dovedite cu martori, susțineri orale sau prezumții, în lumina reglementării cuprinse în Norma ASF nr. 23/2014, normă specială, parțial derogatorie de la dreptul comun în materie de probațiune.

De asemenea, a susținut faptul că prin decizia nr. 23 din 26 octombrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii s-a dezlegat chestiunea acordării daunelor morale membrilor de familie ai șoferului vinovat de producerea accidentului.

Or, în speță, instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate de tribunal tocmai ca urmare a decesului șoferului vinovat de producerea accidentului, numita C.:

"având în vedere că pierderea ambilor părinți s-a realizat în contextul aceluiași eveniment tragic în care și-au pierdut viața și unica soră (...) aspect ce nu poate fi înlăturat în aprecierea puternicului dezechilibru emoțional care s-a produs (...) fac ca prejudiciul moral să fie considerat mai amplu, iar pentru repararea acestuia să se acorde suma de 50.000 euro echivalent în RON la data plății efective".

În opinia recurentei B. S.A., hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (prevederile art. 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului rutier) și a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție care este obligatorie.

Cu alte cuvinte, în stabilirea daunelor morale, instanța de apel trebuia să facă abstracție de suferința cauzată prin decesul șoferului vinovat de producerea accidentului și să se raporteze numai la suferința produsă prin decesul părinților, așa cum a procedat, de altfel, prima instanță.

În drept, recursul pârâtei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtei ca fiind inadmisibil prin raportare la cererea acesteia de a se reține, spre o nouă judecare, cauza în faza apelului, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurenta-pârâtă B. S.A. a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamant, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 25 februarie 2021 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., stabilindu-se termen la data de 13 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților; totodată, s-a prorogat soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant A., până la termenul din 13 mai 2021, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte a luat în examinare, conform prevederilor art. 248 din C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat de recurentul-reclamant A., asupra căreia reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor iar, conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat trebuie să se arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate.

De altfel, simpla relatare a pretențiilor reclamantului și a situației de fapt care a stat la baza generării litigiului dintre părți, nu pot fi suficiente pentru a constitui o motivare a recursului, deoarece această cale de atac nu vizează situația de fapt și nu are caracter devolutiv, astfel că recurentul trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

Din analiza argumentelor expuse în susținerea cererii de recurs se constată că nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței, fiind invocat generic și formal motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului se invocă faptul că soluția este netemeinică, întrucât instanța de apel a dispus acordarea sumei de 60.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru daune materiale și a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale, fără a avea în vedere un criteriu obiectiv și fără a ține seama de limitele legale de despăgubire.

Recurentul-reclamant a precizat că instanța de apel a majorat cuantumul despăgubirilor, însă acestea nu sunt îndestulătoare, raportat la suferința pricinuită de pierderea persoanelor dragi, a căror viață nu poate fi cuantificată într-o sumă de bani.

S-a arătat că daunele morale au fost stabilite de către instanța de apel ținând seama de faptul că rolul acestora este acela de compensare a durerii psihice cauzate prin pierderea ambilor părinți, iar nu de reparare a unei astfel de pierderi, însă recurentul-reclamant consideră că aceste principii trebuiau să se regăsească și în majorarea semnificativă a daunelor.

Or, nu se poate considera că aceste afirmații ale recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) din C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

În realitate, prin criticile invocate în susținerea recursului se tinde la o nouă evaluare a situației de fapt, care să conducă la majorarea cuantumului daunelor morale acordate, aspecte de netemeinicie ce nu mai pot fi puse în discuție în această etapă procesuală.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurentul-reclamant privind modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de instanța de apel, Înalta Curte urmează să aplice sancțiunea nulității recursului, prevăzută de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Deși motivele de recurs au fost încadrate formal în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi nici încadrate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) din același cod, în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488, nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A..

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurentă, deoarece calea de atac dedusă judecății are caracter extraordinar și este lipsită de valențe devolutive; ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greșită aplicare a legii, recurenta-pârâtă solicită reevaluarea materialului probator și a situației de fapt stabilite în baza acestuia, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanța supremă.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. a indicat, în mod expres, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii și când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În analiza primului motiv de recurs invocat, Înalta Curte reține că garantarea dreptului la un proces civil echitabil include printre altele dreptul părților de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată, care, în acest scop, trebuie să procedeze la un examen efectiv și consistent al argumentelor părților.

Așadar, obligația de motivare impune o apreciere atașată de natura cauzei și de circumstanțele sale, motivarea unei hotărâri fiind înțeleasă ca un silogism logic, de natură a o explica în mod inteligibil, ceea ce nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de părți, ci la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Examinarea de detaliu a deciziei atacate conduce Înalta Curte spre concluzia că instanța de apel a explicat de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat, reținând că, în ceea ce privește daunele materiale, tribunalul a avut în vedere numai suma de bani care a fost dovedită prin înscrisuri, administrate ca mijloc de probă, deși a reținut că reclamantul a efectuat cheltuieli în scopul îmbălsămării, transportului persoanelor decedate, a înhumării părinților acestuia, achiziționării de sicrie, obiecte vestimentare, alimente destinate respectării pomenilor și tradițiilor.

