ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2599/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vi-a Civilă la 23 mai 2016 sub nr. x/23.05.2016, reclamanții A., B., C., D., D. și E. au chemat în judecată pe pârâta F., prin reprezentant de despăgubiri G. S.R.L. și intervenientul forțat H., solicitând obligarea pârâtei la plata următoarelor sume: 1.000.0000 de euro, în echivalent RON la data plății pentru reclamanta B. în calitate de mamă a defunctului; 500.000 de euro, în echivalent RON la data plății pentru reclamantul A. în calitate de fiu al defunctului; 500.000 de euro, în echivalent RON la data plății pentru reclamanta D. în calitate de soră a defunctului; 1.000.000 de euro, în echivalent RON la data plății pentru reclamantul D. în calitate de tată al defunctului; 100.000 de euro, în echivalent RON la data plații pentru reclamantul C. în calitate de tată vitreg al defunctului; 250.000 de euro, în echivalent RON la data plății cu titlu de daune morale și 10.773, 69 de euro în echivalent RON la data plății cu titlu de daune morale, pentru reclamanta E., în calitate de persoană vătămată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1349, 1357, 1381-1395 și art. 2214 C. civ. și Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Prin sentința civilă nr. 3793/2018 din 13 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea reclamanților și a dispus obligarea pârâtei: să plătească reclamantului A. - suma de 4.050 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale; reclamantei B. - suma de 6750 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale; reclamantului D. - suma de 6000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale; reclamantei D. - suma de 1800 euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale; reclamantei E. - suma de 13.000 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A., B., D., D., E..

Prin decizia civilă nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanții A., B., D., D., E. împotriva sentinței civile nr. 3793 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

Majorează cuantumul daunelor morale acordate reclamanților, astfel: 10.000 euro reclamantului D., 10.750 euro reclamantei B., 7.270 euro reclamantului A., 5.000 euro reclamantei D., fiind menținute în rest dispozițiile sentinței.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții A., B., D., D., precum și reclamanta E..

Motivele de casare privind recursul reclamanților A., B., D., D..

Prin memoriul de recurs, recurenții au invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 și 5 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții apreciază că decizia recurată este insuficient motivată, întrucât nu cuprinde considerentele care să arate temeiul de drept care stă la baza soluției pronunțate și nici detalierea aspectelor/criteriilor avute în vedere pentru cuantificarea daunelor morale acordate.

Astfel, în mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecații, în caz contrar fiind lipsita de suport probator și legal, fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, recurenții apreciază că hotărârea supusă controlului de legalitate nu respectă cerințele legale privind motivarea deciziilor judecătorești, fiind în fața unei motivări superficiale ce nu răspunde criticilor din apelul formulat, ci se fundamentează pe statuări nemotivate ale completului de apel, prin urmare se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Într-o altă critică, se susține că instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 2641, 2562 și 2563 C. civ. și nu a urmat procedura aflării conținutului dreptului străin prevăzută de convenția din 1968 europeană în domeniul informării asupra dreptului străin și protocolul adițional la convenție, semnat la Strasbourg la 15 martie 1978 la care România a aderat prin H.G. nr. 153/1991.

În acest context, se arată că la dosarul cauzei se regăsește doar legea asigurărilor din Belgia, tradusă în română, depusă de către pârâtă, reglementare legală care nu oferă instanței informații cu privire la normele care reglementează toate elementele prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma II), Regulament în temeiul căruia a fost reținută aplicabilitatea legii belgiene ca drept material în prezenta cauză.

În acest sens, recurenții consideră că independent de diligențele dispuse în sarcina părții care invocă o legislație străină, privind dovada conținutului său, instanța însăși are obligația stabilirii conținutului legii străine, în vederea stabilirii competenței legislative în favoarea unei norme străine ori a normei interne, în temeiul art. 2557-2558 C. civ., prin modalitățile prevăzute de art. 2558 din același Cod, inclusiv pentru a verifica dacă această lege retrimite la dreptul român sau la dreptul altui stat.

În opinia recurenților, neparcurgerea acestei proceduri și în consecință, necunoașterea dreptului străin în temeiul căruia a fost judecat de către instanța de judecată, se încadrează atât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, cât și în cel prevăzut la pct. 5, deoarece se încalcă astfel principiile generale ale dreptului procesual civil, respectiv art. 6, art. 13 și art. 22 C. proc. civ.

