ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1185/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Mureș, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și cu intervenientul forțat B., a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 230.000 RON cu titlu de daune morale și la plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii până la plata efectivă a despăgubirilor.

Sentința pronunțată de Tribunalul Mureș: Prin sentința civilă nr. 963 din 28 noiembrie 2017, Tribunalul Mureș a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și cu intervenientul forțat B.. A respins cererea de chemare în garanție formulată de intervenientul forțat B., în contradictoriu cu chemații în garanție Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mureș, S.C. Frasinul S.R.L. și Consiliul Județean Mureș.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș: Prin decizia civilă nr. 43/A din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 963 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mureș.

Recurs - Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin decizia civilă nr. 202 din 29 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 43/A din 31 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș și s-a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Rejudecare apel - Curtea de Apel Târgu Mureș: Prin decizia nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 963 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Mureș. A fost anulată hotărârea atacată și în consecință: A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) și cu intervenientul forțat B.. A fost obligat pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) la plata către reclamanta A. a sumei de 40.000 de RON, reprezentând daune morale și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate după trecerea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a deciziei în caz de neachitare a daunelor morale. Au fost respinse restul pretențiilor reclamantei. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulata de intervenientul forțat B., în contradictoriu cu chemații în garanție Regia Naționala a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvica Mureș, S.C. Frasinul S.R.L. și Consiliul Județean Mureș. A fost obligat pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (în prezent Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) la plata către reclamantă a sumei de 436,04 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în primă instanță.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția fondul de protecție a victimelor străzii și intervenientul B. au declarat recurs. Recursul formulat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția fondul de protecție a victimelor străzii a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât arătând că, prin decizia pronunțată, Curtea de Apel Târgu Mureș a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 51, art. 49 și art. 61 din Legea nr. 136/1995. Instanța de apel avea obligația să verifice cu prioritate gradul de vinovăție al conducătorului auto, având în vedere faptul că pârâtul răspunde pentru culpa reținută în sarcina acestuia. Raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat că principala cauză în producerea accidentului a constituit-o starea drumului, acesta prezentând zone netestate de concentrare a materialului în principal de pietriș, denivelări și gropi localizate în zona axului central și lângă suprafața asfaltată a podului. Expertul a reținut că și nesemnalizarea rutieră a lucrărilor ce se executau în zonă (lipsa indicatoarelor rutiere de atenționare), dar și lipsa indicatoarelor de restricție a vitezei au constituit o altă cauză. Instanța a constatat obligația de plată a pârâtei în situația în care persoana pentru care se efectuează plata nu a săvârșit nici măcar o contravenție, astfel încât nu poate fi obligată la plata daunelor morale, cât timp conducătorul auto a avut culpă în crearea prejudiciului. În cuprinsul motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-intervenient forțat B. