ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 549/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamanta A., în calitate de soție a defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamanta B., în calitate de fiică adoptivă a defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamanta C., în calitate de soră a defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamantul D., în calitate de frate al defunctului H.;

- 500.000 Euro, în echivalent în RON, la data plății, cu titlu de daune morale, către reclamanta E., în calitate de soră a defunctului H..

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1.349 și art. 1.391 alin. (2) C. civ., precum și prevederile Legii nr. 132/2017.

Prin încheierea din 29 martie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, și a fost admisă excepția necompetenței funcționale, cauza fiind declinată spre competentă soluționare secției a VI-a Civilă a Tribunalului București, unde a fost înregistrată la 24 aprilie 2019, sub nr. x/2018*.

Prin sentința civilă nr. 2013 din 5 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, pârâta fiind obligată la plata sumei de 30.000 Euro, în echivalentul în RON, la cursul B.N.R. de la data plății, către fiecare reclamant, cu titlu de daune morale.

Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții formulate.

Prin decizia civilă nr. 1753A din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca nefondat, apelul reclamanților și s-au admis căile de atac formulate de pârâtă și intervenientul-forțat.

În consecință, sentința apelată a fost schimbată, în parte, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 20.000 Euro, în echivalentul în RON, la cursul B.N.R., din ziua plății, către fiecare dintre reclamanții C., D. și E., cu titlu de daune morale.

Totodată, au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii pronunțate în primă instanță.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenții susțin că lipsa motivării unei hotărâri judecătorești reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C.E.D.O. și art. 6 C. proc. civ., pe care instanța este obligată să îl respecte și să-l aplice conform art. 20 din același cod.

Recurenții mai arată că motivarea soluției de respingere a apelului declarat se reduce la o frază conform căreia o majorare a cuantumului daunelor morale, astfel cum s-a solicitat, ar fi de natură să ducă la eludarea scopului acestui tip de despăgubiri și la încălcarea principiului proporționalității între prejudiciu și despăgubiri.

Consideră recurenții că instanța de apel nu a răspuns motivelor de apel pe care le-au invocat, apelul fiind respins fără a se analiza temeinicia acestuia, soluția nefiind argumentată juridic sub aspectul efectelor negative ale pierderii suferite de aceștia.

Printr-o altă critică, se susține nelegalitatea deciziei recurate privind admiterea apelului pârâtei și al intervenientului-forțat, întrucât motivarea deciziei este lacunară sub acest aspect dar și contradictorie, referitor la modul diferit în care au fost reținute concluziile rapoartelor medicale, instanța de apel considerând că aceste rapoarte nu stabilesc o legătură de cauzalitate pentru reclamanții care au calitatea de frați ai defunctului, ci doar pentru soția defunctului și tatăl acestuia.

Astfel, recurenții susțin că soluția de reducere a despăgubirilor pentru acești reclamanți nu este motivată, nefiind arătate argumente de ce aceste părți ar fi suferit mai puțin și ca atare prejudiciul acestora ar fi mai mic.

La 27 mai 2021, intimata-pârâtă F. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pentru neîncadrarea în motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, cu obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

La 28 mai 2021, a depus întâmpinare și intimatul-intervenient G., solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă nu și-au exercitat acest drept.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenții-reclamanți, a prorogat discutarea excepției nulității recursului invocate de intimata-pârâtă și a stabilit termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității căi extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au invocat formal motivul de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal de către recurenți întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici privind nemotivarea, contradictorialitatea deciziei atacate ori motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reține că recurenții, în argumentarea motivului de casare privind soluția de respingere a apelului acestora, invocă regulile și principiile de drept privind motivarea hotărârilor judecătorești fără însă a dezvolta critici privind nemotivarea deciziei din apel și care sunt motivele din apel pe care instanța nu le-a analizat ce pot conduce la nulitatea hotărârii pronunțate, pentru a se putea efectua controlul judiciar în calea extraordinară de atac.

În consecință, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., de strictă interpretare, criticile formulate neputând fi completate deductiv de instanța de casare.

Totodată, referitor la soluția de admitere a apelului pârâtei și intervenientului-forțat, recurenții invocă o motivare lacunară și contradictorie însă, în realitate, în dovedirea despăgubirilor solicită reaprecierea situației de fapt și reinterpretarea probelor prin analiza coroborată a acestora, respectiv a martorilor audiați și a rapoartelor psihologice efectuate în cauză.

Or, aceste chestiuni sunt incompatibile cu calea de atac a recursului, care trebuie să se rezume exclusiv la critici de nelegalitate. În egală măsură repunerea în discuție a situației de fapt precum și reinterpretarea probelor în calea extraordinară de atac a recursului nu este posibilă întrucât nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății în recurs fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Înalta Curte reamintește că stabilirea situației de fapt și verificarea modului de interpretare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie și nu în aceea a controlului de nelegalitate reglementat expres și limitativ prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ., cu consecința că examinarea deciziei, din această perspectivă este exclusă în calea de atac a recursului.

Astfel, în cauză se reține că motivul de casare este invocat formal, întrucât recurenții nu au indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele reglementate de motivul de recurs, ci au invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, ceea ce reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența unui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

Înalta Curte constată că recurenții nu au indicat motivele de nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și că nu au fost identificate motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții E., B., C., D. și A. împotriva deciziei civile nr. 1753A din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte F. S.A. privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții E., B., C., D. și A. împotriva deciziei civile nr. 1753A din 10 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimată - pârâtă F. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2022.