ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2111/2022

Pentru A. suma de 200.000 RON reprezentând daune morale;

Pentru B. suma de 200.000 RON reprezentând daune morale;

Pentru C., suma de 200.000 RON reprezentând daune morale;

Pentru D.. suma de 200.000 RON reprezentând daune morale;

Pentru E., suma de 200.000 RON reprezentând daune morale;

Obligarea părții responsabile civilmente la plata unei dobânzi legale de 0.2%/zi de la data deschiderii dosarului de daună până la data plații effective; 7. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu reprezentate de onorariu avocat. În drept, au fost invocate dispozițiile Noului C. civ. respectiv art. 1349 și urm., art. 453 noul C. proc. civ., Norma nr. 23/2014 de punere în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, O.U.G. 54. La data de 13.11.2020 reclamanții au depus o cerere modificatoare prin care au majorat cuantumul daunelor morale solicitate și au solicitat achitarea de către pârâtă a dobânzii legale de la data decesului victimei până la data plății efective. La data de 19.10.2020, G. (mama defunctului H.) in calitate de rudă a defunctului H., a formulat cerere de intervenție principală prin care a solicitat obligarea pârâtei F. S.A. la plata sumei de 150.000 de Euro, in echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017. La aceeași dată, G. (mama defunctului H.) in calitate de rudă a defunctului H., a depus acțiune modificata in temeiul art. 204 C. proc. civ., prin care a solicitat obligarea pârâtei F. S.A. la plata următoarelor sume: a) 150.000 de Euro, in echivalent RON la data plații, pentru reclamanta G. (in calitate de mama a defunctului H.), cu titlu de daune morale în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; b) dobânzii legale pentru reclamanta de la data producerii prejudiciului (decesul victimei 7/09/2019) si pana la momentul plații, parata fiind de drept in intarziere. Prin încheierea de la termenul din 16.03.2021 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție. Prin sentința civilă nr. 1879/01.07.2021, Tribunalul București a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâta F. S.A. și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 10.000 euro reprezentând daune morale, precum și dobânda legală penalizatoare, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a sumelor. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanții, cât și pârâta. Prin decizia civilă nr. 1059/2022 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins apelurile formulate de apelanții reclamanți și de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1879/01.07.2021 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondate. La 19 iulie 2022 (plic dosar recurs), reclamanții A., B., C., D. și E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1059/2022 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în ceea ce privește măsura respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Recurenții au solicitat, în sinteză, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, iar, în rejudecare, au solicitat admiterea cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționale invocate, întrucât acestea sunt admisibile conform art. 29 din Legea nr. 47/1992. Ulterior, la 20 iulie 2022 (plic dosar recurs), recurenții-reclamanți au formulat cerere de repunere în termenul de recurs în ceea ce privește respingerea de către Curtea de Apel București a sesizărilor Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 și a art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât până la data motivării hotărârii nu au avut cunoștință de faptul că instanța s-a pronunțat asupra "excepțiilor de neconstituționalitate", pe portalul instanțelor nefiind menționat acest aspect, fiind precizat doar faptul că apelurile s-au respins ca nefondate. Au considerat că aceste împrejurări constituie motive temeinic justificate conform art. 186 alin. (1) C. proc. civ.. de asemenea, au considerat că exercitarea căii de atac a recursului în termenul de 48 de ore trebuie să se facă de către părți în conformitate cu art. 186 alin. (2) C. proc. civ. Având în vedere cele menționate, în temeiul art. 186 C. proc. civ., au solicitat să se dispună repunerea în termen a apelanților-reclamanți pentru exercitarea căii de atac a recursului. La 20 iulie 2022 (plic dosar recurs), reclamanții A., B., C., D. și E. au depus cerere de recurs și împotriva deciziei civile nr. 1059/2022 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea recursulului, iar, în rejudecare, admiterea apelului cu consecința obligării pârâtei la plata dobânzii legale de la data producerii prejudiciului (data accidentului rutier) și până la data plății efevtive a daunelor morale (prejudiciul damnum emergens). La 10 august 2022 (plic dosar recurs), recurenții-reclamanți au depus o altă cerere de recurs, prin care au indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Prin recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel pe fondul cauzei, recurenții au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește sintagma "a asiguraților" și art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, ambele dispoziții legale susținându-se că încalcă art. 16, art. 21 alin. (2) și alin. (3) teza întâi din Constituție, precum și art. 53 alin. (1) si 2 din Constituție. La 7 octombrie 2022 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului, ca tardiv, respectiv respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 483 alin. (2) C. proc. civ., ca inadmisibilă. Totodată, intimata-pârâtă, prin aceeași întâmpinare, a solicitat, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată Prin încheierea din 19 octombrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenții D., A., E., B. și C.; a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte, examinând, în temeiul art. 186 din C. proc. civ. cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 1059/2022 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în ceea ce privește măsura respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, reține următoarele: Potrivit art. 186 C. proc. civ.: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen". Înalta Curte apreciază că motivele invocate de către recurenți în cadrul cererii formulate