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș și reducerea daunelor morale acordate de instanța de apel reclamantei A. de la suma de 40.000 RON, la un cuantum corespunzător cu prejudiciul moral care i-a fost creat acesteia. A solicitat, de asemenea, admiterea cererii sale de chemare în garanție a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvica Mureș, S.C. Frasinul S.R.L. și a Consiliului Județean Mureș și obligarea chematelor în garanție la plata (în solidar cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România) a daunelor morale ce vor fi stabilite de instanță. Primul motiv de nelegalitate se referă la faptul că, admițând în parte acțiunea reclamantei, instanța de apel i-a acordat acesteia daune morale într-un cuantum nepotrivit de mare în raport de prejudiciul moral suferit, reținând culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului rutier. La verificarea condițiilor răspunderii civile delictuale reglementate de art. 1357 C. civ., în ceea ce privește stabilirea culpei intervenientului forțat, dar mai ales a chematelor în garanție, instanța de apel nu a ținut cont de raportul de expertiză judiciară de specialitate efectuat de expertul C., raport necontestat nici în dosarul penal și nici în prezenta cauză. În cauza penală au fost întocmite două rapoarte de expertiză, în esență cu aceleași concluzii pe linie tehnică și de dinamică a producerii accidentului, iar instanța de apel a avut în vedere doar concluziile raportului de expertiză întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Brașov nr. 118/31.10.2019. Instanța de apel trebuia să rețină aplicarea art. 1357 C. civ. în privința chematelor în garanție, fiind îndeplinite toate condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina acestora. De asemenea, instanța a încălcat regulile devoluțiunii fără a lua în calcul toate înscrisurile și dovezile care puteau conduce la analizarea obiectivă a condițiilor răspunderii civile delictuale. Recurentul-intervenient a arătat că suma de 40.000 RON acordată cu titlu de daune morale este disproporționată cu suferința reclamantei cauzată de accidentul rutier. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de apel, acesta poate fi analizat din doua perspective, și anume: Dintr-o prima perspectivă - a legalității raportat la obligația pe care o are Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România în baza art. 2 pct. 9 al Legii nr. 132/2017, reținut de instanță - în cazul în care culpabili de producerea accidentului sunt și alte persoane sau entități, cum sunt chematele în garanție din cauză. Instanța avea obligația ca, în aplicarea prevederilor art. 1357 C. civ., să retină culpa chematelor în garanție și să dispună obligarea acestora la plata daunelor morale acordate reclamantei. Aplicarea dispozițiilor art. 1357 C. civ. nu s-a făcut în mod corect prin decizia instanței de apel cu privire la angajarea răspunderii civile delictuale. Dintr-o a doua perspectivă a temeiniciei, pentru cuantificarea corespunzătoare a prejudiciului moral cu suferința cauzată victimei - în cazul reclamantei despăgubirea acordată de instanță reprezintă un folos necuvenit. Criteriul obiectiv care trebuia avut în vedere de instanța de apel la cuantificarea daunelor morale acordate reclamantei consta în sumele acordate de practica judiciară, în sensul că stabilirea unei sume medii pentru cazuri similare s-ar afla atât sub protecția principiului egalității în fata legii, cât și sub protecția principiului nediscriminării - indicând decizia nr. 110/22.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel București. În aprecierea cuantumului despăgubirilor morale, instanța de apel avea obligația să se raporteze exclusiv la criteriile jurisprudențiale interne și convenționale, ținând cont de fapta și de situația personală a reclamantei. Raportarea instanței de apel doar la concluziile raportului de expertiza medico-legală eliberat la cererea reclamantei în 2014 este una nelegală. Recurentul-intervenient a precizat că, în urma aceluiași accident rutier a suferit vătămări corporale și D., așa cum se poate retine din actele dosarului penal indicat, aceasta fiind internată în spital alături de reclamanta A. ca urmare a accidentului, iar aceasta a solicitat și i-a fost acordată (urmare a înțelegerii dintre părți) suma de 7.000 RON cu titlu de despăgubire.

