ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 500/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâta D. prin mandatar E. S.R.L. (broker de asigurare -reasigurare) și pe intervenientul forțat F., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro (respectiv 2.250.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale, către reclamantul A., ca urmare a decesului fiicei sale G.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro (respectiv 1.125.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale, către reclamantul B., ca urmare a decesului nepoatei sale G.;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 euro (respectiv 1.125.000 RON), echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, reprezentând daune morale, către reclamanta C., ca urmare a decesului nepoatei sale G.;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995 și cele ale Ordinului nr. 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

B. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 3845/2018 din 20 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta D. prin mandatar E. S.R.L. (broker de asigurare - reasigurare) și intervenientul forțat F.; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 30.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din data efectuării plății, cu titlu de daune morale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului B. suma de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din data efectuării plății, cu titlu de daune morale; pârâta a fost obligată să plătească reclamantei C. suma de 10.000 euro, în echivalent în RON la cursul Băncii Naționale a României din data efectuării plății, cu titlu de daune morale; de asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții A., B., C. și pârâta D. prin mandatar E. S.R.L.

Apelanții-reclamanți A., B. și C. au solicitat schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul reaprecierii cuantumului daunelor morale.

Prin apelul formulat apelanta-pârâtă a solicitat admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței atacate, cu consecința reducerii daunelor morale acordate reclamanților.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 1989A din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de apelanții-reclamanți A., B. și C. și de apelanta-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3845 din 20 decembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient forțat F..

E. Considerentele instanței de apel

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

S-a apreciat ca întemeiată motivarea instanței de fond, care, în stabilirea cuantumului daunelor morale a avut în vedere împrejurarea că victima ar fi putut evita, cel puțin parțial, consecințele accidentului prin purtarea centurii de siguranță.

În acest sens, au fost evocate dispozițiile art. 1371 alin. (1) din C. civ., care stabilesc că în cazul în care victima a contribuit, cu intenție sau din culpă, la cauzarea ori mărirea prejudiciului sau nu l-a evitat, în tot sau în parte, deși putea să o facă, cel chemat să răspundă va fi ținut numai pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Totodată, instanța de apel a reținut că prejudiciul moral se apreciază prin raportare la suferințele pricinuite titularului cererii, în funcție de probele administrate și circumstanțele specifice fiecărui solicitant, inclusiv vârsta, gradul de afecțiune care exista între victimă și persoana prejudiciată, modul de percepere a incidentului de către persoana prejudiciată.

Prin raportare la circumstanțele descrise mai sus, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a stabilit cuantumul daunelor morale. Astfel, Tribunalul București, în aprecierea daunelor morale, nu a încălcat principiul echității și a stabilit acest cuantum prin raportare la toate circumstanțele cauzei și probele administrate.

La stabilirea daunelor morale trebuie avute în vedere, pe de o parte, dreptul reclamantului de a primi o compensație materială față de prejudiciul moral suferit, iar, pe de altă parte, faptul că această compensație materială nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără justă cauză. Prin urmare, suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale nu trebuie să constituie nici o amendă nejustificată pentru autorul daunei, nici venituri nejustificate pentru victimă.

Având în vedere că nu este posibilă identificarea unor criterii științifice corecte pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului și implicația acestuia, pe toate planurile sociale. În acest context, s-a reținut că nu există criterii legale pentru cuantificarea prejudiciului moral, deși textul articolului 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 5/2010 face trimitere în acest sens la "legislația și jurisprudența din România".

Așadar, cuantumul daunelor morale se stabilește ca urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimelor.

S-a reținut că, în speță, suferința provocată reclamanților prin pierderea în urma accidentului de circulație a copilului, respectiv a nepoatei lor, este permanentă, iar la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar și consecințele pe plan social, profesional și familial. Este fără putință de tăgadă că reclamanții au suferit traume psihice accentuate, ca urmare a accidentului rutier în care a decedat un membru al familiei lor. Suferința tatălui generată de pierderea fiicei, respectiv a bunicilor pentru pierderea nepoatei a determinat și o veritabilă modificare a coordonatelor vieții cotidiene, prin menținerea unei traume psihice cu caracter de permanență, astfel că sumele de bani acordate trebuie să le ofere satisfacții compensatorii în măsură a le ușura reala condiție morală, mai ales că situația anterioară este imposibil de restabilit. Dar), cu) toate acestea, se impune menținerea unei proporționalități între suferințele provocate, care, deși nu pot fi cuantificate, trebuie cel puțin estimate, raportat la criteriile mai sus indicate, și sarcina impusă societății de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

În materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora.

În cauza dedusă judecății, au fost avute în vedere probele administrate în cauză, în mod special înscrisurile care dovedesc intensitatea legăturii afective dintre defunctă și tatăl său.

Instanța de apel a mai reținut că nu poate fi avută în vedere practica judiciară invocată de apelanții-reclamanți, întrucât, pe de o parte, nu s-a făcut dovada caracterului definitiv al hotărârilor respective, iar, pe de altă parte, acele spețe se referă la situații diferite de cauza de față, fiind vorba de despăgubiri acordate pentru pierderea soțului sau a tatălui ori de despăgubiri cauzate exclusiv de persoana a cărei răspundere a fost asigurată (sentința penală nr. 1569/2011 a Judecătoriei Sectorului 5 București, prin care s-au acordat părinților, pentru o culpă de 100%, daune morale de 100.000 euro, în speța de față fiind acordate pentru o culpă de 50% despăgubiri de 30.000 euro).