Or, având în vedere faptul că toate aceste cheltuieli au fost efectuate pentru două persoane decedate și, ținând seama de împrejurarea reală că pentru unele dintre plăți nu se eliberează documente justificative, la care se adaugă și împrejurarea că evenimentul în sine a avut o mare doză de dramatism în care este rezonabilă lipsa de diligență în procurarea tuturor dovezilor de plată, Curtea de Apel Constanța a apreciat că suma acordată de instanța de fond, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material, este mult prea mică în raport cu paguba reală.

Așadar, ținând seama de costurile acestor evenimente, al căror cuantum este de notorietate și nu se impune a fi dovedit, instanța de apel a considerat că este rezonabil a stabili că reparația reală și efectivă a prejudiciului material reclamă o despăgubire de 60.000 RON, aceasta implicând și cheltuielile ulterioare pentru pomenirile creștinești, parte din exercitarea sentimentului de recunoaștere și de amintire a persoanelor decedate.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecății, cu respectarea prevederilor legale incidente și pe baza unui raționament ce determină în mod logic soluția din dispozitiv, respectând astfel cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.A. a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului pot fi avute în vedere "a) cheltuielile de înmormântare, inclusiv pentru piatra funerară, precum și cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase, probate cu documente justificative".

În concret, a susținut faptul că soluția pronunțată de instanța de apel reprezintă rezultatul aplicării și interpretării greșite a normelor de drept material, întrucât daunele materiale nu pot fi dovedite cu martori, susțineri orale sau prezumții, în lumina reglementării cuprinse în Norma ASF nr. 23/2014, normă specială, parțial derogatorie de la dreptul comun în materie de probațiune.

Această critică va fi înlăturată, având în vedere faptul că nu poate fi reapreciat, în etapa procesuală a recursului, cuantumul despăgubirilor materiale care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât aspectele legate de modul de dovedire a cheltuielilor efectuate de către reclamant, în scopul îmbălsămării, transportului persoanelor decedate, a înhumării părinților acestuia, achiziționării de sicrie, obiecte vestimentare, alimente destinate respectării pomenilor și tradițiilor, excedează limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Totodată, se reține că potrivit art. 264 din C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac.

Așa fiind, nu pot reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora, ceea ce nu este cazul în speță.

Recurenta-pârâtă a mai susținut faptul că obligarea sa la plata de daune morale s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995, care trebuiau interpretate conform celor statuate prin decizia nr. 23/2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri, ca urmare a decesului șoferului vinovat de producerea accidentului.

A menționat că instanța de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate de tribunal, ca urmare a decesului șoferului vinovat de producerea accidentului, numita C., sora reclamantului.

Fiind invocată aplicarea greșită a unor norme de drept material, prin prisma interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, aceste critici vor fi examinate prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se cuvine subliniat că prin decizia nr. 23/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la despăgubiri recunoscut soțului (soției) sau persoanelor care se află în întreținerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului, privește doar vătămările lor corporale, ca victime directe ale evenimentului rutier".

Premisa avută în vedere la pronunțarea deciziei anterior evocate vizează situația în care un conducător auto este victima unui accident rutier produs din culpa sa, iar soția sau persoanele aflate în întreținerea conducătorului vehiculului asigurat solicită despăgubiri de la societatea de asigurare pentru prejudiciul suferit ca urmare a vătămării sau a decesului șoferului.

În prezenta cauză, situația premisă este diferită de cea avută în vedere la pronunțarea deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, deoarece reclamantul și-a întemeiat cererea de despăgubire pe calitatea sa de rudă cu defuncții D. și C. (părinții reclamantului), și nu pe cea de rudă cu conducătorul vehiculului asigurat, respectiv cu numita C. (sora reclamantului).

Potrivit dispozițiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., "instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu".

Reclamantul A. avea calitatea de fiu al defuncților D. și C., victimele faptei cauzatoare de prejudicii săvârșite de către conducătorul vehiculului asigurat, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 1391 alin. (2) din C. civ., în temeiul cărora pot fi acordate despăgubiri, sub forma daunelor morale, pentru durerea încercată prin moartea părinților.

Referitor la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei, instanța supremă constată că întrunirea cumulativă a acestor condiții a fost stabilită de către instanțele de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Dat fiind că verificarea îndeplinirii acestor condiții ar presupune reevaluarea probelor administrate în cauză, rezultă că aspectele de fapt reținute în acest sens de către instanțele devolutive se mențin și în calea extraordinară de atac a recursului, în care se realizează numai un control de legalitate a hotărârii recurate.

Așadar, este îndeplinită cerința existenței unui raport de răspundere civilă delictuală pe care să se grefeze raportul de asigurare de răspundere civilă.

În realitate, prin criticile formulate în calea extraordinară de atac, recurenta-pârâtă încearcă să redimensioneze cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, toate aceste aspecte fiind avute în vedere de către instanța de apel la stabilirea sumei acordate cu acest titlu. Asupra lor instanța de apel a avut o marjă de apreciere care nu poate fi în mod absolut stabilită, ci se evaluează cazual, aspecte care nu vor fi reevaluate în recurs.

Întrucât decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate de către recurenta-pârâtă dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 583/2019 din 11 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2021.