Decizia nr. 2048/2021 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Către reclamanta A., în calitate de concubină a defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza ultimă C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 25.000 (douăzeci și cinci de mii) de RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeniri creștinești în temeiul disp. art. 1390 alin. (2) C. civ., art. 1392 C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

Către reclamantul B., în calitate de fiu al defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 165.453 RON cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creștere și educare, întreținere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieții, calculate de la data decesului tatălui și până la împlinirea majoratului reclamantului (04.11.2029), calculate astfel: 1.263 RON (salariul minim net pe economie) x 131 luni = 165.453 RON în temeiul disp. art. 1390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

Către reclamanta L., în calitate de fiică a defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 191.976 RON cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creștere și educare, întreținere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieții, calculate de la data decesului tatălui și până la împlinirea majoratului reclamantei (03.08.2031), calculate astfel: 1.263 RON (salariul minim net pe economie) x 152 luni = 191,976 RON, în temeiul disp. art. 1390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

Către reclamantul C., în calitate de fiu al defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin, 2 teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017; - 233.655 RON cu titlu de daune materiale constând în suplinirea cheltuielilor de creștere și educare, întreținere de care beneficia din partea tatălui său în timpul vieții, calculate de la data decesului tatălui și până la împlinirea majoratului reclamantului (16.05.2034), calculate astfel: 1.263 RON (salariul minim net pe economie) x 185 luni = 233.655 RON, în temeiul disp. art. 1390 alin. (1) C. civ. raportat la art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017;

Către reclamanta D., în calitate de mamă a defunctului K.: -800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit, a Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

Către reclamantul E., în calitate de tată vitreg al defunctului K.: - 800.000 (opt sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale, în temeiul disp, art. 1391 alin. (2) teza ultima C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

Către reclamanta F., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

Către reclamanta G., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

Către reclamanta H., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017;