Apărările formulate în cauză: La 2 iulie 2021 recurentul-pârât Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția fondul de protecție a victimelor străzii a depus întâmpinare la recursul formulat de recurentul-intervenient, comunicată, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat. La 5 iulie 2021 intimata-chemată în garanție Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mureș a formulat întâmpinare la recursul formulat de intervenientul B., comunicată, solicitând respingerea în parte a recursului, în cea ce privește solicitarea recurentului de admitere a cererii de chemare în garanție a Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mureș. De asemenea, la aceeași dată, a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția fondul de protecție a victimelor străzii, comunicată, solicitând respingerea recursului. La 12 iulie 2021 intimatul-chemat în garanție Consiliul Județean Mureș a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursurilor. La 15 iulie 2021 intimata-reclamantă a depus întâmpinări la recursurile declarate de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția fondul de protecție a victimelor străzii și de intervenientul forțat B., solicitând respingerea recursurilor. La 21 iulie 2021 intimatul-chemat în garanție S.C. Frasinul S.R.L. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului formulat de recurentul-intervenient și arătând că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la recursul declarat de recurentul-pârât. Recurentul-intervenient B. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția fondul de protecție a victimelor străzii, respectiv răspuns la întâmpinarea acestei părți, solicitând să se rețină poziția procesuală a pârâtului și să fie admis recursul astfel cum a fost formulat. A depus și răspuns la întâmpinarea formulată de intimații-chemați în garanție Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Mureș, Consiliul Județean Mureș, S.C. Frasinul S.R.L. și intimata-reclamantă A. solicitând respingerea apărărilor acestor părți.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor - Direcția fondul de protecție a victimelor străzii și de intervenientul forțat B. împotriva deciziei nr. 138/A din 8 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă și a fixat termen la 26 mai 2022, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursurilor. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Recursul formulat de pârâtul BAAR, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 49, art. 51 și art. 61 din Legea nr. 136/1995 în sensul că, instanța de apel trebuia să identifice gradul de vinovăție al conducătorului auto pentru a se putea angaja răspunderea recurentului pârât, în condițiile în care prin unul dintre rapoartele de expertiză tehnică judiciară s-a concluzionat că principala cauză în producerea accidentului a constituit-o starea drumului și nu culpa intervenientului. Criticile sunt neîntemeiate, Înalta Curte constatând că în cauză vinovăția conducătorului auto a fost reținută prin sentința penală nr. 139/2020 a Judecătoriei Reghin rămasă definitivă prin decizia penală nr. 60/A/2020 a Curții de Apel Târgu Mureș prin care acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, instanța penală reținând în esență că intervenientul forțat a încălcat disp. art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind obligația conducătorului unui vehicul de a respecta regimul legal de viteză și de a o adapta în funcție de condițiile de drum și că accidentul ar fi putut fi evitat dacă acesta ar fi avut o conduită preventivă. Or, dispozițiile art. 1.365 C. civ. prevăd în privința efectelor hotărârii penale că "Instanța civilă nu este legată de dispozițiile legii penale și nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite". Per a contrario, o hotărârea penală de condamnare poate avea atașat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la existența vinovăției, în sensul recunoașterii opozabilității unor asemenea dezlegări jurisdicționale de către instanța civilă învestită cu soluționarea acțiunii în răspundere civilă delictuală. În acest context, susținerea recurentului în sensul că print-un raport de expertiză tehnică s-a reținut că principala cauză în producerea accidentului a constituit-o starea drumului, nu poate fi reținută ca relevantă în soluționarea recursului. Aceasta pentru că, instanțele penale nu au omologat respectivul raport, pronunțând hotărârile penale în baza unui probatoriu din care făcea parte raportul de expertiză întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize criminalistice Brașov nr. 118/2019 care a concluzionat că motivul producerii accidentului a constat în neadaptarea de către intervenient a vitezei de deplasare la condițiile de drum și că accidentul ar fi putut să fie evitat dacă s-ar fi respectat această obligație de către conducătorul auto. Totodată, este lipsită de fundament critica recurentului în sensul că nu se poate reține culpa conducătorului auto cât timp fapta acestuia constând în depășirea limitei de viteză cu 9 Km/h nu constituie contravenție, întrucât existența vinovăției conducătorului auto în producerea accidentului rutier nu este condiționată