Astfel, consideră că cauză nu s-a realizat o judecată efectivă a cererilor reclamanților/apelanți conform dreptului material aplicabil în cauză, întrucât nu s-au făcut diligente minime de către instanța de judecată, în sensul aflării normelor de drept material care reglementează stabilirea întinderii prejudiciului în cauză și cuantificarea daunelor morale în cazul victimelor decedate în accidente rutiere.

Mai susțin recurenții, că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea "principiului reparării în integralitate a prejudiciului suferit", cuantumul daunelor morale acordate fiind stabilit sub un nivel care să compenseze cu adevărat pierderea suferită de rudele victimei decedate în accidentul rutier.

Legislația din România nu conține norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, iar conform celor reținute de instanța de judecată, nici legislația belgiană nu conține criterii exprese pentru cuantificarea daunelor morale acordate în cazul prejudiciilor produse prin accidente rutiere. In aceste condiții, atât la nivel național cât și în sistemul de drept belgian, criteriile de determinare al acestor daune se stabilesc prin jurisprudență în materie.

Așadar, daunele morale la care sunt îndreptățite părțile în calitate de rude ale victimei decedate în accidentul rutier, se evaluează în raport de criterii subiective, asupra cărora judecătorul are o largă marjă de apreciere, limitele acestei aprecieri fiind cele care relevă justul echilibru între dauna morală suferită și despăgubirea ce trebuie acordată pentru a asigura compensarea suferințelor titularului dreptului la daune morale.

Motivele de casare privind recursul declarat de reclamanta E..

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta E. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, iar în rejudecare admiterea apelului reclamantei și majorarea daunelor morale având în vedere dreptul material aplicabil în speță.

În argumentarea memoriului de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a omis să cerceteze, din eroare, un motiv de apel invocat de aceasta, și anume cererea sa de reparare a prejudiciului material, având în vedere că instanța de apel a analizat exclusiv solicitarea acestei apelante de a se majora despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit.

Astfel, prin apelul declarat, reclamanta E. a invocat următoarele motive de apel: în mod greșit, judecătorul de caz nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 5 și 22 C. proc. civ. și nu a acordat acestei reclamante despăgubiri într-un cuantum echitabil, conform principiului echității la care trimit aceste dispoziții legale de procedură care sunt aplicabile în speță. întrucât legea belgiană nu stabilește decât la nivel de principiu despăgubirile morale, instanța trebuia să stabilească despăgubirile morale la un nivel echitabil și care să compenseze durerea cauzată prin săvârșirea faptei ilicite, sens în care consideră că despăgubirile acordate reclamantei sunt la un nivel inechitabil și nu pot compensa prejudiciul moral, prejudiciul de agrement și prejudiciul estetic suferit.

In ceea ce privește prejudiciul material pretins de către reclamantă constând în cheltuielile de spitalizare și de refacere a stării de sănătate, recurenta consideră că acestea sunt dovedite și trebuie reparate de către pârâtă, întrucât debitul pe care îl datorează reclamanta către unitatea medicală care i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă care este în sarcina reclamantei, chiar dacă aceasta încă nu a efectuat plata către unitatea spitalicească.

Cheltuielile de spitalizare care sunt imputabile reclamantei trebuie să cadă în sarcina pârâtei, întrucât aceasta răspunde conform legii belgiene sau românești pentru aceste cheltuieli. Având în vedere că pârâta nu a achitat, până la acest moment, cheltuielile de spitalizare, iar spitalul din Belgia îi impută reclamantei aceste cheltuieli, creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, apreciază că prima instanță, în mod netemeinic, a respins acest capăt de cerere în mod eronat.

Aceasta mai susține că, instanța de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil reglementate de art. 6, art. 13, art. 20, art. 22 alin. (6) C. proc. civ., art. 476 și art. 477 din același Cod, reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute, conform art. 174 alin. (2) C. proc. civ., ce au produs părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea deciziei atacate, conform art. 175 alin. (1) din același Cod.

Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia recurată este nelegală și din punct de vedere al nemotivării sau al motivării greșite și contradictorii cu referire la respingerea apelului formulat de aceasta, prin care a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale.

Astfel, deși instanța de apel a reținut ca prima instanța de fond a stabilit greșit caracterul "obligatoriu" al tabelului indicativ depus de pârâtă, concluzionând că are doar caracter de recomandare pentru judecători și a concluzionat că atât legea română cât și legea belgiană stabilesc că repararea prejudiciului moral se face conform principiului echității, cu toate acestea, a considerat că se impune majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit doar în ceea ce-i privește pe reclamanții A., B., D., D..

In ceea ce o privește pe reclamanta E., deși constată că aceasta a suferit leziuni care i-au pus în pericol viața și au necesitat 95-100 zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă, a considerat că suma de 13.000 de Euro, stabilită de prima instanță conform "tabelului indicativ" facultativ că este corect individualizată și respectă criteriul de echitate. Această concluzie a instanței de apel vine în contradicție cu motivarea admiterii apelului pentru ceilalți reclamanți, deși pentru aceștia a considerat instanța de apel că prima instanța s-a raportat la acest tabel indicativ în mod greșit, admițând apelul unei părți dintre reclamanți, pentru reclamanta E., deși despăgubirile au fost stabilite tot în funcție de acest tabel, soluția instanței de apel este diferită, respingându-se apelul cu această motivare contradictorie, sens în care se apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii punând reclamanți cu aceeași situație juridică pe poziții diferite, pentru unii admițând, iar pentru alții respingând apelul, în mod inechitabil.

Practic, instanța de apel, deși constată că prima instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dreptului material pentru toți reclamanții, soluția este de admitere a apelului doar pentru o parte dintre reclamanți.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a dreptului material aplicabil în cauză, întrucât judecătorul nu era ținut de tabelul cu sumele forfetare ci, trebuia să facă o analiză a prejudiciului moral efectiv suferit de către reclamanți și să stabilească o despăgubire echitabilă, proporțională cu suferința, durerea cauzată de pierderea persoanei față de care nutreau sentimente de afecțiune din punct de vedere emoțional, moral, psihic.

Așadar, în cazul reclamantei E., prima instanța de fond a pronunțat de asemenea o hotărâre nelegală și netemeinică cu aplicarea greșită a dreptului material, întrucât instanța trebuia să aprecieze în concret daunele morale, prejudiciul efectiv, nefiind ținută de tabelul cu sumele forfetare și de recunoașterea parțială a pretențiilor din partea pârâtei.

In acest context, instanța de judecata va soluționa acordarea de daune morale doar în funcție de principiile generale de drept civil care privesc repararea prejudiciului, răspunderea civilă delictuală, asigurările de răspundere civilă obligatorii, iar nu în funcție de un "tabel" care nu este prevăzut de un act normativ și nu reprezintă el însuși o dispoziție legală, normativă și obligatorie, fiind, în opinia recurentei, un ghid practic de soluționare pe cale amiabilă extrajudiciară a litigiilor de acest tip, iar nu în faza de judecată.

Prin urmare, rezultă că instanța de apel trebuia să facă aplicarea art. 19 bis. 13 coroborat cu art. 1382-1386 bis C. civ. belgian și să stabilească pentru reclamanta E. despăgubiri morale într-un cuantum echitabil și proporțional cu suferințele psihice indurate/suferite în urma evenimentului nefericit al cărei victima a fost.

Așadar, după cum se poate observa, instanța de apel a aplicat greșit dreptul material în cauză, dar nici nu a motivat ori analizat în concret apelul declarat de către această reclamantă cu privire la majorarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit, limitându-se să afirme că daunele stabilite de către prima instanță sunt suficiente și echitabile, deși acestea au fost stabilite în baza unui tabel care nu face parte din legislația belgiană în materie delictuală, care nu completează C. civ. belgian sau Legea asigurărilor din Regatul Belgiei. Procedând astfel, instanța de apel a făcut aceeași eroare ca și prima instanță menținând-o ca legală și temeinică, respingând în mod greșit apelul reclamantei.