Către reclamanta I., în calitate de soră a defunctului K.: - 500.000 (cinci sute de mii) de euro, în echivalent RON la data plații, cu titlu de daune morale, în temeiul disp. art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017. Prin sentința civilă nr. 152/03.02.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea. A obligat pârâta la plata către reclamanți a următoarelor sume: - A. - 150.000 RON cu titlu de daune morale și 25.000 RON daune materiale; - B. - 200.000 RON daune morale și 25260 RON daune materiale; - L. - 200.000 RON daune morale și 30.312 RON daune materiale; - C. - 200.000 RON daune morale și 49 257 RON daune materiale; - D. - 80.000 RON daune morale; - E. - 80.000 RON daune morale; - F. - 50.000 RON daune morale; - G. - 50.000 RON daune morale; - H. - 50.000 RON daune morale; - I. - 50.000 RON daune morale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, care au solicitat schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în tot a cererii de chemare în judecată. Au susținut că sentința nu este motivată în privința daunelor morale, fiind expuse doar considerente de ordin general. De asemenea, a fost criticat cuantumul sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, arătându-se că acesta este prea mic. Împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, dar și a încheierii din data de 11.11.2019, a declarat apel și pârâta, care a solicitat anularea parțială a încheierii din data de 11.11.2019, în sensul constatării ca nelegală a scutirii de la plata taxei de timbru, cu consecința obligării intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ori al diminuării daunelor materiale și morale acordate, în subsidiar. Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 215A din 05 februarie 2021 a constatat nul apelul declarat de apelanții-reclamanți A., B., L., C., D., E., F., G., H., și I., împotriva sentinței civile nr. 152/03.02.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu pârâtă J. S.A.. A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă J. S.A., împotriva sentinței civile nr. 152/03.02.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu reclamanții A., B., L., C., D., E., F., G., H. și I.. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul E.. A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în privința sumei de 25.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. A menținut, în rest, dispozițiile sentinței și ale încheierii apelate. A obligat apelantul-reclamant E. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 1.352,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. A obligat apelanta-reclamantă A. la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 677,5 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. În temeiul art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, a dispus obligarea reclamanților la plata către stat a următoarelor sume, reprezentând taxă de timbru datorată pentru cererea de chemare în judecată și neplătită în primă instanță: - reclamanta A. suma de 41.685 RON + 1.355 RON; - reclamantul B. suma de 41.685 RON + 4.414 RON; - reclamanta L. suma de 41.685 RON + 4.944,5 RON; - reclamantul C. suma de 41.685 RON + 5.818 RON; - reclamanta D. suma de 41.685 RON; - reclamantul E. suma de 41.685 RON; - reclamanta F. suma de 27.405 RON; - reclamanta G. suma de 27.405 RON; - reclamanta H. suma de 27.405 RON; - reclamanta I. suma de 27.405 RON. Sumele pentru care apelanții-reclamanți A., B., L., C., D., E. și F. au beneficiat de ajutor public judiciar în apel rămân în sarcina statului. Reclamanții A., B., L., C., D., E., F., G., H. și I. au declarat recurs, împotriva deciziei civile nr. 215A din 05 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că hotărârea atacată a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, sentința pronunțată fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare, a dreptului la un proces echitabil și al contradictorialității. Decizia este nulă absolut întrucât în mod greșit a fost soluționat apelul reclamanților, în raport de excepția nulității, deși dispozițiile aplicate de instanță, respectiv art. 471 alin. (1) C. proc. civ. au fost apreciate a fi neconstituționale. Raportat la același motiv de casare, recurenții au apreciat că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece nu a analizat toate apărările invocate de reclamanți. În raport de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții-reclamanți susțin că hotărârea atacată nu este motivată sub aspectul respingerii daunelor materiale. În ceea ce privește aplicarea art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013, recurenții critică modul de soluționare a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, susținând scutirea de la plata acesteia, întrucât despăgubirile privind prejudiciile morale și materiale decurg dintr-o cauză penală. Prin interpretarea extensivă și prin adăugare la lege, recurenții apreciază că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, transformându-se în legiuitor, critici care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ. Recurenții invocă excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 471 alin. (1) C. proc. civ. și art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013. De asemenea, solicită sesizarea Înaltei Curți cu pronunțarea unei hotărâri prealabile conform art. 519 C. proc. civ., chestiunea de drept fiind aceea dacă în cazul decesului șoferului vinovat de producerea accidentului, rudele victimei decedate sau victima vătămată beneficiază de scutire de la plata taxei judiciare de timbru. Solicită admiterea recursului, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., casarea în parte a deciziei recurate. Intimata-pârâtă J. S.A.. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității recursului cu privire la criticile referitoare la cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, soluționată prin încheiere definitivă. A mai invocat excepția inadmisibilității recursului în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale și a tardivității față de această cerere. De asemenea, a mai invocat excepția nulității recursului, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata J. S.A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și, pe cale de consecință, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil. Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor. Este de necontestat că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. Se constată că în speță, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 215A din 05 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost pronunțată în cadrul judecății în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018: "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor (...)". Înalta Curte constată că obiectul prezentului dosar înregistrat la data de 28 martie 2019, îl constituie acțiunea privind stabilirea răspunderii contractuale a asiguratorului, derivând din contractul de asigurare R.C.A, prin care reclamanții A., B. - reprezentat legal de mama sa A., C. - reprezentat legal de mama sa A., D., E., F., G., H. și I. solicită obligarea pârâtei J. S.A. la plata prejudiciilor materiale și morale în urma unui accident de circulație. Temeiurile de drept invocate sunt reprezentate de art. 1390 alin. (2) C. civ., art. 1392 C. civ., art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017, art. 1391 alin. (2) teza întâi C. civ., art. 2226 C. civ., art. 2 alin. (4) din Legea nr. 132/2017, art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017, art. 23 din Legea nr. 132/2017. Se observă, astfel, că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamanți, ca urmare a accidentului rutier, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat, constând în săvârșirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat. Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecției terțului păgubit, instanțele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terț față de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte. În același sens, sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, acțiunile promovate de persoana vătămată împotriva asigurătorului RCA sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuție din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deținătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecință a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia terțul vătămat neputând invoca în favoarea sa acțiunea directă reglementată de lege (Legea nr. 137/1995 sau Legea nr. 132/2017). În aceste cazuri, instanțele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferența constând în chestiunea privind existența și întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 și 85 din decizie). Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 14 ianuarie 2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018. Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H. și I., împotriva deciziei civile nr. 215A din 05 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a pentru Civilă.