de sancționarea contravențională a acestuia cu atât mai mult cu cât intervenientul a fost sancționat penal, iar sancțiunea penală înglobează, asimilează sub acest aspect sancțiunea contravențională, în aplicarea principiului ne bis in idem. Prin urmare, în mod corect instanța de apel a avut în vedere la stabilirea vinovăției conducătorului auto mijloacele de probă administrate și reținute de către instanța penală - raport de expertiză tehnică, cercetare la fața locului, martori -, stabilind că intervenientul forțat este cel care poartă vinovăția cu privire la producerea accidentului rutier al cărui efect, printre altele, a fost și vătămarea corporală a reclamantei. În privința recursului declarat de intervenientul forțat B., se constată că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul criticând hotărârea instanței de apel sub două aspecte, respectiv acela al nemotivării constatării culpei exclusive a recurentului în producerea accidentului rutier și al cuantumului excesiv al daunelor, pe de altă parte, sub aspectul interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 1357 C. civ. cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție. Referitor la criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține faptul că hotărârea instanței de apel este insuficient și greșit motivată, Înalta Curte constată că decizia respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, indicând într-o manieră convingătoare argumentele pentru care au fost respinse apărările intervenientului. Ca urmare, acest motiv de casare este incident în condițiile în care hotărârea supusă recursului este nemotivată în raport cu elementele esențiale ale cauzei și în lipsa cărora controlul judiciar este imposibil a se efectua, iar nu realativ toate susținerile și apărările formulate de părți ceea ce înseamnă că, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, după cum nici nemulțumirea recurentului referitoare la modalitatea în care instanța de apel a înțeles să dea eficiență materialului probator nu echivalează cu lipsa motivării. În concret, recurentul susține că atât instanța civilă în apel cât și instanța penală nu au avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul C., raport necontestat în dosarul penal și depus ulterior și în apel la instanța civilă, omițând astfel să rețină un detaliu esențial al acestei expertize, anume lipsa unei legături de cauzalitate între conducerea autovehiculului de către intervenient pe acel sector de drum și vătămarea reclamantei. Or, o asemenea susținere nu poate constitui o critică fundamentată circumscrisă motivului de recurs invocat, cât timp curtea de apel argumentează elocvent în considerentele deciziei recurate atât justificarea înlăturării din probatoriul avut în vedere a respectivului raport de expertiză cât și îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce îl privește pe recurent. Simpla nemulțumire a acestuia cu privire la modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat nu poate fi asimilată unei insuficiente motivări a hotărârii pronunțate. Un alt motiv de recurs vizează cuantumul disproporționat al daunelor morale acordate de instanța de apel în raport cu suferința produsă reclamantei, atât din perspectiva legalității întrucât culpabile de producerea accidentului sunt și alte persoane sau entități precum chematele în garanție, aspect ce impunea aplicarea prevederilor art. 1357 C. civ., cât și din perspectiva temeiniciei, sub aspectul corectei și justei cuantificări a despăgubirilor. Înalta Curte apreciază că în mod legal instanța de apel a conchis că în privința chematelor în garanție Regia Națională a Pădurilor Romsilva, S.C. Frasinul S.R.L. și Consiliul Județean Mureș nu se impune obligația de plată a despăgubirilor cât timp, analizându-se culpa delictuală, s-a tranșat asupra vinovăției exclusive a intervenientului recurent în producerea accidentului. Pe de altă parte, cuantumul daunelor morale de 40.000 RON a fost stabilit în raport de criterii obiective, reprezentate de numărul de zile de îngrijiri medicale de 40-45 zile dar și de concluziile a două expertize medico legale din care rezultă suferința fizică deosebită suportată de reclamantă, atât la momentul accidentului cât și în perioada imediat următoare, respectiv aceea a internării pentru vindecare și a recuperării după externare dar și traumatismul psihic asociat cu accidentul de circulație și cu efectele fizice imediate ale acestuia. Înalta Curte arată că aceste criterii au caracter orientativ și asupra lor apreciază judecătorul de la caz la caz, fără ca instanța de judecată să fie ținută să acorde același cuantum al despăgubirilor, pentru situații de fapt similare, așa cum greșit susține recurentul. În egală măsură, se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație precum și consecințele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri, și respectiv pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar în cauză stabilirea cuantumului de instanțele fondului a fost realizată prin raportare la toate aceste elemente. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate și că recursurile declarate sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,