ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1040/2022
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1040/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 5 mai 2022
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la 2 martie 2020, declinat ulterior spre soluționare Tribunalului Specializat Mureș, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România-Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii și intervenientul forțat B., a solicitat obligarea pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la plata sumei de 864.261,44 RON, din care suma de 800.000 RON cu titlu de daune morale, iar suma de 64.261,44 RON, cu titlu de daune materiale.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, solicitând ca plata penalităților să se facă începând cu data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată până la plata efectivă a despăgubirilor, conform cu art. 20 lit. 5 din Ordonanța de urgență nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.
Prin sentința nr. 33 din 1 aprilie 2021, Tribunalului Specializat Mureș a admis în parte cererea astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantul A. și a dispus obligarea pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la plata către reclamant a sumei de 720.000 RON reprezentând daune morale și a sumei de 21.299,832 RON reprezentând daune materiale, precum și obligarea acestuia la plata către reclamant a penalităților de întârziere în cuantum de 0,2%/zi calculate asupra debitului principal, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective, respingând restul pretențiilor ca neîntemeiate.
A dispus obligarea pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la plata către reclamant a sumei de 3.137,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial.
Împotriva acestei sentinței a declarat apel pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii și intervenientul B..
Prin decizia nr. 274/A din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse ca neîntemeiate apelurile formulate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția FPVS și B. împotriva sentinței nr. 33 din 1 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș în dosarul nr. x/2020, fiind obligați apelanții să plătească intimatului A. suma de 550 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Prin întâmpinarea intimatei-pârâte BAAR DIRECȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII s-a solicitat admiterea recursului declarat de recurentul-intervenient B..
Prin rezoluția din 2 martie 2022 s-a fixat termen la 5 mai 2022, pentru soluționarea recursului în ședință publică, întrucât prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii de filtru.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă pentru următoarele considerente:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.
Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din același Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
În speță, reclamantul A. a învestit Tribunalul Specializat Mureș la 2 martie 2020 cu o cerere în materia asigurărilor, întemeiată pe dispozițiile noului C. civ., ale Legii nr. 136/1995 și ale Normei A.S.F. nr. 23/2014, solicitând obligarea pârâtului Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România-Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la plata daunelor morale și materiale pentru prejudiciul provocat prin vătămarea corporală a reclamantului A., ca urmare a evenimentului rutier produs în data de 2 aprilie 2016, în localitatea Sovata, județul Mureș.
Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 sus-menționată.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j
3
), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."
Recursul are ca obiect decizia nr. 274/A din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în apel, într-o cerere pronunțată în materia asigurărilor.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, decizia atacată este una definitivă, nefiind supusă recursului.
În plus, instanța supremă invocă și dezlegările date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin decizia nr. 13 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1309/2020, decizie în care s-au reținut, în considerentul nr. 61, următoarele:
"În prezent, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto este reglementată de dispozițiile Legii nr. 132/2017, care transpune prevederile Directivei 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 263 din 7 octombrie 2009, precum și prevederile art. 21 alin. (2) și art. 181 alin. (3) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 335 din 17 decembrie 2009. Potrivit normelor europene, statele membre ale Uniunii Europene au obligația de a asigura cadrul legal necesar pentru ca toți proprietarii și deținătorii de vehicule care se află în mod obișnuit pe teritoriul lor să încheie cu o companie de asigurări contracte care să garanteze răspunderea civilă pentru pagubele produse de aceste vehicule."
De asemenea, relevanță din perspectiva naturii juridice a litigiului dedus judecății de față prezintă și următoarele considerente ale aceleiași decizii:
"65. De altfel, natura și conținutul raporturilor juridice dintre părțile litigante (terțul păgubit reclamant - asigurătorul pârât - asiguratul intervenient forțat/pârât) au primit o clarificare de principiu și în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 86 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în care s-a reținut că recunoașterea legitimării procesuale active a persoanei păgubite, terț față de raportul juridic de asigurare, reprezintă o consacrare a principiului protecției terțului păgubit (paragraful 56).
În sensul amintit, trebuie precizat faptul că în Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 mai 2000, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 181 din 20 iulie 2000, în materia asigurării de răspundere civilă rezultată din circulația autovehiculelor, astfel cum a fost modificată, după intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 44/2001, prin Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria x, nr. 149 din 11 iunie 2005, legiuitorul comunitar nu numai că a prevăzut, la art. 3, atribuirea în cadrul ordinii juridice a statelor membre a unui drept de acțiune directă al părții vătămate împotriva întreprinderii de asigurare, ci s-a referit în mod expres, în considerentul 24 din norma de modificare, și la art. 9 alin. (1) lit. b) și art. 11 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, care privesc normele de competență în materia asigurărilor, cu ocazia menționării dreptului persoanei vătămate de a intenta o acțiune în justiție împotriva asigurătorului în fața instanței de la locul unde aceasta își are domiciliul.
În Hotărârea Curții Europene de Justiție din 13 decembrie 2007, pronunțată în Cauza C-463/06 FBTO Schadeverzekeringen NV împotriva lui C., se arată că, în aplicarea normei de competență prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001, nu este exclusă o calificare, în dreptul național, a acțiunii directe a persoanei vătămate împotriva asigurătorului, ca acțiune în răspundere delictuală, care privește un drept exterior raporturilor juridice cu caracter contractual. Natura acestei acțiuni în dreptul național nu are nicio relevanță pentru aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001, singura condiție pe care art. 11 alin. (2) din acest act normativ o impune aplicării respectivei norme de competență fiind ca acțiunea directă să fie prevăzută de dreptul național.
Cu alte cuvinte, în litigiile în care pârâta societate de asigurare este chemată să acopere prejudiciul în locul persoanei vinovate de producerea accidentului, în limitele contractului de asigurare, în baza fostului art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, respectiv în baza art. 22 din Legea nr. 132/2017 în vigoare, acțiunea promovată de persoana vătămată împotriva asigurătorului poate fi intitulată "acțiune în răspundere delictuală".
Reiese faptul că importante sunt consecințele acțiunii directe a persoanei vătămate împotriva asigurătorului, iar nu titulatura agreată de dreptul național sub acest aspect cu privire la dreptul exterior raporturilor juridice cu caracter contractual.
Se mai observă că, în astfel de litigii, instanțele nu sunt învestite doar cu stabilirea răspunderii civile delictuale, ci și cu cereri complexe de antrenare a răspunderii contractuale a asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA".
În consecință, față de argumentele din evocata decizie pronunțată în recursul în interesul legii, obligatorii potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., este dincolo de orice îndoială faptul că litigiul dedus judecății de față este un litigiu în materia asigurărilor, care, raportat la data sesizării instanței, nu este supus recursului.
Având în vedere considerentele expuse în precedent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a, raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-intervenient B. împotriva deciziei nr. 274/A din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-intervenient B. împotriva deciziei nr. 274/A din 14 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. și intimata-pârâtă BAAR DIRECȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2022.