În legătură cu practica judiciară invocată de apelanta-pârâtă, Curtea a constatat că la dosarul instanței de fond aceasta nu a depus practică judiciară, iar, în apel, au fost depuse, cu titlu de practică judiciară, decizii ale Curții de Apel București, respectiv decizia nr. 80/2019 (necesară prin raportare la decizia Curții Constituționale nr. 369/2017), decizia nr. 22556/2018 care are în vedere daune morale acordate reclamantului pentru decesul mamei, decizia nr. 1118/2018 care se referă la daunele morale acordate descendenților, decizia nr. 2220/2018 și decizia nr. 1667/2018, precum și sentința nr. 1032/2018 a Tribunalului București, fără a avea mențiunea "definitivă". De asemenea, s-a reținut că celelalte hotărâri invocate de apelanta-pârâtă, cu titlu de practică judiciară, nu au fost depuse la dosar.

În ceea ce privește suma la care instanța de fond a obligat pârâta, cu titlu de cheltuieli de judecată, Curtea a constatat că aceasta a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, întrucât cererea reclamanților a fost admisă în parte, aceștia solicitând daune morale în cuantum de 500.000 euro, respectiv 250.000 euro, instanța de judecată acordându-le 30.000 euro, respectiv 10.000 euro, în mod corect aceasta a obligat pârâta la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat, din totalul de 5.000 RON, corespunzător admiterii în parte a pretențiilor.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

La data de 28 februarie 2020 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1989 A din 28 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, autorii căii de atac susțin faptul că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit următoarele dispoziții legale:

Recurenții consideră că instanța de apel, la determinarea în concret a cuantumului daunelor morale, nu a procedat la o analiză amplă a repercusiunilor evenimentului rutier din anul 2015 și că decizia atacată a fost dată atât cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, cât și cu încălcarea criteriilor jurisprudențiale, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză în plan psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele pierderii singurei fiice/nepoate.

Au arătat că a fost depusă la dosar practică judiciară din care reiese, fără echivoc, faptul că instanțele de judecată au acordat, în situații similare, sume de bani, cu titlu de daune morale, mult superioare celei acordate de către instanța de apel.

În speță, pentru a crea o aparență privind respectarea dispozițiilor Ordinului CSA nr. 14/2011, instanța de apel s-a limitat la a indica trei decizii nefavorabile, din anul 2014, fără a se raporta la practica judiciară depusă de reclamanți atât în fața primei instanțe, cât și în faza procesuală a apelului.

Recurenții-reclamanți apreciază că suma acordată, cu titlu de daune morale, de Tribunalul București, păstrată de instanța de apel, constituie o limitare disproporționată și nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudență și la criterii stabilite în practică.

Consecințele accidentului rutier asupra vieții reclamanților sunt individualizate în numeroasele înscrisuri aflate la dosar și în declarația martorului audiat în cauză, însă acestea nu au fost avute în vedere la cuantificarea sumei acordate cu titlu de daune morale.

Regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecințele negative suferite de reclamanți pe plan fizic și moral, având în vedere importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Față de acestea, instanța de apel era ținută să se raporteze și la criteriul echității, precum și la principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudențială la stabilirea daunelor morale.

Astfel, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de apreciere față de dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale invocate de recurenții-reclamanți în cuprinsul cererii de recurs.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

G. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului raportat la faptul că motivele de casare prezentate și dezvoltarea acestora nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

H. Considerentele instanței de recurs

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de recurenții-reclamanți C., B. și A. se constată că nu există critici formulate, care să poată fi supuse controlului de legalitate din perspectiva acestui caz de casare.

Înalta Curte reamintește că pentru a se reține incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este știut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția respectivă.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, din lecturarea deciziei recurate rezultă că au fost respectate exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât s-au arătat considerentele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției de respingere a apelului formulat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 3845/2018 din 20 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

De asemenea, se constată că hotărârea pronunțată de către instanța de prim control judiciar nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei și, prin urmare, nu este susceptibilă de a fi casată pentru acest motiv.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă acesta este nefondat.

În susținerea acestui motiv, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 1385 alin. (1) și (2) C. civ., art. 1391 alin. (1) C. civ., întrucât sumele de bani acordate, cu titlu de daune morale, de către prima instanță, menținute prin decizia instanței de apel, nu au acoperit în integralitate prejudiciul nepatrimonial încercat de reclamanți, cuantumul daunelor morale nefiind proporțional cu suferința și restrângerile din viața familială și socială ce le-au fost produse acestora ca urmare a accidentului rutier.

Critica este însă strict formală, prin intermediul acesteia, recurenții-reclamanți tinzând să obțină în recurs redimensionarea cuantumului daunelor morale, în sensul majorării acestora.

Contrar susținerilor recurenților, în stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a ținut seama de o serie de criterii, precum: importanța valorilor protejate, consecințele negative suferite în plan psihic de persoana prejudiciată, gravitatea acestor consecințe și intensitatea cu care aceste consecințe au fost percepute de aceasta.

Pentru stabilirea cuantumului prejudiciului nu sunt prevăzute criterii ce ar putea fi avute în vedere de părți și de instanța de judecată, cuantumul prejudiciului urmând a fi determinat în funcție de elementele specifice, concrete ale speței.

În acest context, aplicarea acestor criterii în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale presupune evaluarea probatoriilor, întrucât se referă la aspectele factuale ale cauzei.

Or, evaluarea probatoriilor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, cenzurarea modului în care instanța de apel a stabilit cuantumul daunelor morale presupunând verificarea temeiniciei deciziei atacate.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității deciziei recurate. Relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., conform căruia, "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legi, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Față de trimiterile jurisprudențiale făcute de recurenți, cu referire la aspectul criticat, este de menționat faptul că jurisprudența națională nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Față de considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de recurenții-reclamanți, ca nefondat.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurenților-reclamanți C., B. și A., în baza dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., îi va obliga pe aceștia, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimată-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți C., B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1989 A din 28 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenții-reclamanți C., B. și A., în solidar, la plata sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă D. prin mandatar E. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2021.