nu constituie motive temeinic justificate, așa cum prevede legiuitorul, care să conducă la repunerea acestora în termenul de declarare a recursului. Astfel, împrejurările descrise de recurenți în sensul că până la data motivării hotărârii nu au avut cunoștință de faptul că instanța s-a pronunțat asupra "excepțiilor de neconstituționalitate" a art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 și a art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013, pe portalul instanțelor nefiind menționat acest aspect, fiind precizat doar faptul că apelurile s-au respins ca nefondate, nu constituie o veritabilă împiedicare de la formularea căii extraordinare de atac, recurenții având obligația de a manifesta un comportament procesual activ și diligent în ceea ce privește exercitarea căii de atac a recursului. În acest context, trebuie menționat că art. 10 alin. (1) din C. proc. civ. instituie părților îndatorirea să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să își probeze pretențiile și apărările, precum și să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, fără întârziere. Totodată, în raport cu art. 22 alin. (1) din C. proc. civ., judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, regulă ce este de resortul principiului legalității. Din actele dosarului, se observă că recurenții au fost încunoștințați de termenul stabilit la 29 iunie 2022, aspect necontestat în cauză, termen la care instanța a pus în discuție cererea petenților privind sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 și a art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013. Pentru data de 29 iunie 2022, când a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale, procedura de citare a fost legal îndeplinită, instanța nefiind obligată să ia concluziile părților absente, acestea având posibilitatea de a dispune de soarta procesului potrivit propriei voințe, una din formele de manifestare a acestui drept fiind tocmai neprezentarea la termenul de judecată. Este un risc pe care acestea și-l asumă, cunoscut fiind faptul că părțile au dreptul de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului. De altfel, prin cele menționate, recurenții își invocă propria culpă cu privire la neexercitarea recursului în termenul prevăzut de lege. Prin urmare, Înalta Curte constată că solicitarea recurenților nu este fondată, în condițiile în care, deși părțile aveau cunoștință de termenul de judecată din 29 iunie 2022, când a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale, totuși, acestea nu au manifestat un comportament procesual diligent, pasivitatea recurenților cu privire la exercitarea recursului, în termenul prevăzut de lege, neputându-se constitui într-un motiv temeinic justificat, așa cum prevede legiuitorul, sens în care va respinge ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac a recursului. Ca atare, Înalta Curte examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității recursului declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 1059/2022 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în ceea ce privește măsura respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, reține următoarele: Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea afecta ordinea de drept și principiul securității raporturilor juridice dezlegate prin proceduri definitiv judecate. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva hotărârii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale se poate declara recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare. Calculul termenului pe ore este reglementat de art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare. În cauză, dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată la 29 iunie 2022, iar cererea de recurs a fost promovată la 19.07.2022, rezultând, astfel, că termenul de 48 de ore de la pronunțare reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost cu mult depășit. Neexercitarea dreptului procesual în cadrul termenului imperativ stabilit de lege atrage sancțiunea decăderii, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Cum în cauză, recurenții-reclamanți nu au dovedit că au fost împiedicați în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința lor, Înalta Curte va admite excepția tardivității și va respinge cererea de repunere în termenul de recurs formulată de aceștia, iar, pe cale de consecință, va respinge ca tardiv recursul declarat în ceea ce privește măsura respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale. Referitor la recursul declarat de recurenții-reclamanți împotriva deciziei civile nr. 1059/2022 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin cererea dedusă judecății, la 11.09.2020, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat repararea prejudiciilor morale pe care pretind că le-au suferit în urma decesului fratelui lor, H., în accidentul rutier produs în data de 26.08.2019. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Totodată, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările și completările ulterioare, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 01 ianuarie 2019". Așadar, prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018, anterior înregistrării cererii deduse judecății, legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului în ceea ce privește anumite categorii de litigii, printre care se regăsesc și cele izvorând din asigurări. Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă de la pronunțare în accepțiunea art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Înalta Curte reține că unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac fiind consacrat în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457. Acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal. Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți D., A., E., B. și C. împotriva deciziei civile nr. 1059/2022 din 29 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă. Constatând culpa procesuală a recurenților-reclamanți D., A., E., B. și C. în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă F. S.A., urmează a se aplica dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și a obliga recurenții-reclamanți la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.