Prin întâmpinarea depusă la 22 ianuarie 2021, intimata F., prin reprezentant de despăgubiri G. S.R.L. a invocat pe cale de excepție nulitatea recursurilor, întrucât criticile invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare indicate, sens în care se impune aplicarea sancțiunii nulității recursurilor, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursurilor declarate de reclamanți, cu menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 27 mai 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 10 iunie 2021, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 7 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursurile declarate de recurenții-reclamanți A., D., B. și D., precum și de recurenta-reclamantă E. împotriva deciziei civile nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă și a acordat termen la data de 25 aprilie 2021.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamanții A., B., D., D. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează cazul de casare a unei hotărâri, care se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Rezultă, așadar, din analiza acestor prevederi legale, că hotărârea poate fi considerată nemotivată atât atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, însă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute în speță, întrucât acest motiv de recurs a fost invocat formal, având în vedere că în cuprinsul memoriului de recurs s-au redat considerente generale referitoare la nemotivarea hotărârilor judecătorești fără a se arăta concret în ce constă pretinsa nemotivare a hotărârii din apel, nefiind dezvoltate critici pe acest aspect care să poată fi supuse controlului de legalitate din perspectiva acestui caz de casare.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 2641, 2562 și 2563 C. civ. și nu a urmat procedura aflării conținutului dreptului străin prevăzută de convenția din 1968 europeană în domeniul informării asupra dreptului străin și protocolul adițional la convenție, semnat la Strasbourg la 15 martie 1978 la care România a aderat prin H.G. nr. 153/1991.

În opinia recurenților, neparcurgerea acestei proceduri și în consecință, necunoașterea dreptului străin în temeiul căruia a fost judecat de către instanța de judecată, se încadrează atât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, cât și în cel prevăzut la pct. 5, deoarece se încalcă astfel principiile generale ale dreptului procesual civil, respectiv art. 6, art. 13 și art. 22 C. proc. civ.

Critica nu este fondată. Înalta Curte reține sub acest aspect că prevederile art. 2562 C. civ., invocate de recurenți, reglementează alternativ modalitățile prin care poate fi stabilit conținutul legii străine. În acest context, se reține că în speță în mod legal, cu aplicarea prevederilor art. 2562 alin. (1) și (2) C. civ., instanța devolutivă a stabilit conținutul legii străine prin raportare la traducerea acestuia, depusă la dosarul cauzei, o asemenea situație încadrându-se în modul adecvat de cunoaștere, reglementat de norma națională.

Se reține, totodată, că recurenții, deși au invocat nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva necunoașterii conținutului legii străine, nu au dovedit că respectiva lege ar avea alte prevederi, contrare celor menționate în traducerea aflată la dosarul cauzei.

Pe acest aspect, al aplicării conținutului legii străine, referitor la prejudiciul moral, instanța de apel a reținut că legea belgiană nu oferă criterii de apreciere a acestuia, rămânând aplicabil principiul echității, comun atât sistemului de drept românesc, cât și al celui belgian, prin raportare la sursele comune ale acestora și că în baza acestui principiu, instanța trebuie să stabilească un echilibru între prejudiciul moral suferit de victimă și despăgubirile acordate acesteia.

În ceea ce privește susținerile întemeiate pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., din perspectiva cuantumului daunelor morale, dezvoltarea criticii din memoriul de recurs se circumscrie nemulțumirii recurenților față de nivelul acordat. Or, acest aspect nu poate reprezenta o critică de nelegalitate, având în vedere că recurenții au dezvoltat critici cu privire la stabilirea situației de fapt și la reinterpretarea probelor administrate în cauză, chestiuni ce vizează netemeinicia hotărârii atacate.

Așadar, pentru ca susținerile dezvoltate de recurenți să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., aceștia trebuiau să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt stabilită.

În cazul de față, motivul de casare a fost invocat în mod evident cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Referitor la criticile întemeiate pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., potrivit căruia se încalcă principiile generale ale dreptului procesual civil, respectiv art. 6, art. 13 și art. 22 C. proc. civ., se constată că în cadrul memoriului de recurs, recurenții nu au dezvoltat normele de procedură evocate ce ar fi fost nerespectate de instanța de apel, context în care se apreciază că acestea au fost invocate în mod formal.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamanta E. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În raport cu aspectele criticate, se constată că prin recursul formulat de reclamanta E. s-au invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., iar din analiza memoriului de recurs, se apreciază că motivul de recurs ce vizează dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este întemeiat, întrucât privește criticile referitoare la daunele materiale solicitate prin acțiune.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea memoriului de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a omis să cerceteze, din eroare, motivul de apel invocat de aceasta privind cererea sa de reparare a prejudiciului material, având în vedere că instanța de apel a analizat exclusiv solicitarea acestei apelante de a se majora despăgubirile pentru prejudiciul moral suferit.

Cu privire la prejudiciul material pretins de către reclamantă constând în cheltuielile de spitalizare și de refacere a stării de sănătate, se constată că instanța de apel nu l-a analizat sub nicio formă, iar din această perspectivă recurenta este îndreptățită să beneficieze de această reparație, întrucât debitul pe care îl datorează unității medicale care i-a acordat îngrijiri medicale de specialitate reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă care este în sarcina reclamantei, chiar dacă aceasta încă nu a efectuat plata către unitatea spitalicească.

Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat principiile fundamentale care guvernează procesul civil și principiul devoluțiunii căii de atac a apelului, a căror încălcare se sancționează cu nulitatea absolută, urmând ca Înalta Curte să dispună casarea parțială a deciziei recurate, iar în rejudecare instanța de apel se va preocupa să analizeze motivul de apel privind prejudiciul material suferit de către reclamanta E. pentru considerentele expuse, care au fost invocate și în cadrul memoriului de apel.

În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia recurată este nelegală și din punct de vedere al nemotivării sau al motivării greșite și contradictorii cu referire la respingerea apelului formulat de aceasta, prin care a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale, întrucât, deși s-a reținut că prima instanța de fond a stabilit greșit caracterul "obligatoriu" al tabelului indicativ depus de pârâtă, cu toate acestea, a considerat că se impune majorarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit doar în ceea ce-i privește pe reclamanții A., B., D., D..

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conținutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Rezultă, așadar, din analiza acestor prevederi legale, că hotărârea poate fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, însă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reținute în speță, întrucât, deși concisă motivarea instanței de apel s-a apreciat, prin raportare la gravitatea leziunilor constatate, că despăgubirea acordată de prima instanță, în sumă de 13.000 euro, este corect individualizată, respectând criteriul de echitate.

Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar criticile reclamantei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Prin urmare, se constată că instanța de apel a găsit prin soluția pronunțată pe acest aspect un echilibru între pretențiile formulate de reclamanți, neputându-se reține că sumele acordate reclamanților nu ar fi de natură să compenseze, în măsura în care este posibil, suferințele de ordin afectiv ale acestora.

Referitor la critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta consideră că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel a aplicat greșit dreptul material în cauză și nici nu a motivat ori analizat în concret apelul declarat de către această reclamantă cu privire la majorarea daunelor morale pentru prejudiciul moral suferit.

Așadar, repararea daunelor morale este și trebuie să fie înțeleasă într-un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale și patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, să ofere o anumită satisfacție sau ușurare, pentru suferințele îndurate.

Cu toate acestea, despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei - aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilității, cu totul firești, de stabilire a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul său și gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.

Cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deși nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

Prin urmare, se constată că critica recurentei ce vizează cuantumul daunelor morale acordate de către instanța de fond și menținute de instanța de apel nu poate fi examinată prin prisma motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât aceasta susține critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A., D., B. și D. împotriva deciziei civile nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, iar în ceea ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă E. împotriva aceleiași decizii va fi admis în parte, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 3793/2018 din 13 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în ce privește criticile vizând daunele materiale solicitate prin acțiune, urmând a fi menținute restul dispozițiilor deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți A., D., B. și D. împotriva deciziei civile nr. 1160 din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte I., prin reprezentant de daună G. S.R.L., F., prin mandatar G. S.R.L. și J., prin reprezentant de daună G. S.R.L. și intimatul-intervenient H..

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă E. împotriva aceleiași decizii.

Casează în parte decizia atacată.

Trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecarea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 3793/2018 din 13 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în ce privește criticile vizând daunele materiale solicitate prin acțiune.

Menține restul dispozițiilor deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2021.